Răspuns pentru d-na MARIANA - Pitești, F. AS nr. 1126 - "Sufăr de constipație, chist ovarian, meningiom"

Redactia
Prof. dr. ADRIANA VLAD - nutriționist, specialist în terapii naturiste - Deva, tel. 0254/23.10.61, 0726/76.15.57, e-mail: elite.nutritia@yahoo.com

Tratamentele naturiste sunt foarte eficiente dacă sunt bine dozate și bine combinate între ele pentru a putea acționa sinergic. Probabil că în cazul dvs., semințele de in, senna etc., nu au fost foarte eficiente fiindcă nu ați luat doze și concentrații suficiente. Pentru eficiență se ia uleiul de in de 1000 mg, administrat de două ori pe zi, împreună cu alte remedii naturiste: Herbolax, Tonic E-lite 90-60-90. După administrarea acestuia se bea multă apă.
Homeopatic, vă recomand Lycopodium clava­tum CH30, câte 5 granule, seara.
Local: Superforte Supozin - supozi­toare naturiste cu miere, propolis, lăptișor de matcă, mumio, argilă, cătină, gălbe­nele, ulei esențial de ienupăr, salvie, pin, fenicul, geraniu, lavandă.
Chistul ovarian se resoarbe tot prin tratament naturist:
* Intern: Elixir din fructe de soc, Thu­ya, Boswelia, Tonic ginecologic E-lite;
* Local: Superforte Ovulin - ovule ginecologice naturiste cu efecte deosebite asupra aparatului genital.
Încercați și o dietă sănătoasă cu multe crudități, beți multă apă plată și faceți mult sport sau plimbări.
Să aveți multă sănătate!

ADRIAN UDREA -fitoterapeut, nutriționist - Timișoara, tel. 0766/75.02.01, e-mail: plantevindecatoare@gmail.com

"Nepoțica mea este terorizată de o dermatită atopică"
(Răspuns pentru B. E., F. AS nr. 1144)


Eczema atopică, numită și eczemă constituțională sau dermatită atopică, afectează subiecții predispuși ereditar la alergii. Ea este foarte frecventă la sugar. Simptomele și puseele sunt declanșate, în principal, de pneumalergene (praf de casă, animale micro­sco­pice ca acarienii, polenuri) sau de alte aler­gene pre­zente în unele alimente: lapte, ouă, soia etc.
Măsurile terapeutice care se im­pun sunt următoarele:
* menținerea încăperii unde locu­iește fetița în condiții de igienă ab­so­lută (fără animale de companie, fără prea mult mobilier care conține lacuri sintetice, ștergerea frecventă a prafu­lui etc.);
* îmbrăcămintea care vine în contact cu pielea să fie din fibre naturale (bumbac, in, mătase, lână);
* petrecerea a cât mai mult timp în aer liber.
Ca tratament naturist sunt recomandate:
* produse care conțin cortizon natural, cum ar fi coacăzul negru;
* produse care conțin cantități mari de vitamina C: măceșele, cătina, coacăzele;
* produse care conțin acizi grași esențiali de tip omega: uleiul de pește, uleiul de borago, uleiul de luminița-nopții;
* aplicarea unor creme care conțin vitaminele A și E, ulei de luminița-nopții și alte ingrediente.
Pentru informații suplimentare privind o rețetă cât mai personalizată, scrieți-mi pe adresa de e-mail: plantevindecatoare@gmail.com

Ing. BOGDAN VICTOR - specialist în fitoterapie, reflexoterapie și bioenergie - București, tel. 021/242.67.36, 0723/74.23.98 (între orele 20-22)

"Nepoțica mea este terorizată de o dermatită atopică"
(Răspuns pentru B. E., F. AS nr. 1144)


Nepoțica dvs. se poate face bine dacă va con­su­ma până la vindecare doar următoarele alimente, care în cazul ei reprezintă medicamente naturale:
Alimente recomandate: grâu (pâi­ne nea­gră sau graham), porumb, mei, orz, orez (vechi de peste un an), legu­me verzi (fasole, varză, morcov, păs­târ­nac), banane, mere, ceai de plan­te, cafea și apă după masă.
Este foarte indicat ca o rudă de sân­ge să-i facă fetiței un masaj de două ori pe zi. Acesta joacă un rol important în vinde­carea bolnavei. (Zonele de masat și durata ma­sajului le puteți obține la telefon: 0723/74.23.98, seara, între orele 20-22.) Precizez că masajul nu trebuie făcut de un maseur.
Vă recomand, în primă urgență, următoarele re­țete naturiste:
Boli de piele
Timp de 30 de zile, se ia tinctură din boabe de soc. În prima zi se ia o linguriță diluată în jumătate de pahar cu apă, dimineața pe stomacul gol. În a doua zi, se iau 2 lingurițe... până în a 7-a zi, când se iau 7 lin­gu­rițe și se menține această cantitate până în a 30-a zi.
Prepararea tincturii: se stoarce suc din fructele de soc neajunse complet la maturitate (au culoare roșie sau violet). Sucul se combină în proporție de 1:1 cu alcool alimentar de 90 gra­de, apoi se pune în sticle mici, închise la culoare.
Preparatul are acțiune de de­zin­toxicare extrem de pu­ter­nică, favorizând vindecarea acestor boli.
Eczeme
* Comprese locale cu apă de mare (apă în care s-a dizolvat sare de mare) sau cataplasme reci cu suc de cartofi.
* Se beau 3 căni de infuzie de trei-frați-pătați (o linguriță de plan­­tă la o cană de apă clocotită, infuzat 10 minute).
* Se face o pastă din frunze proaspete de busuioc și puțin ulei de măsline (presat la rece). Se aplică pe zona afectată.
* Se face o pastă din scorțișoară și suc de lămâie și se pune zilnic pe locul afectat.
* Se ung zonele afectate cu ulei de măsline presat la rece, sterilizat timp de o oră pe "bain-marie".
Dermatite
O lingură de țelină rasă se pune în 200 ml apă rece. Se acoperă vasul pentru două ore și se lasă la temperatura camerei. Lichidul obținut se bea în cursul zilei, în câteva doze.
Notă: Rețetele se fac pe rând, una câte una, indi­ferent de ordine.
Vă rog să aveți încredere în tratamentele naturiste, care o vor ajuta pe nepoata dvs. să se vindece. Ele au reușit să vindece suferințe pe care medicina clasică nu le-a putut rezolva.
(Notă. În revista "Formula AS" nr. 927, din iulie 2010, tânărul IONUȚ LUCAS mi-a mulțumit pentru că l-am ajutat cu un tratament naturist cu care s-a vin­decat de o acnee care îl afecta de mai mulți ani. În­cercase nenumărate tratamente alopate care nu au dat rezultat. Pentru conformitate, IONUȚ LUCAS, e-mail:john_cjv@yahoo.com)
Vă doresc multă sănătate!