Dacă succesul candidatului dreptei dezbinate din România, Klaus Iohannis, a fost o mare surpriză, "înfrângerea victorioasă" a partidelor progresiste din Republica Moldova poate fi considerată un veritabil miracol. "Înfrângere victorioasă", pentru că supremația mandatelor celor care susțin drumul aderării la Uniunea Europeană (55) față de cele ale stângii pro-ruse (46) este, pur și simplu, una ce ține de algoritmica complexă a sistemului electoral, și nu de aritmetica simplă a votului popular. Deși au beneficiat de mai puține voturi, "occidentalii" au reușit să treacă pragul electoral de 6% cu mai multe partide (trei) decât adversarii lor (doar două). Redistribuirea acestor voturi i-a avantajat pe progresiști, care au acum șansa de a se uni într-o coaliție ce trebuie să fie capabilă să facă față, nu doar obstacolelor inerente continuării reformelor cerute de UE, ci și unei dure opoziții, gata să se folosească de orice prilej pentru a trage Basarabia spre Uniunea Vamală propusă de Rusia lui Vladimir Putin.
Formarea unei majorități la Chișinău, în jurul premierului Iurie Leancă, nu este, însă, în ciuda aparențelor, deloc simplă. Pentru că, la fel ca și la București, dreapta pro-europeană a fost în ultimii ani măcinată de scandaluri interne, în jurul unor teme legate de corupție, puternic speculate de televiziuni controlate, la fel ca și în România, de moguli cu interese economice și politice cât se poate de evidente. De altfel, tot ca la București, nu calitățile stângii, ci tocmai lipsa de unitate a dreptei și lungul șir de greșeli făcute la guvernare au fost adevărații inamici ai partidelor pro-europene. Greșeli atât de răsunătoare, încât nu au putut fi echilibrate de accentul pus pe dezvoltarea infrastructurii și nici de spectaculoasa realizare a eliminării regimului de vize pentru Europa!
Scepticismul afișat în urmă cu un an de cei mai importanți jurnaliști și analiști politici și economici, cu care am avut plăcerea să discut la Chișinău, imediat după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, s-a confirmat la alegerile de pe 2 decembrie 2014. Ca și în România, nici măcar iminența catastrofei nu i-a făcut pe progresiști să se unească... A fost nevoie, și dincolo de Prut, de o minune, pentru ca speranțele care ne leagă pe unii de ceilalți să rămână vii. Tocmai de aceea, și la București, și la Chișinău, politicienii trebuie să înțeleagă șansa care le-a fost dăruită. La rândul său, societatea civilă a primit câțiva ani buni de respiro, pentru a-și consolida poziția câștigată acum și pentru a demonstra că se poate conta pe ea cu adevărat. Și într-o parte, și în cealaltă, e vorba despre a strânge rândurile în jurul valorilor care ne apropie. Mai mult ca orice altceva, lecția celor două scrutine-surori din ultimele săptămâni e că, înainte de a țese povești despre Marea Unire, a venit momentul să rezolvăm marile dezbinări care ne stau în cale.