Zâne bune și zâne rele

- Poveștile pentru copii sunt pline de zâne frumoase și bune, gata să le îndeplinească dorințele. Miturile și tradițiile folclorice vorbesc însă despre rudele lor îndepărtate, mai negre la suflet și deloc iubitoare de pământeni. Și unele, și altele, locuiesc într-o lume paralelă cu a noastră, de unde ne urmăresc pas de pas... -

Zânover/binovin/căslachin

Cine a citit minunata carte pentru copii a lui Nestor Ureche - "Zânele din Valea Cerbului" - își amintește, desigur, și celebra invocație magică "Zânoverbinovin­căs­lachin", adică: "Zâno Verbino, vin', că-s la chin". Și zâna venea, fiindcă Verbina era o făptură frumoasă la trup și la suflet, ca toate su­ratele ei din căr­țile cu povești: zâ­ne minunate, care ies din apă sau co­boară din nori, răs­pândind o blân­dețe și un farmec nespus. Niște cre­a­­turi mi­nuscule, îna­­ripate și ino­fen­­sive, care zboa­ră din floare în floare și dansează feri­ci­te prin luminiș. A­ceasta este ima­gi­nea încân­tă­toare a zânelor din cărțile cu povești. Dar cine exa­mi­nează credințele vechi, po­pulare, va observa că există și zânișoare mai rele la suflet, ba de-a dreptul pizmașe și urâcioase, bucu­roase să facă rău. Există mul­te credințe despre ase­menea făpturi capricioase și crude, cu atât mai peri­culoase, cu cât frumusețea lor îi a­tră­gea pe bărbați, ducându-i chiar la pierzanie.

Magonia

Există nenumărate povești despre o țară invi­zibilă, existentă între cer și pământ, foarte populară în Evul Mediu și numită Magonia: patria zânelor și a rudelor lor. Se spune că în anume împrejurări, unii oameni au izbutit să o vadă (în basmele românești se ajunge acolo cu scrânciobul) sau mai ales să o audă, dar rela­tările lor au fost considerate "povești". Pe vremuri, anu­mite decese inexplicabile, dispariții de oameni sau răpiri de copii, infirmități, accidente sau boli erau pu­se pe seama făpturilor invizibile - zâne rele și spiri­duși din țara Magonia. De pildă, reu­ma­tismul era re­zultatul "pișcăturilor" lor, la fel ca și paralizia - rezul­tatul unui atac al spiridușilor furioși. Pentru cei care credeau în existența acestor creaturi supranaturale, lumea era plină de o diversitate inimaginabilă de ființe invizibile, care participau activ la viața omului. Prin descântece și alte tehnici ale magiei, ele erau invocate, îmblânzite sau, dim­potrivă, stârnite, erau puse la treabă în scopuri nu totdeauna curate. Oricât ar părea de ciudat, credința în existența acestei lumi invizibile care înconjoară pământul asemenea unui nor are adepți și în zilele noastre, unii dintre ei chiar cercetători din lu­mea științei. Astfel, una dintre ce­le mai populare explicații în­cearcă să acrediteze ideea că zânele, gnomii și alte făpturi invizibile formează o familie mare și variată, numită spirite ale pământului sau entități (elemente). Cât despre originea lor, ea se află în anumite câmpuri de energie cosmică, mai precis, energia universală aflată în stare latentă și care poate lua forme determinate de conștiința umană: forme pozitive sau negative, creative sau distructive, mai pe scurt "zâne bune sau zâne rele". La baza aces­tei năstrușnice (sau poate reale) teorii se află psiha­na­listul american de origine austriacă Wilhelm Reich, ca­re afirmă în lu­crările sale că a­ceeași energie uni­ver­sală pasivă, ca­re poate să nască en­tități pozitive sau negative, are în sine și forța ab­so­lută de-a vin­deca toate bolile de pe pământ, pe care tot ea le și pro­voacă, de altfel, atunci când apar disturbări. Energia lui Reich se divizează în două tipuri: orgonul Or (Orgone radiation), forță pozitivă și vitală, și orgonul Dor (Deadly orgone ra­diation), o iradiere negativă și distru­gă­toare.
În 1948, Wilhelm Reich a fondat "Or­gone Ins­titute" din Rangeley (SUA). El rea­lizează experi­men­te în domeniul or­go­nului și al electromagnetismului și cons­truiește un "acumulator de orgoni" - o ma­șinărie des­pre care se credea că va putea să concentreze ener­gia cosmică pozitivă asu­pra oamenilor. Se povestește că, în timpul desfășurării acestor experimente, deasupra institutului s-au format niște nori ame­nințători, oa­menii care lucrau în laborator s-au îmbolnăvit, iar în zona respectivă au existat multă vreme o senzație de oprimare și presimțirea unei catastrofe iminente. Arborii și tufișurile din împrejurimi s-au înnegrit și, în cele din urmă, s-au ofilit. Reich a afirmat atunci că a reușit să creeze orgonul negativ, aflat, după părerea lui, la baza morții lumii vii. Din nefericire, după ce și-a comercializat "acumulatorii cu or­gon", Wilhelm Reich a fost judecat pentru prac­ticarea ilegală a medicinii și ex­periențele sale au fost interzise. Nu însă și ideile lui, care proliferează și astăzi dincolo de ocean, mai ales printre specialiștii în fe­nomene inexplicabile.

Un liliac cu față de om

Printre primele lucrări care ilustrează cu claritate autenticitatea acestui univers invizibil, populat de zâne și spiriduși, se numără și cartea misticului englez Geoffrey Hodson, scrisă în 1925, "Fairies at Work and Play" ("Zâne la joacă și la treabă"), în care sunt relatate diferite întâlniri cu făpturi ireale. Iată una din ele, petrecută într-o pădure de conifere, în regiunea de lacuri din nordul Angliei. "Mi s-a părut că am în fața ochilor o creatură enormă, de cu­loare roșu-aprins, care semăna cu un liliac și a cărei privire mă țin­tuia. Nu pot să spun că semăna cu un om; părea mai degrabă un liliac cu față ome­nească. De cum s-a simțit observată, s-a trans­for­mat pe loc într-o formă umană și mă sfida, uitându-se fix în ochii mei. Apoi a intrat, ca prin minune, în coasta dealului și a dispărut." Într-o lucrare recentă des­pre animalele misterioase din Anglia și Ir­landa, biologul englez Graham McEwan relatează poves­tea unei creaturi de coș­mar care a fost văzută în școala din satul Goodhurst, în comitatul Kent.
Întâmplarea s-a petrecut în 1950. Pen­tru a putea să lucreze în liniște, învă­ță­toarea Joan Forman, care se îndeletnicea și cu literatura, s-a hotărât să-și petreacă primele zile din vacanța de vară în școală, unde era liniște. S-a instalat într-o cameră situată în partea mai veche a clădirii, apro­vizionându-se cu hârtie și o mașină de scris. Iată însă că într-o noapte, sim­țin­du-se privită de cineva, a descoperit în odaie o "creatură" care se târa în partea stângă a patului. "Avea cam 60 cm lun­gime, cât o pisică sau un câine mai mic. Cu toate acestea, nu semăna cu nici unul dintre aceste animale. Creatura avea doi ochi imenși, adaptați la vederea în noap­te, ca aceia ai unui lemurian. De ei îmi amintesc cel mai bine. M-au frapat prin fixitatea privirii pe care mi-o arun­­cau. Cred că este privirea cea mai dezgus­tătoare pe care am văzut-o vreodată. Din acea ființă emana o senzație de răutate și de obscenitate ex­tremă." Pe durata pre­zenței bizarei făpturi, în ca­me­ră a fost un frig cumplit. Căldura a revenit o dată cu zorii zilei, când creatura a dispărut. Dar povestea nu se termină aici. Pes­te câteva luni, un tânăr ins­ti­tu­tor, succesorul Joanei Forman în școa­la din Good­hurst, a trăit o ex­periență i­dentică.

Copiii furați

Misterioasele ră­piri de persoane, puse as­tăzi pe seama în­tâl­nirilor cu extra­te­reș­trii, erau atribuite în se­colele trecute... zâ­nelor rele și gnomilor. S-a scris mult pe a­ceastă temă. Veacuri la rând s-a vorbit des­pre copii răpiți de că­tre făpturi invizibile, care îi în­lo­cuiau în leagăn cu alți copii. Dacă nu mureau, bie­ții de ei luau as­pec­tul unor ființe uscățive sau de­formate, mala­di­ve, iritabile sau do­tate cu un apetit ieșit din comun. În lumea în­treagă, mărturiile per­soanelor care au trecut prin astfel de ex­pe­rien­țe sunt foarte frecvente în culturi cu totul di­ferite. Iată ce se poate citi în "Enci­clopedia cel­ților": "Încă din vre­murile cele mai vechi, se spune că muritorii sunt furați pentru a fi duși în lumea zânelor. Când în cauză sunt copii, ei sunt hrăniți de zâne cu mâncare și îngrijiți, ajun­gând în cele din urmă să facă parte din comunitatea lor. În Scoția și Irlanda, se pare că zânele trebuie să plătească un tribut Infernului la fiecare șapte ani și că preferă să sacrifice pământeni decât pe careva dintre ele". Trecerea zânelor lasă și ur­me, așa-numitele "cercuri de zâne", periculoase pen­tru cei care trec pe lângă ele. Dacă un om intră înăuntru, el este atras de o muzică sălbatică și un dans nebunesc și riscă să devină pentru totdeauna sclavul lumii spiritelor.

Epilog

Se spune tot mai des în ul­tima vre­me că noi, oa­me­nii, "sun­tem ceea ce gân­dim". Că e­xis­tența noas­tră e un produs al gân­durilor bune sau rele, po­zitive sau nega­tive, care pot să ne ducă așa de departe, în­cât să ne garan­teze suc­ce­sul și in­suc­ce­sul, sănătatea sau boa­la. "Gândiți po­­zi­tiv!", iată în­dem­­nul pe care ni-l adre­sea­ză nu doar psi­hologii, ci și cer­­ce­tătorii din do­me­niul me­dici­nii, care constată că gân­­du­rile bune, po­zitive și opti­mis­te pot să de­vină un pro­gram al să­nă­tă­ții și al suc­­ce­sului. Un mod mai puțin ro­man­­tic de a crede în zâne bu­ne și zâ­ne re­le, dar la fel de efi­cient. La urma ur­mei, da­că există în noi sau în afa­ră de noi energii po­ziti­ve, pe care le pu­tem dis­loca, de ce n-am face-o? Enigma făpturii noastre e departe de a fi rezolvată, iar poveștile cu zâne bune și zâne rele sunt o temă de meditație pe care ar tre­bui s-o luăm mai în serios. Secolul al XX-lea a fost al ști­inței. Poate că mileniul care a început va fi al mis­te­rului omenesc.

Drăcușorul din sticlă

Spiritele sunt foarte diferite de oameni: au pro­priile lor valori, propriile lor sentimen­te, se înfurie și se irită ușor. Pentru a evita să le în­tâlnești sau să le provoci, e mai bine să le cunoști. Astfel, dintre spiritele binevoitoare fac parte: spiridușii (la români), kobolzii (la germani), micul demon fa­milial fran­cez lutin, omulețul scoțian, brownie, du­hul domestic slav - domovoi. Toți se trag din același neam cu spiritul protector al ro­manilor - genius. În ce-l privește pe spiridușul nostru au­tohton (după cum spune V. Kernbach, în Dic­ționarul său de mitologie), el este, în general, fa­vorabil, rareori nefast. "Un drăcușor în carne și oase sau întruchiparea acestuia într-o vie­tate vă­zută sau nevăzută, care, la casa unde șade, aduce toate nenorocirile de pe lume, atât cât trăiește omul. El se naște dintr-un ou părăsit, care e clocit la subsuoară un timp determinat, având adesea aspect de pui de găină sau de șarpe în miniatură. Cu di­bă­cie, el poate fi manevrat să satisfacă ce­rerile de bani formulate de cel care l-a clocit. Se păstrează bine într-o sticlă închisă și nu poate fi îndepărtat decât dacă e legat într-o basma arun­cată pe uliță, pentru a fi ridicată de cineva. Pentru a nu deveni malefice, spiritele trebuie puse la trea­bă de către oameni."
În unele mitologii există credința că anumite persoane pot întreține legături permanente cu spi­ritele invizibile, pe care le pun să acționeze în inte­resul lor. Din această categorie fac parte vră­ji­toarele, descântătoarele, ghicitoarele în bobi, dar și bizarii solomonari, niște vrăjitori populari în tra­diția rurală românească, buni mânuitori ai magiei, înzestrați cu puteri supranaturale și care aveau legătură cu duhu­rile. După credința populară, ei știu să încalece pe balauri, să zboare deasupra no­rilor și să înlăture sau să aducă ploaia și grindina. După tradiție, sunt suc­cesorii regelui biblic Solo­mon, considerat în folclorul multor popoare un vrăjitor.