Economia veritabilă de piață, traiul bun, demnitatea națională, conectarea deplină la valorile Europei - toate au fost aievea înainte de război, au dispărut apoi în comunism, și, din păcate, nu au reapărut în întregime în fragila democrație postdecembristă. Cu această excepție lăudabilă: tratarea la cel mai înalt nivel de civilizație a minorităților naționale. Ce este alegerea ca președinte al republicii a unui minoritar etnic și religios, Klaus Johannis, dacă nu semnul suprem al îngăduinței și înțelepciunii românești dintotdeauna? Ce este perpetuarea la guvernare, din 1996, a reprezentanților minorității maghiare, dacă nu același semn nobil, sfințit de suferințe seculare? Ca să nu aibă dușmani la granițe, guvernele Regelui Ferdinand Întregitorul au plătit, în anii '20, multe tone de aur și sute de milioane de dolari așa-zișilor "optanți" unguri, în contul averilor abandonate pe teritoriul Transilvaniei. Dintr-un cavalerism greu de înțeles în zilele noastre, comandantul armatei române care a cucerit Budapesta în anul 1919, generalul Traian Moșoiu, a refuzat să aducă acasă Arhivele Transilvaniei. Deși a încheiat mai multe tratate cu statul român pe tema repatrierii lor, Ungaria nu a pus niciodată în aplicare acest deziderat național românesc. Cu toate aceste semne de inamiciție, la 96 de ani de la Marea Unire, avem un tratat de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Republica Ungară. Acesta este baza relațiilor între cele două țări, a drepturilor individuale ale minorității maghiare, așa cum au fost ele concepute de corifeii de la Alba Iulia. Sărbătorind cele peste nouă decenii și jumătate de istorie românească, sărbătorim și relațiile de prietenie cu vecinii, dând iertării, dar nu uitării, episoadele tragice din anii 1940-1944. Ăstimp, ce fac bunii noștri vecini? Strigă la noi ca pe maidan, se agită și susțin autonomia teritorială, vor să ridice biciul lui Attila asupra justiției române. Cum s-ar putea numi isteria vicepremierului ungur, Zsolt Semjen, care a sărit în apărarea deputatului UDMR, Marko Attila, condamnat la trei ani de închisoare pentru retrocedări ilegale? Iată cum săgetează domnul vicepremier de la Budapesta: "Renaționalizarea unor proprietăți restituite unor organizații ecleziastice, în cazul lui Marko, sunt inacceptabile". În același minut, ca din întâmplare, Biserica Reformată maghiară din Ardeal protestează și ea, "vehement", față de condamnarea la închisoare a aceluiași udemerist, inculpat și în dosarul procuroarei Alina Bica, de parcă liceul "Miko" din Sfântu Gheorghe, "restituit" de domnul Marko acestei biserici, i-ar fi aparținut vreodată. Protestul bisericesc, dar și cel politicianist, de la Budapesta, abundă în confuzii voite, prin care Guvernul român este scos vinovat de sentințele Justiției. Mai mult, fețele "reformate" se tem să nu ajungă și maghiarii "comerciabili" ca sașii, vânduți, cum se știe, de Nicolae Ceaușescu. Acești domni prelați încurcă epocile, se fac a uita în ce timpuri trăiesc... Iată în ce atmosferă am sărbătorit eu, ca cetățean român tolerant, ziua națională a țării mele. Și iată-l pe primarul extremist al orașului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care refuză, de când a fost ales, să poarte eșarfa tricoloră a statului român și chiar să ia parte la festivitățile de la 1 Decembrie. Nu-i bai! Chiar și fără participarea lui Antal, ziua sfântă a Marii Uniri a strălucit în toată România, în ciuda acestor întârziați aparatcici ai unei triste himere.