Arătam atunci că mașina propagandistică a USD-ului (PSD și sateliții săi) va orienta campania spre o dezbatere "băsism-antibăsism". Cu alte cuvinte, PSD-ul (și sateliții săi vocali) vor ataca o stare trecută, nu - cum se cuvine într-o înfruntare electorală - viitorul. Iar opoziția (reprezentată de mai mulți candidați și de mai multe partide), a căzut, din păcate, în această capcană. Prin propaganda deșănțată a Antenei 3, a României TV și a celorlalte "oficine" PSD-iste, "băsismul" a devenit sinonim cu tăierile de salarii și pensii, cu austeritatea economică azvârlită în spinarea românilor. De la această "identificare a răului", printr-un simplu artificiu propagandistic, orice acțiune instituțională a statului a putut fi (în funcție de interesele celor implicați) definită drept "băsistă", deci distructivă, antinațională. Instrumentele Justiției, DNA, ANI, Parchetul general, au devenit instituții ce trebuie exorcizate, pentru că stopează acțiunile politicienilor care "vor să facă bine" românilor. Modul în care s-a format și impus această opinie este deja cunoscut. Actualele "prezidențiale" au loc, însă, la încheierea mandatelor lui Traian Băsescu și, implicit, la sfârșitul "stilului băsist" de a face politică. Vizând, în fapt, revenirea la situația din "vremurile bune" ale lui Iliescu și Năstase, fără un program social-economic care să scoată România din "mlaștina gri" a Europei comunitare, PSD-ul a impus, totuși, raportarea la "băsism", obligându-i pe candidații celorlalte partide să joace pe acest "teren", și nu pe cel absolut necesar al realității sociale românești.
Tema, impusă cu forța de așa-zisul partid al "stângii", are și menirea de a-i oferi un rol ușor de jucat candidatului propriu, V. Ponta. Toată lumea a realizat incompetența premierului în probleme de economie, inclusiv în alegerea colaboratorilor săi pe domeniu. După cum se știe, V. Ponta a fost ales lider de partid și premier tocmai pentru că a promis anularea efectelor dure ale măsurilor de austeritate luate de "regimul Băsescu" în timpul crizei economice internaționale. Orice om cu minimă viziune economică pricepe că o austeritate preventivă, la nivelul financiar, al consumului și producției, este urmată, după trecerea crizei, de o inevitabilă relansare. Guvernarea Ponta a beneficiat de ea, deși măsurile care au făcut-o posibilă au fost luate de alții. Ponta a fost, în realitate, ales la șefia "celui mai cinstit dintre guverne" și a partidului care-l susține, devenind, în cele din urmă, candidatul "stângii" la prezidențiale, din cu totul alte motive. Liderul PSD-ului este perfect conștient că, pe scena politică românească, îi reprezintă pe potentații administrației centrale și locale, pe "baronii" care vor, după ce și-au însușit prin fraudă și corupție resursele țării, să aibă "liniște" și siguranță. Insinuarea că Justiția a devenit "băsistă" are menirea de a-i albi pe aceștia, corecțiile legale devenind astfel amenzi și răzbunări politice. De la D. Voiculescu, la V. Hrebenciuc, trecând prin mulții președinți de consilii județene, mânjiți economic, "baronii" centrali și locali țipă din gură de șarpe că sunt pedepsiți pentru "antibăsism". Și, nu-i așa, bietul Ponta trebuie să îndrepte starea de lucruri, revenind - după alegerea sa la Cotroceni - la sistemul impus după răsturnarea lui Ceaușescu, al "legilor pentru căței", al "democrației de vitrină" (în care, de fapt, în spate, totul este de vânzare și poate fi cumpărat). Victor Ponta este absolut dependent - și, prin urmare - absolut dator față de "baroni".
Deturnarea campaniei prezidențiale spre dezbaterea "băsism-antibăsism" a fost, e drept, alimentată și de intervențiile președintelui Băsescu, încă în funcțiune. Băsescu a favorizat divizarea "dreptei", prin susținerea partizană a unui candidat și a unui partid. În contextul guvernării de "stânga", unificarea dreptei la "prezidențiale", cu scopul excluderii dominării monolitice a statului, ar fi fost mai necesară ca oricând. În plus, Băsescu a facilitat și mutarea atenției electoratului de la problemele serioase ale societății românești, la chestiuni politicianiste, prin "dezvăluirea" rolului de "ofițer acoperit" SIE al lui Victor Ponta. Rolul de ofițer acoperit (amendabil, constituțional, în anumite contexte) nu l-a blocat însă pe candidatul PSD-ist, ba i-a permis, iarăși, să evite discuțiile pe proiecte social-economice necesare țării. Candidații "dreptei" au acceptat, cu două excepții, deturnarea. Excepțiile sunt Elena Udrea și Klaus Johannis. D-na Udrea și-a afirmat, de la început, onest, dorința de a continua proiectele președintelui Băsescu. Cazul Johannis este însă mai complicat. Primarul neamț al Sibiului nu poate fi înscris în niciuna din categoriile în care se clasează politicienii români. Încercarea mediilor apropiate de Ponta sau orientate spre "băsism", de a-l "agăța" cu vreunul dintre păcatele politicienilor noștri s-a soldat cu rezultate destul de firave. S-a demonstrat, de exemplu, că participarea lui la "coaliția de la Grivco" (care a pus la cale, la instigarea pușcăriabilului Dan Voiculescu, în 2012, suspendarea președintelui) a fost o minciună. Johannis a arătat că, în politică, nu este "obligat" față de nimeni, deși unii contestatari au susținut că trebuie să-i fie recunoscător lui Crin Antonescu, care s-a retras în favoarea lui de la conducerea PNL. S-a dovedit că nu e implicat în niciuna din "marile afaceri" care au pătat clasa politică din România, precum afacerea Microsoft sau Romsilva. Licitațiile la primăria Sibiului nu au fost contestate de nimeni. Neamțul, cu o ascendență multiseculară pe plaiurile românești, este - pentru toți susținătorii lui Ponta - din afara sistemului și nu joacă după regulile acestuia. De aceea, este perceput drept singurul candidat capabil să-l înfrângă pe premierul-aspirant și singurul cu adevărat din afara binomului "băsism-antibăsism". Numai victoria lui Klaus Johannis va exclude înlocuirea "băsismului" cu laxismul legal, politic, economic și moral, care se va numi "pontism". Dacă "pragmatismul românesc" ar fi și vizionar, Johannis ar fi alternativa la "băltirea în sistem".