- Lăudat să fie Iisus! Doamne, îți mulțumesc pentru neprețuitul tău dar, pentru faptul că m-ai chemat și m-ai acceptat în ținutul sfânt de la Medjugorje, acolo unde Fecioara Maria s-a arătat în 25 iunie 1981, unui grup de șase copii și unde, în vara acestui an, eu am trăit miracolul vindecării -
O poveste care începe simplu. Prietena și colega mea de serviciu, Margit, a fost în pelerinaj la Medjugorje acum câțiva ani, și a povestit cu multă dragoste, apoi, cele trăite acolo. Din timp în timp, ne aducea cărți în limba română, cu mărturii de la Medjugorje. După citirea uneia dintre ele, i-am spus prietenei mele: "Mi s-a pus pe suflet să merg și eu în pelerinaj la Medjugorje". Menționez că eram suferindă de gonartroză, cu ambii genunchi operați de ruptură de menisc, în 2011, la Spitalul Municipal din Hunedoara, și eram trecută pe lista de așteptare pentru proteze de genunchi, la o clinică de ortopedie din Cluj.
La vremea aceea, deplasarea mea se făcea cu ajutorul a două bețe de schi, deoarece nu aveam stabilitate și putere în picioare, ca să merg, să urc pe scări sau să trec peste mici obstacole, fără sprijin. Despre efort fizic, nici vorbă!
Mă chinuiam, aveam dureri zi și noapte și, în momentele mele de meditație și rugăciune ziceam: "Doamne, ce am fost și ce-am ajuns!" și mă rugam lui Dumnezeu să se îndure de mine și să-mi dea iertare de păcate și mântuire, să-mi dea putere să merg mai departe în viață, așa oloagă cum eram. Nu cutezam să mai sper în vindecare...
Iată și vara anului 2013. Întoarsă acasă de la copii, din concediu, mă întâlnesc din nou cu Margit, Dumnezeu să-i dea sănătate, care-mi spune că părintele Ioan de la Cristur va fi ghidul spiritual al unui pelerinaj organizat de un grup de pelerini maghiari din ținutul secuiesc. Știam că dacă voi merge cu acest grup de pelerini, eu voi fi singura româncă și nu voi putea vorbi și înțelege niciun cuvânt în ungurește, dar dorința mea de a ajunge la Medjugorje era prea puternică pentru a o putea stăvili. La început, când le-am spus alor mei despre intenția de a merge în pelerinaj, toți au încercat să mă convingă că nu voi face față la căldura mare de acolo, la efortul fizic, la drumul lung de 16 ore, cu autocarul. Erau îngrijorați și mă sfătuiau să am răbdare, să-mi pun proteze, să mă vindec și apoi să merg în pelerinaj.
La toate argumentele aduse de familie, eu răspundeam în același fel: "Dacă am să plec la drum, Dumnezeu nu mă va lăsa, mă va ajuta". Simțeam și credeam asta cu toată inima mea. Acum știu că aveam chemarea să merg în pelerinaj la Medjugorje.
Și a venit ziua plecării. Drumul a fost lung, obositor, greu, dar a meritat fiecare moment de suferință. Odată ajunși acolo, în oaza aceea de pace, liniște și frumusețe, totul s-a schimbat în bine. Am încercat să particip la tot programul pelerinajului. Cu pași nesiguri, greoi, cu ajutorul bețelor, singurul neajuns fiind acela că nu mă puteam ține după ritmul de mers imprimat de conducătorul de grup.
Medjugorje. Doamne, acum am atâtea cuvinte de laudă, de mulțumire, cuvinte care se revarsă ca o cascadă în sufletul, în mintea mea, pe foaia albă de hârtie, dar nu vreau să pierd esențialul, și anume - minunea, miracolul vindecării mele.
Am plecat dimineața, devreme, cu autocarul, până la 1,5 km distanță de colina aparițiilor, locul unde Fecioara li s-a arătat celor șase copii. Deplasarea se făcea pe jos, ritmul de mers era alert, eu pășeam foarte greu, încet, am rămas în urmă. Colega de cameră s-a oferit să rămână cu mine, i-am mulțumit, dar știind ce sacrificiu material a făcut ca să vină în pelerinaj, nefiind sigură dacă voi putea urca și pe colină, am rugat-o să meargă cu ceilalți pelerini din grup, ca să nu rateze escaladarea colinei până la statuia Maicii Domnului și la Crucea lui Iisus.
Iată-mă singură, dar cu nădejdea în suflet! Ajung la colină. Mă strecor cu greu, cu bețele, printre pelerinii adunați aici. Ajung la poalele dealului. Deja nu mai puteam înainta, de stat jos nici vorbă, în picioare nici atât, de durere. Exista o terasă amenajată, pe care, contra sumei de 5 euro, puteai închiria un scaun de plastic alb. M-am așezat, m-am rugat împreună cu pelerinii. La sfârșit, când unii dintre ei se pregăteau de plecare, și eu rămăsesem stingheră pe scaun, aud două doamne vorbind românește. Intrăm în discuții și, la sfârșit, văzându-mă singură și suferindă, mă întreabă dacă nu vreau să urc și eu pe colină. Grea întrebare. Le răspund că dacă voi putea urca doar un singur pas pe stânci, voi mulțumi Domnului pentru ajutor.
De aici începe minunea! Colina este destul de abruptă și stâncoasă, greu de urcat fără sprijin, chiar și pentru cei în putere, sănătoși, iar eu eram cum eram... Am atins prima stâncă cu pași nesiguri, cu mare efort, ca și când toată greutatea lumii era pe umerii mei. De neputință, am început să plâng și să spun rozariul cu voce tare, ca un strigăt de îndurare: "Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, c-ai născut nouă pe Iisus, mântuitorul sufletelor noastre. Sfântă Marie, maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii, acum și-n ceasul morții noastre! Amin." Când simțeam că mă părăsesc puterile, ziceam: "Maică Sfântă, nu mă părăsi, ajută-mă să vin la tine, primește-mă așa cum sunt!".
Răspunsul primit a fost pozitiv, de ajutor. Doi pelerini italieni, văzându-mă singură, au spus că sunt o doamnă curajoasă și s-au oferit să mă ajute să urc mai departe. I-am refuzat politicos, le-am mulțumit, spunându-le și lor că "Dumnezeu este cu mine". Am continuat singură urcușul, în lacrimi și rugăciune.
Am ajuns sus. Fecioara mă aștepta cu brațele deschise, ca o mamă grijulie. I-am mulțumit! Mi-am pus la picioarele Mariei toată viața mea, cu bune, cu rele, cu familia mea, cu bucurii, necazuri, cu boală, zicând: "Facă-se voia ta, Măicuță Sfântă!". Mai sus, la doar câțiva metri, era Crucea lui Iisus. M-am apropiat și m-am rugat, i-am mulțumit pentru ajutor și sprijin.
Cred că vindecarea mea a început în momentul în care m-am oferit Fecioarei, cu toată viața mea. Din acel moment, am fost cuprinsă de o pace sufletească fără margini. Toate durerile, grijile, neputințele au dispărut fără urmă. Gura mea murmura cântece religioase, pricesne. Mă simțeam asemenea unui prunc nevinovat, senin, liniștit.
Scăpasem de povară, nu mai eram singură, neajutorată, Iisus și Fecioara Maria erau cu mine!
Înainte de a începe să cobor, m-am apropiat de Crucea lui Iisus și i-am zis: "Iisuse, îți ofer cârjele mele, fă ce vrei cu ele, că eu nu știu ce să mai fac!". Apoi am coborât, minunându-mă de ușurința cu care mergeam și de starea de bine pe care o simțeam. Nu știam cât timp trecuse, cât era ceasul, unde și dacă autocarul mă mai aștepta. Eram parcă pe altă lume, pluteam.
Am zărit la o mică distanță un taxi, dar treceau mulți pelerini pe lângă el și mă temeam că-l vor lua ei. Mă rugam să nu-l ia nimeni, căci nu știam cum să chem altul. Minune! Acel taxi părea că mă așteaptă pe mine!
M-am întors la pensiune cu el. Am ajuns înaintea tuturor. Când m-au văzut, s-au minunat cât de schimbată eram și nu le venea a crede că am putut urca pe colină. Atunci am auzit de nenumărate ori cuvântul miracol. Toți îmi spuneau: "Te-ai vindecat", iar eu le ziceam: "Aleluia, Doamne-ajută!".
Dar ziua era abia la jumătate, urma să mai primesc semne!
După masa de prânz, un pic de odihnă, și apoi programul comun. Plecăm mai devreme, cu colega de cameră, să cumpărăm suveniruri pentru cei dragi și pentru cunoscuți. Îmi uit bețele în cameră. Mă întorc de la ușă după ele. Mergem la magazin, intrăm, cumpărăm fiecare câte ceva, mergem apoi la alt magazin să luăm apă minerală, că era foarte cald, bem, mai facem o sută de pași, când observ că nu mai am bețele. Eram prea ușoară, eram cu mâinile goale!
Ne întoarcem la magazinul de unde am luat apa. Întrebăm de bețe, nici urmă de ele. Colega îmi sugerează să mergem și în celălalt magazin, dar eu refuz, zicând că se face târziu și încep mărturiile la biserică. Luându-mi gândul de la bețe, am zis: "Să dea Dumnezeu să fie de folos celui ce le-a găsit!". Apoi am mers la biserică.
A doua zi, dimineața, am mers iarăși la magazin, mai mult într-o doară, ca să văd dacă nu cumva îmi găsise cineva bețele. Vânzătoarea mi le arată zâmbind: "Astea sunt?" Erau rezemate de zid, unde le lăsasem cu o zi înainte, probabil. Am zis tare și apăsat: "Aleluia". Mai aveam nevoie de bețe, ca să urc cealaltă colină, Podbrdo, la crucea lui Iisus. Am urcat-o plină de energie și entuziasm, spre uimirea grupului și împreună cu grupul. La ultima staționare, m-am desprins de grup și m-am apropiat de Crucea lui Iisus. Mai aveam câteva trepte de urcat, ca să ating cu mâna crucea, dar am așteptat și restul grupului, ca să ne rugăm împreună. În acest timp, a trecut pe lângă mine un alt grup - un bărbat și câteva femei. La un moment dat, bărbatului i s-a făcut rău. Sincer, eu am crezut că a murit, așa arăta. Era culcat în fața crucii, părea fără viață. I-au ridicat picioarele pentru a ajuta sângele să circule, iar o femeie a zis: "Udați-l cu apă". Era inert. Eu am ridicat mâinile din instinct și, plângând, am zis "Tatăl nostru", fără să-mi dau seama că erau pelerini români. Știu doar că am auzit un glas de femeie care a spus "Lăsați-l, că e cu Iisus". După aceste cuvinte, cel căzut a deschis ochii, s-a uitat în jur, a încercat să ridice mâna ca să o liniștească pe femeia care era la capul lui. S-a ridicat în șezut, apoi în picioare, ușor, și a plecat cu grupul, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Și acum, la urmă, și vestea cea mare: de când m-am întors din pelerinaj, nu am mai avut nevoie de bețe. Am foarte multă energie, dau mărturie tuturor celor ce vor să asculte despre pământul sfânt și binecuvântat, despre minunile petrecute, despre starea de har de acolo, de la Medjugorje.
Celor apropiați le spun că eu cred că am fost la porțile Raiului, și-i îndemn, dacă au ocazia, să facă și ei un pelerinaj la Medjugorje, spunându-le: "Nu știu ce daruri, haruri veți primi, dar cu siguranță, veți fi atinși de spiritul acestui loc binecuvântat."
Închei, spunând că și în acest an, 2014, am fost în pelerinaj la Medjugorje, cu același grup de pelerini, pentru a mulțumi Fecioarei și lui Iisus pentru vindecare și pentru toate darurile și harurile primite.
Mă rog la Iisus să-mi arate care este calea pe care s-o urmez de-acum înainte și ce trebuie să fac ca semn de mulțumire pentru toate darurile primite. Am convingerea că Dumnezeu îmi va călăuzi pașii mai departe pe calea dreptei credințe!
Iisus fie lăudat! În veci de veci! Amin. Doamne ajută!
Cu credință și evlavie,
MARIANA POP - Hunedoara