Porumbarul
(Prunus spinosa)
Prunul spinos sau porumbarul este un arbust sălbatic, ce crește până la o înălțime de trei-patru metri, în regiunile muntoase, dar și la câmpie. Spinii care îi împânzesc crengile par a exista numai pentru a ocroti această minune a naturii, ale cărei frunze, flori și fructe sunt leacuri pentru o mulțime de boli.
Florile și frunzele se culeg primăvara, imediat după înflorire, și sunt folosite în medicina naturistă ca laxativ, astringent, antiseptic, diuretic și ca sedativ.
Fructele se culeg toamna, în octombrie-noiembrie, și sunt utilizate în rețetele populare împotriva colitei, a dizenteriei, intoxicațiilor alimentare, viermilor intestinali. Stimulează sistemul imunitar și ajută organismul să se recupereze mai repede după intervențiile chirurgicale.
Rețete din frunze și flori
Atât frunzele, cât și florile, se pot utiliza proaspete sau uscate.
Laxativ
* Pentru adulți: Peste o lingură de flori de porumbar se toarnă o cană de apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 40 de minute, se strecoară și se bea pe îndelete, pe parcursul întregii zile. Tratamentul se ține timp de trei zile consecutiv.
* Pentru copii: O cană de apă se pune la fiert. Când începe să clocotească, se adaugă o linguriță de flori de porumbar și vasul se trage de pe foc. Se acoperă și se lasă la infuzat câteva minute, apoi se strecoară. Se bea câte o jumătate de cană, de trei ori pe zi, înainte de mesele principale. Dacă este necesar, tratamentul poate fi ținut trei zile.
Îmbunătățirea metabolismului
Peste două lingurițe de flori se toarnă un pahar de apă rece. Se lasă la infuzat timp de opt ore. Se administrează în trei doze, înainte de mesele principale, timp de 10 zile consecutiv. Tratamentul este recomandat primăvara și toamna.
Răceli și răgușeli
Peste 2 linguri de flori de porumbar se toarnă o cană de apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 10 ore, apoi se strecoară. Se bea de patru ori pe zi, câte un sfert de cană, pe stomacul gol. Tratamentul durează până ce simptomele dispar.
Dermatoze, erupții cutanate, herpesuri
Două linguri de frunze tocate mărunt se lasă într-o cană de apă rece, de seara până dimineața. A doua zi, apa cu tot cu frunze se pune la fiert pe foc mic, timp de 10-12 minute. Se trage de pe foc, se acoperă vasul și se lasă la infuzat câteva minute. Se strecoară și se bea de două ori pe zi, câte o jumătate de cană, timp de patru-cinci zile.
Rețete din fructe de porumbar
Fructele proaspete de porumbar sunt mai neplăcute la gust, ele fiind foarte astringente. Abia după ce le atinge gerul se coc cu adevărat. De aceea, în perioada de toamnă, sunt folosite la gemuri, dulcețuri, siropuri sau sunt consumate în stare uscată.
Metoda de uscare și conservare:
Este indicat ca fructele să fie culese după primul îngheț. Se aștern pe o hârtie, afară, în bătaia soarelui și a vântului și se lasă la uscat timp de trei săptămâni. Dacă vremea este neprielnică, fructele se pot usca și "forțat", introducându-le în cuptorul încins la 50-60 de grade. Sunt gata atunci când nu mai sunt lipicioase dacă le strângi între degete. Se depozitează în pungi de hârtie, într-un loc răcoros.
Sirop din fructe de porumbar
Peste fructele de porumbar trecute prin mașina de tocat carne se toarnă apă fiartă și răcită (la 10 grame de fructe, 100 de mililitri de apă). Se amestecă foarte bine, se acoperă și se lasă timp de o oră și jumătate la înmuiat, după care se pun într-un tifon împăturit în patru-cinci straturi și se stoarce până la ultima picătură. Se amestecă în proporție de 1:1 cu miere și, după încorporare, se toarnă în recipiente de sticlă și se depozitează în locuri răcoroase.
Diaree, colită, intoxicații alimentare
Administrare: O lingură de sirop se diluează în 50 de mililitri de apă și se bea de trei-patru ori pe zi, pe stomacul gol.
Siropul din fructe de porumbar este recomandat în perioada chimioterapiei împotriva cancerului. În acest caz, se amestecă în părți egale cu suc de scorușe și infuzie de sunătoare (la 200 de mililitri de apă clocotită se adaugă o lingură de sunătoare). Se administrează cinci-șase linguri de preparat, dimineața, pe stomacul gol. Durata tratamentului este de trei-patru săptămâni.
Alergii
În primele trei zile, se administrează câte o lingură de sirop diluat într-un pahar de apă fiartă și răcită. Această doză se împarte în trei și se bea de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de mesele principale. În următoarele trei zile, doza se mărește la două linguri de sirop, puse în aceeași cantitate de apă. Tratamentul durează șase zile. Se face o pauză de 10 zile, apoi se reia.
Tinctură din fructe de porumbar
Se aleg numai fructele întregi și se trec printr-un jet de apă rece. Se strecoară bine și se așează într-un borcan (de murături). Se toarnă alcool de 60 de grade, astfel încât fructele să fie acoperite cu circa cinci centimetri. Se acoperă recipientul și se lasă la macerat într-un loc întunecos și răcoros, timp de trei luni, adăugând alcool (dacă lichidul scade). După această perioadă, tinctura se strecoară, și doar peste fructele bine scurse de alcool se adaugă zahăr (la un kilogram de fructe, 400 de grame de zahăr). Recipientul se acoperă și se mai lasă timp de o lună. Siropul rezultat din fructe și zahăr se filtrează și se amestecă cu tinctura obținută în prima etapă. Se toarnă în recipiente de sticlă de culoare închisă și se mai lasă la macerat încă șase săptămâni.
Creșterea imunității
Se administrează câte o lingură din acest sirop deosebit de aromat de trei ori pe zi, înaintea meselor principale. Preparatul nu le este indicat copiilor!
Împotriva viermilor intestinali
Peste două linguri de fructe bine zdrobite se toarnă două căni de apă clocotită. Recipientul se pune la fiert timp de 10 minute. Se strecoară lichidul și se administrează câte 100 de mililitri, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale. Durata tratamentului este de 10 zile. Se face o pauză de alte 10 și se poate relua.
Coarnele
(Cornus mas)
Sunt fructe mici, ovale, asemănătoare măceșelor, de culoare roșie sau galbenă, ce cresc toamna, în tufe, pe la marginea pădurilor, în zonele deluroase. Având un gust dulce-acrișor, coarnele conțin mai multă vitamina C decât clasica lămâie, vitamina P, calciu, fier, magneziu, acizi organici, zaharuri, taninuri, uleiuri esențiale. Aceste fructe sunt un bun remediu împotriva bolilor gastro-intestinale, împotriva anemiei, previn formarea pietrelor la rinichi, accelerează procesele metabolice și sunt utilizate în curele de slăbire. Siropul din coarne este benefic pentru întărirea sistemului imunitar, având în plus efecte antimicrobiene, tonice, analgezice, astringente și antipiretice.
Sirop din coarne
Ingrediente: 1 kg coarne, 2 kg de zahăr, 7-8 pahare de apă. Se aleg fructele mai cărnoase, se spală sub jet de apă, se scurg bine, apoi li se scot sâmburii. Se pun într-un vas emailat și, folosind o lingură de lemn, se zdrobesc bine. Vasul se acoperă și se lasă fructele la macerat timp de 24 de ore. A doua zi se adaugă zahărul, apa, și totul se pune la fiert, la foc potrivit, până ce fructele sunt bine fierte. Siropul obținut se toarnă cald în sticle preîncălzite în cuptor. Se lasă până a doua zi, când sticlele se închid ermetic. Se conservă în locuri întunecoase și răcoroase.
Uz intern
Colecistită
Într-un vas emailat, peste 50 de grame de fructe proaspete se toarnă 400 de mililitri de apă. Recipientul se pune pe foc mic și se fierbe timp de 15-20 de minute. După răcire, se strecoară lichidul și se beau câte 100 de mililitri, de patru ori pe zi, înainte de mesele principale. Tratamentul durează 30 de zile.
Diaree
1. O mână de fructe se zdrobesc bine, se adaugă un gălbenuș de ou crud și o lingură de miere. Totul se mixează. Se administrează câte o linguriță, dimineața, pe stomacul gol, timp de trei zile.
2. Peste două linguri de coarne uscate se toarnă o cană de apă clocotită. Se pun la fiert, la foc potrivit, timp de 30 de minute, apoi se strecoară. Se beau câte 100 de mililitri, de trei ori pe zi, pe stomacul gol, timp de trei-patru zile.
Pentru creșterea imunității
Peste două linguri de coarne proaspete sau uscate se toarnă o cană de apă. Se pun la fiert, pentru patru-cinci minute. Vasul se acoperă și se lasă la infuzat timp de opt ore. După acest interval, când fructele s-au înmuiat, se scot, se înlătură sâmburii și se zdrobesc bine, adăugând pulpa înapoi, în apa în care au stat. Se administrează de două ori pe zi, câte 50 de mililitri, în care se dizolvă câte o linguriță de miere. Tratamentul durează timp de două săptămâni. Se face o pauză de 10 zile și se reia.
Hemoroizi
Pentru tratarea hemoroizilor este recomandat să se consume fructe proaspete. Se scot sâmburii și fructele se mărunțesc. Se administrează dimineața, câte o lingură, cu o jumătate de oră înainte de a mânca; la prânz se iau două linguri, iar seara, iarăși o lingură, tot pe stomacul gol. Fructele trebuie mâncate pe îndelete, mestecând și plimbând prin gură pulpa. Pe durata tratamentului, nu se fumează și este contraindicat consumul de carne, alcool, condimente picante. Durata tratamentului este de două săptămâni. Dacă simptomele nu au dispărut, tratamentul se poate prelungi cu încă o săptămână.
Reducerea nivelului de zahăr din sânge
Fructele de corn se spală bine, li se scot sâmburii și apoi se trec prin storcătorul de fructe. Se consumă dimineața, cu o jumătate de oră înainte de a mânca, începând cu 50 de mililitri și crescând doza, treptat, până se ajunge la un pahar. Durata tratamentului este de 60 de zile.
Uz Extern
Împotriva durerilor de cap
Se scot sâmburii fructelor proaspete, pulpa se pisează mărunt, se pune într-un tifon și apoi se aplică pe frunte, legând strâns. Durerea ar trebui să cedeze în maximum o oră.
Mască de frumusețe
Împotriva tenului gras, se aplică pe față sucul și pulpa de la o mână de coarne. Se lasă să acționeze 20 de minute, după care se clătește cu apă călduță. Fața nu se șterge, se lasă să se zvânte singură.
Contraindicații! Coarnele nu sunt indicate persoanelor care suferă de aciditate la stomac și celor care au insomnii.
Dracila
(Berberis vulgaris)
Este un arbust spinos, ce crește la marginea pădurilor, și ale cărui fructe bune de cules începând cu luna octombrie și până în ianuarie au proprietăți medicale remarcabile. Proprietățile terapeutice ale dracilei sunt cunoscute de mii de ani: în Grecia antică, spre exemplu, aceste fructe erau folosite pentru curățarea sângelui, iar în mânăstirile din Tibet se credea că extrasul din dracilă prelungește tinerețea. În zilele noastre, specialiștii în medicină recunosc valoarea terapeutică deosebită a fructelor de dracilă, recomandând folosirea lor pentru a preveni și combate bolile de ficat, infecțiile urinare, hemoroizii, reumatismul.
Uz intern
Suc de dracilă
Fructele de dracilă bine coapte se spală sub jet de apă, se scurg și apoi se trec prin storcătorul de fructe. Sucul obținut se toarnă într-un vas emailat și se încălzește la foc mediu spre mic, până ce atinge temperatura de 80 de grade. Imediat se toarnă în borcane, se acoperă cu capacul, fără a le sigila, și se fierb în baie de abur, timp de 20 de minute. Se scot din vas, după care capacele se sigilează bine. Se păstrează în locuri întunecoase și răcoroase, timp de trei-patru luni.
Se administrează câte o lingură de suc amestecat cu o lingură de miere, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale ca antiinflamator, coleretic, diuretic. Împotriva febrei, tusei, durerilor de cap, provocate de gripe și răceli, se administrează câte două linguri de suc, diluate într-o cană cu ceai de tei călduț, de două ori pe zi, până simptomele dispar.
Artrită
Peste 20 de grame de fructe se toană o jumătate de litru de apă clocotită. Vasul se acoperă și se lasă la infuzat timp de 24 de ore. Se bea întreaga cană, pe parcursul unei zile, cu înghițituri mici. Tratamentul durează 10 zile. Se face o pauză de două săptămâni și se reia.
Decoct coleretic
Peste 40 de grame de fructe zdrobite de dracilă se toarnă o jumătate de litru de apă. Se pune la fiert o jumătate de oră, după care decoctul se strecoară și se completează cu apă clocotită, pentru a ajunge la volumul inițial (de o jumătate de litru).
Se beau câte 50 de mililitri, de trei ori pe zi, înainte de mesele principale. Tratamentul durează două săptămâni. Se face o pauză de două luni și se poate relua.
Răceli și gripe
10 grame de fructe uscate de dracilă și 50 de grame de măceșe se pun la fiert într-un litru de apă, timp de două ore, la foc mic. Se bea câte o ceașcă de lichid pe zi, călduț, îndulcit cu o linguriță de miere, timp de șapte zile.
Vin de dracilă
Creșterea imunității și curățarea sângelui
Într-un borcan, peste 150 de grame de fructe zdrobite de dracilă se toarnă un litru de vin roșu. Se acoperă și se lasă la macerat o lună de zile, într-un loc întunecos, agitând periodic recipientul. După acest interval, se strecoară lichidul și se amestecă cu 200 de grame de zahăr. Se administrează câte două linguri de preparat, înainte de fiecare masă, timp de 21 de zile.
Uz Extern
Mască pentru întărirea firului de păr
Peste o mână de fructe de dracilă se toarnă un litru de apă clocotită. Vasul se acoperă și se lasă la infuzat, timp de aproximativ 45 de minute, după care se strecoară. Cu această infuzie se clătește părul după fiecare spălare, timp de două luni.
Mască facială pentru întinerire
Se amestecă bine un măr micuț, dat pe răzătoarea mică, patru linguri de fructe de dracilă pisate mărunt, o lingură de făină și una de smântână groasă. Pasta se aplică pe față uniform și se lasă să acționeze timp de 15 minute. În acest interval, este recomandat să vă întindeți în pat, pentru relaxare. Este indicat ca masca să se clătească cu infuzie călduță din mușețel sau ceai verde, dar, în lipsa lor, se poate utiliza apă călduță. Se aplică o dată pe săptămână, timp de patru luni.
Atenție! Fructele de dracilă pot fi consumate doar când s-au copt, necoapte ele conțin alcaloizi și, în doze mari, pot fi otrăvitoare! Dracila este contraindicată copiilor sub 12 ani, femeilor însărcinate și celor care alăptează!