Paharele care se sparg singure
Aflați în vizită la o doamnă de vârsta a treia, mai mulți pensionari servesc masa și discută. Un pahar din vitrină se sparge, neatins de nimeni. Peste câtva timp se mai sparge unul, tot în vitrină, neatins. Vădit afectată, gazda povestește cum le primise în tinerețe ca dar de nuntă de la niște prieteni din Ardeal, soț și soție. Dintr-un serviciu întreg, erau singurele care mai rezistaseră.
...Peste câteva zile, bătrâna doamnă află că cei doi prieteni tocmai muriseră, împreună, într-un accident de automobil.
Psihiatrul cu ochii albaștri
Întâmplarea pe care o relatez s-a petrecut într-un cerc de prieteni și am văzut-o toți cei care eram de față.
O fată luase în mână un pahar greu, de cristal, pe care îl tot învârtea, urmărindu-i cu degetele filigranul încrustat pe pereții lui, apoi marginea. În tot acest timp, prietenul ei, un medic psihiatru, cu personalitate puternică și cu priviri albastre, hipnotice, se gândea: "Ce-ar fi să se spargă paharul?". Fata era un medium bun: sensibilă, delicată, reflexivă. Peste câtva timp așeză paharul pe masă. Abia de îl puse pe-o farfurie aflată la îndemână, și el se făcu bucăți.
Vraciul din Sălcioara
Câțiva prieteni apropiați sărbătoreau împreună Crăciunul. Toată noaptea se discutase despre cazul unui vraci din satul Sălcioara, locul de apostolat navetistic al unei prietene doctorițe. Vraciul respectiv, care practica medicina fără diplomă, murise. La scurtă vreme după înmormântare, bântuia prin sat ca un moroi veritabil, speriind lumea, arătându-se copiilor și femeilor. Conformându-se unui ritual sinistru, groparii satului se hotărâră să dezgroape cadavrul și să omoare moroiul. Stupoare: mormântul era gol.
Așadar, în seara pe care o evoc, s-a vorbit mult despre acel moroi, despre acele teribile întâmplări. La sfârșit, când lumea începuse să se retragă spre casă, vasul de cristal aflat în mijlocul mesei se sparse pe neașteptate, fără să-l fi atins cineva.
Multă vreme, Crăciunul acela a fost greu de șters din memorie.