Semnele cardinale:
Berbecii au posibilitatea de-a reveni asupra unor termeni contractuali în relația de asociere sau să schimbe ceva în relația de cuplu. Fiind o zodie guvernată de Marte, eclipsa vă vizează mai intens, deci fiți precauți, pentru a vă feri de accidente și de trădări.
Racii se pot răzgândi asupra unor înțelegeri legate de casă sau familie, chiar dacă acestea au fost consfințite printr-un contract, căci există bunăvoință de ambele părți. Fiți pregătiți ca persoana iubită sau copiii să fie mai nervoși sau mai închiși emoțional, în jurul eclipsei de joi.
Balanțelor le vine relațiv ușor să schimbe maniera de comunicare în cuplu sau relația de asociere. În cazul în care există termeni contractuali, aceștia ar putea fi modificați la cererea dvs. Evitați însă să semnați contracte de angajare sau alte acte referitoare la bani.
Capricornilor li le pot face mai multe propuneri legate de carieră. Poate ați primit propuneri similare și înainte, doar că atunci nu erați pregătiți pentru asemenea schimbări. Eclipsa poate scoate la suprafață nesincerități sau chiar animozități în cercul prietenilor dvs.
Semnele fixe:
Taurii care se decid să-și îngrijească o afecțiune cronică, neglijată în trecut, pot avea rezultate frumoase. Și schimbările de dietă sunt mai eficiente acum. Eclipsa poate stârni gelozii sau alte sentimente reprimate ale partenerului de cuplu ori de afaceri.
Leii sunt deciși să îmbunătățească relațiile cu anturajul, eventual schimbând subiectele de discuție perimate, cu unele mai interesante. La început puteți întâmpina rezistență, dar fiți perseverenți. În preajma eclipsei pot ieși la suprafață emoții negative în familie.
Scorpionii au nevoie de odihnă, ca să fie pregătiți pentru furtuna emoțională în care îi poate arunca eclipsa din noaptea de joi. Până atunci v-am sfătui să fiți mai retrași și să nu dați crezare tuturor zvonurilor pe care le auziți.
Vărsătorilor li se poate oferi șansa de-a se pune în valoare într-o situație publică, ori să aibă întâlniri care le pot schimba viața, pe parcursul unor călătorii lungi. Vă recomandăm prudență pe linie profesională, șefii pot fi montați împotriva dvs.
Semnele mutabile:
Gemenii au de ales: să reia o relație trecută, netrăită până la capăt, sau să se angajeze într-o relație nouă, ce poate să apară dacă s-au desprins de trecut. În apropierea eclipsei se pot face simțite dureri de cap și puteți fi predispuși la infecții.
Fecioarele care sunt atente la discuțiile din culise pot afla informații utile. Dar dacă vă alăturați celor care bârfesc, ar putea să apară consecințe neplăcute. În anturajul dvs. pot ieși la suprafață nesincerități sau agresivitate, în preajma eclipsei de joi.
Săgetătorii fac bine dacă se detașează de bisericuțele care se pot forma în cercul lor de prieteni. Nu duceți vorba de colo-colo, și spiritele se vor domoli. Altfel se pot înteți dușmăniile secrete împotriva dvs., alimentate de energia eclipsei.
Peștii au nevoie de prudență în gestionarea investițiilor. Nu e indicat să semnați contracte, nici să începeți vreo aventură. E cazul să vă protejați reputația, care se află în linia de atac a eclipsei de soare din noaptea de joi.