Procesul nu e singular. Milioane de români au luat credite în valută atunci când cursul francului elvețian sau al monedei euro era mult mai mic. Acum, ei rambursează cu greu ratele, care, în unele cazuri, au ajuns aproape să se dubleze. Mulți dintre ei s-au constituit în asociații, cerându-le băncilor să le anuleze comisioanele abuzive și/sau să le convertească tot creditul în lei, la cursul de dinainte de criză.
Până acum, statul nu a dat nicio lege în acest sens, deși probleme cu creditele în valută nu sunt doar la noi. Acum există o inițiativă legislativă în Parlament, dar băncile se opun modificărilor actualelor credite. Sunt susținute și de BNR, care a opinat că pierderile sistemului bancar ar fi foarte mari și s-ar putea ajunge la situația în care depozitele românilor ar fi puse în pericol, așa cum s-a întâmplat în Cipru, în cazul în care s-ar ajunge la falimente ale unor bănci mari. Argumentul bancherilor este că un contract convenit între două părți trebuie respectat. Ai semnat? Ești bun de plată, spun ei.
Există însă câteva fisuri ale unui astfel de raționament. În primul rând, băncile au fost iresponsabile, dând credite în valută, fără a lua în calcul că orice curs poate fluctua. În al doilea rând, dacă tot vorbim de contracte, riscul ar trebui asumat de ambele părți. În Statele Unite ale Americii, există o lege a falimentului personal. Nu-ți mai poți plăti ratele la creditul cu care ți-ai luat casa? Te declari falit, așa cum fac și firmele, duci cheile casei la bancă, iar ea o vinde și își acoperă creditul. Uneori nu reușește acest lucru, pentru că valoarea casei a scăzut din cauza crizei imobiliare, dar asta e problema băncii! Și e foarte bine că e așa, pentru că asta îi face pe funcționarii bancari mai responsabili și mai atenți cu creditele și mai ales cu cei cărora le dau banii. Nu poți să dai credite în franci elvețieni, ca la noi, și să primești bonusuri cu nemiluita, fără ca falimentul să-ți șuiere pe la ureche.
Desigur, când ajungi la faliment personal, în SUA nu te mai poți aștepta să iei alte credite o bună bucată de vreme. Dar ceea ce este foarte important în acest proces este că cetățeanul american e liber să facă ce dorește, după faliment. Își poate pierde casa, dar problemele lui cu banca se încheie. În România ești însă urmărit în continuare. Ți se pun popriri pe salariu, ești tracasat la telefon, hărțuit, amenințat. Niciun patron de firmă în prag de faliment nu e șicanat de bănci așa cum e șicanat simplul cetățean român. Patronul e protejat de o lege a insolvenței și de una a falimentului, dar pentru cetățeanul de rând nu există astfel de legi. De parcă la noi în țară companiile ar fi mai prețioase decât oamenii. Poate că sunt...