Experiența lui Jung
"Deci, suspinând, iarăși, Iisus, întru Sine, a mers la mormânt. Și era o peșteră și o piatră era așezată pe ea. Iisus a zis: «Ridicați piatra!». ... Și zicând acestea, a strigat cu glas mare: «Lazăre, vino afară!». Și a ieșit mortul, fiind legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză și fața lui era înfășurată cu mahramă. Iisus le-a zis: «Dezlegați-l și lăsați-l să meargă»." (Evanghelia după Ioan, Capitolul 11).
Orice creștin cunoaște povestea biblică din Noul Testament a învierii lui Lazăr de către Iisus Christos. Dar oare minunea învierii lui Lazăr este un miracol ce nu poate fi pătruns cu mintea umană, este o simplă "poveste", un mit inventat de Biserică, pentru a aduce oamenii mai aproape de credință, sau învierea din morți este o realitate posibilă? Și dacă, totuși, povestea nu este decât o poveste, cum se explică faptul că în toată lumea există mii de cazuri de oameni care au murit și au înviat, după ce toate funcțiile lor vitale încetaseră? Cum de oameni din culturi și religii diferite, care au trăit experiența morții clinice, au povestit aproape aceleași lucruri, petrecute în aceeași ordine? Cum de oamenii care au trecut granița dintre viață și moarte susțin cu tărie că sufletul este viu și nemuritor?
Mai toată lumea a auzit de Carl Gustav Jung, celebrul psiholog și psihiatru elvețian, fondator al psihologiei analitice (a fost președintele Centrului de Cercetare pentru psihologie aplicată, autor a numeroase studii de o valoare excepțională) dar nu toată lumea știe că acest om a supraviețuit morții! În anul 1944, Jung a căzut și și-a rupt piciorul, în același moment suferind și un atac de cord. Experiența sa uluitoare în viața de dincolo de moarte este relatată în cartea sa autobiografică "Amintiri, vise, reflecții".
La început, s-a simțit ca și cum ar fi plutit în spațiul cosmic. În depărtare, sub el, se vedea Pământul albastru, cu mări, continente, deșerturi și munți. Apoi, lângă el, de asemenea plutind, a zărit un bloc imens de granit, care îi amintea de Templul Dintelui de pe insula Ceylon, pe care îl vizitase. Psihiatrul a avut simțământul foarte puternic că în acest templu poate obține toate răspunsurile cu privire la soartă, la scopul și sensul vieții. Dar tot atunci, Jung a mai avut o viziune: "De jos, dinspre Europa, se ridica o imagine. Era medicul meu - sau, mai curând, imaginea lui - încadrat de un lanț de aur sau de o cunună aurită de lauri. Am realizat imediat: «Iată, ăsta-i medicul meu care m-a tratat»." Între cei doi a avut loc un soi de dialog tacit. Se pare că medicul fusese trimis să îl aducă înapoi la viață, căci celebrul psihiatru încă nu avea dreptul de a părăsi Pământul. Imediat după conștientizarea acestui mesaj, întreaga imagine a dispărut. După "trezire", Jung a căzut într-o depresie grea. Nu putea mânca nimic și dorința de a mai trăi îi dispăruse complet. După întoarcerea din morți, se simțea ca un prizonier într-o închisoare. Pe de altă parte, întoarcerea trupului său la viață i-a adus psihiatrului și o abilitate deosebită: aceea a premoniției. Jung a înțeles văzându-l pe medicul său în lumea de dincolo, că acesta își închisese "cercul" vieții pe pământ. A realizat în cel mai clar mod că medicul său avea să moară cât de curând. Dar, deși a încercat să-l prevină de tragedia ce avea să se petreacă, Jung nu a reușit să-i împiedice sfârșitul, așa cum și-ar fi dorit. În scurt timp, premoniția lui s-a îndeplinit: medicul s-a îmbolnăvit brusc și în câteva zile a decedat. După experiența morții clinice, Jung s-a schimbat covârșitor. Noile stări, presimțiri și senzații care s-au născut în el, odată cu revenirea la viață, l-au marcat atât de profund, încât, pentru a le putea face față, psihiatrul s-a cufundat cu totul în munca sa de cercetare. Începând cu acel an, C. G. Jung a început să-și scrie cele mai faimoase cărți!
Călătorii în lumea de dincolo
Despre fenomenul de decorporalizare, de ieșire din trup a sufletului, a început să se vorbească în mod intens în cercurile științifice în anii '20 ai secolului trecut. Acest fapt s-a petrecut ca rezultat al progreselor medicinii, doctorii reușind să resusciteze tot mai mulți pacienți aflați la granița cu moartea. Interesant este faptul că toți acești oameni au avut "viziuni" aproape identice! Majoritatea celor care au trecut prin experiența morții clinice au asociat această stare cu o călătorie fabuloasă. Aproape toți au mărturisit că au avut viziunea unui tunel semi-întunecat, la capătul căruia se putea vedea o lumină strălucitoare, pe care toți o percepeau ca fiind o energie extrem de puternică și de pozitivă. Cei care cred în Dumnezeu și în Viața de Apoi sunt convinși că acea lumină străbate de la porțile Raiului, unde începe viața viitoare, cea veșnică. Oamenii de știință, însă, explică împrejurarea mult mai pragmatic. Din punctul lor de vedere, moartea clinică este un fenomen fiziologic, biologic și psihologic. De pildă, potrivit oamenilor de știință, lumina strălucitoare din tunel pe care o văd oamenii este cauzată de variația foarte puternică a tensiunii arteriale. Toate acestea, însă, nu sunt decât ipoteze.
Înviată, după trei zile
Alexei Pohabov, un vestit cercetător rus în domeniul paranormalului, și-a dedicat întreaga activitate cercetării vieții de după moarte: unde merg sufletele, în așteptarea "marii judecăți"? După ce a experimentat el însuși moartea clinică, susține cu tărie că sufletul există și după moarte, că el pornește într-o călătorie spre alte dimensiuni. "Sufletul este un fel de matrice care tot timpul renaște. Moartea clinică este, de fapt, un somn în care nu se poate controla nimic. Oamenii credincioși sunt convinși că sufletul lor după moarte se duce în Rai sau în iad, în funcție de viața pe care au trăit-o pe Pământ. Dar oare nu cumva Raiul și iadul sunt niște lumi paralele? Poate că Raiul este o lume cu o frecvență înaltă, iadul una cu o frecvență joasă, iar lumea pământeană este una de mijloc, între cele de sus și cele de jos. Pentru a înțelege ideea, gândiți-vă la gama de frecvență a sunetului. Să nimerești în oricare dintre aceste lumi este, probabil, aleatoriu, nicidecum în funcție de păcatele săvârșite în viața de muritor", afirma Pohabov într-un interviu acordat ziarului "Pravda".
În anul 1964, întreaga presă din regiunea Altaiului, nordul îndepărtat al Rusiei, vuia despre un caz miraculos: o femeie de 40 de ani, din orașul Barnaul, murise și înviase după trei zile! Klavdia Ustiujanina era o femeie simplă, ce avusese parte de o viață chinuită. În anul în care a împlinit vârsta de 40 de ani, femeia a fost lovită de o altă pedeapsă: i s-a pus un diagnostic crud - cancer avansat la pancreas. Medicii nu îi dădeau șanse mari de supraviețuire, însă Izrael Isaevici Neimark, un renumit medic chirurg și un om excepțional, nu s-a lăsat "intimidat" de această afecțiune ucigătoare și a hotărât ca pacienta să fie operată imediat, convocând pentru intervenție câțiva colegi chirurgi cu o vastă experiență. Când au deschis însă abdomenul pacientei, doctorii au realizat că femeia era un cadavru ambulant: toate organele interne erau "mâncate" de cancer! În timpul intervenției chirurgicale, inima pacientei s-a oprit și, cu toate eforturile, medicii nu au mai reușit să o aducă la viață. Profesorul Neimark și-a șters fruntea cuprinsă de sudoare și a șoptit, stors de vlagă, înfrânt într-o bătălie nedreaptă: "Scoateți de aici cadavrul!" Trupul neînsuflețit a fost dus la morga spitalului, unde a stat timp de trei zile, până ce rudele au venit să îl ridice pentru înmormântare. Și atunci, s-a întâmplat incredibilul: infirmierii au constatat că femeia dă semne de viață. Sub privirile lor îngrozite, Klavdia a început să se miște, a deschis ochii și gura ei se străduia să articuleze ceva. Întreg spitalul s-a alertat și medicii au demarat operațiunea de resuscitare. Așa ceva era de-a dreptul un miracol! Nu se mai pomenise ca un om să zacă timp de trei zile la morgă și apoi să se întoarcă la viață! După ce Klavdia și-a revenit complet în simțiri, a povestit tot ceea ce se petrecuse cu ea în timpul morții. Mărturia ei a uluit atât familia, cât și întreaga echipă de medici ai spitalului. "Când am murit, nu am simțit cum sufletul mi-a ieșit din trup, dar deodată, mi-am văzut corpul întins pe masa de operație. Știam că am murit și asta nu mi-a trezit nicio emoție, de parcă aș fi văzut un obiect oarecare și nu trupul meu. Vedeam și auzeam cum medicii se străduiesc din răsputeri să mă readucă în simțiri. Dintr-odată, m-am trezit într-o altă lume, unde nu existau nici case, nici oameni, nici animale, nimic din ceea ce mi-era familiar. O alee se întindea de-a lungul unui câmp cu iarbă de un verde crud, o alee nici largă, nici îngustă, al cărei capăt se pierdea în zare. Soare nu se vedea, însă totul era invadat de o lumină splendidă. Simțeam că nu sunt pe Pământ și am fost cuprinsă de dorința covârșitoare de a descoperi unde mă aflu. În stânga mea se vedea o poartă imensă, strălucind ca un soare orbitor, ce-mi amintea de poarta bisericii de la mine din localitate. Când am întors privirea în dreapta, am văzut cum spre mine se îndreaptă o femeie înaltă, cu capul acoperit, cu o ținută sobră, purtând o robă lungă, ca o haină monahală. Când picioarele ei atingeau pământul, iarba se unduia sub greutatea pașilor, însă când talpa se ridica, firele ierbii stăteau drepte, ca și cum nimic nu le strivise. Acum știu că femeia aceea era îngerul meu păzitor. Ajungând în dreptul meu, a rostit deodată: «Doamne, unde o trimitem pe femeia aceasta?». O voce tunătoare, dar blândă, a umplut aerul: «Trebuie trimisă înapoi! Timpul ei nu a sosit încă!». Apoi, m-am trezit în trupul meu, la morgă."
Dar miracolul nu se încheiase aici! Se pare că, în timpul morții sale clinice, femeia se vindecase complet de cancer! Drept dovadă a rămas raportul complet al medicului care a tratat-o și a operat-o, al profesorului Neimark, document ce a ieșit din nou la iveală după prăbușirea comunismului, când o parte din dosarele KGB-ului au fost desecretizate și făcute publice.
Sufletul cântărește 21 de grame!
În anul 1906, medicul american Duncan MacDougall, în urma unui experiment neobișnuit, a reușit să demonstreze că sufletul există și că se desprinde de trup după moarte. Cu ajutorul unui pat special, care era totodată și un cântar foarte sensibil, ce reușea să măsoare chiar și un gram, americanul a dovedit lumii întregi că sufletul cântărește aproximativ 21 de grame! Rezultatele experimentelor sale au fost publicate la vremea respectivă în revista științifică "American Medicine": "În primul meu studiu, am luat ca subiecți bolnavi de tuberculoză în stadiu terminal. Această afecțiune mi s-a părut cea mai potrivită pentru experimentul meu, căci moartea cauzată de această boală nu este însoțită de spasme musculare necontrolate care ar putea afecta măsurarea exactă a greutății trupului muribundului, înainte și după momentul decesului", afirma profesorul MacDougall.
După mai multe ore de monitorizare constantă a șase pacienți aflați la limita morții, bolnavii au decedat brusc și, la fel de brusc, acul cântarului s-a mișcat, arătând o pierdere în greutate a cadavrelor de 21 de grame. Pierderea subită în greutate nu poate fi cauzată nici de evaporarea apei din organism prin transpirație, acest proces producându-se lent, și nici de mișcarea organelor interne în momentul morții, care ar putea exercita, de asemenea, un efect asupra greutății corporale. "Rezultatele de netăgăduit ale experimentelor efectuate cu participarea pacienților muribunzi demonstrează, în mod cert, că în momentul morții, greutatea corporală scade brusc, din motive ce nu pot fi explicate științific. Oare, nu cumva această pierdere în greutate a trupului nu reprezintă decât ieșirea sufletului din organism? Noi credem că da! Potrivit ipotezei noastre, sufletul părăsește trupul omului care moare! Și acest suflet cântărește 21 de grame!", a concluzionat Duncan MacDougall.
Copilul care moare și învie când vrea
De multe ori, moartea clinică acționează asupra omului ca un catalizator, provocând într-o persoană absolut obișnuită transformări fenomenale. Există multe cazuri de oameni care au trecut prin experiența morții clinice și, odată readuși la viață, au descoperit în ei abilități pe care nu le dețineau, capacități supranaturale, paranormale, cum ar fi telepatia, darul premoniției sau al clarviziunii.
Wolf Messing este un om-legendă, cel mai mare telepat și hipnotizator al secolului al XX-lea, un medium extraordinar! Capacitățile sale fenomenale au fost studiate de savanți din întreaga lume, despre el s-au scris sute de cărți si s-au turnat zeci de filme, dar puțini sunt cei care știu cum a dobândit Wolf Messing aceste superputeri. Pe vremea când avea 11 ani și nu era decât un băiețel sărman, care își câștiga traiul lustruind pantofii trecătorilor, a leșinat, prăbușindu-se de foame pe caldarâm. A fost dus de îndată la spital, dar medicii nu au reușit decât să constate moartea. Băiețelul nu mai avea puls, inima sa nu mai bătea deloc. A doua zi, însă, unul dintre studenți a constatat, absolut întâmplător, că inima micuțului pacient reîncepuse să bată. După o lună de la moartea sa clinică, fostul lustragiu devenise o celebritate a Berlinului. La circul orașului, sub privirile a sute de oameni, băiatul-minune își oprea singur bătăile inimii, inducându-și starea de catalepsie, asemănătoare morții, în care reușea să rămână minute în șir! Ce se întâmplase oare cu Wolf Messing în lumea morților, și de unde se născuseră în el asemenea capacități senzaționale?! Conform unor teorii, aceste abilități sunt de fapt prezente în om încă de la naștere, însă ele se dezvăluie abia după ce individul suferă o traumă gravă, după ce organismul său este supus unui șoc violent. Alții susțin că în creierul uman apar modificări esențiale, ca rezultat al experienței morții clinice. Oricare ar fi explicația, este cert că există oameni care, după ce s-au întors din morți, au căpătat puteri nebănuite.
Așa s-a petrecut și cu Nazira Rustemova, femeia care a murit, a fost înmormântată și, ca printr-o minune, a reușit să supraviețuiască, trezindu-se din morți. Deși are 46 de ani, Nazirei îi place să se joace cu păpușile, desenează și își petrece mai tot timpul alături de fetița ei, în parcurile de joacă pentru copii, bucurându-se de farmecul copilăriei, ca și când ar avea cinci-șase ani. Mult timp, Nazira i-a ascuns fetiței sale că, în copilăria sa, nu s-a jucat niciodată alături de alți copii. Pe vremea când avea patru anișori, a suferit o moarte clinică, a fost îngropată de vie și apoi, revenindu-și în simțiri, a fost dusă la spital, unde a intrat într-un somn letargic timp de...14 ani!
S-a născut într-un cătun din regiunea Turkistan, din Asia Centrală. Încă din primii ani de viață, Nazira era chinuită de dureri atroce de cap. Într-una din zilele în care o apucau migrenele, și-a pierdut cunoștința. Deși a fost dusă urgent la spital, Nazira nu a mai putut fi salvată și medicii au constatat, neputincioși, decesul copilului. A fost înmormântată la foarte scurt timp, după datinile strămoșești. Trupul i-a fost înfășurat într-un giulgiu și apoi așezat în mormânt, fără sicriu. Conform religiei islamice, în groapa din pământ, largă doar cât pentru a încăpea trupul decedatului, cel trecut în neființă este supus unui interogatoriu de către doi îngeri ai morții. În aceeași seară, bunicul Nazirei a avut un vis: se făcea că nepoata lui nu a murit și se răsucește de vie sub pământul ce o apasă greu. Dimineața, alertată de premoniția bunicului, întreaga familie s-a dus la cimitir. Spre uluirea și groaza tuturor, mormântul era răscolit și pe marginea gropii zăcea trupul Nazirei, tresăltând în spasme. Copilul a fost iarăși dus la spital, de data aceasta direct la Tașkent, în capitala Uzbekistanului. Deși se afla sub supravegherea medicilor, fetița a căzut inertă, într-un somn letargic, care a durat 14 ani. Când nimeni nu mai credea că va reveni la viață, Nazira s-a trezit, brusc, când un telefon din camera infirmierelor a început să sune. Medicii erau de-a dreptul năuciți! Era incredibil că cineva își poate reveni din comă, după atâta amar de ani.
Când și-a revenit complet, a povestit că, în tot acest timp, ea nu dormise, ci trăise o adevărată viață, doar că într-o altă lume! "Am stat alături de strămoșii mei, a căror strănepoată sunt. Era tare liniște și armonie în acea lume!" Dar cel mai uluitor era faptul că Nazira își păstrase niște abilități fenomenale pe care, conform spuselor sale, le dobândise în cealaltă dimensiune, în care trăise 14 ani. Oamenilor de știință care au supus-o la diferite experimente și studii nu le venea a crede: în fața ochilor lor se afla un adevărat "superman"! "M-am trezit că înțeleg graiuri diferite despre care nici nu auzisem vreodată rusă, arabă, uzbekă, engleză, franceză. Puteam să levitez minute în șir, puteam să fiu în același timp în locuri diferite, aveam abilitatea de a vindeca boli doar prin atingere. Trupul meu nu resimte căldura sau frigul, atât iarna, cât și vara umblu desculță, doar în rochie", povestește Nazira Rustemova.
Dacă astăzi a fi "îngropat de viu" este mai mult un subiect de romane fantastice, în urmă cu doar o sută de ani, cazurile celor socotiți morți și apoi aruncați în groapă de vii, dintr-o eroare, erau mult mai dese decât ne imaginăm! Se pare că așa a fost și în cazul scriitorului rus Nikolai Gogol, celebru pentru romanul "Suflete moarte". În 1839, marele prozator s-a îmbolnăvit de encefalită malarică, boală care îi provoca leșinuri periodice, urmate de un somn prelung. Din cauza acestor simptome, Gogol a ajuns să fie urmărit de o obsesie chinuitoare: aceea că va cădea într-un somn letargic și va fi îngropat de viu. Se spune că de ce îți este cel mai frică de aia nu scapi! Gogol a murit în martie, 1852, și a fost înmormântat după cum și-a dorit, în pământul unei mânăstiri, cea a Sfântului Daniil, din Moscova. La mijlocul veacului trecut, când mânăstirea a fost închisă de regimul sovietic, osemintele sale au fost deshumate pentru a fi reînhumate în cimitirul Novodevicii. Spre groaza groparilor care i-au scos la iveală rămășițele, craniul scriitorului era răsucit în mod straniu, într-o parte, și fragmente din sicriul din lemn păreau a fi zgâriate, ca și cum cineva din interior se străduise, în chinuri inimaginabile, să deschidă cufărul mortuar.
Medicul care ar putea învia morții
Datorită progreselor revoluționare din domeniul științei resuscitării, realizate cu precădere în ultimii 20 de ani, se pare că moartea nu mai este un proces ireversibil! Conform studiilor recente, omul poate fi readus la viață chiar la mai multe ore după ce inima sa a încetat sa bată și creierul nu a mai avut activitate.
Sam Parnia este medic specialist în resuscitare, la Spitalul Universitar "Stony Brook" din New York, Statele Unite. Cei care suferă un atac de cord și sunt duși la spitalul unde lucrează doctorul Parnia au șanse în proporție de 33% să fie readuși la viață. În medie, în alte spitale americane, aceste șanse sunt mult mai mici, de aproximativ 18%, iar în cele din Europa, posibilitatea de resuscitare este și mai mică, de 16%. Până de curând, medicii erau convinși că, după 20 de minute de la ultimele bătăi ale inimii, creierul este ireversibil afectat și organismul uman nu mai poate fi readus la viață. Conform teoriei lui Sam Parnia, dacă pacientului i se face la timp o anumită resuscitare, în niște momente-cheie, aplicându-i-se pe piept apăsări de o anumită forță, el poate fi reînviat. În cartea sa "Erasing Death" ("Anihilând moartea"), publicată în februarie anul trecut, specialistul în resuscitare susține că, după ce moartea se instalează, teoretic, și creierul nu mai primește cantitatea necesară de oxigen pentru funcționare, acesta nu este afectat imediat, ci, în anumite condiții, poate intra într-un fel de proces de "hibernare", o modalitate prin care organismul se apără împotriva morții. "Desigur, atunci când organismul este profund afectat de o boală cum este cancerul sau suferă un traumatism grav, este imposibil ca omul să fie readus la viață. Dar dacă omul a suferit un atac de cord, s-a înecat sau s-a sufocat, acesta poate fi readus dintre cei morți, chiar după mai mult timp!", susține Sam Parnia.
În medicina contemporană, deja se cunosc foarte multe lucruri despre procesul somnului letargic, despre comă sau despre fenomenul morții clinice, dar încă rămâne un mister ce se petrece cu sufletul omului după trecerea lui în neființă. Există, oare, viață dincolo de moarte?