Părinții mei, Doroftei și Maria, din localitatea Siret - Suceava, țărani coborâtori din țărani ne-au lăsat nouă, celor cinci feciori ai lor, o anumită avere materială, dar mai cu seamă, o neprețuită rețetă de fericire.
Crezul muncii
Crezul suprem al părinților mei a fost munca. Din copilărie chiar, ei au înțeles și au aplicat, cu râvnă și dragoste, porunca biblică: "Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el (pământ - n.r.), în toate zilele vieții tale" (Geneza 3.17). Pentru ei, munca a însemnat însăși viața. Sănătatea. Fericirea. Ne creșteau și pe noi, copiii, în același spirit. Le plăcea enorm munca în natură. Cândva, în anii senectuții lor, la îndemnul meu de a-și mai cruța din puteri, tata mi-a răspuns: "Ioane, nu-ți poți închipui ce mult îmi place și ce bine-mi face munca la câmp". Iar altă dată, mama a spus, și ea: "Foarte mult îmi place munca la câmp și-n grădină". Munceau din noapte până-n noapte. În perioadele de vârf ale lucrărilor agricole, zorile îi găseau la câmp (la prășit, cosit, scos cartofi). Și adesea, lucrau și-n nopțile cu lună (la legat snopi și făcut clăi, la încărcat și transportat sfeclă furajeră). Nu o dată, chiar și în zilele de sărbători, dimineața mergeam cu toții la biserică, iar după-masa la câmp, la lucrări ce nu puteau fi amânate (de exemplu, la strânsul fânului). Tata, de regulă, se trezea pe la ora 3 dimineața, la prânz se odihnea un sfert de oră și lucra din nou până pe la ora 22.00-23.00. Cititorul se poate întreba, pe bună dreptate: ce făcea tata, iarna, de la ora 3 dimineața? Iată ce: repara hamurile cailor, cârpea sacii, repara greblele, îmblăciile etc. Uneori, în nopțile de iarnă, când afară crăpau pietrele de ger, tata, împreună cu unchiul (fratele lui, Mihai) croiau, coseau berneveci (pantaloni groși, din postav de lână, din care se făceau și sumane) și-i înflorau de ieșeau o minunăție! De asemenea, din piele de vițel sau cal, tăbăcită de ei, făceau opinci excepțional de frumoase. Îmbrăcămintea și încălțămintea lor erau naturale și sănătoase. Lucrând așa de vârtos, părinții mei urmăreau și trăiau satisfacția lucrului făcut bine și la timp. (Urau munca de mântuială.)
Dragostea de natură
O altă trăsătură sufletească a lor, din care trăgeau putere, erau atașamentul și dragostea nesfârșită față de natură. Și răspunderea pentru ocrotirea ei. O considerau o făptură vie. Un tovarăș al lor pe drumul vieții. "Nu rupeți crengile pomilor", ne spuneau. "Îi doare și plâng ca și voi". Seara, câteodată, așezați cu toții pe prispa casei, contemplam cerul, plin de stele strălucitoare, pe care tata ne arăta Ursa Mică și Ursa Mare. Măreția și frumusețea nopților acelora de vară ne înălțau sufletește și ne întăreau în credința că Dumnezeu se află în toate alcătuirile lumii, cele mari sau cele mărunte.
Le purtăm în suflet recunoștință vie părinților noștri, pentru că ne-au deprins cu munca de mici. Eu, deși eram abia la școala primară, am fost ciobănaș la oi. Îmi plăcea. Cât ele pășteau, mă jucam cu fel de fel de închipuiri. Singurătatea alături de animale, în natură, te încarcă de liniște și-ți dezleagă imaginația. Iarba, copacii, cerul - dobândesc o personalitate aparte, de parcă ar fi vii. În plus, statul în aer curat îți oxigenează sângele și îți limpezește gândirea. Înțelegi totul, mai repede și mai clar. Poate și din cauza asta atâția copii de la țară ajung intelectuali, la oraș.
Când eram la gimnaziu, în zilele mai ploioase, îmi puneam pe cap o glugă de sac și, așezat sub o răchită groasă și noduroasă, toceam cuvinte la germană și la franceză, cu oițele primprejur. După ce am mai crescut, trăgeam cu tata la coasă, alături de ceilalți frați ai mei. Nici nu răsărea luceafărul dimineții, când noi luptam, deja, cu primele holde de iarbă. Ici, colo, intram cu picioarele goale în câte un ochi de apă și apa era călduță și florile de câmp parfumau răcoarea dimineții... Ce să zic, adevărat rai! Când terminam o brazdă, pe drumul de întoarcere către alta, tata ne dădea povețe de folos: "Munca ce-ți place îți este medicament, te întărește sufletește și fizic; în schimb, munca ce nu-ți place, munca făcută împotriva dorinței, te îmbolnăvește și îți scurtează viața".
Hrană sănătoasă
Munceau părinții mei mult și bine și de aceea aveam pe masă hrană bună și destulă. Și porc tăiat înainte de Crăciun, și slănină groasă atârnată în pod la afumat, și carne - când de cârlan, când de iepure, când de păsări de curte - și lapte, chișleag, smântână și brânză, și-o bărbânță plină cu brânză de oi. Și în fiecare săptămână făcea mama câte un cuptor de pâine de secară, în coșercuțe, pâine sănătoasă, nu ca cea de acum! Și gustoasă, și bună! Ar trebui să se reia pe scară largă cultivarea secarei și consumul de pâine făcută din ea, pentru că-i foarte sănătoasă. Iar pe deasupra, aveam și legume și fructe, murături puse în butoaie de stejar (o minune!), în care adăuga mama cele mai felurite verdețuri, o covată cu magiun, și câte alte bunătăți aveam în casa părinților mei... Și apă din fântână, rece ca de la gheață, curată precum cristalul (nu cu clor și cu fluor)...
Din primăvară și până toamna, la masa noastră predominau legumele. Și mama le pregătea cu multă măiestrie. De pildă, când fierbea sfeclă roșie și, când era aproape fiartă, o punea pentru două-trei clocote în borș de putină, să nu fie așa dulce, ci ușurel acruță. Apoi o tăia tăieței, o amesteca bine cu ceapă puțin prăjită, o dregea cu mujdei de usturoi și cu... mămăliguță caldă. (Bate-te gură, să încapi cât mai mult!) Mama pregătea foarte delicios și fasole, bob, linte, mazăre, varză, cartofi și multe alte legume. Făcea și colțunași cu vișine, prune, magiun, brânză de vaci. (Mai târziu, în aceste feluri s-a specializat fratele meu, Filip, care devenise mâna dreaptă a mamei.) Zahăr se consuma foarte puțin la noi. În schimb, tata scotea din sfeclă un suc dulce, maroniu, foarte bun. Ulei, la fel - se consuma puțin, stors atunci în teasc, din semințe de dovleac (care se știe că au proprietăți medicinale). Și ceapa tăiată mărunt, cu ulei (uneori și cu măsline sau scrumbie, care se găseau și erau ieftine), și pâinea proaspătă de secară: era ca-n povești! Părinții mei respectau riguros legea naturală, conform căreia energia consumată în muncă trebuie să fie egală cu energia obținută din consumul de alimente. Și nu-și poluau trupul cu băuturi alcoolice sau tutun. Nu l-am văzut pe tata niciodată măcar amețit.
Credința în Dumnezeu
Părinții trăiau cu credință în Dumnezeu. Tata nu lipsea niciodată de la biserică și se implica mereu în diferite activități parohiale. În unele duminici sau sărbători, când vremea era foarte urâtă și rea, după ce dădea hrană animalelor, tata citea ore în șir din Biblie. Cu glas tare. Mama asculta. Uneori, și noi, copiii. Anul trecut, mama mi-a relatat un fapt neobișnuit. Mi-a spus că, în urmă cu oarece vreme, privind îndelung-îndelung la icoana Domnului nostru Iisus Hristos, deodată a simțit o mare căldură în tot trupul. Legat de aceasta, mi-am amintit ce-am citit odată, demult, în adolescență, și n-am uitat niciodată: anume, că oamenii credincioși "îl pot simți pe Dumnezeu, la fel cum simt căldura soarelui sau bunătatea unui prieten".
Dragoste și bună înțelegere
În familia noastră domnea liniștea, dragostea și buna înțelegere. Părinții mei au fost foarte atașați unul de celălalt și se respectau. Aveau o comportare ireproșabilă, fără certuri, fără voci ridicate, ceea ce pe noi, copiii, ne-a ajutat să creștem puternici pe dinăuntru, fără spaime și traume, să ne simțim ocrotiți. În legătură cu ceilalți locuitori din comună, manifestau respect și bună înțelegere, întrajutorare. Ne spuneau: "Să faceți bine oamenilor, ori de câte ori puteți, iar dacă nu puteți să le faceți bine, niciodată să nu le faceți rău". Părinții au cununat mulți oameni, au botezat mulți copii. Ei n-au avut multă învățătură. Tata - patru clase, iar mama - o lună de școală! Dar au avut o "școală a vieții" extraordinară. Întreaga lor existență au subordonat-o creșterii celor cinci băieți pe care i-au avut. Îi doreau vrednici, sănătoși, luminați.
Dragostea de muncă și satisfacția lucrului bine făcut, alimentația rațională, postul creștinesc, consumul de produse naturale și nepoluate, pâinea de secară și apa de izvor, dragostea de natură și credința în Dumnezeu, aerul curat și soarele din belșug, relații civilizate și afectuoase în familie, raporturi corecte cu satul și cu vecinii - toate acestea, și poate și altele, pe care n-am mai apucat să le scriu, au determinat sănătatea și longevitatea părinților mei. Adevărat se spune că sănătatea și boala pornesc de la suflet. Îngrijiți-vă sufletul și veți trăi fericiți. Felul de viață al părinților mei este un argument.
IOAN D. MATEI