La începutul lunii decembrie 2012, am fost internată la Spitalul Militar Central din București. Așteptându-mi rândul la ecografie, eram tare îngrijorată de ceea ce avea să descopere medicul. Cum stăteam eu acolo, în jurul meu fiind multă lume, a venit la mine o doamnă tânără, pe nume Doinița (am rămas prietene) și mi-a zis: "Vreți o rugăciune cu părintele sfânt Arsenie Boca?". Am primit-o cu drag și am început chiar atunci să o citesc. Vă mărturisesc că după ce am citit rugăciunea, s-a așternut peste mine o liniște divină. Simțeam aievea că era lângă mine părintele Arsenie Boca.
Am intrat la ecografie mult mai liniștită. S-a depistat un nodul fibromatos uterin de 2 cm. Nu m-am speriat. Am știut că părintele Arsenie Boca nu mă va lăsa.
În aprilie 2013, am făcut din nou un control și analize, în Craiova. La ecografie, s-a depistat o piatră la fiere. Medicul a spus că poate să migreze și să-mi facă necazuri mari, ajungând chiar la operație. M-am speriat și-am început să mă rog. Am citit Acatistele Sfântului Nectarie și al sfântului părinte Arsenie Boca. Deși în cărticica unde e tipărit se află și paraclisul, mi-am zis să nu-l mai citesc, că este prea lung. Atunci, o voce, un gând, nu pot să explic, mi-a spus: "Citește și paraclisul! O să faci o nouă ecografie și se va întâmpla o minune". Așa am făcut, am continuat rugăciunea, am citit și paraclisul sfântului părinte Arsenie Boca și am citit și Paraclisul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu - Fecioara Maria (mare ajutătoare). A doua zi am mers la spital și am rugat medicul să-mi facă o nouă ecografie. Minunea a avut loc. Piatra de la fiere nu mai era. Am întrebat medicul: "Mi s-a depistat și la uter un nodul fibromatos. Cum arată?". Medicul a răspuns: "Nu se mai vede nimic, sunteți bine". Am plecat fericită, dând slavă lui Dumnezeu, Măicuței Sfinte și tuturor sfinților prin care lucrează Dumnezeu.
Acum îl rog pe bunul și sfântul părinte Arsenie Boca să mijlocească în continuare pentru mine la tronul dumnezeiesc, și pentru soțul meu, Viorel, ca să fim sănătoși în continuare și să ajungem la Mânăstirea Prislop, la mormântul părintelui, ca să-i mulțumesc că m-a făcut sănătoasă.
"Sfântulețu'..."
Era în vara anului 2002 și în jud. Dolj dogorea o secetă cumplită. Soarele arzător pârjolise totul, iarba era uscată, pomii aproape că nu mai aveau frunze, era ceva dezolant. Eu nu mai puteam să respir. Criza mea de alergie se accentuase, îmi curgeau ochii, mă sufocam, era un chin pentru mine, nopți întregi nu dormeam. Am urmat un tratament la București (vaccin plus medicamente pe cale orală), dar cu rezultate minime. Boala își continua cursul de aproximativ 20 de ani. Eram disperată. În afară de suferință, arătam și foarte rău, aveam edeme pe față, îmi erau umflați și ochii, și buzele. Într-o seară, venind de la serviciu, soțul meu îmi spune: "Mâine vine la Craiova un sfânt de la Mânăstirea Bistrița din Vâlcea, aducător de ploaie. Toți colegii mi-au zis că pe acolo pe unde trece și se fac rugăciuni, vine ploaia. Să te duci și tu la catedrală, că după un pelerinaj prin oraș, va fi depus acolo". Așa am făcut. I-am cerut voie șefului meu, i-am spus adevărul și, într-un suflet, am ajuns la catedrală. "Sfântulețul" (așa îi ziceau oamenii) era acolo. O maică era la picioarele lui, iar alta la capul lui. Lumea, foarte multă, trecea pe la raclă și se închina. Am căzut în genunchi, zdrobită de durere și am început să plâng în hohote. Îmi venea să strig tare: "Ajută-mă, că nu mai pot, nu am unde să mă mai duc". Simțeam că era ultima mea salvare. O maică, văzându-mă așa îndurerată, a zis: "Sfântulețul nu trece cu vederea rugăciunea ta și te va ajuta!". Am stat ore întregi în biserică, până a plecat. Aș fi rămas pe veci lângă el, mă simțeam mai bine cu el alături. Urma să fie purtat și prin satele de lângă Craiova. La plecare, abia mă mai țineau picioarele, aveam ochii încețoșați de atâta plâns, încât unul din ierarhii care însoțeau racla a zis: "Lăsați-o să-l mai atingă odată", și a oprit mașina.
Am ajuns acasă. Epuizată, m-am așezat pe scaun, în balcon, căutând o gură de aer. Deodată, pe cerul senin au început să apară norii. "Doamne!", am exclamat. Și a început o ploaie cu bolboroci (așa ziceam în copilărie). Ieșeau din pământ aburi (parcă îi văd și acum). Atunci am început să mă rog: "Sfântulețule, dacă aduseși ploaie (a plouat aproape toată noaptea), fie-ți milă și de mine și ajută-mă să scap de această boală grozavă". Minunea s-a petrecut. În acea noapte, am reușit să dorm mai bine, fără crize, a doua noapte și mai bine, iar în aproximativ 7 zile, nu am mai avut nici o criză, până în ziua de azi. Viața mea s-a schimbat în bine, pot să respir normal, pot să miros o floare, să trec pe lângă pomii înfloriți (care, din păcate, nu prea mai sunt, "oamenii" inconștienți îi taie de parcă pomii ar fi dușmanii lor).
Viața mea nu mai este un calvar. Văzând această minune, am mers la catedrală să întreb de unde vine acest "Sfântuleț". Mi s-a spus că vine din Vâlcea, de la Mânăstirea Bistrița, și se numește Sfântul Grigore Decapolitul. De atunci, în fiecare an, împreună cu soțul meu, mergem la el să-i mulțumim și să-l rugăm să ne ajute în continuare. Pentru că și cu soțul meu a făcut o minune! A fost anchilozat, ajungând în scaun cu rotile: o discopatie lombară foarte avansată. Medicul i-a spus că s-ar putea să fie cazul de operație. Fiind internat, a urmat toate investigațiile și tratamentul prescris, dar fără rezultate prea mari. Nu reușea să se îmbrace, nici să se încalțe, avea dureri insuportabile. Mi se rupea sufletul văzându-l, om tânăr, în scaun cu rotile. Am zis: "Dacă pe mine m-a făcut bine Sfântulețul, mergem la el". Ne-am dus. O maică ne-a ajutat și am urcat scările mânăstirii cu greu... Viorel, soțul meu, s-a așezat sub racla Sfântulețului, de mai multe ori, și s-a rugat. La fel și eu, cu lacrimi mă rugam să-l vindece. Iar minunea n-a întârziat. Soțul meu a început încet, încet, să se îndrepte, iar durerile îi dispăreau. Astăzi, și eu, și el, suntem sănătoși.
Mulțumim din tot sufletul Sfântului Grigore Decapolitul pentru tot ajutorul dat. Mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Sfinte și tuturor sfinților că au milă de noi!
P.S. Sunt o fană a revistei "Formula AS". Abia aștept să vină sfârșitul săptămânii, să o cumpăr. O citesc cu multă dragoste. Este revista mea de suflet.
Vă felicit împreună cu întregul colectiv pe care-l conduceți, pentru devotamentul acordat salvării creației lui Dumnezeu - natura, pe care unii "oameni" vor să o distrugă total. Vă rog din adâncul sufletului meu să ocrotiți în continuare ființele care nu au niciun ajutor. Faceți tot ce ați făcut până acum, că Dumnezeu, Măicuța Sfântă, toți sfinții din Ceruri, toate puterile cerești, sfinții îngerași păzitori vă vor ajuta să mergeți înainte să faceți binele de care avem atâta nevoie.
EMILIA OSIAC - cartier Valea Roșie, str. G-ral Magheru nr. 22, bl. 118, sc. 1, et. 3, ap. 15, Craiova