Răspuns pentru ADELA MIHAI - Constanța, F. AS nr. 621 - "Tatăl meu are o stare de somnolență și leșină de cel puțin două ori pe lună"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

Stimată doamnă, din cele relatate de dvs. înțeleg că toate examinările făcute până în prezent nu au reușit să pună în evidență cauza sau cauzele care produc neplă­cerile tatălui dvs. (lipotimie, som­nolen­ță). Așa stând lucrurile, vă voi expune cauzele posibile:
1. Hemodinamice
* Scădere cu mai mult de 30 mg/Hg a presiunii arteriale, între po­ziția cul­cat și cea verticală - adică maladia Shy-Drager, caracte­rizată prin hipotensiune ortostatică + tulburări extra­pi­ra­midale.
* Starea de rău vagală - cu factori favorizanți ca: emoție, căldură, precedate adesea de prodromuri (tul­burări vizuale, transpirație, greață).
* Sincopa micțională (nocturnă, frecventă la băr­bați).
* Ictusul laringian (pierderea conștienței în urma unei tuse chintoase).
* Boala anginoasă.
* Stenoza aortică strânsă.
2. Epilepsia
3. Hipoglicemia
Este necesar să reluați șirul exa­minării lor pentru tatăl dvs., de tip pluridisciplinar (neurolo­gie, cardio­logie, psihiatrie) lao­laltă cu analizele clasice - he­moleucogramă, urogra­mă, test glicemic etc.
În cazul în care unul sau mai mul­te puncte descrise coincid cu boli actuale sau antecedente ale tată­lui, vă rog să luați legătura cu mine, pentru a vă indica tra­tamentul necesar (alopat sau na­turist). Vă doresc numai bine!

Centrul de Consultanță Naturopată "SECOM(R)" București, str. Știrbei Vodă nr. 150, bl. 26C, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00, fax: 0372/87.43.92, consultanta@secom.ro

"Nu pare grav, dar gazele intestinale îmi afectează viața"
(Răspuns pentru ALEXANDRA, F. AS nr. 1096)


Sindromul de intestin iritabil (colon spastic) de care se pare că suferiți este o tulburare a funcționării intestinale și nu trebuie confundată cu boala Crohn sau colita ulcerativă, care sunt boli produse de in­fla­mații și leziuni ale intestinelor. Sindromul de intestin iritabil nu este o boală, ci un grup de simpto­me intes­tinale, care apar împreună. Aveți dreptate când spu­neți "gazele intestinale îmi afectează viața", deoarece este recunoscut faptul că viața celor cu colon spastic este condusă de intestinele lor.
Cele mai frecvente simptome ale sindromului de intestin iritabil sunt: * tulburări de tranzit (diaree, constipație sau crize alternative) * dureri abdominale sau crampe care se reduc după golirea intestinului * gaze și balonare * greață, mai ales după masă * durere de cap * oboseală * scaune cu mucus * senzația de golire insuficientă a intestinului.
Nu există niciun test care să confirme acest diag­nostic. Medicul îl poate stabili pe baza simptome­lor, după excluderea altor afecțiuni care pot avea aceleași manifestări. Aceste afecțiuni includ: cancerul de co­lon, boala diverticulară, boala Crohn, colita ulcera­tivă, intoleranțele alimentare, candidoza, boala celia­că, diabetul și dischinezia biliară. Cauzele apariției și agravării simptomelor nu sunt exact cunoscute, ele putând fi: stresul, anxietatea, depresia, sensibilitățile alimentare (ex.: gluten), infecțiile bacteriene sau para­zitare gastro-intestinale, colecistectomia (elimi­na­rea chirurgicală a vezicii biliare), fluctuațiile hor­mo­nale, consumul de antibiotice sau glucocorticoizi, predispoziția genetică.
Cauza cel mai frecvent întâlnită printre pacienții noștri este digestia deficitară a carbohidraților, care ajung nedigerați în intestinul gros, stimulează dezvol­tarea bac­te­riilor patogene, ceea ce pro­duce excesul de gaze cu sau fără dia­ree și/sau constipație. În conclu­zie, sindromul de intestin iritabil nu este o tulburare sim­plă (cauză-efect) ci depinde de o mul­titu­di­ne de factori. Iată de ce, dacă nu se analizează și nu se înțe­lege cazul concret al fiecărui pacient, simptomele sin­dromului de colon iritabil persistă, în ciuda trata­men­­telor urmate. Având la dispoziție peste 180 de tipuri de produse naturale, importate de la produ­că­­tori de prestigiu, la Centrul de Con­sul­­tanță Naturo­pată SECOM vi se pot întocmi pro­gra­me de trata­ment strict adecvate problemelor des­cri­se, res­pec­tând totodată indicațiile literaturii de specialitate.
În cadrul Centrului funcționează un magazin de unde vă puteți procura produsele recomandate sau vi le putem trimite prin curierat rapid, în termen de 24 ore (oriunde în țară). Avantajele achiziționării produ­selor din magazinul Centrului sunt reducerile oferite prin Cardul de fidelitate SECOM și promoțiile oferite lunar.

Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor și homeopat - București. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com


"Mă tratez de depresie, atacuri de panică, dar stările de rău nu-mi trec"
(Răspuns pentru DUMITRA ­ - Constanța, F. AS 1066)


Stimată doamnă, citind întrebarea dvs. publicată în revistă, eu sunt de părere că simptomele de rău pe care le acuzați și care apar după con­su­mul de alimente, nu duc cu gân­dul la o depresie. Consumate în combi­nație cu me­dicamente antide­pre­sive, unele ali­men­te, mai ales brân­ze­turile, carnea și alte surse de proteine care au fost lăsate să se în­ve­chească (afumături, salamuri etc.) pot pro­voca stări de rău. Dacă simp­tomele pe care le acu­zați, legate de ali­mente, au apărut înain­tea diag­nos­ticului de depresie, puteți folosi ca remediu ime­diat cuișoarele aro­ma­te, care, ron­țăite și înghițite cu apă, sunt de mare ajutor pentru pro­blemele legate de balonare și tulburări de tranzit intestinal.
În ce privește depresia, ea este o adevărată pro­ble­mă în epoca noastră. Se definește, în general, ca fiind un sentiment persistent de tristețe, melancolie și de lipsă de interes (apatie). Drept cauză sunt luați în discuție factorii hormonali (tulburări tiroidiene, de menopauză), factorii familiali (depresia poate fi pre­valentă în unele familii), evenimentele traumatizante ale vieții și anumite modificări biologie din creier.
Simptomele depresiei includ: * senzații de inu­ti­li­tate, de gol interior sau de tristețe profundă * irita­bi­litate inexplicabilă, furie * lipsă de interes în acti­vită­țile zilnice * scăderea libidoului (dorința sexuală) * tul­burări de somn * exces de griji și de anxietate * lipsă de concentrare * sentimentul lipsei de valoare * gân­duri frecvente de moarte, de sinucidere * unele simp­to­me inexplicabile, cum ar fi durerile de cap sau de spate.
De regulă, depresia începe să se manifeste la vâr­sta adolescenței, femeile fiind mai vulnerabile decât băr­bații. Factorii de risc ce predispun la dezvoltarea depresiei includ înclinația spre abuzul de alcool sau droguri, tendința de a fi prea dependent de alții, rude apropiate ce suferă de depresie, precum și eveni­men­te traumatice (pierderea cuiva apropiat, abuz fizic sau psihic).
Acestea fiind spuse, dacă suferiți de simptomele descrise mai sus, vă sfătuiesc să vă adresați, mai întâi, medicului specialist!
Abordări naturiste posibile pentru depresie:
* O consultație prealabilă, pentru a verifica dacă nu cumva aveți vreo cauză organică de depresie, cum ar fi tulburări tiroidiene, menstruale ori hormo­nale.
* Dezvoltarea unei atitudini pozitive, legate de viață. Primul pas este recunoașterea că noi și numai noi suntem responsabili pentru tot ceea ce ni se în­tâm­plă în viață. O privire pozitivă, chiar și atunci când lucrurile par fără speranță, ajută foarte mult.
* Dar "pozitivarea" gândurilor noastre nu se ob­ține luptând împotriva gândurilor negative, ci con­cen­­­trându-ne permanent asupra lucrurilor pozitive. În felul acesta dobândim o înclinație spre bine și spre frumos.
* Este necesar să se dezvolte o rețea socială cu oa­meni de încredere (rude, prieteni). Însingurarea poa­te fi un teren fertil pentru nașterea gândurilor ne­ga­tive.
* Evitarea surselor de atitudini negative - prie­teni sau cunoștințe cu un stil de viață dezorganizat și haotic, imoral, participarea la evenimente vulgare, lecturi ușoare, filme fără încărcătură emoțională con­structivă.
* Rugăciunea este importantă, iar rugăciunea ade­vărată înseamnă mulțumire! Mulțumirea adresată Lui Dum­nezeu, pentru că existăm. Dar mulțu­mire și prin fapte, prin folosirea abili­tăților noastre pentru activități nobile. Rugăciunea poate fi și o cerere de aju­­tor, însă acest lucru vine pe locul al doilea, căci dacă Îi mul­țu­mim Lui, atunci vom fi umpluți de o bucurie de ne­descris, care poate șterge orice urmă de tristețe și de depresie.
* Este important să dormiți bine și suficient. Acest lucru ajută la starea generală de bine.
* Exercițiul fizic ajută la detensio­narea organis­mului.
* Evitați excesul de alcool, precum și consumul de droguri.
* Planta medicinală folosită în mod special în caz de depresie este Sună­toarea (Hyperi­cum perforatum). Aten­ție, însă, cu ce medicamente o asociați, unele contra­ceptive și anticoagulante (medi­ca­mente de sub­țiat sângele) îi pot reduce efica­citatea.
* Acupunctura este foarte bună pen­tru depresie. Punctele cele mai utile sunt pe meridianele Cord, Pericard, Plămân, Vasul Guvernator, Vezica Urinară.
* Homeopatia este excelentă pentru depresie. Multe remedii pot fi recomandate, printre ele Aco­nitum, Ar­gentum nitricum, Aurum metallicum, Igna­tia, Na­trium muriaticum, Staphysagria. Totuși, trata­mentul individualizat este cel mai important.
Este important de reținut faptul că, în caz de depresie, primul pas este consultarea medicului spe­­cialist. Bolnavii cu gânduri de sinucidere nu tre­buie să stea singuri și nu ar trebui să fie lăsați sin­guri deloc.