Luciano Perez, un mexican aflat încă la vârsta adolescenței, ține în mâini un buchet de flori. Doisprezece trandafiri sângerii, pe care îi prinde în jurul unei bombe artizanale, pe care tocmai a construit-o. Își pune pe cap un sombrero, se concentrează o clipă, apoi își părăsește locuința sărăcăcioasă din orașul New Mexico. Luciano e anarhist și urăște credința. Ceva mai târziu, intră în biserica de pe dealul Tepeyac, aflată într-un cartier de la marginea capitalei mexicane. Biserica este plină. Tânărul intră cu buchetul în mână, făcându-și loc cu greu printre numeroșii pelerini. A ajuns. În fața lui se află altarul unde este expusă Fecioara din Guadalupe. Imaginea pe care milioane de credincioși vin din toată lumea să o venereze ca pe una dintre cele mai mari minuni creștine. La fel cum giulgiul din Torino lasă să se întrevadă chipul lui Hristos, artefactul din Mexic îl arată pe cel al Fecioarei Maria. Imaginea unei tinere femei însărcinate, de o frumusețe neasemuită și cu o expresie incredibil de liniștită, care a apărut în mod miraculos pe haina unui țăran, pe nume Juan Diego.
Pe ea a venit să o distrugă Luciano Perez. Dorea să facă să dispară pentru eternitate acea imagine, veche de peste patru sute de ani. Să se termine, odată pentru totdeauna, cu acea credință fără de margini, care ține de cultul Fecioarei, și care pentru Luciano Perez era o veritabilă insultă la adresa ateismului pe care îl propovăduia. Fabricase bomba artizanală nu doar pentru a face zgomot cu ea. Era făcută ca să distrugă. Sfânta imagine trecea drept indestructibilă, nimic nu o putuse deteriora până atunci, deși, în mod normal, ea nu ar fi trebuit să reziste trecerii secolelor. Haina pe care se imprimase, poate sub efectul unei lumini foarte intense, este tradițională indiană și se numește "tilma". Un simplu dreptunghi țesut din fibre topite de cactus și legat pe un umăr. Durata de viață a unei asemenea stofe grosiere nu depășește douăzeci de ani. Or, relicva din Guadalupe datează din 1531. Doar un miracol a putut să o păstreze așa cum a fost făcută.
O copie nereușită
În muzeele moderne, în afara faptului că este strict interzis să fie atinse pânzele, temperatura este constantă, iar lumina, filtrată. Dar astfel de măsuri de precauție nu fuseseră luate și în cazul imaginii Sfintei Fecioare din Guadalupe. De-a lungul tuturor acestor secole, mantaua lui Juan Diego fusese expusă la lumina a mii și mii de lumânări. În primii o sută șaizeci de ani de cult, imaginea nu fusese protejată în niciun fel. Ceva mai târziu, a fost apărată de un geam, care era scos de foarte multe ori, pentru a li se permite credincioșilor să atingă Madonna.
Pictorul Miguel Cabrera, care a trăit în secolul al XVII-lea, aduce în memoriile sale o mărturie despre infimele precauții ce erau luate față de imaginea Fecioarei: "Când a fost deschisă vitrina, peste cinci sute de mâini au atins țesătura. După aceea, mai multe personalități ecleziastice au petrecut peste două ore pipăind-o, la rândul lor". Mai târziu, un doctor, pe nume Jose Bartoloche, a făcut următoarea experiență: a reprodus imaginea sacră pe o haină țesută în mod identic și a pus-o în biserica din Pocito, aflată la poalele dealului Tepeyac, o capelă aleasă pentru a așeza copia în condițiile de "păstrare", identice cu originalul. Experiența a fost concludentă. La mai puțin de șase ani, copia a început să se deterioreze, culorile au început să dispară și țesătura s-a găurit. Pânza a fost dusă într-o altă mânăstire, unde a putrezit de tot, în scurt timp.
În 1791, s-a ivit o nouă amenințare de distrugere a reprezentării Fecioarei. Un paracliser neatent a spălat cu acid nitric cadrul în care era imaginea fixată. Dacă o singură picătură ar fi atins portretul, totul putea fi distrus. Și ceea ce putea fi mai rău s-a întâmplat. Paracliserul a vărsat pe colțul superior drept al portretului câteva picături din detergentul ucigător. Toți chimiștii știu că acidul nitric roade fără milă țesăturile vechi, de origine vegetală. Dar, spre stupefacția generală, pe portretul Fecioarei a apărut doar o simplă pată gălbuie. Și, cu trecerea timpului, ea s-a atenuat puțin câte puțin.
Iată de ce, pe 14 noiembrie 1921, anarhistul Luciano Perez este hotărât să folosească mijloace cât mai distructive, pentru a anihila imaginea definitiv. Își ascunde bomba învelită cu trandafiri în mijlocul buchetelor de flori depuse la picioarele altarului. Apoi merge acasă, unde așteaptă cu multă speranță rezultatele atentatului său. Este foarte sigur pe el. Foarte sigur de mașinăria infernală, al cărei mecanism îl reglase să explodeze când biserica va fi goală.
Ora 10 și 30 de minute. Este o liniște desăvârșită în biserica de pe Tepeyac. Unul câte unul, credincioșii au plecat. Dintr-o dată, o bubuitură cumplită se aude în zona bisericii care găzduiește Fecioara, și văzduhul se iluminează ca și cum zece sori ar fi răsărit împreună. Apoi, o explozie cu o putere incredibilă mătură totul în jur. În timp ce scările ce duc la altar sunt pur și simplu pulverizate, lumânările și vasele zboară peste tot. Niciun vitraliu al bisericii, niciun geam din clădirile învecinate nu au rezistat la suflul care le-a făcut praf. Un crucifix imens, din alamă, este îndoit ca o sârmă de puterea exploziei. În schimb, Fecioara din Guadalupe nu are absolut nimic. Este intactă și și-a păstrat zâmbetul ei minunat, la fel ca în prima zi. Ai zice că însuși Domnul a pus la încercare Fecioara, pentru a demonstra lumii întregi originea sa divină: timpul, miile de lumânări aprinse în biserică, acidul, atingerile patetice ale credincioșilor și explozia unei bombe. Dar Fecioara cu zâmbetul dulce a rezistat.
Misterele chipului sfânt
Oare cine a pictat imaginea Fecioarei din Guadalupe și în ce fel? Și în prezent, întrebarea aceasta este o enigmă pentru știință. Numeroșii specialiști care au analizat-o au ajuns cu toții la concluzii uluitoare.
Imaginea este imprimată direct pe fibrele vegetale, fără niciun "apret". Chiar și pe pânza specială pentru pictat, care este cu mult mai puțin grosolană, artiștii folosesc un apret, un strat preparator pentru a evita ca vopseaua să fie absorbită. Or, imaginea Fecioarei este perfect vizibilă, atât pe fața, cât și pe spatele țesăturii. Alte picturi cu mult mai recente au pe toată suprafața lor o întreagă rețea de crăpături fine. În schimb, portretul Fecioarei este absolut intact. Culoarea bleu turcoaz așternută pe manta este, la rândul său, o enigmă. Pigmentul din care a fost făcută este pe jumătate transparent, are origine necunoscută și este la fel de strălucitor, ca și cum ar fi fost aplicat de curând. Pe de altă parte, chiar și la microscop nu se vede nici cea mai mică urmă de pensulă.
Când este privită de la o distanță de peste doi metri, culoarea chipului Fecioarei trece de la alb la măsliniu. Aceste culori schimbătoare, numite iridescente, țin de o tehnică imposibil de realizat de mâna omului. Când portretul este fotografiat în obscuritate și fără a se folosi flash-ul, fotografiile ies de fiecare dată supraexpuse, ca și cum imaginea Fecioarei ar iradia în permanență lumină. Zece oftalmologi au examinat ochii portretului. Toți au fost frapați de impresia pe care o degajă, de parcă ar fi vii: ca și cum irisurile s-ar mișca, uneori.
Când ochii Fecioarei au fost studiați la microscop, s-a descoperit ceva absolut incredibil. Savanții au detectat oglindită în ei imaginea bustului unui om cu barbă. Ca și cum acel necunoscut se afla în fața Fecioarei, în clipa în care imaginea s-a imprimat pe mantaua lui Juan Diego. Poate sub efectul unei lumini colosale, la fel ca la Hiroshima, unde a fost descoperită, pe un perete, imaginea unei victime a bombei atomice, lansate de americani în august 1945. Herbert Tonsmann, un oftalmolog german, a fotografiat irisurile ochilor Fecioarei și mai apoi i-a mărit foarte mult, cu ajutorul unui program pe calculator. După aceea, a regrupat toate efectele prezente în fiecare dintre cei doi ochi. A descoperit astfel siluetele altor personaje, care au fost "văzute" de Fecioară în momentul imprimării chipului său pe țesătură. În afară de omul cu barbă deja pomenit, se mai distinge un indian îmbrăcat cu o "tilma" și care ar putea fi Juan Diego. Nu departe de el, se află o femeie de origine mexicană și o familie care își poartă copilul pe umăr, după obiceiul indienilor.
Miracol pe drumul bisericii
Suntem pe 12 decembrie 1531. Cu zece ani mai înainte, conchistadorul spaniol Hernan Cortes distrugea imperiul aztec. Ca majoritatea concetățenilor săi, Juan Diego și toată familia lui au trecut la catolicism. Dar el nu își uitase religia copilăriei. De aceea, când s-a apropiat de biserica de pe Tepeyac, unde mergea să se roage de două ori pe săptămână, a fost cuprins de o teamă teribilă, auzind un cântec de pasăre extraordinar. Aztecii credeau că morții care ajungeau în paradis se transformau în păsări. Diego era convins că urma să moară.
Dar în clipa în care începuse să urle de groază, dintr-odată, în fața lui a apărut o femeie îmbrăcată în haine strălucitoare, croite din lumină. "Sunt mama adevăratului Dumnezeu", i-a spus ea. În clipa aceea, după cum a mărturisit mai târziu, Diego a simțit o pace nesfârșită coborând în sufletul său. Nu i-a mai fost teamă. Cu zâmbetul pe buze, a ascultat-o pe femeia aceea apărută de nu se știe unde, care i-a spus să îl caute pe abatele din localitate, pentru a-i cere să construiască acolo o biserică. Indianul a mers la palatul abatelui Juan de Zumarraga. Dar imediat ce a intrat în curte, a fost aruncat afară de gărzile acestuia. La venirea serii, Diego a mers pe dealul Tepeyac, unde Fecioara a apărut iarăși în fața sa. El i-a spus că fusese alungat precum un câine și a rugat-o să trimită un nobil în locul lui, pentru că el era cel mai sărac om din sat. Dar Fecioara i-a spus că tocmai el, cel mai umil dintre toți, trebuie să meargă să îl convingă pe abate. Înainte de a pleca, i-a spus să urce din nou în vârful dealului, pentru că va găsi acolo niște trandafiri de Castilla, pe care ea îi făcuse să crească. Acele flori îi vor deschide toate ușile. Diego a ascultat-o. Văzând florile miraculoase, gărzile palatului l-au dus în fața abatelui, care a căzut în genunchi. Tocmai văzuse imprimată pe haina indianului imaginea Fecioarei cu mâinile împreunate și capul înclinat. Această imagine miraculoasă este venerată de mexicani de peste patru secole. Cu toate acestea, abia pe 21 iulie 2002, Papa Ioan Paul al doilea, vizitând Mexicul, l-a canonizat pe Juan Diego.
Planetele i-au celebrat apariția
Doctorul Patrick Leon, un reputat astronom francez, a reconstituit pe calculator poziția stelelor și a planetelor de deasupra Mexicului, din data de 12 decembrie 1531, la ora 10.30, ora apariției Fecioarei din Guadalupe. În mod uluitor, imaginea cerului corespunde perfect cu cea care înconjoară silueta Fecioarei imprimată pe haina lui Juan Diego.