În acest timp al nostru, când orice întâmplare un pic ieșită din comun este anunțată drept eveniment, e foarte greu să clasifici cu același nume o excepție culturală, plină de frumusețe și de emoție, așa cum este magistralul spectacol pus în scenă de Tompa Gabor la teatrul Nottara. "Un eveniment de eveniment", cum se spune azi în jargonul străzii, realizat prin întâlnirea miraculoasă dintre un text semnat de Eugen Ionesco și interpretarea, pentru scenă, a unuia dintre regizorii noștri de teatru de renume internațional, care a înnobilat cu harul său spectacole jucate în cele mai importante centre culturale ale lumii! Eugen Ionesco este un nume care nu mai are nevoie de prezentări, însă cu gândul la mai tinerii noștri cititori, voi spune, pe scurt, că el s-a născut în România (la Slatina), unde a publicat încă de tânăr scrieri care s-au bucurat de mare succes. Aș aminti, printre ele, volumul de "Elegii pentru cei mici" (1931), care-i dezvăluie harul de poet și o sensibilitate aparte, precum și volumul pamflet "Nu", care-i dezvăluie forța sarcasmului, violența cu care-și "atacă" unii rivali în ale scrisului. De tânăr pleacă împreună cu familia la Paris, Orașul luminilor, care îl adoptă rapid, originalitatea pieselor lui determinându-i pe criticii literari francezi să-l numească "întemeietor al teatrului absurdului". Devine membru al Academiei Franceze, în 1970. Moare la Paris în 1994. E înmormântat la Cimitirul Montparnasse.
În România i s-au jucat multe piese. Toate puse în scenă de importanți regizori, cu mari actori. În vremea când director al Teatrului de Comedie - pe care l-a și înființat - era Radu Beligan, a fost pusă în scenă piesa "Rinocerii". Regia: Lucian Giurchescu. Interpreți principali: Radu Beligan și Ion Lucian. Acest extraordinar spectacol românesc a uluit Parisul! În anul 1965, la "Teatrul Națiunilor", el a câștigat Premiul pentru cea mai bună participare.
În ce privește spectacolul lui Tompa Gabor, el nu poate fi povestit! Trebuie văzut! Trebuie lăsat să-și îndeplinească menirea de "Artă cu majuscule", percepută neapărat în direct.
În ce mă privește, recunosc că spectacolul ăsta, atât de copleșitor, m-a urmărit ca un vis aburos, plin de năluci misterioase, inofensive, dar neliniștitoare, ca niște premoniții... Două zile la rând i-am tot pus în gând fel de fel de întrebări magicianului cu nume de regizor: Tompa Gabor. Și, deodată, am îndrăznit să i le pun în realitate... la telefon! Și el mi-a răspuns tot în realitate, cu o amabilitate pentru care îi mulțumesc.
- De ce ați ales pentru București, pentru Teatrul Nottara, tocmai această piesă?
- Pentru că "Noul locatar" mi se pare o scriere deosebită în opera ionesciană. Mai poetică decât celelalte. Aș zice că e înrudită cu "Livada de vișini" a lui Cehov. Ea evocă un fel de sfârșit al trecerii noastre prin această lume. Dacă privim mai bine în jur, observăm că asistăm la sfârșitul unei lumi: dispare cultura, dispar bibliotecile, cărțile, tablourile și mobilele moștenite din familie... Dispare gustul pentru citit, pentru arta adevărată. Ne scufundăm ușor și lent, ca o Atlantidă... De altfel, unul dintre spectacolele mele montate în străinătate a avut și acest titlu - "Atlantis"...
- Ați și sugerat această stare într-unul dintre cele mai emoționante momente ale spectacolului, însoțit de acordurile sfâșietoare din finalul "Traviatei" lui Verdi. Știu că dumneavoastră ați alcătuit toată ambianța muzicală ce însoțește drama "Noul locatar"...
- Într-adevăr. Am ales și ceva din Uvertura la "Boema" de Puccini, a fost și un "Preludiu" de Chopin, ca și "Fantezia pentru un gentilom" de Joaquin Rodrigo...
- Marea surpriză a spectacolului a fost că ați ales pentru rolul "Noului locatar" tocmai un... "gentilom" spaniol, adică pe actorul de teatru și film Francisco Alfonsin Sanchez, despre care aflu din Programul de sală că este născut la Cordoba, în 1966, că a studiat Arta dramatică la Cordoba și la Sevilla, jucând încă din 1991 pe scene din Spania, Anglia și Franța. Așadar, de ce?
- Am ținut neapărat ca actorul principal să fie străin. Mi s-a părut important să sugerez că poți să ajungi să te simți străin în propria ta țară! În propria ta piele! De aceea, în spectacol el vorbește în română, în franceză, în engleză și... în final, în spaniolă, adică în limba maternă. Sanchez vorbește, ca și mine, în vreo șapte limbi, ca să se facă înțeles.
- M-a surprins în mod deosebit coregrafia, partea de pantomimă a spectacolului dumneavoastră. Modul în care se mișcă, în momente sugestive, cei trei extraordinari interpreți români: Ion Grosu, Gabriel Răuță și Ada Navrot (respectiv Hamal 1, Hamal 2 și Doamna Mathilde - Portăreasa)... În acele scene, mi-au venit în minte imagini din filmele alb-negru ale lui Chaplin. Și mi-a mai plăcut în mod deosebit momentul dinspre final în care, copleșit de ani, de tot ce-a adunat în jurul lui de-a lungul întregii sale existențe, Locatarul își amintește... de copilăria lui.
- Copilăria, amintirea ei ne salvează pe toți. Mai ales pe cei ce se apropie de pragul bătrâneții... De aceea, retras într-un colț, sufocat de bunurile acumulate în neștire de-a lungul unei existențe agitate, străluminat de raze trandafirii venite din trecut, pe Locatar îl inundă amintirile legate de jocuri, de jucăriile lui mult iubite, căluții albi de lemn, părând uriași acum, colivia cu pasărea cântătoare... Am pus câte trei astfel de jucării, în spectacol, cu gândul la cei trei copii ai mei...
- M-au impresionat în mod deosebit "luminile" din spectacol, gândite și realizate de acel mare artist, Hetty Sturmer. Ca și costumele create de Corina Grămoșteanu. Știu că ați pus în scenă acest spectacol și la Londra... L-ați pus în aceeași cheie? Cu același interpret?
- Da, în aceeași cheie și cu același interpret...
- Și cum vi s-a părut reacția publicului londonez față de cea din seara premierei de la Nottara? E momentul să le spun cititorilor noștri că în seara premierei sala era una de zile mari, printre spectatori aflându-se multe, foarte multe personalități ale lumii teatrale din România, care au aplaudat și ovaționat spectacolul multe minute în șir. I-aș aminti "doar" pe Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, pe Valeria Seciu, pe Emil Boroghină, pe Hetty Sturmer, pe Lia Manțoc.
- La Londra, publicul a reacționat mai mult la partea de pantomimă. La București, spectatorii au gustat și umorul și sarcasmul autorului...
Carte de vizită (pentru "începători")
Tompa Gabor
S-a născut la Târgu Mureș, pe 8 august 1957. A absolvit IATC București, în anul 1981. În același an a debutat la Teatrul Național din Târgu Mureș, cu spectacolul "Zoo-Story", de E. Albee. În aceeași stagiune, a montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj spectacolele "Meșterul Manole", de Lucian Blaga, și "Țarul Ivan își schimbă meseria", de Mihail Bulgakov. În 1990, a fost numit director general al acestei instituții, post pe care îl ocupă și în prezent. A regizat peste 80 de spectacole, în întreaga lume, după texte ale unor mari autori ai dramaturgiei universale, precum: Shakespeare, Moliere, Cehov, Beckett, Bulgakov, Camus, Ionesco, Mrozek, Buchner, Andras Visky, Caragiale...
A fost șef de catedră al Departamentului de Regie din cadrul Academiei de Teatru Szentgyorgyi István din Târgu Mureș și este fondatorul Secției de Artă Teatrală a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. De asemenea, este cel care a înființat, în anul 2007, Festivalul Internațional de Teatru INTERFERENȚE, al cărui director artistic este. A fost invitat să predea la numeroase universități, precum: Academie Theatrale de L'Union din Limoges, Schauspielschule din Freiburg, Brunel University din Londra și Institut del Teatre din Barcelona. Din 2007, predă regia în cadrul Departamentului de Teatru și Dans al Universității California, San Diego.
Deține numeroase premii naționale, printre care patru premii UNITER pentru "Cel mai bun regizor al anului" și "Premiul de Excelență" (2002), cât și premii internaționale:
* Premiul pentru cel mai bun spectacol - Iugoslavia (1990)
* Premiul pentru cel mai bun spectacol străin al anului - Anglia (1993)
* Premiul pentru cel mai bun regizor și Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Internațional de Teatru din Chișinău (1994)
* Theaterspreis - Stuttgart (1995)
* Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Național de Teatru - Ungaria (1996)
* Premiul pentru Promovarea Culturii Franceze - (1997)
* Premiul "Best First Feature" la Festivalul Internațional de Film din Salerno pentru Apărarea chineză (1999)
Este deținător al ordinului Steaua României - în grad de CAVALER (2000) și "Artist emerit al Republicii Ungare" (2002).