Decizia de retragere din România a grupului Enel, investitorul italian care controlează o treime din piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din țara noastră, a stârnit reacții intense în lumea economică. Guvernul a avansat, imediat, explicația, că nu e surprins de mișcarea investitorului străin, ba chiar ar fi dispus să preia, la o adică, pachetul majoritar al firmei. Retragerea unei firme ca Enel, cu o profitabilitate de circa 25% pe an (conform unor cifre din lumea economică), nu e chiar cea mai proastă veste care putea pica pe capul României. S-ar mai găsi unii-alții care să "riște" ceva bani de dragul unor profituri mult peste media pieței.
De fapt, situația Enel e mult mai complicată. Decizia de retragere din România vine la doar o lună după izbucnirea scandalului ANRE - Enel, legat de umflarea facturilor la consumatori. DNA i-a reținut pe Claudiu Dumbrăvanu, vicepreședinte al reglementatorului în energie (ANRE), Florin Gugu, director ENEL, și Gheorghe Ciubotaru, director Electroalfa. Cei trei sunt acuzați că ar fi distorsionat mecanismul de formare a prețului final al facturilor plătite de consumatori. În urma înțelegerilor dintre cei trei, ANRE a ajutat Enel să înșele clienții la factură.
Vorbim, de fapt, de unul dintre rarele cazuri în care o mare companie internațională are de-a face cu justiția din România. Ne-am obișnuit ca toți marii actori de top 10 din mediul de afaceri românesc să-și facă drum pe la Direcția Națională Anticorupție. Unul nu a scăpat, iar opinia publică a salutat, cu un entuziasm nedisimulat, soluțiile definitive ale justiției. Numai că acum asistăm la o situație extrem de ciudată. În vreme ce vârful mediului de afaceri din România e pe la ușile DNA sau în spatele gratiilor, marile companii multinaționale fac, bine mersi, afaceri pe la noi. Să fie doar ai noștri corupți? Asta e întrebarea pe care o ridică dezvoltarea cazului Enel...
Firma italiană caută deja un cumpărător pentru acțiunile sale. Nu avem nici o emoție că va găsi. Dar problema rămâne: darea României pe mâna unor mari investitori străini, unii impredictibili, alții, pur și simplu, nocivi, precum cei cu interese în industria metalelor prețioase sau a lemnului. Din păcate, capitalul românesc nu e competitiv. O idee care reiese și din cea mai recentă ediție a anuarului "Cele mai valoroase 100 de companii din România", întocmit de "Ziarul Financiar", împreună cu compania de consultanță "Capital Partners". Clasamentul, condus de OMV Petrom, conține 70 de multinaționale și 30 de societăți cu capital românesc: 18 controlate de stat, cele cinci SIF-uri, și doar șapte companii fondate de antreprenori locali. E vorba de Zoltan Teszari (acționar principal al operatorului telecom RCS&RDS), Ioan Niculae (grupul de agricultură și chimie Interagro), frații Dragoș și Adrian Pavăl (rețeaua de bricolaj Dedeman), Culiță Tărâță (holdingul agricol TCE 3 Brazi), Dan Adamescu (Societatea de asigurări Astra), Puiu Popoviciu (grupul imobiliar Băneasa Developments) și Dan Ostahie (retailerul de electro-IT Altex).
Și un alt "din păcate": 90% dintre puținii mari investitori români au probleme cu legea. Lecțiile Nokia sau Enel ne spun că investitorii străini sunt tot mai puțin controlabili, iar retragerile de capital din România, tot mai importante. Întrebarea e: pe mâna cui rămânem?