"Vrem paradisul promis, când am ieșit din comunism", sună un vers al unei cunoscute formații muzicale, apărute imediat după 1989. După cum ne amintim, "democrații originali" ai epocii postdecembriste promiteau o Românie a valorilor europene, o Românie prosperă, în care interesul public să fie protejat cu prioritate. În acest nou concept a fost introdusă și pădurea, ca sanctuar al istoriei românești, dar mai ales al viitorului națiunii. A fost introdusă doar în vorbe, căci pe hârtie s-a întâmplat altceva. În primul rând, în Constituția din 1991, "originalii" de pe Dâmbovița nu amintesc nimic de rolul pădurii în viața poporului român, spre deosebire de democrații de la Chișinău, care au introdus un articol de protejare a pădurii în Constituția lor din 1994. În același timp, legea ceaușistă a pădurii (Legea nr. 2 din 1987), considerată una dintre cele mai stricte din Europa, a fost abrogată printre primele, ca un vis urât al neocomuniștilor. Noua nomenclatură, centrală și locală, avea nevoie să se îmbogățească rapid, avea nevoie de resurse brute și ușor de exploatat. Lemnul li s-a părut tuturor mana cerească a democrației originale. Și așa a început jaful. Astfel s-a ajuns ca gaterele lui Verestoy Attila să poată fi văzute din satelit, iar camioanele cu bușteni din Apuseni să poată fi monitorizate de pe Stația Spațială Internațională (ISS). Proporțiile sunt catastrofice. (Citiți și textul din pag. 16-17) Prin sate izolate de munte trec tiruri încărcate cu bușteni de lemn valoros, fără numere de circulație. Nepăsarea guvernanților este transpartinică. Responsabilitatea, istorică.
Pentru a analiza mai îndeaproape acest dezastru, am solicitat opinia unui mare specialist al problemei, revoltat de tragedia pădurilor românești. Este doctorul în silvicultură Cristian D. Stoiculescu, custode onorific al Comisiei Monumentelor Naturii din Academia Română, laureat al Premiului "Traian Săvulescu" al Academiei. Dr. Stoiculescu a publicat 310 lucrări de cercetare pe tema pădurii, fiind, astfel, la această oră, una dintre autoritățile științifice de vârf din țară, în domeniul silvic.
"Unii silvicultori și politicieni români nu au nici «inimi», nici «rouă» de oferit pădurii; au doar securea, drujba și o mare lăcomie"
- Părintele silviculturii românești, prof. Marin Drăcea, spunea: "Ca pădurile unei țări să poată prospera, ele au, înainte de toate, nevoie de căldura și de roua inimii omenești". Oare câtă "rouă" au dat conducătorii României postdecembriste, din inima lor, pădurii?
- Pădurea României de azi, spre deosebire de cea a Daciei și chiar de cea a României interbelice, e departe de a prospera, cum își dorea marele profesor Drăcea. Generația actuală de silvicultori, manipulată de politicieni, nu s-a achitat de misiunea de trezire la realitate a contemporanilor, ceea ce echivalează cu un atentat potențial la avuția țării, egalat de jefuirea nestingherită și omniprezentă a pădurilor, cu deosebire în județele Harghita, Covasna, Alba, Buzău etc. Situația e la fel de gravă în pădurile retrocedate abuziv (secularizate de Cuza Vodă la 1865, în vechiul regat, sau câștigate definitiv de Titulescu, în anul 1930, la Curtea de Justiție de la Haga, în procesul optanților în Transilvania). Am în vedere și Parcurile Naționale, Parcurile Naturale și celelalte arii protejate, în care au proliferat firme fantomatice de exploatare a pădurilor, neconstrânse de nimeni să le reîmpădurească. Pe scurt, unii silvicultori și politicieni români, proprietari de păduri sau legați de interese silvice meschine, nu au nici "inimi", nici "rouă" de oferit pădurii; au doar securea, drujba și o mare lăcomie.
- De ce se spune că România este fericită cu atâtea păduri, râuri, munți și dealuri?
- Pentru că, sub raport biogeografic, România este una din țările lumii multiplu privilegiate. Este situată în zona temperată, la interferența a cinci tipuri climatice; are suprafața armonios împărțită pe cele trei mari unități de relief: câmpie, deal și munte; este riverană celui mai mare fluviu central-european, în cel mai valoros sector al acestuia; are deschidere la mare și dispune de o impresionantă diversitate la nivelul celor trei regnuri: mineral, vegetal și animal. Și, deși deține abia 2,39 % din suprafața Europei, România concentrează: 13 % din numărul de peisaje europene; 42 % din numărul zonelor de vegetație naturală europeană; 28 % din inventarul floristic european; 98 de tipuri de peisaj; 500 de tipuri naturale de pădure și circa 50.000 de specii de animale, plante și fungi. În plus, România este singura țară a Uniunii Europene care deține 5 din cele 11 regiuni biogeografice continentale. Dar, dacă sub raportul proporției de plante cu flori, România se situează pe locurile 6 și 7 în Europa, sub raportul suprafeței protejate, ea ocupa până de curând abia locul 26 din 33! În acest caz, nu e firesc să ne aducem țara pe locul meritat, pe măsura generozității zestrei sale naturale?
"Adopt un stil insurgent și întreb: mai putem sta liniștiți, sau conștiința ne îndeamnă să acționăm pentru prevenirea unui deznodământ funest?"
- S-a scris în ziare, s-a arătat la diverse televiziuni: pădurea determină schimbarea climei și a peisajul planetei.
- Schimbarea peisajului planetei, greu perceptibilă la nivelul unei generații, la scară milenară este catastrofală. Astfel, în decursul ultimelor două milenii, numai pădurea din spațiul carpato-danubiano-pontic a suferit două mutații brutale. Prima, prin reducerea suprafeței de pădure de la 75-80%, la începutul erei creștine, la 22 % în perioada interbelică. A doua, prin diminuarea severă a suprafeței pădurilor virgine, care astăzi abia dacă mai acoperă 1% din întinderea lor inițială, adică circa 240.000 ha. Aproximativ 90% din numărul total de plante și animale terestre viețuiesc în păduri. La finele secolului trecut, fiecare a cincea specie era amenințată cu dispariția, iar fiecare plantă dispărută antrena dispariția altor 30 de specii, care nu mai puteau fi înlocuite niciodată. O îngustare a patrimoniului natural și în special a întinderii pădurilor virgine este o lovitură dată vieții. În România, transformarea pădurii virgine în teren agricol este un joc cu moartea, care duce la reducerea biodiversității fiecăreia din cele 50 de formații forestiere ale țării, de la câteva mii la câteva zeci de specii, adică de 100 de ori! Dar adevărata pierdere în biodiversitate se înregistrează în cazul suprafeței pădurii virgine de astăzi, de circa 90 de ori mai mică decât întinderea ei inițială. Silvicultorul, ca și ofițerul de stat-major, are o viziune de lungă durată care, în perspectiva schimbărilor climatice, îndeamnă la chibzuință și responsabilitate. În fața acestei situații care subminează siguranța supraviețuirii copiilor și a nepoților noștri, adopt un stil insurgent și întreb: mai putem sta liniștiți, sau conștiința ne îndeamnă să acționăm pentru prevenirea unui deznodământ funest?
"Zeci de victime omenești inocente plătesc cu viața voracitatea și indolența «aleșilor» care își condamnă poporul la privațiuni, sărăcie și moarte"
- Inventarul silvic, ca și inventarul economic, în general, evitate de toți politicienii postdecembriști, ne-ar arăta cum stăm. Se știe, spre exemplu, ce suprafață de pădure are România?
- Institutul Național de Statistică arată că, în anul 2011, suprafața totală a pădurilor însuma 6,36 milioane de hectare, respectiv circa 26 % din întinderea țării. Din acestea, potrivit unei statistici româno-olandeze din 2005, pădurile virgine dețineau 218 mii ha sau 0,7 % din întinderea lor inițială (și suprafața scade mereu)! Concomitent, în ultimele două secole, s-au extins exploziv terenurile degradate, odinioară păduri virgine, care, în anul 1968, ajunseseră la 8,4 milioane ha (peste 35 % din suprafața țării!). Această cifră, deși neactualizată, dezvăluie tristul adevăr, potrivit căruia, odată cu scăderea suprafeței vegetației forestiere, ecologic funcțională, a scăzut drastic și capacitatea de protejare a mediului. Tornade și alte calamități apocaliptice, inexistente în Europa, și-au făcut apariția în România. Urmare a defrișărilor din ultimii 25 de ani, căi de comunicații, poduri, diguri și sute de gospodării sunt spulberate de viituri, la fiecare ploaie. Zeci de victime omenești inocente plătesc cu viața voracitatea și indolența "aleșilor" care își condamnă poporul la privațiuni, sărăcie și moarte.
- Sunteți unul dintre principalii experți europeni în păduri de fag, în făgete. Cum stă România la acest capitol? Mă gândesc că poate stăm și noi bine la ceva...
- Prin comunicările dezinteresate prezentate în Germania (Fallingbostel 2000), am determinat recunoașterea atuurilor incontestabile ale României în lume în domeniul pădurilor, mai ales al făgetelor, prin deținerea celei mai mari suprafețe de făgete naturale din arealul euro-asiatic al genului (2.040.000 ha), din care făgete virgine circa 150.000 ha. Apreciate, publicate și postate pe site-uri germane, acestea nu sunt cunoscute în țară și nu există niciun interes pentru publicarea lor actualizată într-un volum bilingv român-german. Aceste comunicări au deschis calea pentru includerea făgetelor pure și/sau amestecate românești pe lista celor mai reprezentative făgete europene, candidate la cel mai înalt statut, acela de "Bun al Patrimoniului Natural Mondial", sub egida UNESCO. Dacă am avea această șansă unică, în condițiile în care guvernul nu se implică, am avea o serie de facilități salvatoare, printre care: creșterea interesului științific, profesional, istoric și cultural față de pădurea românească; creșterea prestigiului național și implicit al Regiei Naționale a Pădurilor și al corpului silvic; promovarea gratuită a imaginii de țară; publicitate internațională multiplă, permanentă și gratuită etc. Aș vrea să cred, totuși, că românii se vor trezi, iar arealele în care arborii au fost măcelăriți fără scrupule vor fi reîmpădurite; aș vrea să văd că în noua Constituție vor fi incluse prevederi minimale privind conservarea, protejarea și dezvoltarea durabilă a pădurii.
"Văd că primarul Oprescu vrea să taie, la Casa Presei, zeci de tei plantați de Robescu. Cu ce drept?"
- Ne aflăm într-un punct critic al existenței noastre ca națiune, de vreme ce dispare pădurea românească. Defrișările continuă nestingherite. Ce ne mai rămâne de făcut?
- Continuitatea națiunii române în spațiul ei ancestral a ajuns, într-adevăr, nesigură. Nu din cauza străinilor, ci a conaționalilor veroși și ipocriți, care irosesc astăzi capitalul natural și forestier al țării, într-un mod vădit antinațional. Defrișările însumează sute de mii de hectare, cu o rată de 3 ha/oră, așa cum a demonstrat recent "Greenpeace România". Devastarea pădurilor, singurul scut ecologic eficient protector al țării, cu complicitatea calificată a autorităților de stat, impune necesitatea reintroducerii pedepsei cu moartea.
- Ați deplâns, deseori, dispariția "pădurilor din București". Care este situația la zi?
- În urmă cu peste o sută de ani, Capitala a avut norocul de a avea în fruntea primăriei un inginer silvic: C.F. Robescu. În doi ani, el a plantat 15.000 de arbori, unii sunt și astăzi în picioare, furnizând oxigen și umbră bucureștenilor. La proporțiile Bucureștiului de azi, efortul primarului Robescu ar însemna plantarea a 300.000 de arbori! Oare câți arbori au plantat primarii postdecembriști? Dar președinții și prim-miniștrii României? Tradiția regală și chiar comunistă s-a pierdut... Văd că primarul Oprescu vrea să taie, la Casa Presei, zeci de tei plantați de Robescu. Cu ce drept? Academia Română a demonstrat, prin cercetările dr. ing. C. Bândiu, că fiecare om consumă într-un an circa 250 kg de oxigen. Asta înseamnă că trei arbori de dimensiuni medii pot să asigure necesarul de oxigen al unui om. Luând în considerare populația Capitalei, de circa 2 milioane, rezultă că nevoia de oxigen a bucureștenilor poate fi asigurată de șase milioane (!) de arbori sau de o pădure urbană de circa 100.000 ha! Suntem, deci, atacați la "rădăcina sufletului", cum am definit cândva pădurea. Și continuăm să alegem aceiași politicieni, de parcă ne-a vrăjit "fata pădurii"...