Și în sate există oglinzi! De-a lungul timpului, vestite pentru frumusețea lor, țărăncile noastre s-au străduit să-și păstreze și să-și sporească "boiul", frumusețea dăruită de natură. Ele se "sulemeneau" cu tot felul de "rețete" originale: funingine de pe oale pentru înnegrirea pleoapelor și sprâncenelor, frunze roșii de răchită, creasta-cocoșului, sfeclă și alte plante pentru înroșirea obrajilor și a buzelor.
De asemenea, ca să fie frumoase la chip și la trup, ele își aplicau "tratamente" cu ce găseau prin gospodărie, dar asta doar când bărbații erau departe, la munca câmpului. Ingredientele lor erau simple dar naturale, și de aceea valoroase prin efectele lor, multe dintre ele comparabile cu ale cremelor și loțiunilor scumpe de astăzi.
Iată câteva rețete de frumusețe, a căror vechime se pierde în negura vremurilor, culese din sate și adunate într-un almanah de la începutul secolului trecut.
* Pentru a preveni zbârciturile, femeile se ungeau pe față cu gălbenuș de ou abia ouat sau cu spuma laptelui proaspăt muls. Își făceau astfel o "mască".
* Pentru a-și păstra pielea tânără și părul mătăsos, apa de ploaie era strânsă cu grijă și folosită pentru îmbăierea trupului și spălarea părului.
* Pentru înviorarea și regenerarea pielii, femeile de la țară se spălau periodic cu ceai de mușețel, măghiran sau izmă.
Apa de busuioc
Pentru a-și împrospăta și curăța obrazul, mai ales fetele tinere preparau zi de zi apă de busuioc.
Rețeta: 3 lingurițe de flori și frunze de busuioc bine mărunțite se lasă la macerat în jumătate de cană de apă, de seara până dimineața, când se filtrează. Se loționează fața și gâtul, dimineața și seara, după demachiere. Se pot face comprese din tifon înmuiate în apă de busuioc, care se aplică pe față și se lasă 10-15 minute. Este un elixir de tinerețe pentru piele, un regenerator.
Zerul
Pentru frăgezirea pielii, femeile de la țară foloseau zerul obținut în gospodării. Acasă, zerul se poate obține ușor, dacă puneți lapte bătut să se scurgă printr-un tifon pus în patru, într-un castron, la temperatura camerei, timp de 12-24 de ore. Se poate păstra la frigider timp de 1-2 săptămâni. Este o sursă naturală de proteine și vitamine, unul dintre cele mai bune tratamente pentru piele. Zerul poate fi folosit pe post de tonic facial și cremă hidratantă. Se masează ușor pe pielea proaspăt spălată. Are acțiune emolientă și antimicrobiană, ajută la vindecarea acneei, precum și la estomparea petelor de pe piele.
Untul
Pe vremuri, femeile utilizau untul de casă și pe post de cremă de față, și nu greșeau deloc. Este un preparat cosmetic desăvârșit, care conține grăsime și apă în proporțiile unei creme de bună calitate. Se masează ușor pe pielea proaspăt spălată, se șterge surplusul cu un șervețel. Lasă pielea fragedă și catifelată. (Căutați la piață unt de la țărani.)
Flori de fân
La vremea cositului, florile de fân, adică scuturătura plantelor cosite - semințe, flori, frunze, tulpini, dintr-o diversitate de ierburi - erau adunate cu grijă de țărani, pentru a fi folosite pe parcursul anului ca leacuri, dar și pentru înfrumusețare. Fetele de la țară foloseau infuzia de flori de fân pentru a avea păr bogat și lucios.
Rețetă
Ingrediente: 3 mâini de flori de fân (se găsesc la plafar sau magazine naturiste), apă.
Mod de preparare și folosire: O oală cu un litru de apă se pune pe foc și când clocotește, se adaugă florile de fân, se lasă să fiarbă la foc mic 1-2 minute. Se acoperă și se lasă până se răcește, apoi se strecoară. Cu această infuzie se clătește părul după ultima spălare.