Mica pastilă albă are multe virtuți. Studii recente tocmai i-au confirmat efectul anticancerigen. În 2012, o echipă de cercetători britanici a demonstrat că administrând doze mici de aspirină (75 mg pe zi), vreme de cinci ani, orice tip de boală canceroasă își diminuează riscul de apariție cu 37%. La rezultate similare a ajuns și un studiu american (Womens Health Study) realizat pe mai mult de 40.000 de femei, sub 40 de ani, care au fost împărțite în două grupe. Doar uneia dintre acestea i s-a administrat 100 mg de aspirină, din două în două zile. După 18 ani de la inițierea studiului, cercetătorii au constatat o scădere cu 20% a cancerului colorectal la femeile din grupa care luase aspirină. O nouă confirmare a venit recent din Japonia. Dintr-un grup de 300 de persoane operate prin endoscopie de tumori colorectale, cele care luaseră un tratament pe bază de aspirină, în cantitate de 100 mg pe zi, vreme de doi ani, nu au mai avut recidive, comparativ cu grupa martor, căreia nu i se administrase aspirina. Acest beneficiu a fost observat mai ales la pacienții care aveau un nivel ridicat de proteină 15PGDH în colon. (Aceasta ar putea deveni un marker care să prezică răspunsul organismului la aspirină.)
Ce organe beneficiază de aspirină?
Numeroasele rezultate obținute prin cercetări pledează în favoarea unei prevenții a cancerului prin aspirină, în cazul tumorilor colonului, a cancerului de stomac și de esofag. Și celelalte organe par să răspundă medicamentului, cu excepția rinichilor. (Nu se știe de ce.) Dar de aici și până la a recomanda aspirina ca pe un panaceu în bolile canceroase, mai e un pas de făcut. Mai întâi, pentru că există încă incertitudini în ce privește dozele ce trebuie administrate. "Și nu trebuie uitat nici că efectele secundare ale aspirinei nu sunt de neglijat", avertizează unii medici.
Care sunt riscurile?
Aspirina poate provoca sângerări masive la nivelul sistemului digestiv sau al creierului, chiar și atunci când este administrată în doze mici (75-100 mg pe zi). Circa o persoană din o mie ar putea deveni victima unei hemoragii digestive și de zece ori mai puțin a unei hemoragii cerebrale. Prin urmare, ea ar fi "rentabilă" doar în măsura în care ar preveni mai multe cancere decât ar produce hemoragii.
Ce-i de făcut?
Pe cât este de important ca aspirina să fie administrată în cazurile unde există precedente familiale de cancer, pe atât de prudente trebuie să rămână persoanele sănătoase, fără riscuri stabilite medical. Și să aștepte concluziile grupurilor de experți internaționali, mai ales ale celor americani, care se află în fruntea cercetărilor.
Deocamdată, în lipsa recomandărilor oficiale, medicii sunt nesiguri: le este greu să prescrie o doză exactă tuturor persoanelor care vor să prevină, cu ajutorul aspirinei, cancerul colorectal. În orice caz, ei ne sfătuiesc să evităm automedicația. Avizul medicului curant este indispensabil, pentru a evalua dacă există sau nu riscuri în cazul administrării cotidiene de aspirină. Problema este strict individuală.