Un Prospero magistral
...Un gest temerar, zic eu, acela ca un director al oricărui teatru din lume să includă în repertoriu una dintre piesele-metaforă scrise de Shakespeare (1564-1616). Un gest temerar și din partea oricărui actor din lume, acela de a-l include pe lista personajelor shakespeariene pe care și-ar dori să le interpreteze, pe însuși Prospero! Dar iată că Ion Caramitru își asumă aceste temerare încercări! Iar ele îi reușesc cu brio!
În Marea Britanie, regizori de seamă s-au încumetat să descâlcească înțelesurile, mereu în contemporaneitate, ale piesei. Actori de frunte ai scenei britanice l-au... "atacat" pe Prospero. Cu aproape două secole în urmă, legendarul Kean întruchipa, în 1857, un Prospero năucitor. Ceva mai încoace, Richard Burton, Michael Redgrave și, mai apoi, în travesti, firește, fiica lui, sublima Vanessa Redgrave, stârneau șuvoaie de ovații, dându-i viață aceluiași neliniștitor Prospero pe scena faimosului teatru "Barbican" din Londra.
În 1978, la București, Liviu Ciulei emoționa iubitorii de teatru cu "Furtuna" lui, stârnind... furtuni de aplauze în sala de la Grădina Icoanei (azi sala "Toma Caragiu") a teatrului Bulandra. "Spectacolul lui Liviu Ciulei a fost cu totul deosebit, pentru că el era făcut de un deschizător de drumuri", spune Caramitru în excepționalul caiet-program de sală. "Ciulei era îndrăgostit de frumusețea clasică a unui text cum este «Furtuna», dar preocupat și de revigorarea lui. În viziunea lui Ciulei, Prospero era un artist închis în atelierul lui. De aceea, pe scenă, erau foarte multe elemente plastice surprinzătoare...". În spectacolul lui Ciulei, Prospero era întruchipat magistral de George Constantin. "Poate că în acel spectacol însuși Ciulei ar fi trebuit să-l interpreteze pe Prospero", spune Caramitru. "A avut acest gând. Apoi a renunțat. Păcat! Cred că ar fi fost cel mai bun".
În viziunea regizorului bulgar de renume internațional Alexander Morfov (invitat de Caramitru să pună în scenă un spectacol la Teatrul Național, și care a ales să realizeze "Furtuna", după William Shakespeare), Prospero este un personaj care poate influența lumea. "În spectacolul lui Ciulei, Prospero era artistul absolut, care supraveghea lumea de undeva de sus. În spectacolul nostru - gândit ca «teatru în teatru», Prospero, duce de Milano, victimă a tot felul de uzurpări și trădări din partea unor prieteni, rude și aliați, aruncat de Furtună împreună cu fiica sa, Miranda, și câțiva prieteni pe o insulă sălbatică împrejmuită de ape tulburi este un vizionar care poate avea imaginea distrugerii lumii. Și poate de aceea Morfov și cu mine am fost de acord să sugerăm o asemănare a lui Prospero cu... Einstein", mai spune Caramitru.
Alături de Caramitru - magistral Prospero! - apar tineri și excepționali actori ai Naționalului bucureștean: Crina Semciuc (Miranda), Mihai Călin (Caliban), Istvan Teglas (Ariel) - ca să-i citez doar pe cei ce interpretează rolurile principale. Decorul - alcătuit la vedere și deosebit de sugestiv - este semnat de Nikola Toromanov. Costume: Andrada Chiriac. Mi-ar fi plăcut ca acest spectacol, care ne aduce în față convulsiile dintotdeauna ale lumii, convulsii și războaie ca în vremea lui Shakespeare, trădări, suciri, uzurpări și minciuni ca în vremea noastră, să fie însoțit de acordurile lui Mozart, geniul care, cu muzica lui, a știut să ne spună că viața poate fi și foarte frumoasă...
Adaggio la "Anonimul venețian"
Și tot la Naționalul bucureștean și tot de curând a avut loc o altă premieră - de data asta un "spectacol de cameră", i-aș spune - un spectacol foarte tentant, începând chiar cu titlul: "Anonimul venețian". Autor: Giuseppe Berto, important scriitor italian, co-autor, împreună cu Enrico Maria Salerno, al scenariului unui film mult iubit, care a făcut să curgă șiroaie de lacrimi și prin cinematografele românești în care a rulat pe la începutul anilor '70. Să fim bine înțeleși: nu e vorba, nicidecum, de vreo dramoletă siropoasă, gen practicat în unele seriale! Nu! Este vorba despre întâlnirea tragică a unor oameni care s-au iubit, cândva, cu pasiune, care se mai iubesc încă, dar care se întâlnesc, în ultima clipă, într-o Veneție care moare odată cu frumusețea ei. Se reîntâlnesc într-un decor înfrigurat, în care aflăm că unul dintre ei este pe moarte. O lecție tulburătoare, despre faptul că trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă pe care o trăim. Că viața trebuie trăită cu plenitudine, gonind gândul morții inevitabile. În varianta românească a acestei sfâșietoare povești de dragoste, presărată, așa cum se întâmplă și în viață, cu momente de voioșie, El și Ea sunt interpretați de Ioan Andrei Ionescu și Ilinca Goia. Excelenți, amândoi, cu har bogat, conduși cu mână sigură de regizorul spectacolului - Ion Caramitru. Ce-i drept, în scenele de iubire năvalnică, aflată sub semnul tragic și inevitabil al morții, cei doi actori m-au convins mai puțin decât au făcut-o cândva, în filmul cu același nume al lui Enrico Maria Salerno, Tony Musante și Florinda Bolkan. Excelentă traducerea Olgăi Mărculescu. Superbă muzica ce însoțește din când în când spectacolul: fragmente din Concertul pentru oboi și orchestră de coarde în Re minor de Alezzandro Marcello (1684-1750)... presupusul Anonim venețian!