Gabriela Adameșteanu e una dintre puținele scriitoare de la noi pasionate de politică și istorie (un volum al ei de interviuri din 1995 se intitulează chiar "Obsesia politicii"). În toate cărțile de proză ce-i poartă semnătura, viața personajelor fictive, destinele familiale, psihologiile sunt determinate și malformate de contextul istoric, de evenimentele secolului 20 românesc și de consecințele lor sociale. Cu atât mai incitantă este această nouă carte în care renunță la scenografiile ficțiunii și la tehnicile narative ingenioase prin care obținea impresia de autenticitate pentru a ne da propria versiune asupra celor trăite nemijlocit. Spre deosebire de alte cărți de memorialistică desfășurate cronologic și urmărind un autoportret flatant, "Anii romantici" are ca ax evenimentul major al celor din generația mai vârstnică, schimbarea din decembrie 1989 pe care nu mai speram că o vom apuca. Ce a urmat, perioada dintre 1990-1997, pe care autoarea o numește "anii romantici", a fost într-adevăr pentru mulți români un timp de Sturm und Drang, de furtună și avânt, de implicare civică entuziastă, militantă pentru democratizarea țării. Gabriela Adameșteanu a abandonat atunci literatura, în care era deja cineva după succesul răsunător al "Dimineții pierdute", și s-a dedicat trup și suflet gazetăriei, conducând revista "22" a Grupului pentru Dialog Social, aflată de partea opoziției la guvernul FSN. Efortul idealist al acelei perioade care a ținut-o timp de 15 ani departe de vocația ei de prozatoare i se pare azi naiv și cu realizări discutabile, dar cu atât mai mult s-a simțit datoare să-și spună propria versiune despre trecutul recent: "Pentru mine, această carte reprezintă o victorie a vieții contra imaginației, a realității contra ficțiunii. Dar poate și ce am scris aici este tot ficțiune, ficțiunea mea despre viața trăită sub semnul miracolului istoric și al neliniștii că ne vom întoarce de unde scăpaserăm". Bazată pe memoria involuntară, pe asociațiile de gânduri și amintiri, mărturia pendulează înainte și înapoi prin propria biografie, oprindu-se la întâmplări și scene semnificative, în care cititorul matur se poate recunoaște iar cel tânăr, coroborându-le cu alte documente, poate reconstitui, din adevăruri parțiale și subiective, o epocă agitată, ale cărei mistere persistă și azi. Anii inițiali de frenezie a libertății, de activism pasionat de partea opoziției democratice, au declinat în dezamăgire când s-a înțeles că lupta pentru putere se dădea peste capetele noastre, de solide rețele din umbră, cu alte mize decât idealurile unor naivi de bună credință și cu criterii morale. Neobișnuit pentru astfel de cărți e și că, în mărturia ei, Gabriela Adameșteanu folosește o dublă perspectivă: cea dinăuntrul întâmplărilor în chiar momentul producerii lor și una detașată, a istoricului și politologului care a căpătat în timp o altă înțelegere și evaluare, inclusiv a propriilor erori. O altă marcă originală e că, deși se simte că are simpatii și antipatii printre VIP-urile societății civile, se abține de la răfuieli și anecdotică denigratoare, admițând că fiecare își are adevărul lui subiectiv, că fiecare vede altceva dintr-o realitate trăită. Chiar opiniile ei s-au schimbat și s-au nuanțat pe parcurs fiindcă "anii romantici au fost plini de diversiuni și manipulări, iar cei mai importanți actori ai acelui timp încă nu dezvăluie numele regizorilor". O amară constatare este și că temele și întrebările acelor ani au fost compromise de politicieni în luptele lor pentru putere și avere.
Fie că povestește despre lumea editorială și literară dinainte de 1990, despre prietenii și colegii de atunci, sau schițează portrete ale unor personalități din exil de care s-a apropiat după aceea, fie că își evocă genealogia pe linie paternă și maternă (o mină de aur pentru viitorii exegeți preocupați de genetica operei literare), romanciera & jurnalista are mereu în vedere contextul, coordonatele generale pe care se petrec evenimentele, întâmplările și confruntările, la care meditează dubitativ, fără să se ipostazieze nici în avocat, nici în procuror.