Dragă "Formula AS",
Mă numesc Andreea și am 23 de ani, dar am avut plăcerea să descopăr revista dvs. acum mai bine de... 10 ani, când bunica mea avea abonament și o citeam împreună. Pe vremea aceea, eram fascinată de cronicile bizare și de diversele celebrități care se perindau prin paginile revistei. Acum, abia aștept vinerea ca să descopăr întreg conținutul revistei. Și mereu mă surprindeți cu noutăți. Astfel, "Formula" e cu mine peste tot: la plajă, la o cafea pe terasă, în căldura așternuturilor așteptând somnul, e ca o relaxare plăcută. Așa că m-am luat de mânuță și am decis să vă scriu cât de mult vă ador. Din revista dumneavoastră am aflat de-a lungul timpului atât de multe lucruri pe care nu le întâlneam în altă parte, lumea din juru-mi fiind mai degrabă superficială și mai puțin orientată spre cultură. Am fost încântată să aflu de urmele păstorilor vlahi, despre care nu am mai auzit vorbindu-se până acum, nici măcar în cărțile de istorie, sau să citesc despre oameni frumoși, despre care auzeam pentru prima dată, dar erau atât de convingător "povestiți" în paginile revistei, ori întâmplări de viață ale oamenilor simpli, care își duc existența de zi cu zi printre noi. Foarte frumos, se vede că aveți cititori care iubesc lucrurile de calitate, din ce în ce mai puține, din păcate... Iar "Din lumea necuvântătoarelor" mă surprinde plăcut, cu relatările ei despre oameni care iubesc animalele. Mă număr și eu printre ei, crescând un cățel foarte iubăreț.
În final, vă doresc cât mai multe ediții, mulți ani de acum încolo, alături de aceiași oameni, scriitori pasionați, și mult succes în continuare cu ambele reviste, deoarece și "Asul verde" este un material extrem de captivant și util la casa omului.
O vară frumoasă vă doresc tuturor,
ANDREEA BIANCA DUȘA, studentă la Psihologie
"Revista care răstoarnă lumea cu partea ei frumoasă în sus"
Dragi prieteni de la "Formula AS", vă scriu din Canada, unde locuiesc de aproape 20 de ani. Probabil că ați mai primit astfel de mesaje; sper că unul în plus nu o să vă supere. Citesc de mulți ani revista pe care cu atâta dragoste și profesionalism o creați. O citesc cu regularitate, pentru că este una din prea puținele publicații care mai prezintă părțile frumoase ale României. Este o revistă care ne îndeamnă să devenim frumoși și sănătoși. Într-o societate modernă care a cam luat-o razna, "Formula AS" este punctul fix cu care m-am obișnuit să răstorn lumea cu fața ei frumoasă în sus. Vă mulțumesc că mă umpleți de optimism și tinerețe și vă urez să nu vă opriți niciodată! Cu prietenie,
Dr. MARIAN MARINESCU - e-mail: dr.marinescu@hotmail.com
"Mulțumim pentru că ne iubiți"
Doamnă Sânziana,
Dacă înainte de '89 așteptam cu emoție revistele "Clopotul" sau "Cutezătorii", într-o bucurie cumva umbrită și de perdeaua care era trasă pe trei sferturi peste scrisul de-atunci, acum, singura bucurie săptămânală, în weekend, este să așteptăm cu emoție publicația dvs., care ne aduce atâta nesaț, atâtea noi cunoștințe, noi explorări, atâtea articole variate despre sănătate, interviuri, ecologie etc. Așteptăm săptămână de săptămână și savurăm în fiecare weekend, cu ceaiul caracteristic vârstei, fiecare pagină plină de har, dragoste și profesionalism. Mulțumim pentru că ne iubiți, mulțumim pentru tot ce ne dăruiți, mulțumim pentru cei necăjiți, pe care ne învățați să-i iubim, să-i respectăm, să-i ajutăm! Întreaga redacție și dvs., doamnă director, să aveți răsplată divină, bucurie, sănătate și succes pe viitor. Mulțumim pentru ajutorul acordat semenilor.
Cu stimă și dragoste,
LUCREȚIA, o cititoare fidelă, și colegele ei de birou
(Reproduceri după picturi de OLGA MORĂRESCU MĂRGINEAN)