IOAN PINTEA - "I-aș spune unui tânăr: dacă vrei să-ți faci prieteni adevărați, plimbă-te printre paginile unei mari cărți, așa cum te-ai plimba printr-un mare parc înverzit"

Biblioteca Județeană "George Coșbuc" din Bistrița a găzduit anul acesta, în pe­rioada 15-17 mai, Conferința națională a bi­blio­tecilor și bibliotecarilor din România. Tema întâl­nirii a fost "Nova Bibliotheca - Provocări și ten­dințe în bibliotecile publice". Într-un timp în care tehnologia se dezvoltă cu rapiditate, biblio­te­cile sunt totuși pre­zente în viața oamenilor. Cum re­u­șesc bibliotecarii să apropie omul de carte și dacă sunt ei pregătiți să facă față cerințelor tot mai exi­gen­te ale cititorilor, am aflat de la domnul Ioan Pintea.

"Nu-l poți citi pe Dante pe internet"

- Domnule Ioan Pintea, ați organizat la Bistrița Conferința Națională a Bibliotecarilor și Biblio­te­ci­lor Publice din România, un eveniment ce unora le poa­te părea "prăfuit". Biblioteci, în epoca inter­ne­­tului? Ce semnificație a avut conferința?

- Este pentru prima dată când la Bistrița se or­ganizează un astfel de eveniment de anvergură națio­nală, este o cinste și o onoare pentru biblioteca noas­tră, pentru orașul nostru. Datorez acest succes și cole­gilor mei din bibliotecă, care au fost solidari cu mine, mi-au fost alături, i-am simțit aproape, am muncit cot la cot, cum se spune... În așa fel am organizat această conferință încât, pe lângă temele de specialitate, au fost și câteva respirații culturale. Nu întâmplător am invitat pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei de la Cluj, care și-a prezentat o carte foarte citită și apre­ciată: "Mai putem trăi frumos?". De asemenea, a fost o întâlnire cu Grigore Leșe, care și-a lansat un vo­lum re­cent, devenit deja bestseller, "Acum știu cine sunt" și care a susținut și un concert în onoarea bibliote­ca­rilor prezenți.

- În mod normal, biblioteca este un loc de unde se împrumută cărți. De când se ocupă și de acțiuni culturale?

- Aceasta este o prejudecată. Biblioteca nu este doar un ghișeu, nu este numai un loc în care se îm­prumută cărți, ci este o bună și necesară instituție de cul­tură. Dincolo de menirea ei, de a aduce toate nou­tățile pentru cititori, biblioteca are și acest rol comu­nitar, în care frumosul sub toate chipurile e la el acasă. La evenimentele noastre am invitat foarte multe per­so­nalități culturale și am pregătit proiecte mari și ge­ne­roase, ca să facem vizibile biblioteca și activitatea ei. Am aflat, de exemplu, că la Spitalul Județean Bis­tri­ța există un mic club de lectură. Personalul este im­plicat și dăruit, asistentele le citesc copiilor inter­nați, bolnavilor. Așa că, de anul trecut, am deschis o filială a Bibliotecii "George Coșbuc" chiar în incinta spi­ta­lului. Am primit și solicitări de la voluntari care vor să meargă să ajute.

- Astăzi, cărțile se citesc pe calculator și, mai nou, pe tabletă. Cine mai merge la bibliotecă?

- Trebuie să ținem pasul cu vremurile în care trăim, dar suntem foarte atenți cum armonizăm cele două tendințe, clasică și modernă. Internetul este bun pentru documentare, pentru informare, astăzi nu cred că ne mai putem lipsi de el, dar lectura adevărată se fa­­ce cu cartea în mână, răsfoind paginile ei. Să simți fie­­care filă, să simți personajele, să știi că trăiești în­tâm­plările din carte. In­ter­netul nu-ți permite să fii foarte apropiat de per­sonaj. Nu cred că, de pildă, aș pu­tea sa­vu­ra pe internet "În căutarea timpului pier­dut" sau "Craii de Curtea Veche". Sunt si­gur că dez­voltarea aceasta electronică va mer­ge mai departe, dar lectura clasică va ră­mâne, pen­tru că e altceva: ceva ce ține de ine­fabil, o intimitate între cititor și autor, în­tre cititor și personaj, între cititor și locurile care sunt descrise în cartea respectivă. Scri­itorul și cititorul creează împreună atmosfera unei cărți, am­bi­entul poveștii ca atare. De altfel, eu îmi dau seama, văzând cititorii care îm­prumută cărți, în special pe cei tineri, că e foarte obo­sitor să studiezi cărțile pe internet. Mai mult, e nefiresc să citești un roman pe internet. Poți să citești un articol de ziar, o știre, un anunț, dar n-ai să poți citi Dante pe internet. Într-un fel, poți s-o faci până la urmă, dar nu se cre­ează între cititor și carte atmosfera aceea de intimitate de care vorbeam.

- Tradiția cititului începea înainte în familie, prin poveștile luate la rând de pă­rinți și bunici. Astăzi, copiii sunt puși în fața calcu­la­torului de la 4-5 ani. Ei partici­pă la războaie stelare, când să îl mai întâl­nească pe Făt-Frumos?

- Eu aud mereu că tinerii nu mai ci­tesc, că sunt robii calculatorului, ai in­ternetului. Nu e adevărat! Pentru că lu­crez într-o bibliotecă, văd zi de zi că ti­­nerii nu sunt interesați numai de com­pu­ter și de lec­turi ușoare, ci și de lec­turi impor­tante. Se spune mereu că nu se mai citesc scri­itorii clasici ro­mâni. Asta e curată dez­in­formare! Se citesc Sado­veanu, Coș­buc, Rebreanu, Pre­da. Tre­bu­ie neapărat să ne schim­băm pă­rerile vi­zavi de tinerii din zi­ua de azi. Generația lor e o ge­ne­rație foar­te inte­li­gentă, cu lec­turi esen­țiale foar­te bine asi­milate. Cunosc tineri fru­moși și deș­tepți, care au ales să ci­teas­că și să-și pe­treacă tim­pul în bib­lio­tecă... A­ceștia sunt cei care se în­dreaptă spre un orizont foarte bun. Am ma­re în­cre­dere în ei, îi înțeleg și, pe cât îmi stă în pu­tere, îi spri­jin.

"Eu m-am născut într-un sat în care țăranii aveau biblioteci personale"

- Copiii de la țară au acces la cărți, la biblioteci? Li se mai pare un loc important sau trebuie se­duși?

- Eu m-am născut într-un sat de lângă Năsăud, în care țăranii aveau biblioteci personale. Primele cărți le-am citit din bibliotecile consăte­ni­lor mei. Nu era bibliotecă comu­nală, am făcut-o eu mult mai târziu, mai precis, anul tre­cut. Țăranul din Runc avea în casă cărți bune, cărți de bază, din care citea seara, stând la vite, du­mi­nica, după ce se întorcea de la bi­serică, de fapt, ori de câte ori îi per­mitea timpul. În satul nostru era un cult pen­tru lectură și pen­tru carte și cei care ci­teau erau priviți cu mult respect. Biblio­teca Județeană este coordo­na­toarea bibliotecilor din județ, drept care dăm o foarte mare im­portanță bibliotecilor co­munale. Căutăm mij­loace pentru a le spri­jini, mai ales cu donație de carte. Anul trecut am deschis o bi­blio­tecă la Runcu Salvei; am dus acolo peste 10.000 de volume. Zilele trecute, am deschis o altă biblio­tecă, la Ciceu Mi­hăiești. În 2013, am făcut pentru prima dată în­tâlniri cu biblio­te­carii din comune, pe zone, pe teme de specialitate. La sfârșitul anului, am invitat toți biblio­tecarii din ju­deț și am organizat o întâlnire spe­cială cu ei. Am ti­părit, în premieră, în con­diții grafice speciale, Ghi­dul bibliotecilor co­munale din județul Bis­trița-Nă­săud. La Conferință au fost prezenți și bibliotecarii din județ. E un efort mare, une­ori găsim înțelegere la primării, alteori nu. Știm însă cât sunt de importante bibliotecile de la țară pentru elevi, în primul rând, și ne străduim să facem față. În general, la sate nu există biblioteci cu un fond de carte adus la zi. Bibliotecile școlare stau și mai prost... O bib­lio­tecă comunală bine dotată e ma­nă cerească pentru școala din co­mu­nă, pentru elevi, pentru pro­fe­sori. E absolut necesar să existe în spațiul rural biblioteci, dar și un program bine pus la punct, care să faciliteze achizițio­na­rea de carte. Avem biblio­tecari foarte buni. Ei sunt cei care ne confirmă că există și în sate cititori tineri, că mirajul raf­turilor pline de cărți nu a dis­pă­rut. Există o co­la­borare bună între școală și bib­lio­tecă, între biserică și bibliotecă, multe dintre manifes­tările cul­tu­ra­le organizate de școli se des­fă­șoară în spațiile bibliotecii. Nu poți să împrumuți tuturor doar Kant sau Goethe. Trebuie să faci educație și să le dai lecturi fundamentale, dar tre­buie să știi să le recomanzi și lecturi care să le ofere o stare de con­fort, de entuziasm. Lec­tu­rile de plăcere nu trebuie ne­glijate. Citesc o carte pen­tru că pur și simplu îmi pla­ce. E o mo­da­litate de lectu­ră. Sunt foarte multe cereri de carte creștină, se citește foarte mult literatură de evlavie creștină. Consider că biblioteca trebuie să fie în serviciul cititorului. El este suveran. E ca la pia­ță. Tre­bu­ie să-i găsești ceea ce ca­ută, trebuie să-l ser­vești cu ceea ce își dorește... Nu-i dai roșii dacă îți cere castraveți, nu-i dai ceapă dacă îți cere banane. În ceea ce ne privește, ca instituție subor­donată, suntem spri­jiniți și susținuți prioritar și cu multă înțelegere de către Consiliul Județean. Faptul că ne-am mutat într-o clădire nouă, că am reușit noi, o bibliotecă din pro­­vin­cie, să organizăm Conferința Națională a Biblio­­te­cilor din România, că anul acesta vom începe cons­truc­ția unor spații multifuncționale se datorează Con­si­liului Județean și, personal, dom­nului preșe­dinte Emil Radu Moldovan.

- Ce le-ați spune tinerilor care, totuși, nu au o legătură reală cu cartea?

- Nu realizează ce pierd. A intra în atmosfera unei cărți înseamnă a intra într-o altă lume, într-un univers deschis. Înseamnă a decripta con­ținutul unor realități pe care lumea în care trăiești și te miști nu îl conservă. Pen­tru asta însă tre­buie, e ade­vărat, să ai niște antene spe­cia­le, cu care să detectezi fru­mu­sețea, ine­fa­bilul, taina. Uneori, viața din­tr-un roman sau dintr-o poezie este mai terifiantă și mai credibilă decât viața pe care o trăiești pur și simplu. I-aș spune unui tânăr: dacă vrei să-ți faci prieteni ade­vărați, plimbă-te printre pa­ginile unei mari cărți, așa cum te-ai plim­ba printr-un mare parc înverzit. Dacă ești un cititor fidel, per­sonajele cărților pot să-ți fie cei mai fideli prieteni. Dacă ești ci­­titor de profesie, intri în această lume hotărât și pregnant, te așezi temeinic în ea, iar personajele și autorul te vor recunoaște: ești de-al lor, faci parte din ea.