Diploma de Canada
Sunt un om care scrie, pentru că așa se descarcă atunci când se simte apăsat de griji, atunci când se întristează, atunci când se bucură, atunci când are nevoie să fie liniștit și înțeles. Scriu din suflet, scriu cu drag, nu am făcut asta dintotdeauna, nu am experiență, dar o fac pentru că îmi place. De fapt, cred că este foarte ușor de înțeles ce fel de om sunt, din ceea ce scriu. Acolo, printre rânduri, sunt eu, este sufletul meu, cu tumultul de trăiri pe care le-am simțit, într-o frumoasă zi de primăvară, aici, în Canada. Pentru că ziua de 15 mai a însemnat o nouă pagină în cartea vieții mele. A fost ziua în care am primit cetățenia canadiană. O zi plină de emoții copleșitoare și de rememorări. De fapt, nu există clipă în viața mea în care să nu-mi amintesc faptul că, în urmă cu șapte ani, m-am mutat din România în Canada. Am pus în valiză toate valorile: visele, iubirea, prietenia, respectul, speranța, credința și am pornit către un nou orizont. Adaptarea la o altă țară cere multe transformări. Altă limbă, alți prieteni, alt stil de viață, alte mentalități. În toți acești ani, am suferit prefaceri imense, de la felul în care arăt, până la ceea ce spun sau simt. După îndelungi frământări și zbateri am înțeles: nu mai sunt ceea ce am fost, pe când eram acasă, în România, dar nu am devenit ceea ce credeam că o să devin, atunci când am plecat. Dar cred, cu siguranță, că am fost "o forță", pentru că am reușit, la peste 50 de ani, să iau totul de la început, să accept oameni noi în viața mea, să-mi recâștig zâmbetul și să fiu din nou un om fericit.
Se zice că în viață nu sunt reguli, ci numai soartă, dar eu pot spune că nu soarta, ci eu am ales să iau drumul emigrării. Am făcut bine? Am făcut rău? Șapte ani este un termen prea scurt pentru un răspuns, timpul este cel ce-și va spune cuvântul asupra deciziei luate, dar un lucru e sigur: locul nașterii nu se poate uita. Există în lume un loc al primelor amintiri, acolo unde sufletul fiecăruia dintre noi a îmbrăcat pentru prima dată haina luminii, locul unde am auzit prima oară graiul părinților, graiul în care am spus prima dată cuvântul "mamă".
Dar să revin la ziua de 15 mai, când o nouă etapă din viața mea își deschide porțile. Sunt chemată la festivitatea pentru acordarea cetățeniei, momentul "adoptării" mele de către Canada. Pentru mine a fost un eveniment ce mi-a răscolit sufletul și am trăit cele mai intense clipe. Emoții copleșitoare, greu de stăpânit. Îmi bătea inima mai tare decât clopotul unei biserici.
Canada este una dintre țările deschise imigrării, drept urmare vei întâlni multe naționalități, oriunde te duci. Canadienii sunt obișnuiți cu "broken English" sau diferite accente. Trebuie să înțelegi și să vorbești măcar la nivel mediu. Nu îți cere nimeni gramatică la perfecție și nimeni nu te judecă dacă nu reușești să rostești un cuvânt corect. Și în Canada nu toate sunt perfecte, dar avem un orizont, știm ceea ce vrem și încotro ne îndreptăm, simțim că suntem sprijiniți de sistem, iar interacțiunea cu autoritățile este mai mult decât plăcută. Justiția și poliția chiar funcționează în Canada, și mai funcționează ceva: "nediscriminarea". În Canada nu o să auzi că etnicii indieni, pakistanezi, români, polonezi etc. sunt sursa criminalității. Un infractor e un infractor, indiferent de etnie sau naționalitate, iar legea e lege pentru toți.
Așadar, dis-de-dimineață, am sosit la locul în care urma să obțin cetățenia. Evenimentul a fost susținut în fața unei comisii de specialitate, dar s-a desfășurat cu repeziciune. Persoanele trecute de 60 de ani au fost "scutite" de testul interviului. O, Doamne!, am scăpat de emoții. A urmat verificarea identității viitorilor cetățeni, apoi predarea cărților de rezident permanent. Mă uit împrejur. Mulți, foarte mulți asiatici, ce par perfect canadienizați, deși chipurile le trădează originea. Discursul judecătorului - o doamnă doctor în magistratură - este frumoasa poveste a unui copil de emigranți, fapt care nu a împiedicat-o să urce pe treptele societății, și chiar dacă urcușul a fost greu, prin muncă, onestitate și seriozitate, a reușit să aibă funcții importante în stat.
Urmează jurământul în cor, atât în engleză, cât și în franceză. Cântăm imnul Canadei, apoi judecătorul ne înmânează diploma de cetățean canadian. Am aflat că suntem vreo șaptezeci de persoane, reprezentând peste treizeci de țări. Văd în sectorul seniori o bătrânică elegantă, proaspăt coafată, îngrijită, ce pare nestingherită de blițurile ce o asaltează. Sunt impresionată când aflu că are peste optzeci de ani, vârsta la care își începe existența canadiană. (Și eu, care mă compătimeam că am ajuns "canadian" la bătrânețe...) Toată lumea filmează, toată lumea este fericită, se fac poze cu familia, pe fundal având steagul Canadei, al provinciei British Columbia și portretul Reginei Angliei.
Încep să mă rog. Mereu când mă aflu la o răspântie a vieții, gândul meu zboară la Dumnezeu. Mă rog cu cuvintele mele. Nu-i cer nimic, doar îi mulțumesc că mi-a fost alături în cele mai grele decizii și îl rog să-mi fie alături și în viitor.
Și iată, dragi cititori, cum am fost "adoptată", la o vârstă la care nici nu visam. Le mulțumesc celor care m-au primit cu atâta căldură, le mulțumesc celor care au venit la eveniment, îi mulțumesc fiecărui suflet care a trecut prin viața mea, în această perioadă.
Dar cetățenia canadiană nu înseamnă, așa cum am spus, despărțirea de obârșia mea. Sufletul meu va fi mereu românesc. Voi purta mereu în el amintirea meleagurilor pe care am mers de mână cu mama. Lumina lor. Satul natal, unde-mi sunt rădăcinile, locul de unde aripile mele s-au înălțat spre călătoria vieții, certitudinea identității, pe care nu mi-o poate clinti nimic. Diplomă de român nu am avut niciodată, dar am fost și voi rămâne român, chiar dacă acum am "diplomă de canadian".
DORINA CORNELIA ALDEA - Vancouver
S.U.A.
"Vă felicit pentru aerul pro-românesc"
Mă numesc Ana Mitu, locuiesc în SUA și citesc regulat "Formula AS". Vă felicit pentru aerul pro-românesc ce răzbate din revista dvs. Este singura revistă pe care am găsit-o pe Internet care să mă facă să cred că și în România se întâmplă lucruri bune, că sunt locuri frumoase și că există oameni buni. Vă mulțumesc că îmi aduceți peste mări acele locuri vrăjite, încremenite, cu bătrânii lor seculari și generoși, împărțitori de înțelepciune. Vă mulțumesc pentru vorbele calde din "Accente" și "Editorial", fără să fie întotdeauna răspunsuri, ci doar întrebări perpetue. Vă mulțumesc pentru serile în care caut în "Coșul cu târguieli", să potrivesc ceva de-ale gurii, cu ce am în cămară, care să mă și inspire, dar să mă și poarte în bucătăria de odinioară a mamei. Și, întotdeauna, mă întorc la paginile dvs. calde, pentru că sunt pline de omenie, de dragoste, de credință, de suflet, de noi! Pagini pentru minte și inimă. Dumnezeu să reverse cele mai prețuite binecuvântări peste domniile voastre, că multe suflete aruncate ați mai alinat și le-ați ancorat în speranță! Cu mult drag,
ANA M.
"Sunt bucuroasă că prin voi cineva își păstrează speranța"
Citesc de ani și ani de zile revista "Formula AS", chiar în seara asta am "răsfoit-o" pe Internet (sunt prea departe ca s-o pot cumpăra) și am găsit câteva tratamente care sunt foarte interesante. Sunt pur și simplu bucuroasă că, prin voi, cineva își păstrează speranța și, poate, cineva scapă de moarte. N-o s-o mai lungesc, vreau doar să vă spun că ceea ce faceți este extraordinar și aș vrea să știu, peste ani, când poate am să caut o rețetă, că sunteți tot aici și că faceți aceleași lucruri minunate ca și acum. Eu am să rămân oricum o abonată a "Formulei AS" pe Internet. Vă salut cu drag.
CATI MILU - Nashville
FRANȚA
"Sunt cu ochii pe voi"
Bună ziua, dragă "Formula AS",
Spun "dragă", pentru că este într-adevăr așa. De când sunt în Franța, am descoperit pe Internet revista pe care o citeam cu atâta plăcere și acasă. Acum, că nu o pot avea "fizic" în mână, o citesc pe Internet și astfel aflu și eu ce se mai întâmplă acolo, la noi, în România. Se spune că nu-ți dai seama de ceea ce simți pentru ceva sau pentru cineva decât atunci când îți lipsește. Printre aceste lucruri care îmi lipsesc și care erau atât de normale acasă, în viața mea de zi cu zi, se regăsește și "Formula AS". Acum aștept cu deosebit interes să citesc fiecare număr, pentru că astfel mă simt mai aproape de casă, mai ales când citesc rubricile despre locurile deosebite pe care le are România și despre oamenii ei deosebiți, despre natură, despre animale. Mi-e dor de părinți și de sora mea, cărora abia acum le simt cel mai tare lipsa. Este cineva acolo, acasă, care mă așteaptă, persoana iubită, fără al cărei suport nu aș putea să rezist acestei depărtări. Aș vrea să transmit un mesaj tuturor cititorilor "Formulei AS": apreciați ceea ce aveți lângă voi și spuneți persoanelor iubite ceea ce simțiți pentru ele în fiecare zi, pentru că nu puteți ști niciodată când soarta vă va despărți. Vă urez multe numere la fel de incitante ca și până acum și nu uitați că sunt "cu ochii pe voi".
MARIA - Paris
BELGIA
"Mă rog lui Dumnezeu pentru mai bine în țara mea"
Mă macină de mult dorința de a vă scrie, dar de câte ori mă aflu în fața hârtiei albe, parcă mi se pune un nod în gât și o ceață pe ochi și nu mai pot purcede... Aș încerca să descriu ce sentimente îmi trezește lectura ta, dragă revistă, însă mă tem că aș cădea în desuetudine și încercarea n-ar fi deloc izbutită. Dar mi-e atât de dor de casă...!
M-am căsătorit de foarte puțin timp și mi-am urmat soțul în străinătate, unde locuiesc acum. Cum să povestesc cât mă simt de sfâșiată, de câte ori descopăr în articolele tale o Românie atât de puțin cunoscută chiar și românilor, când respir, prin vorbele pline de duh ale țăranilor, aerul copilăriei mele din Gorj. Parcă văd aievea chipul bunicilor mei dragi, care sunt atât de supărați că am plecat așa departe de casă... Pot să-ți spun însă că toate simțurile mele s-au ascuțit și, cu cât lumea din jurul meu uită să se bucure de cântul unui greier, cu atât mă simt eu mai responsabilă să dau frâu liber lacrimilor, când mi-e dor de iarba verde de acasă și de micile bucurii pentru care mă luptam ca să mi le pot oferi pe atunci.
Mă rezum, așadar, să mă rog lui Dumnezeu pentru mai bine în țara mea și pentru sănătatea celor lăsați în urmă. Și mă mai rog să mă ierte că am fost așa de lașă și egoistă și mi-am urmat dragostea, părăsindu-mi țara...
C.M.