Dragoste la prima vedere

- Când e să fie, într-o secundă te face praf -

În mitologie, ea e reprezentată de Cupidon, zeul amorului, care te țintește cu o săgeată. Francezii îi spun "coup de foudre", lovitură de fulger. Românii, mai hâtri, îi spun "orbul găinii", vre­mea în care omul umblă buimac de cap, stăpânit com­plet de "iu­birea cu năbădăi". Psihologia certifică imagi­nația populară. Dintre câte forme de atracție există în­tre un bărbat și-o femeie, "dragostea la prima ve­dere" are șanse optime să devină o iubire pentru toa­tă viața. Dar șansa asta trebuie așteptată, iar în lu­mea electronizată de astăzi, răbdarea e înlocuită de ofertele "sentimentale" ale interne­tu­lui: pui degetul și alegi.
Despre toate aceste probleme și multe altele ne răspunde într-un in­ter­viu d-na NORICA FISCHER POPA, psi­holog, specia­list în terapia de cuplu.

"Lumea nu mai are timp pentru dragoste"

- Trăim într-o epocă în care oamenii par să aibă timp de orice, în afară de dra­goste. Credeți, totuși, că există iubire eter­nă?

- Da, dar ea arată cu totul altfel decât clișeul pe care-l cunoaștem cu toții astăzi. Noi vrem să primim cadou această fericire fără limite, dar dra­gos­tea nu-i cade nimănui în poală. O re­lație ade­vă­rată de dra­gos­te cere timp și angajament serios din partea ambilor parteneri.

- Acesta este motivul pentru care eșuează, astăzi, așa de multe cupluri?

- Cauzele căderii din al șaptelea cer în iadul de pe pământ sunt mul­tiple. Cea mai importantă din ele constă în aceea că partenerii nu pot răspunde aștep­tă­rilor pe care le pre­supune o relație viabilă. Nu au timp. Atenția lor principală e îndreptată în altă parte. În ziua de azi, prioritatea absolută o reprezintă ca­riera. Exis­ten­ța materială. Bărbatul și femeia se stră­duiesc să func­ționeze bine profe­sio­nal, să pro­mo­veze cât mai sus la locul de muncă, să dezvolte afa­ceri pro­­­prii și re­la­ții so­cia­le avan­ta­joa­se, să se cul­tive fi­zic, pentru a fi, și ca înfățișare, la înălți­mea as­pi­ra­țiilor mă­re­țe. Stresul și obo­seala pro­duse per­manent de aces­te soli­citări se "colectează" în rela­ția de cuplu, în care apar înstrăi­narea, lip­­sa dialogului in­­tim și, mai ales, lipsa afecțiunii, pe care fie­care o aș­teap­­tă de la celălalt, dar nu este ca­pa­bil să o dea el în­suși. Asta este ma­rea proble­mă, că nici unul, nici celă­lalt, nu au timpul și forța nece­sare să mai ofe­re ceva, dar așteaptă, totuși, de la par­tener, dragoste ne­con­di­ționată, ceea ce produce, evident, frus­trare.

- Așteptările noastre față de dragoste sunt prea mari?

- Nu prea mari, dar greșite. Pe de-o parte, ne do­rim o armonie totală, marea iubire din filme, dar pe de altă parte, ne este frică să ne manifestăm și să în­gă­duim sentimente prea pro­fun­de, de teamă să nu ne pier­dem in­de­pendența. Nimeni nu mai vrea să su­por­te și să împartă cu partenerul du­rerea, neputința, de­cep­ția și nesi­gu­­ranța. Dar aceste sentimente sunt par­te integrantă a unei relații. O ci­men­tează la fel de tare ca și bucuriile. De aceea, când relația amenință să de­vină prea intimă, prea emoțională sau prea dureroasă, fugim, pur și simplu. Majoritatea mariajelor de azi sunt mai degrabă bazate pe prietenie, mici asocieri în care fiecare își vede de trea­ba lui.

- Și totuși, se spune că dragostea orbește.

- Orbește rațiunea, dar ne des­chi­de sufletul. Iu­bi­rea trebuie să treacă prin el mai întâi, și-apoi prin cap. În primele minute, îndrăgostiții află totul unul despre celălalt: trecutul, amin­tirile marcante din copilărie, toate re­la­țiile trăite până acum, spaimele, vul­­nera­bili­tățile, punctele forte și preferințele, proiectele de vii­tor și visele.

- Dar nu putem cunoaște și iubi un om în doar câteva secunde...

- Ba da, atunci când se aprinde scânteia puternic. În 90% din cazuri, lucrul acesta se petrece incon­ști­ent, intuitiv. Semnalele receptate reciproc sunt nume­roa­se: aspectul fizic, îmbră­cămintea, mirosul, ges­tu­rile, vocea, pri­virea etc. Din toți acești factori, in­con­știentul construiește o imagine vastă. Cu cât sunt mai numeroase ca­li­­tățile partenerului care fac să ne vi­breze coarda sufletească, cu atât mai puternică este atracția reciprocă. Noi ne îndrăgostim întotdeauna doar de persoanele a căror structură gene­rală ne com­pletează, în mod ideal, pro­pria personalitate.

- Înseamnă că în toate cuplurile ar trebui să existe armonie...

- Completarea perfectă nu în­seam­nă liniște, bucu­rie, deserturi co­pi­oa­se, ci șansa deosebită de a ne dez­volta optim alături de omul acela deo­­sebit, care are propria lui persona­li­tate. Dar pentru că aceste pro­cese sunt adeseori dificile și dureroase, în­țe­legerea și atracția reciprocă trebuie să fie extrem de puternice. Doar în aceas­tă situație este posibil ca doi oa­meni să se bizuie atât de intens unul pe celălalt și să se aban­doneze re­ci­­proc. Pentru că în viața obișnuită a unui cuplu, cei doi parteneri nu func­țio­nează doar ca un stâlp de conso­li­dare a calităților celuilalt, ci și ca o oglin­dă fi­delă pentru acele părți de per­sonalitate care nu ne plac nici nouă înșine, pe care încercăm să le repri­măm și de care chiar ne te­mem.

"Fără îngrijire, dragostea se veștejește și moare"

- Se spune că în primele trei minute sunt trasate traiectoriile pentru întreaga relație. Cum este cu putință?

- În momentul recunoașterii reci­proce, noi nu vedem doar potențialul partene­ru­lui, ci și potențialul nostru și al rela­ției co­mune. Și ne dăm seama - în­tr-o clipă, ca­re pa­re o veșnicie - cât de minunat ar pu­tea fi el, dar și noi, în viața în doi. Această imagine ideală a perechii pe care o for­măm, du­blată de iubirea ne­con­­di­țio­nată și de accep­tare, este germenul unui par­te­­ne­riat viitor. Con­ține toa­te potențialele care se pot dez­volta, trep­tat-treptat, în viața co­mu­­nă. În pri­ma fază, în care nu ne pu­tem stri­­ga su­ficient ferici­rea, să­mân­ța se află în pă­mânt. Ulte­rior, ea prinde rădă­cini, for­mând o ba­ză pu­ter­nică pentru relația de cu­plu. Mai târziu, ambii par­teneri vor trebui să aibă grijă ca această plantă să se dez­vol­te. Căci fără aten­ție și în­gri­jire, dragostea se veștejește și - în cel mai rău caz - moa­re.

- Cum trebuie îngrijită o relație?

- Cel mai important lucru este co­mu­nicarea permanentă. Trebuie să ne spunem iar și iar ce ne pre­o­cupă, cum ne simțim, cum vedem și cum trăim re­lația noastră. În mod fals, mulți cred că, într-o relație, senti­men­tele rămân ca la început, la fel de proas­pete, de fierbinți. Eroare! Senti­men­tele sunt legate de felul în care ne dez­voltăm fiecare în parte, de felul în care ne ma­turizăm. Jarul iubirii tre­buie între­ținut. Pentru asta e nevoie să vor­­bești despre dragoste.

- Majoritatea femeilor vorbesc mult, în vreme ce bărbații preferă să tacă...

- În general, femeile sunt mai co­municative, dar aceasta nu înseamnă că ele le comunică partenerilor ceea ce trebuie. În majoritatea cazurilor, ele se plâng, își acuză convivii că nu mai sunt ca altădată, că au devenit indi­fe­renți. Bărbaților le e groază să fie acu­zați, să le fie pusă la îndoială per­fec­țiunea erotică sau afectivă. Fac ure­chea surdă și se gândesc la ale lor. Dia­­logurile despre viața în cuplu tre­buie purtate la "masa verde", sub formă de tratative, în care pro­ble­mele dureroase să fie discutate pe față, re­la­xat, cu bu­năvoința de-a ajunge la o concluzie. Tonul justițiar spo­­rește în­crân­cenarea și nemulțumirea exis­ten­te deja. Bărbații, mai ales, sunt obiș­nuiți să vorbească doar despre lucruri concrete, despre fapte ime­diate și le vine greu să-și exprime sentimentele, îndo­ie­lile și dorințele. Dar pot să în­vețe să o facă, dacă des­co­peră că par­te­nerele lor nu îi acuză când își de­clară des­chis toa­te nemulțumirile.

"Crizele se rezolvă vorbind"

- Cum pot fi de­pășite cri­zele?

- Vorbind și as­cultân­du-l pe ce­lălalt. Cel puțin 60 de minute pe săp­tămână. Pro­ble­me­le nu se rezolvă într-un singur dia­log. Am­bii par­te­neri trebuie să în­ve­țe să se re-per­ceapă reci­proc, să redevină curioși cum trăiește, gân­dește și simte ce­lălalt - dar fără aprecieri negative și invective. Și, pen­tru că mulți au uitat cum s-o facă, în unele țări europene se organizează semi­narii în acest sens.

- Oare sunt nu­meroase cuplurile care trebuie să re­învețe comunica­rea?

- Da. Conform ultimelor statis­tici, un cuplu tâ­năr (30-40 de ani) vor­bește în medie mai puțin de 5 mi­nute pe zi. Și a­tunci, doar pentru a-și co­mu­nica lu­cruri concrete. În schimb, băr­bații se uită la televi­zor sau stau la com­puter cam cinci ore zilnic. Mulți cu­nosc mai bine ve­de­tele de te­le­viziune decât pe pro­pria lor parte­neră.

- În multe cupluri, unul din parteneri trișează. A cui este vina?

- De obicei, a ambilor parteneri. Cel care face pasul greșit trăiește de­plin ceea ce ar dori să facă îm­pre­ună cu partenerul său. De exem­plu: să-și dăru­ias­că mai multă afecțiune, acti­vi­tăți comune de interes real, mai multă par­ticipare, dragoste mai in­ten­să, mai puțin con­vențio­na­lă. Dacă cei doi devin con­ști­enți că răspun­de­rea pen­tru dru­mul greșit pe care a apu­cat-o relația lor le apar­ține în mod egal, infidelitatea poate aduce impul­suri fruc­tuoase în respectiva relație.

- Cum ne putem "vin­deca" de gelozie și cum pu­tem trece peste jigniri?

- O cantitate mică de ge­lo­zie este absolut nor­ma­lă, face parte din toate relațiile de dra­gos­te. Cu asta trebuie să ne obiș­nuim. Dar trebuie să lup­tăm, în schimb, împotriva ge­loziei ex­treme, fie ea înte­me­iată sau nu.

- Credeți că orice relație poate fi salvată?

- Teoretic, da. Dar numai dacă am­bii parteneri sunt dis­puși să se pre­o­­cupe mai intens de ei înșiși și de rela­ția lor. Nu este simplu, dar me­rită. Pentru că partenerii care se des­part ră­mân adeseori legați unul de ce­lălalt ca într-un război al ro­ze­­lor. Sau recreează în viitoa­rea relație aceeași dramă.

"Alarma sună când relația sexuală începe să scârțâie"

- Experții susțin că marea dra­goste moare după 5-6 ani. Un fenomen biologic căruia nu ne putem opune. Este adevă­rat?

- Adevărat este că, după 4-5 ani, dragostea spon­tană cedează. Atracția aceea inițială, care ne fa­ce să sim­țim că zburăm. Și dacă par­tenerii nu vor­besc deschis des­pre această problemă, viețile lor în­cep să se despartă. Și apa­re sen­zația că te trezești dimineața lângă un străin, deși în realitate este par­tenerul pe care l-ai iubit și l-ai do­rit cândva. Nu-l mai recunoști, pentru că nu-ți mai dai osteneala să-l privești cu-ade­vă­rat, să-l înțe­legi, să-l ac­cepți.

- Nu este nor­mal ca, după un număr de ani, relația să nu mai funcționeze, să de­vină plicti­si­toa­re?

- Nu este nor­mal! Sexul nu es­te o problemă de vârstă sau de du­rată a unui cuplu, ci expresia însu­flețirii, a bucuriei de a trăi alături de cel iubit. Ero­tis­mul și plăcerea sunt sufocate de gri­jile zilnice, ca­re devin priori­tare, de solicitările profesionale în ex­ces, de teamă și de lipsa de comunicare. Alarma sună când relația sexuală începe să scâr­țâie. Atunci este tim­­pul ca partenerii să-și vor­bească. Să se destăinuie unul celui­lalt, să-și spună deschis cum și-ar dori să fa­că dra­gos­te sau să fie mângâiați. Firește, este destul de greu să te des­chizi astfel, de­vii nesigur, vulnera­bil. Dar accep­tarea vulnerabilității, a sentimen­telor con­tra­dictorii, creează din nou inti­mitatea și dragostea mult dorită.