TIA ȘERBĂNESCU - "E prima dată când, cu câteva luni înainte de alegeri, nu știm între cine și cine avem de ales”

Analiza politică a lunii MAI

"Diferența dintre Stânga și Dreapta este de doar câteva procente”

- Alegerile pentru Parlamentul European s-au încheiat. Cum apreciați rezultatele, previzibile sau surprinzătoare?

- Nu au fost surprize decât față de exit-poll-uri. Casele de sondare a opiniei publice au umflat cota PSD, folosind excesiv scuza marjei de eroare. În seara alegerilor, institutele de sondare a opiniei publice au anunțat că alianța PSD-UNPR-PC a obținut peste 40% din voturi, ba chiar până la 43%, iar la numă­ra­rea voturilor s-a constatat că Stânga a luat abia 37%. Prin urmare, cam cât știa toată lumea că poate obține PSD, și nu la cât și-a angajat Victor Ponta orgoliul. Nici în privința Opoziției nu am avut surprize. PNL și PDL s-au plasat în limita nucleului lor de bază: primul la 15%, al doilea, în scădere, la 12%, după scin­darea care a dus la apariția Mișcării Populare. O oa­recare surpriză, dar numai față de propriile pre­tenții, a furnizat Partidul Mișcarea Populară, care a luat puțin peste 6%, deși înaintea alegerilor era cotat cu 8 - 10 %, iar liderii săi se așteptau la cel puțin 10%. Nu e rău pentru un partid înființat de câteva luni, care încă nu are structuri în teritoriu, dar e mult sub speranțele și orgoliul celor din PMP, care visau la un scor cu două cifre. Sunt, într-adevăr, două cifre, dar cu virgulă. Una peste alta, diferența dintre parti­dele de stânga, PSD, UNPR și PC, și partidele de dreapta, PNL, PDL și PMP, nu este decât de câteva pro­cente în favoarea primelor. Ceea ce arată că, în cazul unei mobilizări coerente, pe baza unui program care să capteze atenția electoratului, partidele de dreap­ta ar putea învinge PSD.

- Rezultatele acestea au avut consecințe chiar în partide...

- Da, și cele mai spectaculoase în PNL, al cărui lider, d-l Crin Antonescu, anunțase că va demisiona dacă partidul său nu obține 20% din voturi. Drept ca­re, și sub presiunea presei, care i-a amintit pro­mi­siu­nea, și-a dat demisia. Ulterior a renunțat și la interi­matul funcției, lăsându-i locul lui Klaus Johannis, și a anunțat că nu va mai candida nici la președinția țării. Înainte de aceste gesturi, Crin Antonescu a marcat o schim­bare majoră de orientare a PNL, părăsind Ali­anța Europeană a Liberalilor, pentru Partidul Popular European. Ceea ce va duce la o poziție mai confor­tabilă a PPE în Parlamentul European, în raport cu Stânga. De asemenea, această mișcare e de natură să pună capăt, după 25 de ani, unei ambiguități doctri­nare a PNL pe scena politică românească. Acest par­tid a fost de la naștere pe partea stângă a eșichierului politic, dar după '90, a trecut drept un partid de dreap­ta, în virtutea opoziției la comunism; s-a aliat de mai multe ori cu socialiștii (FDSN, PSD), deși s-a afirmat de dreapta; în Parlamentul European a votat iniția­ti­vele de stânga, deși în România se pretindea singurul partid autentic de dreapta. Acum, s-a limpezit: vrea să fie la dreapta, se aliază cu alt partid de dreapta în țară, aderă la o alianță de dreapta în Parlamentul Eu­ro­pean. Evident, această opțiune este valabilă azi, dar mâine lucrurile se pot schimba, ca mai tot ce se în­tâmplă în politica românească. La noi nu există certi­tudinea orientării doctrinare și ideologice a partidelor, nici siguranța că un partid cu o anumită orientare va vota legile în concordanță cu această orientare, că fiecare are o linie pe care nu o va părăsi orice ar fi. Avem o singură certitudine: că totul e volatil, că orice e posibil, că nimic nu este statornic.

"Unificarea Dreptei este o urgență, dar mai greu de înfăptuit decât pare”

- Trecerea PNL de la Alianța Liberală la Par­tidul Popular European a fost făcută, în opinia dvs, în virtutea unei lămuriri doctrinare, pentru o mai ușoară fuziune, viitoare, cu PDL - care este deja membru în PPE - sau ca un gest de pedepsire a fostului aliat, PSD?

- Probabil că au contat toate acestea în grade di­fe­­rite. În principal, cred că se datorează intenției de a al­cătui un singur partid mare de dreapta, care să se opună cu succes PSD. Dar, de asemenea, este și un mod de a spune că PNL nu se mai întoarce în alianța cu PSD, că oricât s-ar milogi premierul Ponta, libe­ralii nu mai vor la guvernare cu socialiștii, că nu mai au ce spera nici acei liberali, de tipul Tăriceanu sau Si­laghi, care s-ar mai dedulci la beneficiile guvernării cu PSD, indiferenți la efectele acesteia. În fine, a fost silit și Victor Ponta să admită că USL nu "trăiește”, așa cum a mințit în toată campania electorală.

- Ce perspective există asupra unificării Drep­tei? Vor fuziona PNL și PDL? Va fi absorbit și FC? Ce se va întâmpla cu PMP?

- Anunțul făcut de PNL și PDL, imediat după afla­rea rezultatelor, privind alianța celor două partide, în­tr-o primă fază, urmată de fuziune, cu susținerea unui singur candidat la președinția României, a fost bine venit și dătător de speranță. Însă, în câteva zile au apă­rut discuțiile contradictorii. Și se vor înteți pe su­biectul candidatului unic la președinția statului. Crin Antonescu a făcut un pas în spate, ușurând, la prima vedere, această negociere, dar, în fapt, pentru a-l sus­ține pe Klaus Johannis. Liberalii nu vor renunța la do­rința de a-și impune propriul candidat la prezidențiale, întrucât au o cotă electorală mai bună. În plus, Johannis ar fi o variantă cu potențial ridicat, pentru că este neamț, iar lumea speră că un neamț ne va salva precum a făcut-o un altul odinioară, Carol I; deci, candidatul PNL ar putea primi voturi și din par­tea electoratului care în mod obișnuit votează alte partide. N-ar trebui însă să uităm că Johannis a fost și candidatul USL la funcția de premier, și nici că a avut erorile sale, din timpul puciului din 2012 și până azi. N-aș zice că e un neamț veritabil, ci unul românizat în bună măsură. Fapt e că toate partidele de dreapta de­clamă: "A venit vremea să renunțăm la orgolii, să ne aliem”, dar nimeni nu renunță la orgoliu și la pretenții. Coagularea dreptei - în jurul unui can­didat sau al unei platforme program - este, într-ade­văr, o urgență, dar e mai dificilă decât am putea crede, pentru că toate partidele din această zonă s-au războit prea mult între ele, iar rănile nu se închid ușor. În plus, unele s-au de­li­mitat de Traian Băsescu, o piesă grea pentru uni­ficare, totuși. Iar Crin Antonescu nu regretă deloc pu­ciul din 2012, în care a jucat un rol foarte im­portant. Mai mult, Ludovic Orban, de la PNL, a spus că în unificarea Dreptei nu trebuie să fie ac­ceptat nimeni dintre cei care poartă "stigmatul Băsescu”, adică ace­ia care trec drept oameni ai pre­ședintelui. Deci, a fi de partea lui Traian Băsescu este un stigmat, dar a fi contra statului de drept, așa cum au fost liberalii și socialiștii din 2012 încoace, e un motiv de mândrie. În ce privește PMP-ul, el ră­mâne pe dinafară, chiar dacă s-a autoinvitat la discuții pentru alianță. În tot cazul, dacă încep cu excluderi, nu va fi nicio unificare.

- PMP are o problemă legată și de Elena Udrea, care îi este deocamdată lider informal. Elena Udrea este contestată din interior și acuzată că trage par­tidul în jos, iar din exterior este respinsă cu fer­mitate de la orice negociere.

- Imaginea Elenei Udrea nu este una bună, dom­nia sa a reușit să atragă multă antipatie. Nici nu con­tează dacă pe drept sau pe nedrept. Importantă e per­cepția generală, care este una negativă. Băsescu fie nu a înțeles, fie nu admite această realitate, având în vedere că o susține permanent și necondiționat. A propulsat-o la conducerea filialei București a PDL, și Elena Udrea a pierdut alegerile în 2012; PDL avea atunci trei sectoare, le-a pierdut pe toate. A sprijinit-o în cursa pentru președinția PDL, și nu a reușit, fapt care a dus la ruperea partidului. A impus-o la vârful PMP, peste capetele liderilor formali, iar rezultatele din alegerile europarlamentare sunt sub așteptări. Toate aceste fapte întăresc convingerea majoritară că d-na Udrea reprezintă mai degrabă slăbiciunea d-lui Bă­sescu, decât forța lui. Colegii Elenei Udrea sunt nemulțumiți, pe bună dreptate, că PMP a devenit, în cam­panie, partidul Elenei Udrea, și nu o Mișcare Popu­lară, așa cum și-au dorit. Iar liderii PNL și PDL au alte motive de antipatie față de Elena Udrea și, prin extensie, față de PMP. Elena Udrea are, indiscutabil, și calități, dar acestea sunt umbrite de imaginea sa, o imagine care nu poate fi ameliorată nici măcar de Traian Băsescu. Pentru ca PMP să fie cooptat în ali­anța Dreptei, ar trebui ca la conducerea sa să vină ci­ne­va credibil, sau care măcar să nu mai dea impresia că războiul Băsescu - Blaga sau Băsescu - Antonescu va continua.

"M.R. Ungureanu corespunde mai bine fișei postului de președinte, dar nu are zestre electorală”

- În discuțiile despre unificarea Dreptei au fost ignorate două partide mai mici, care însă au dacă nu un capital electoral semnificativ (în alegerile pen­tru PE au luat sub 1%) măcar o istorie și, res­pectiv, un leadership proaspăt și entuziast: PNȚCD și Noua Republică. Vor putea acestea răzbi singure sau vor fi absorbite într-un proiect mai mare?

- Din păcate, PNȚCD nu cred că mai poate re­naște. E regretabil că un partid cu o asemenea istorie este mort și îngropat, dar nu îl mai poate învia nimic. PNȚCD poate eventual să intre într-o nouă cons­truc­ție de dreapta - o alianță sau un mare partid. În felul acesta, ar fi prezervat acel procentaj minuscul de votanți, de sub 1%, care nu merită pierdut. În pri­vința Partidului Noua Republică, acesta a furnizat o sur­pri­ză neplăcută în alegerile pentru Parlamentul European prin rezultatele obținute, de 0,27%. Așa încât, și pen­tru PNR soluția este să intre într-o alianță cu partide mai mari, sau riscă să dispară. De unul singur, nu cred că are vreo perspectivă. Ca de altfel nici PMP, chiar dacă acesta a obținut două locuri de parlamentari europeni, sau FC.

- Klaus Johannis este, oare, cel mai bun candidat al Dreptei la președinția României, sau PNL ar trebui să accepte alt nume, chiar dacă nu are un partid la fel de mare în spate?

- Probabil că Johannis nu este cel mai potrivit pentru postul de președinte, dar, cum spuneam, PNL nu va renunța să-l impună. Mihai Răzvan Ungureanu nu renunță nici el la ideea de a candida, dar nu prea are temei în această pretenție. Partidul său, Forța Civică, este lipsit de forță. Fiecare trebuie să-și vadă dimensiunile reale. Oamenii politici români nu prea sunt realiști, se văd gigantici, iar atunci când își dau seama de măsura lor adevărată, sunt dezamăgiți: "A, am numai un metru cincizeci? Eu credeam că am trei”. După opinia mea, M.R. Ungureanu corespunde mai bine fișei postului de președinte, este mai înzestrat decât ceilalți și cu o experiență mai bună în politica externă - domeniu principal pentru șeful statului. Dar nu are în spate o mare zestre electorală și, în aceste condiții, e greu de acceptat de posibilii parteneri. De asemenea, nici M.R. Ungureanu, cum nici Cristian Diaconescu, de pildă, posibilul candidat al PMP la președinție, nu au capacitatea de "a trece sticla”, de a comunica bine cu electoratul. Ei sunt pro­duse politice de calitate, dar de seră, fără charismă, fără popularitate, fără fani. Una peste alta, nu știm deo­camdată cine va fi candidatul Dreptei, sau dacă vor fi mai mulți, cum nici cine va fi candidatul Stân­gii. Se poate întâmpla orice, inclusiv să fie propus un nume nevehiculat până acum. Cine ar fi crezut, până de curând, că Antonescu nu va mai candida? E prima dată când, cu câteva luni înainte de alegeri, nu știm între cine și cine avem de ales.