ALEXANDRINA HRISTOV - "Să vezi lumea cu ochii iubirii e o binecuvântare”

- Una dintre cele mai speciale artiste din România este, fără îndoială basarabeanca Alexandrina Hristov. Cântăreață, compozitoare, creatoare de costume și pictoriță, le face pe toate impecabil, cu un har misterios și molipsitor. Printre străluciții artiști veniți de-a lungul vremii din Basarabia, Alexandrina iese, cu siguranță, în evidență. E suficient s-o vezi o singură dată ca să-ți dai seama că vine de pe un alt tărâm. Al talentului, al interiorizării, al decenței. Cum se descurcă ea cu atâtea daruri, am vrut să aflăm în interviul pe care vi-l prezentăm -

"Flori de Spin”

- Dragă Alexandrina, nu ne-am mai auzit de trei ani. După atâta timp, nu pot să te întreb decât ce mai faci?

- Uite, bine, mulțumesc. Am lansat al doilea al­bum, "Flori de Spin”. Am reușit să iau o pauză după lansare, iar acum aștept cu nerăbdare să vină vara, să pictez în aer liber.

- Haide să începem cu muzica: "Flori de Spin” este un album anunțat de mult timp. De ce a ajuns la public abia în primăvara aceasta?

- Pentru că a fost prima mea experiență în orches­trație muzicală. Când am pornit la drum cu albumul, nu aveam idee ce înseamnă să orchestrezi, dar am în­vățat din mers. Credeam că-l voi finaliza mai repede, numai că socoteala de acasă nu are nicio legătură cu cea din târg. Am făcut naveta București-Timișoara și înapoi aproape doi ani de zile. Ambele mele albume au fost înregistrate în același studio de acolo. De ce Ti­mișoara? Da, e departe, dar acolo sunt "oamenii mei”, în frunte cu Attila Lukinich, prieteni iubiți! Mi-a fost un pic greu, departe de casa din Bu­cu­rești, de copilul meu. Dar nu-mi mai amintesc de greutăți. Sunt fericită că am în mână cea mai minu­nată lucrare a mea de până acum, în care am investit tot ce am avut mai bun, trup și suflet, timp și sacri­ficii, chiar și bani, uite că da...

Corul greierilor

- Te-am auzit la un moment dat spunând despre acest album că este unul "feminin” și m-am întrebat încă de atunci de ce...

- Pentru că versurile, muzica, orchestrația, grafica și designul albumului sunt creația unei femei. Pe al­bum m-am jucat mult cu vocea mea, am redescope­rit-o, astfel încât au apărut coruri și backing-vocals-uri pe care eu, personal, le asociez cu corul florilor sau al sirenelor din mare sau mai știu eu ce lucruri de aces­tea... mai delicate. Dar și orchestra greierilor, pe care i-am "vânat” timp de o vară, atât pe meleagurile noas­tre, cât și pe cele bulgărești, cu recorderul după mine. Ce am înțeles eu despre greieri este că, în funcție de peisajul în care stau, sună diferit. De exem­plu, greierii de lângă apă cântă mai cu patos decât cei de câmp.

- Ne dăruiești, te rog, povestea câtorva dintre cântecele cuprinse pe acest album care îți aparține exclusiv?

- Pe "Flori de Spin” am folosit cu precădere co­rurile de greieri despre care ți-am spus. Piesa "Noap­tea” e dedicată fratelui meu, Vadim. "Pijamale reci” e pentru tata. "Avionul de aur” e pentru mama și fiica mea. "Turturica” e un cântec de dor pentru bunica. Sunt multe sentimente pentru familia mea pe acest album. Iar "Turturelele Muturelele” a compus-o tata, când era mic. "Orașul Umbre” este prima piesă pe care am orchestrat-o. Am fă­cut și un videoclip, cu Oltin Dogaru, un prieten fotograf. Nu aveam un sce­nariu concret, dar am descoperit o fa­brică părăsită și am filmat acolo timp de câteva zile. Ideea era să surprin­dem cât mai multe cadre frumoase, prin care să transmitem o stare. Cred că am reușit...

- Alexandrina, cât de mult te interesează pe tine faima?

- Atât de mult cât să îmi fac meseria onorabil, să am mul­te concerte, atât în țară, cât și peste tot în lume. Atât de mult cât albumele muzica­le și tablourile mele să se vân­dă ca pâi­nea caldă. Sunt con­ști­en­tă de mesajul pe care îl duc și îl transmit, atât prin mu­zică, cât și prin pictură, așa că mi-ar plă­cea să mă cu­noască toată lumea.

Portret în mișcare

- E tot iubirea baza creațiilor tale actuale? Iar dacă da, câte feluri de iubire se regăsesc în muzica ta?

- Iubirea e în mine. Deși cochetez cu alte instru­mente/sentimente sau idei, tot iubirea rămâne la bază, neschimbată. Să vezi lumea cu ochii iubirii e o bine­cuvântare. Așa e și cu creația: ea este extensia eu-lui și a gândurilor, a trăirilor și a visurilor. Dacă în inte­rior e iubire, aceasta se revarsă și în exterior. Iar dacă inima-i tristă, ochii nu transmit bucurie, chiar dacă gura râde.

- Tot iubire e și în pânzele tale?

- Și în pânzele mele. Nu fac vreo diferență între aceste două exprimări, pictura și muzica.

- Pictezi și tu împreună cu fiica ta, Valentina, precum pictai în copilărie, alături de tatăl tău?

- Valentina nu mai are de mult vârsta la care pic­tam eu alături de tata, cum nici eu nu mai sunt de mult ca Valentina. Fata mea are multiple talente, dar și alte interese decât aveam eu la vârsta ei, precum fotogra­fie și make-up. Bine, m-a preocupat și pe mine ma­chia­jul profesional, dar asta se întâmpla la douăzeci și doi de ani. Mergeam la concursuri, luam premii. În scurt timp, m-am plictisit. Era drăguț, îmi plăcea, dar nu eram la locul meu. Valentina face grafică, dar pictează la fel de bine. Cum este fetița mea? E Scor­pion, născută în anul Tigrului. Ambițioasă, știe ce vrea și unde merge. Are ochii mari și gândește diferit decât copiii de cincisprezece ani. E profundă. A stu­diat violoncelul și harpa. Când era mai mică, a fost so­listă în cor, are o voce de înger. Îmi doresc foarte mult să cântăm împreună, când va fi pregătită.

- Cum erai tu la vârsta fetei tale?

- Eram cam la fel, doar în altă epocă, într-un alt oraș. Scriam versuri, visam în jurnal. Îmi coseam hai­ne în fața televizorului, tricotam și brodam. Chiuleam de la școală în parc. Aveam un doberman ca o căpri­oa­ră, Gretta, care ne-a adus multe zâmbete și lumină în casă.

Pantofi roșii de la Moscova

- Te invit la un exercițiu de pictură în cuvinte: tu, în Chișinăul copilăriei, alături de tatăl tău. Ne poți descrie acest tablou în cele mai mici detalii?

- Mergem pe pietonala centrală, de mânuță. Eu, în rochița aia roșie cu floricele albe, ciorăpei albi și pantofiori roșii. Pantofiorii mi i-a adus mama de la Mos­cova. Erau din piele, aveau și talpa din piele. Când i-am văzut, am înțeles că îi ador. Nu avusesem pantofi mai roșii și mai frumoși vreodată, deci nu am vrut să mă despart de ei nicio clipă. Eram fascinată, așa că în noaptea aceea am dormit încălțată. Așadar, noi doi, pe pietonala bulevardului central din Chișinău. Merg de mânuță cu tata. Pe lângă clădiri și oameni grăbiți, pe lângă troleibuze și magazine. Bre­to­nul și soarele îmi intră în ochi, mă în­crunt. Tata e foarte înalt și puternic, așa că îmi cumpără o înghețată "Plom­bir”. Își ia și lui una. Mergem înainte, îndrăgostiți de vară, mâncăm înghețată. E mult verde pe stradă. Tata îmi tot povestește ceva, iar eu mă tot încrunt la soare, iar "plombir-ul” se topește și mi se scurge pe degete. Până și poșeta mea de lac era roșie, iar genunchii (ambii) verde de briliant. Mâinile lipi­cioa­se de înghețată miroseau a lapte cu zahăr.

- Cum arăta Chișinăul primăvara?

- În curtea blocului unde am crescut, pentru mine, primăvara începea atunci când înflorea liliacul. Era mult liliac în floare, apoi începea să ningă din plopi. Chișinăul e verde și iarna! N-am mai văzut atâta ver­de în niciun oraș. Primăvara la Chișinău e cu multe flori în copaci.

- Știu că ți-ai pierdut mama încă de când erai co­pilă, în acest "Chișinău de briliant”, ceea ce tre­buie că a fost crunt. Ce îi povestești fiicei tale despre bunica ei?

- Îi povestesc adevărul: că era foarte frumoasă și caldă. Era pasionată de munca ei (profesoară de fran­ceză). Îi plăcea să scrie și să învețe și alte limbi străi­ne. Chiar dacă era bolnavă, îmi amintesc că scria zi și noapte la ultimul său dicționar frazeologic. A scris până în ultimele sale zile. Mama, pentru mine, e mo­delul feminității și al puterii.

Perfecționismul, bată-l vina...

- Alexandrina, cel puțin aparent, ești un om des­tul de retras, de introvertit, dar, cu toate astea, răs­pân­dești fericire și-o bucurie care se resimt și în arta ta...

- Introvertită sunt cu necunoscuții. Cu cei apro­piați sunt alt om. Dar sunt destul de extravertită prin creație, ca o carte deschisă. Secretul creației e că poți visa și vizualiza lucruri care încă nu s-au întâmplat, dar dorești să ți se întâmple. Așa că, în mod cert, creez stări pozitive, din punctul meu de vedere. Eu nu știu dacă e o coincidență sau nu, dar atunci când am pictat portretele unor prietene de-ale mele, în scurt timp, au rămas însărcinate. Acum au câte un copilaș.

- Ce așteptări ai de la tine în continuare?

- Să gândesc mai puțin, să lucrez mai mult. Am multe planuri în cap, pe care le gândesc de prea mult timp. Mi-ar plăcea să le dau viață din primul impuls, dar încă sufăr de perfecționism.

- La final, spune-ne unde te pot vedea admira­torii tăi, care nu sunt deloc puțini?

- Pe 27 iunie, la Control Day Out, pe aceeași sce­nă cu Tricky și Chinawoman. Dar și online, pe face­book sau pe site-ul meu, www.alexandrina.ro Din sep­tembrie, voi relua turneul de lansare a albumului "Flori de Spin” și sper să ajung în cât mai multe orașe din țară.