- Deși ai prezentat numeroase emisiuni de divertisment, memoria telespectatorului n-a fost marcată atât de ele, cât de prezența ta. O fată frumoasă, de un firesc... nefiresc în ziua de azi, luminoasă, spontană, veselă și mereu zâmbitoare. O adiere de primăvară! Oare unde ai dispărut?
- Ce tare mă bucură o astfel de îngrijorare! Pentru că sunt atât de multe proiecte noi, atâtea chipuri noi pe micul ecran, încât, la un moment dat, te gândești că dacă iei o pauză de o lună-două și stai puțin tu cu tine și te gândești ce vrei să faci în continuare, există riscul ca oamenii să te uite. Din cauza asta eu sunt foarte activă pe Facebook, comunic cu cei care mă îndrăgesc, le răspund la mesaje, postez în fiecare zi câte ceva (mici texte despre lucruri care îmi plac, care mă impresionează, întâmplări prin care trec, întâlniri importante etc). Oamenii sunt foarte receptivi la ceea ce le transmit, ceea ce înseamnă că am izbutit să-mi construiesc un statut, că această carieră în televiziune, pentru care am muncit, nu a fost doar o vânare de vânt. Dar să revin la întrebarea ta. După încheierea concursului "Dansez pentru tine", de la Pro TV, simțeam nevoia de o perioadă de recuperare. Efortul fizic fusese crâncen și - recunosc - ajunsesem să frizez limita epuizării. Însă, dacă în acel moment aș fi primit o propunere de proiect solidă, n-aș fi stat pe gânduri și m-aș fi pus pe treabă. Dar pentru că ofertele au lipsit, am considerat că e un bun prilej să-mi recapăt forțele și să mă adun eu cu mine.
- Să ne întoarcem atunci la zâmbetul tău de poveste! De unde l-ai moștenit?
- Eu sunt din Măgești, de lângă Oradea, vin dintr-o familie de oameni educați și cu o ireproșabilă moralitate. Mama e cosmeticiană, iar tata a fost un inginer iscusit, transformat, după niște ani, în primar. Acum nu știu să spun dacă zâmbetul l-am "preluat" de la mama, tata sau bunica. (râde) Probabil că de la aceasta din urmă, fiindcă persoanele cu care mă întâlneam în copilărie remarcau, deseori, că semănam foarte bine cu ea. Oricum, sunt convinsă că zâmbetul meu se datorează, în mare parte, acelor ani de început de viață, când nu aveam nicio grijă, când zilele îmi erau mereu senine și, de la răsăritul soarelui până la apus, mă dedam la tot felul de năzdrăvănii, în acel peisaj parcă desprins din povești. Măgeștiul se află într-o zonă splendidă: dealuri și văi, pășuni acoperite cu flori și păduri de un verde profund, care mie mi se părea că se întind până la infinit. În spatele casei aveam și o livadă, care până la mutarea în Oradea a fost principalul meu teren de joacă. Acolo deveneam un explorator înfocat, care cunoștea până și cele mai de sus ramuri ale fiecărui copac. Asta, când nu eram serioasă, adică atunci când îi ajutam pe ai mei la strânsul fructelor sau prin grădina de legume!
Frumoasa din Bihor
- Cum ai ajuns din livadă pe micul ecran? Asta ți-ai dorit din pruncie?
- Nu, pe vremea aceea visam să devin actriță. Eram fascinată de filme, și orice premieră la televizor sau la cinematograf era imediat "devorată". În plus, aflasem că purtam și un soi de semn al destinului: mama o admira atât de mult pe doamna Ilinca Tomoroveanu, încât, atunci când a rămas însărcinată cu mine, a zis că dacă va avea tot o fetiță - mai am o soră, cu trei ani mai mare, Natalia, care azi e profesoară de română și engleză în Oradea - o s-o boteze Ilinca. Și iată cum soarta mi-a hărăzit să port prenumele unei extraordinare actrițe! Cât privește televiziunea, ea a intervenit mai târziu și a fost rezultatul unui concurs de împrejurări, nu împlinirea unui vis. În clasa a IX-a m-am mutat în Oradea, dând admitere la Liceul Pedagogic. Natalia era un model pentru mine și cum ea era eleva acestui liceu, alegerea a venit de la sine. La vremea aceea, eu eram o fetiță timidă, rușinoasă și complet lipsită de impresia că aș fi vreo frumusețe. Când vreun cunoscut îmi spunea că sunt drăguță, mă înroșeam și imediat lăsam ochii în pământ. Cu toate astea, la insistențele unor colege de clasă, am mers la Balul Bobocilor și acolo am fost desemnată Miss Boboc. Ceea ce a venit ca o surpriză fantastică pentru mine, ridicându-mi propriile cote de încredere. Apoi, în clasa a X-a, am primit la școală pliantul care anunța organizarea concursului "Miss Bihor". La sfârșitul săptămânii, când m-am dus acasă, la Măgești, i-am întrebat pe ai mei: "Uite, aș putea să particip și eu?". Tata mi-a răspuns fără ezitări: "Sigur că poți să participi, dar să fim serioși, doar n-oi fi tu cea mai frumoasă din județ!". Opinia lui m-a ambiționat enorm și am început să mă pregătesc intens: cursuri de mers, lecții de pozat etc. Problema a fost că, numai cu câteva zile înainte de concurs, tata s-a îmbolnăvit grav și eu am vrut să renunț și să stau cu el la spital. El mi-a zis însă: "Dac-ai început, trebuie să termini. Du-te!". Și m-am dus. Și am și câștigat! Țin minte că mi-am luat coronița și buchetele de flori și, imediat ce-am coborât de pe scenă, am fugit într-un suflet la tata, la spital. A fost foarte mândru de mine! Apoi, doamna Daniela Pusta, care avea o agenție de modele importantă, m-a luat în echipa dumneaei și m-a trimis, pentru un "schimb de experiență", la București. Eram o echipă de modele din Bihor, care aveam acces în culisele unui concurs de Miss extrem de important. Era decembrie și prima dată când ajungeam în Capitală. M-am îndrăgostit iremediabil de București: mă fascina amploarea orașului, mă fascinau clădirile, luminile, oamenii, ritmul de aici... Copilului cuminte, dintr-un oraș cuminte, totul i se părea extraordinar și atât de deosebit! Când m-am întors acasă, la Măgești, m-am dus la mama și la tata și le-am spus hotărât: "Eu vreau la București." Nu știu ce-a fost în mintea mea! Fiindcă nu aveam niciun plan, nu venise nimeni să-mi spună: "Vai, Ilinca, hai la București că - uite! - avem un contract pentru tine". (râde) Mama a început să plângă, fiindcă nu voia să-i plece puiul așa departe de casă, însă tata, foarte calm, a spus: "Bine, dacă asta îți dorești, eu n-am nimic împotrivă, numai că în afară de a te sprijini financiar, n-am cum să te ajut. În București n-am relații." În cele din urmă, ai mei au vorbit cu o mătușă care locuia aici, au întrebat-o dacă mă primește și, la jumătatea anului școlar, în clasa a XI, m-am mutat la București, la un liceu pedagogic din Drumul Taberei (în clasa a XII-a, m-am transferat la Liceul Hyperion, la Filologie). Însă peste vară s-a mai întâmplat ceva: mă împrietenisem cu o fată foarte frumoasă, care și azi mi-a rămas prietenă, iar ea m-a îndemnat să mă înscriu la mai multe agenții de modele. Ceea ce am și făcut, iar într-o zi am primit un telefon prin care eram invitată să particip la concursul "Model of the Universe". Înainte de concursul propriu-zis, a existat o perioadă de cantonament, în care toate participantele erau urmărite de o echipă de filmare de la B1TV, care era partener media. Oamenii din echipă m-au remarcat, pentru că eu sunt o persoană foarte volubilă, așa că mereu, când aveau nevoie de vreun scurt interviu, apelau la mine. Apoi a venit și concursul, iar eu am câștigat premiul de popularitate și premiul din partea presei, care a constat într-o perioadă de acces în culisele televiziunii B1TV. Acela a fost momentul de cotitură! În toamnă m-am prezentat la sediul televiziunii și, în timpul acela, s-a întâmplat că s-au eliberat două posturi - prezentator de știri sportive și prezentator meteo - și urma să se organizeze un casting pentru ocuparea lor. Am dat probe pentru ambele posturi și-am luat la meteo! Trei luni am făcut pregătire, iar pe 6 decembrie, am intrat pe post. După un an de "vreme bună și intemperii", am început să fac emisiunea de frumusețe "Esențe". Și după trei ani la B1TV, m-am mutat la Kanal D, unde am avut o emisiune în direct, zilnică, de seară, "Bulevard", apoi, peste vară, am prezentat un reality-show. A urmat Antena 2, unde am prezentat doi ani, în prime time, "Stele sub lupă", apoi "Ministerul de secrete" și "Vacanță de vedete". M-am mutat apoi la Acasă TV, după care la Pro TV... Un itinerariu profesional bogat, s-ar putea spune, însă motivul a fost acela că simțeam tot timpul că nu-mi găsisem locul.
- Și acum știi ce vrei? Ți-ai găsit direcția în viață?
- În viață da, în televiziune nu. Să încep cu televiziunea: dacă la un moment dat aveam un "scenariu" gata scris în minte, cum că asta aș vrea și asta ar trebui să fac, în clipa de față, încerc să mă adaptez la schimbările constante care se produc în acest domeniu. Ce a fost vandabil acum zece sau chiar cinci ani azi nu mai este pe gustul publicului și atunci e nevoie ca și eu să-mi ajustez opțiunile. În televiziune stai pe nisipuri mișcătoare. M-am obligat să nu mai am așteptări și, ca urmare, sunt ferită și de dezamăgiri. Iau lucrurile cum vin și nu îmi mai propun decât să nu mă abat de la principiile mele: bun simț, corectitudine, seriozitate, calitate.
Portretul lui Făt Frumos
- Spuneai că ți-ai găsit, în schimb, direcția în viață. Ia să vedem...
- Structural, eu sunt genul de femeie care are nevoie de o familie (așa cum este a mea): îmi doresc un soț și un copil, un cămin așezat... În plus, am ajuns la vârsta la care îmi pot asuma și această postură, pe care am "studiat-o" la părinții mei, deși mi-e greu să cred că l-aș putea reproduce fidel. Din păcate, trăim azi într-un alt soi de societate - mult mai haotică și mai superficială - însă voi încerca și sper că voi și izbuti să mă apropii cât mai mult de modelul lor. Mă gândesc serios la pașii pe care trebuie să-i fac în continuare în direcția asta, fiindcă mâine-poimâine împlinesc 28 de ani. Mai mult, întotdeauna mi-am dorit să am copii de tânără, ca să pot să cresc împreună cu ei, să nu se creeze acea inevitabilă breșă dintre generații. Acum, să nu se înțeleagă că am intrat în panică și vreau să-mi alcătuiesc o familie chiar mâine! Cred că lucrurile vin în viața noastră atunci când e momentul lor, dar important e că sunt pregătită și deschisă ideii de a porni și pe această cale.
- Cum ar trebui să fie bărbatul care să-ți devină partener de viață, astfel încât să se potrivească modelului părinților tăi? Și cât ai fi dispusă să lași de la tine, în cazul când fotografia ar fi "mișcată"?
- Îmi doresc un om care să vadă în căsnicie o relație bazată pe respect, o iubire așezată, iar nu o îndrăgosteală gen foc de paie. În ce privește "cât aș fi dispusă să las de la mine"... problema mea este că eu pot să iert, dar nu pot să uit. De aceea cred că n-aș putea să trec peste momentul în care mi-aș pierde respectul și încrederea față de partenerul meu de viață. De pildă, dacă soțul meu m-ar înșela, iar eu aș afla, aș putea să iert și să-i acord o nouă șansă, însă problema este că nu aș uita ce s-a întâmplat și, odată ce mi-am pierdut încrederea în el, este limpede că nu aș face decât să amân sfârșitul relației. Ea s-ar eroda din lipsă de încredere, până când s-ar destrăma definitiv, așa că mai bine ar fi să nu mai amânăm. Așadar, mi-ar plăcea să am alături de mine un bărbat care să-mi fie fidel sau, în cel mai rău caz, să fie măcar atât de inteligent, încât să nu aflu că a călcat strâmb. Până acum, eu am avut cinci iubiți mari și lați. (râde) N-am avut relații de o noapte, de o săptămână sau de o lună, am avut doar relații de la doi ani și jumătate în sus. Am iubit, am visat alături de fiecare dintre acești oameni... Adevărul e că de când m-am despărțit de Ciprian (n. red. fotbalistul Ciprian Marica), nu am mai fost implicată în nicio relație. Dar cum spuneam, nu mă aflu la vânătoare de bărbați. Acum mă concentrez pe ceea ce voi face în carieră, iar dacă, sau când se va întâmpla o întâlnire de dragoste adevărată, ea va fi binevenită în viața mea.
- Ce altceva îți mai întreține zâmbetul, Ilinca?
- Acum, de când sunt în perioada asta de pauză profesională, îmi place mult să petrec ore întregi citind. Mai ales când sunt zile ploioase și nu am nicio obligație, stau închisă în casă și citesc. Dacă nu citesc, mi-am păstrat plăcerea de a vedea filme. De toate soiurile: de dragoste, SF-uri, de acțiune, fantezie, dar și desene animate. Ador ca duminica, la ora 10, să mă duc la film! În altă ordine de idei, am început să mă familiarizez cu istoria artei: mi-am cumpărat cărți și am intrat într-un program de studiu destul de alert și riguros. Iar cândva, la un moment dat, îmi doresc să iau lecții de pian. Mi-ar plăcea foarte mult să învăț să cânt la acest instrument. În rest, sunt mare amatoare de plimbări prin parc, iar dacă am vreme, dau fuga la mama, la Măgești. Acolo e oaza mea de liniște și "bateria" vieții mele: nu doar că mă cuibăresc în brațele mamei și ale surorii mele - numai ele mi-au mai rămas, căci tata, din păcate, a murit în urmă cu șase ani -, nu doar că-mi revăd prietenii, dar pot să ascult păsărelele și să hălăduiesc după pofta inimii pe dealurile acelea verzi, care ți se pare că te pot urca până la cer.
- Să încheiem cu o privire aruncată spre viitorul tău profesional.
- Am primit mai multe oferte și sunt implicată în discuții pe mai multe "fronturi". Primii pe listă sunt cei de la Pro TV, dar sunt propuneri și de la alte televiziuni. Deocamdată încerc să mă lămuresc care ar fi varianta cea mai potrivită pentru mine. Sincer, cred că în momentul de față, m-ar avantaja foarte tare o emisiune de frumusețe și modă, de stil de viață, o emisiune curată și de bun simț. Nu sunt extrem de multe emisiuni de genul acesta pe piață și, oricum, eu aș avea o abordare diferită, care să includă și sfaturi pe care le-aș putea da chiar eu. De vreo șase ani mă machiez singură, îmi aranjez părul singură, îmi fac singură tot felul de măști și tratamente de întreținere, le machiez chiar și pe prietenele mele, când vor! Sunt destul de pricepută și cred că priceperea mea le-ar putea fi de folos și altor femei.