Transpirație în timpul somnului
Din timpuri străvechi, leacul cel mai bun contra transpirației pe timpul nopții este salvia. Se face o infuzie, care se bea dimineața, pe stomacul gol, o perioadă mai lungă. Salvia extrage din corp acele substanțe care provoacă transpirația.
În cărțile vechi se recomandă ca remediu foarte eficient următorul amestec de plante: câte 20 g de salvie, crețișoară și coada-calului. Se opăresc plantele, se lasă să stea puțin, apoi se bea câte o ceașcă înainte de micul dejun, câteva zile la rând. Plantele întăresc organismul, înlăturând astfel transpirația.
În timpul unei cure într-o stațiune balneară, o femeie în vârstă se plângea de suferința pe care i-o produce noapte de noapte transpirația. I s-a recomandat ceaiul de salvie, câte o ceașcă înainte de culcare. Peste câteva zile era uimită de efectul acestei plante, pentru că transpirația dispăruse de tot. Încă o dovadă că plantele ajută, și încă foarte repede.
ANCA DUMITRU - București
Inflamația unghiilor
Atunci când se inflamează patul unghiei, se folosește planta numită cașul-popii. Se pun peste noapte, într-o cană de apă rece, 50 g de plantă. În seara următoare, înainte de culcare, se încălzește și se fac băi la picioare sau la mâini. Durata băii: 20 de minute. Apa poate fi refolosită de 2-3 ori.
Un alt remediu este alifia de gălbenele (calendule) cu care se ung unghiile bolnave. Se pot pune de asemenea comprese cu bitter suedez.
Unghiile care se rup ușor pot fi tratate cu suc de ceapă și suc de piciorul-cocoșului. Ceapa se taie în două și se freacă unghiile cu jumătățile astfel obținute. Se poate folosi și sucul, storcând ceapa.
Sucul plantei numite piciorul-cocoșului (o plantă care crește la margine de pădure sau câmpie) se folosește cu mult succes. Se desface tulpina rotundă și plină și se ung în mod repetat unghiile cu sucul din ea. O singură folosire nu are efectul așteptat.
CARMEN SPÎNU - Bacău
Nevralgia feței
Florile de mușețel, lumânărică, coada-șoricelului și cimbru, culese în zile cu soare, proaspete sau puțin uscate, se pun într-un săculeț din pânză de in și se aplică direct pe față, în locurile dureroase. Plantele culese la soare produc - sub influența acestuia - uleiuri eterice tămăduitoare cu mai multă forță. Din plantele amintite se mai face un ceai, din care se beau zilnic patru cești în înghițituri mici. Se face o infuzie, care se lasă puțin să se așeze.
Dacă apar și dureri spasmodice, se spală fața cu un decoct cald de brădișor (pedicuță), se șterge, iar apoi se pune un săculeț din pânză de in cu brădișor tăiat mărunt.
Compresele cu bitter suedez se vor aplica neapărat stând în pat. Câte o linguriță de bitter suedez de trei ori pe zi (diluat în ceaiul menționat mai sus) va produce o ușurare bolnavului.
GEORGETA V. - Galați
Dureri în timpul ciclului menstrual
Durerile menstruale cedează destul de repede dacă sunt tratate cu două plante aflate la îndemână: cimbrul și mușețelul.
Intern: se beau două cești de ceai de cimbru, înghițitură de înghițitură, de-a lungul unei zile întregi. Se opărește o linguriță de plantă cu 1/4 l apă clocotită. Se lasă să stea 5 minute.
Extern: când aveți dureri, umpleți un săculeț de tifon cu cimbru uscat. Încălziți-l puternic într-un vas așezat pe o baie de apă fierbinte, culcați-vă pe pat și puneți punga pe locul dureros.
Cataplasme cu mușețel - un sfert de litru de lapte clocotit se toarnă peste o lingură plină de mușețel. Se lasă să stea 5 minute, se strecoară și cu soluția obținută se fac comprese calde care se pun pe abdomen. La fel de eficiente sunt și aplicările de săculeți fierbinți (vezi cimbrul) cu mușețel uscat.
Comprese cu bitter suedez - se umezește o bucată mare de vată sau de finet cu bitter suedez și se așează pe locurile dureroase, după ce în prealabil pielea a fost unsă cu untură de porc sau alifie de gălbenele. Deasupra se pune un fular gros. Compresa se ține între 2 și 4 ore.
DIANA CIOC - Ploiești
Fibromatoză
Fibromatoza uterină este o boală foarte răspândită, care nu necesită întotdeauna operație. Dacă uterul nu sângerează și nu doare, nu-l agresați cu bisturiul. Compresele cu bitter suedez sunt foarte indicate; lor puteți să le adăugați și următorul tratament.
Extern: pregătiți în fiecare zi doi litri de ceai din următorul amestec de plante: 300 g flori de gălbenele + 300 g de coada-șoricelului (se iau șase lingurițe pline de plante care se opăresc). Întreaga cantitate de ceai trebuie băută înghițitură de înghițitură, de-a lungul unei zile. Separat, se amestecă trei linguri de bitter suedez cu puțin ceai. Se ia câte o linguriță înainte și după fiecare masă de peste zi. Foarte recomandabile sunt și băile de șezut cu coada-șoricelului. (Într-un lighean cu apă caldă se toarnă un litru de decoct.) Se fac trei băi pe săptămână, cu durata de 25 de minute.
MARIETA S. - Iași
Cum scăpați de mirosul gurii
Cel mai adesea, mirosul din gură apare atunci când stomacul nu e în ordine, când există dinți stricați, răni în gură, constipație etc. Prima măsură ar fi să aflați exact cauza, pentru că fiecare din ele cere un tratament special. În principiu, mirosul cedează cu următoarele tratamente: * ceai de pelin - se bea o cană de ceai pe zi, înghițitură de înghițitură, vreme de 3-5 săptămâni. (O priză mică de pelin se opărește cu o cană de apă clocotită și se lasă să stea trei secunde); * ulei de ienupăr - 2-3 picături se pun într-un pahar cu apă stătută și se beau înghițitură de înghițitură dimineața, la prânz și seara, după mese; * semințe de mărar - se țin în gură și se mestecă peste zi; dar pentru ca mirosul să fie înlăturat definitiv, e nevoie să precizezi cauza acestuia. Medicina naturistă nu se poate practica fără diagnostic.
GLORIA - Brașov
Când vă pierdeți un rinichi
În cazul extirpării unui rinichi, primul lucru pe care trebuie să îl facă bolnavul este să-și protejeze rinichiul rămas. În acest scop, vă recomandăm o rețetă a medicului naturist austriac E. Kunzle, compusă din: lapte de troscot, din care se beau 3-4 căni pe zi. Mod de preparare: o linguriță cu vârf de plantă se opărește cu o cană de lapte clocotit; se acoperă și se lasă să stea o jumătate de minut, apoi se strecoară și se bea înghițitură de înghițitură.
* Pentru durerile postoperatorii, foarte eficiente sunt compresele fierbinți sau calde (în funcție de reacția bolnavului) cu coada-calului. Mod de preparare: într-un săculeț de in sau tifon se pun două mâini de coada-calului care se scufundă într-un vas cu apă clocotită. Când planta devine fierbinte și moale, săculețul se scoate, se scurge puțin, apoi se pune pe locul bolnav. Deasupra se aplică o folie de plastic, iar peste ea, un fular gros. Se lasă mai multe ore să acționeze sau chiar peste noapte.
MATEI VASILE - Târgu-Jiu
Remediu străvechi pentru vitiligo
Într-o cronică săsească din secolul XVI, este trecut următorul tratament, recomandat împotriva "zonelor de piele depigmentate, albe, a tuturor tulburărilor de pigment": frunze de cedru sau chiparos (arborele vieții) se spală, se rup mărunt și se bagă într-o sticlă de lapte, până la gura ei; deasupra se toarnă rachiu de secară (secărică) de 38-40 de grade și se lasă preparatul zece zile la soare. Cu această tinctură se ung locurile bolnave de mai multe ori pe zi. * Și sucul plantei numită urechelniță este recomandat; se taie tulpina de-a lungul, în două, și se tamponează locurile albe cu zeama ei; * la fel, sucul de gălbenele (calendule) - în cazul lor, se bagă planta întreagă, după ce a fost spălată, în centrifugă, și se folosește lichidul obținut. * Și tamponările cu bitter suedez sunt recomandabile. Plantele de mai sus au acțiune puternică și în combaterea ciupercilor de piele.
EDITH - Târgu-Mureș
Cum se vindecă giardia
Medicul german C. Moerman recomandă, în cazul giardiei, un "lavaj" al ficatului, obținut printr-o dietă de 7 zile, care prevede, practic, un "post" menit să elimine toate toxinele din ficat. În prima zi de dietă se dă copilului bolnav doar apă fiartă și răcită, a doua zi supă de morcovi, a treia zi morcovi pasați, a patra zi supă de legume (morcov, țelină, pătrunjel, păstârnac) pasată, a cincea, a șasea și a șaptea zi, cremă de legume + carne de vită fiartă. Apoi se poate reveni la un regim de viață normal. Încercați și următorul tratament recomandat de alt medic german, Rudolf Breuss: curățați 80 de semințe de bostan (neprăjite și nesărate) împărțiți-le în patru porții, zdrobiți-le și dați-le bolnavului să le mănânce. După o jumătate de oră, dați-i câte o jumătate de linguriță de ulei de ricin. La fel de eficient este și usturoiul: 2-3 căței de usturoi dați pe răzătoare se pun într-o jumătate de litru de lapte clocotit. Se lasă să macereze toată noaptea. Se bea în fiecare dimineață conținutul unei ceșcuțe, pe nemâncate, vreme de trei săptămâni. Tratamentul durează trei luni.
DANIEL MEDAN - București
Răgușeală și uscăciune în gât
Se pun 10 picături de soluție alcoolică de propolis la o ceașcă de ceai de mușețel. Se face gargară de două ori pe zi, dimineața și seara. Ceaiul apoi se înghite. În plus, vă recomandăm ca remediu rădăcina de tătăneasă (se găsește la magazinele de plante medicinale). Obișnuiți-vă să aveți mereu în gură o bucățică (e lemnoasă și n-are niciun gust), folosind-o ca pe o gumă de mestecat. Când se înmoaie, înghițiți-o. Are un efect extraordinar!
MARINUȘ POPA - Olănești