Problema este că adesea suntem tentați să renunțăm la apă în favoarea altor băuturi. Și pentru că firmele care produc răcoritoare vin cu oferte de gusturi, arome și culori, care mai de care mai îmbietoare, hidratarea se face, adesea, cu lichide ale căror efecte le cunoaștem prea puțin. Problema este că mai mult de 90% dintre băuturile din comerț sunt mai degrabă otrăvitoare decât răcoritoare. Ajunge să citești eticheta ca să ți se taie setea: apa este completată de cantități uriașe de zahăr, de acizi și de E-uri, care mai de care mai toxice. De exemplu, sucul "de soc" din comerț conține vreo 10 aditivi chimici cu potențial alergen sau cancerigen, în timp ce băuturile de tip cola conțin "numai" 4-5 asemenea otrăvuri, în schimb, rația de zahăr dintr-o singură sticlă ajunge pentru câteva zile. Soluția este să ne preparăm răcoritoarele în casă din ingrediente sigure, care să constituie totodată și un adevărat tratament pentru boli. Să cunoaștem în continuare câteva asemenea sucuri-medicament.
Socată cu miere
Este băutura răcoritoare tradițională românească, alături de faimoasa bragă și de șerbeturile cu apă. Există nenumărate rețete de socată, dar de departe cea mai gustoasă este cea cu miere și lămâie.
Mod de preparare
Într-un borcan cu trei litri de apă se pun 12 inflorescențe de soc, spălate și fin tocate pe o planșetă de lemn. Se adaugă apoi 12 linguri de miere polifloră sau de salcâm, zeama de la patru lămâi mari și încă o lămâie tăiată felii (după ce coaja sa a fost foarte bine spălată, pentru a îndepărta conservanții cu care a fost tratată). Amestecul se agită bine, apoi borcanul se închide cu capacul și se pune la căldură, deschizându-l de două ori pe zi și amestecând, pentru oxigenarea conținutului. După 3-5 zile, amestecul capătă un gust ușor înțepător și aroma specifică, moment în care se filtrează, iar lichidul limpede se păstrează la frigider.
Cura cu socată
Se consumă zilnic câte un litru de socată, de regulă după masă, fiind un stimulent blând al digestiei și un desert agreabil. La copii, se recomandă minimum jumătate de litru de socată pe zi, iar la persoanele cu probleme renale sau cu alte afecțiuni în care socul este recomandat, doza poate fi crescută până la doi litri pe zi.
Efecte terapeutice
* Pietre și nisip la rinichi - sunt foarte bine spălate de socată, principiile active din florile de soc fiind un foarte bun diuretic, dar și un antiinfecțios redutabil.
* Febră, răceli - socata este și un bun diaforetic, ajutând organismul să își regleze temperatura în mod natural. Virozele gripale răspund foarte bine la acest remediu, florile de soc având efecte antigripale demonstrate științific.
* Reumatismul - este ameliorat de cura cu băutură de soc, care are efecte detoxifiante intense, dar și antiinflamatoare articulare.
Mixtură de căpșuni cu banane
Este o băutură inventată de italieni și care cucerește Europa și America. Pe lângă gustul său răcoritor și foarte plăcut, este și un remediu foarte puternic în multe boli.
Mod de preparare
Într-un mixer se pun o jumătate de litru de apă, două-trei banane și aproximativ o jumătate de kilogram de căpșuni, bine curățate și spălate. Pentru cei care sunt dependenți de gustul dulce, se vor adăuga și două linguri de miere, iar pentru cei aflați la dietă de slăbit, doar două lingurițe de miere. Ingredientele se mixează un minut și jumătate și se consumă cât mai repede, termenul de garanție al acestei băuturi minunate nefiind mai mare de o oră.
Mod de administrare
Cura se ține vreme de măcar două săptămâni, la nevoie căpșunile putând fi înlocuite cu zmeură. Pe timpul curei, se consumă între 500 ml - 1 litru din această băutură, înainte de masă, pe stomacul gol.
Efecte terapeutice
* Cură de slăbire - acest nectar de fructe proaspete suprimă eficient senzația de foame și - extrem de important - conține multe fibre alimentare, care vor prelungi timpul de digestie, vor împiedica asimilarea anumitor grăsimi, reglând și glicemia.
* Constipație, colon iritabil - băutura se administrează în doză unică, dimineața. Fibrele alimentare și acizii organici din fructe sunt o adevărată "mătură" pentru colon, pe care îl vor curăța de toxine și îi vor regla activitatea.
* Tulburări de ritm cardiac - atât căpșunile cât și bananele sunt o extraordinară sursă de potasiu și magneziu biologic, două minerale esențiale pentru prevenirea și tratarea aritmiilor.
Limonadă cu mentă
Este vorba de băutura clasică preparată din lămâi, la care se adaugă mentă proaspătă - cel mai bun răcoritor din lumea vegetală. Dincolo de gustul extrem de plăcut al acestei combinații naturale, vom vedea că ea este și un puternic remediu energizant pentru creier.
Mod de preparare
Se spală bine o lămâie cu tot cu coajă, pentru a fi siguri că am îndepărtat substanțele chimice cu care a fost tratată. Lămâia se taie apoi în felii cât mai fine și se pune la macerat într-un litru de apă, împreună cu 1-2 tulpini verzi de mentă, de seara până dimineața, când se filtrează. În maceratul astfel obținut se adaugă sucul proaspăt de la încă o lămâie și 2-3 linguri de miere, amestecându-se pentru omogenizare. Se păstrează la rece și se bea pe parcursul zilei.
Efecte terapeutice
* Insolație, lipsă de rezistență la căldură - un litru de limonadă, răcit cu 2-3 cuburi de gheață și consumat pe parcursul zilelor călduroase de vară, reprezintă un ajutor prețios deopotrivă pentru organism și pentru psihic. Băutura stimulează respirația, mărește rezistența aparatului cardiovascular la efort și înlătură simptomele neplăcute ale insolațiilor ușoare.
* Digestie dificilă - se administrează câte 1-2 pahare cu limonadă, cu 30 minute înainte de fiecare masă. Substanțele amare din lămâie, împreună cu cele din mentă, stimulează secreția de sucuri digestive și peristaltismul gastric și intestinal. De asemenea, această răcoritoare naturală combate eficient stările de greață.
* Somnolență, dificultăți de concentrare - substanțele aromate din mentă și din lămâie stimulează puternic activitatea cerebrală, în timp ce mierea previne stările de hipoglicemie. Pentru cei care învață pentru examene, această limonadă este un stimulent mai bun decât cafeaua și cola.