Rata absenteismului, între cele mai mari din Uniune, era anunțată în toate sondajele. Victoria socialiștilor și degringolada dreptei erau prognozate cu destulă vreme înainte. Chiar și modalitățile de manipulare a scrutinului (de la sondajele aranjate, pentru descurajarea adversarilor, la numărul total de alegători - cu totul asemănător celui contestat la ultimul referendum!) au fost descrise și analizate. Alegătorii români au dat - se pare - puțină atenție unor opțiuni ce nu le marchează existența cotidiană și viața pe termen scurt. Nu a contat faptul că noua Comisie Europeană trebuie să stabilească formula politică de continuare (sau de relaxare) a omogenizării continentale. Nu s-a dezbătut prea mult nici alegerea unei politici comune în domeniul energiei, cu costurile ei în raport cu provocările furnizorilor externi (Rusia, țările asiatice, SUA). Românii nu au fost interesați nici măcar de numele celor pe care, prin votul lor, i-au trimis la Bruxelles. Neveste de lideri și amante, protejați ai șefilor de partide sau "susținători" cu probleme juridice au fost trimiși să reprezinte țara, pe banii buni ai contribuabilului european. Europarlamentarele par a fi fost lipsite de interes pentru cetățeanul român. Cauza este, desigur, una internă. Actuala administrație USD-istă a făcut totul pentru ca alegătorul să nu realizeze importanța compoziției politice a Parlamentului European. Socialiștii din Uniune au fost întotdeauna mai toleranți cu colegii lor locali, lăsându-i să rezolve în manieră "originală" problemele țării pe care o conduc. Dacă "popularii" nu ar fi dominat Comisia Europeană, PSD-ului i-ar fi reușit "lovitura de stat" din 2012 și România ar fi avut deja un partid-stat și un regim arbitrar, cu o Justiție politizată. Mercenarii manipulatori din spatele conducerii PSD-iste l-au împins, în consecință, pe Victor Ponta, șeful lor formal și conducătorul administrației țării, la cantonarea dezbaterii pe marginea alegerilor europene într-o dispută a "băsismului" cu "antibăsismul". În locul unor discuții privind legislația comună a Europei, modalitățile de drenare a fondurilor comunitare, accesul în "spațiul Schengen" etc., românii au asistat (unii chiar cu satisfacție) la un "meci" Băsescu-Ponta, în care efectele de scenă au ascuns problemele realmente grave, legate de viitorul european al țării. Chiar și partidele de dreapta s-au lăsat parazitate de situație, contribuția lor evidențiindu-se prin poziționarea de partea sau împotriva lui Traian Băsescu. PSD-ul a profitat din plin de această "orbire", mai ales că propaganda de lungă durată a Antenei 3 ori a României TV și-a vădit efectele demonizării președintelui. Primul scop al PSD-ului, acela al câștigării europarlamentarelor, fără ca mizeria aferentă să fie băgată în seamă, a fost atins.
PSD-ul a avut însă și un alt scop, chiar mai important decât cel de a contribui la victoria socialiștilor europeni. Alegerile din 25 mai a.c. au fost și un fel de repetiție generală pentru "prezidențialele" din toamnă. Spre deosebire de partidele dreptei, fiecare cu orgoliul său și cu propriul său prezumtiv candidat, PSD-ul a plecat "ca din pușcă" cu prezidențiabilul său, V. Ponta. Deturnarea dezbaterii de la problemele Uniunii a avut menirea și de a-l impune pe liderul PSD-ist, prezent pe toate panourile publicitare și în toate show-urile televizate, deși nu a figurat pe nici o listă de europarlamentari. Canalizarea polemicii spre Traian Băsescu, exclus prin Constituție de la o nouă candidatură, a urmărit să creeze sentimentul că viitorul (V. Ponta) se opune trecutului (T. Băsescu), orice posibil candidat al dreptei devenind, în consecință, un "continuator al trecutului". Că Traian Băsescu nu a fost nici pe departe atât de negru cum îl prezintă mașinăria propagandistică a PSD-ului nu contează, după cum nu contează nici faptul că "viitorul luminos", reprezentat de V. Ponta, pare - mai degrabă - un "rai al corupților și hoților", prin aluziile acestuia la stoparea acțiunilor "justiției băsiste". PSD-ul, cu sateliții săi grupați în USD, și-a anunțat deja "tema centrală" a propagandei pentru prezidențiale: demolarea "băsismului". Evident, manipulatorii săi urmăresc deliberat confuzia între stilul inconfundabil de manifestare al președintelui încă în funcțiune și realizările incontestabile ale României sub administrația condusă de acesta. Orbiți de conflictul "băsism-antibăsism", promovat cu acribie de PSD, puțini mai pot fi auziți când susțin, de exemplu, că evoluția pozitivă de acum a economiei își are originea în măsurile dure anticriză luate de guvernele PDL, ale premierilor Boc și Ungureanu. Când alegătorul este "îndopat" până la sațietate cu un prezent tabloidizat, e greu să mai reflecteze la realitatea dură din spate. Europarlamentarele au arătat că dreapta dezbinată nu are, practic, nici o șansă de a contracara marșul PSD-ului spre controlul total al statului, dacă nu se reunește urgent, în jurul unui unic prezidențiabil, capabil să reziste agresivității obraznice a lui V Ponta. Candidatul dreptei trebuie să fie altfel decât Traian Băsescu, din perspectiva stilului de manifestare, dar la fel de ferm în susținerea statului de drept, a Justiției. Un candidat serios l-ar obliga pe premierul "guvernării la televizor" să intre într-o dezbatere reală, argumentată, pe chestiunile concrete cu care se confruntă societatea românească. PSD-ul apelează la toate mijloacele imaginabile pentru a ține dreapta fragmentată, pentru a promova dihonia între componentele ei. Propulsarea unui trădător mărunt, ca Popescu-Tăriceanu, pentru a adânci sfâșierea internă a PNL-ului, plasarea Elenei Udrea într-o campanie împotriva lui Vasile Blaga, conducătorul PDL-ului, izolarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în cercul tot mai îngust al Forței Civice etc. sunt acțiuni manipulatorii, prin care "partidul-stat", PSD-ul, urmărește să își blocheze adversarii pentru a-i zdrobi pe rând. Dacă dreapta nu-și va desemna urgent, înghețând orgoliile și conflictele interne, pe baza unui sondaj real, candidatul unic, Băsescu va fi obligat să lupte, în continuare, pentru o cauză pierdută, oferindu-i lui Ponta o "țintă" pe care, cu controlul total al mijloacelor administrative locale, o va atinge fără nici un obstacol adevărat. Iar cu Victor Ponta la timonă, viitorul României devine total incert.