Această muncă o fac de 15 ani. Nu este ușoară, dar este foarte frumoasă. În urmă cu 5 ani, mi-am schimbat domiciliul și locul de muncă. Toate acestea m-au marcat destul de mult și am căzut într-o formă ușoară de depresie. Nu am făcut nici un fel de tratament vreo doi ani și asta a dus la agravarea bolii. Nu mă mai interesa nimic din ce se întâmpla în jurul meu, mai mereu eram supărată și nemulțumită, nu mai puteam nici măcar să mă concentrez cum trebuie. După doi ani de chin, am ajuns la medicul psihiatru, care mi-a dat tratament cu Xanax și Ludiomil. La început, totul părea că ia sfârșit, am și ținut tratament un an jumătate, dar rezultatele nu erau cele pe care le așteptam. Am căutat mereu în acest timp un tratament naturist, în tot felul de reviste, așa am dat de "Formula AS", varianta electronică. Acolo am citit un articol despre domnul Bogdan Victor, care dădea tratament unei tinere domnișoare afectate de aceeași boală cruntă: depresie anxioasă. Am citit articolul și m-am hotărât să sun și eu la dânsul. La capătul firului era o voce caldă, calmă și plină de cuvinte încurajatoare. Am început tratamentul dânsului, care consta într-un regim alimentar adecvat acestei afecțiuni și o lingură de Apisan Forte luată dimineața, pe stomacul gol! Regimul nu este foarte greu, trebuie numai voință! Țin acest regim de 6 săptămâni și starea mea este mult, mult mai bună!
Îi mulțumesc din tot sufletul meu domnului Bogdan Victor!
KOPAN ETELKA - str. Sondorilor 1, Mediaș