"Nu a existat imperiu sau dictatură care să ascundă pentru totdeauna adevărul că Basarabia e românească și că basarabenii sunt români"
Până zilele trecute, eram sigur că nu voi merge la vot pe 25 mai. Mă număr printre cei dezamăgiți de clasa politică românească, în ansamblul ei. La ce bun să pun ștampila pe sigla unui partid căruia nu-i pasă de existența mea decât o dată la patru-cinci ani? Și atunci, doar să mă prindă la urne... În fine, tulburarea asta de conștiință a luat sfârșit ca prin farmec, de îndată ce am aflat că prietenul bun al revistei "Formula AS", basarabeanul Alecu Reniță de la Chișinău, cetățean român, a intrat în cursa pentru europarlamentare din partea Partidului Verde din București. Da, acum am pe cine vota, mi-am spus. Îl cunosc bine pe Alecu, e un ecologist convins, un luptător pentru cauza națională, încă din timpul URSS, când bolșevicii l-au ținut trei ani la pușcărie pentru convingerile lui românești, manifestate în studenție. Cavaler al Ordinului de Onoare și Cavaler al Ordinului Republicii, fost deputat în primul parlament liber de la Chișinău, a votat cu entuziasm Declarația de Independență și a contribuit la introducerea alfabetului latin în Basarabia. Grație propunerii sale, ca fost deputat "verde", codrii Basarabiei au fost protejați prin Constituție. Așa se explică de ce, peste Prut, pădurile sunt încă intacte. Este directorul revistei naționale NATURA și președinte de onoare al Partidului Verde Ecologist din Republica Moldova. Dacă ar ajunge în Parlamentul European, știu că noi, toți iubitorii de natură din Carpați, am avea o voce clară și hotărâtă, care să ne apere interesele.
"Verzii de pe ambele maluri ale Prutului sunt împreună de un sfert de veac"
- Cum a reușit un ecologist de peste Prut să intre în atenția ecologiștilor de la București, a Partidului Verde din România?
- Imediat după prăbușirea dictaturii comuniste, în decembrie 1989, când în Țară se vărsa sânge pentru dezrobire și libertate, am căutat părtași de idei, sufletiști, la București și la Iași, pentru a crea o Mișcare Ecologistă comună, panromânească. În România, ca și în R. Moldova, se cunoaște foarte puțin despre rezistența antisovietică basarabeană, despre faptul că la Chișinău, "verzii neformali" se aflau încă din anul 1985 pe prima linie, în subminarea minciunilor și a miturilor comuniste privind grija partidului față de natură și oameni; că la Chișinău, ecologiștii reușiseră să smulgă sigiliul de pe unele subiecte-tabu și să-l dea jos pe președintele Academiei de Științe, pentru că mințea cu nerușinare și ascundea ecocidul organizat de Kremlin împotriva moldovenilor transformați în cobai ai experimentelor criminale ale ideologiei și economiei sovietice. Nimeni nu poate ascunde că procesele de deșteptare și renaștere națională din Basarabia au pornit de la problemele de mediu, apoi, treptat, s-au extins spre cele legate de supraviețuirea ființei noastre românești, în închisoarea popoarelor, cu numele de Uniunea Sovietică. Afirm acestea ca să se știe că, în anul 1990, "verzii" basarabeni, împreună cu cei din Țară, au inițiat un proiect foarte îndrăzneț pentru acea perioadă - crearea unei Mișcări Ecologiste unitare, cu o conducere comună, la Chișinău și București. La început, lucrurile au mers foarte bine, dar pe urmă, Mișcarea Ecologistă din România a deviat de la proiectul comun și s-a angajat, cu ziua, pe la diferite partide de la guvernare, până și-a pierdut numele. În consecință, au apărut mai multe formațiuni ecologiste, care au creat confuzie în mintea alegătorilor. Magia ecologismului a dispărut în luptele politice de pe malurile Dâmboviței, iar pierderile suportate de societate pot fi observate în orice ecosistem sau comunitate. Partidul Verde a apărut mai târziu, cam prin 2005, și a reușit performanța să devină membru deplin în Partidul Verzilor Europeni. E un câștig mare. Și Partidul Verde Ecologist din R. Moldova a fost primit în anul 2008 în rândul verzilor europeni. Deci, verzii de pe ambele maluri ale Prutului sunt împreună de un sfert de veac și urmează să recuperăm risipa de timp, să ne fortificăm pentru a deveni o forță politică românească responsabilă.
"Partidul Verde e pe poziția 10, în buletinul electoral, și are drept siglă floarea-soarelui"
- Ce șanse credeți că aveți, ținând cont că ați fost înscris abia pe locul 4 în listele electorale?
- Este locul cel mai bun pe care l-au acordat partidele din România candidaților basarabeni. E un loc eligibil, care poate propulsa un român din stânga Prutului în Parlamentul European, dacă alegătorii vor vota Partidul Verde, care e pe poziția 10, în buletinul electoral, și are drept siglă floarea-soarelui. Și, desigur, Partidul Verde e necesar să acumuleze cât mai multe voturi, ca să depășească pragul de 5%, așa cum prevede legea.
- Cu ce experiență veniți din Basarabia, de acolo de unde pădurile nu au fost decimate ca în România?
- Precizez că nu "tot ce mișcă ecologic" în Basarabia e legat de numele meu. La început, în iunie 1983, când am pornit la drum lung, am fost câțiva, dar după ce am făcut primele breșe în zidul minciunilor, am avut sute, apoi zeci de mii de susținători și prieteni. În primul Parlament am intrat nu pitulat sub o listă de anonimi de partid, ci în urma unor confruntări dure cu politrucii comuniști, în prezența miilor de alegători din circumscripție, care au avut posibilitatea să ne asculte în dezbateri și să ne spună ce au pe suflet. Poporul simte vocile false, profitorii și farsorii. Lumea a fost prostită de cârdul de lăcuste de la putere, dar nu e deloc proastă. Am încercat să-mi onorez cele două mandate de parlamentar și să nu mă rup de poporul din care m-am născut. De 24 de ani, editez revista națională NATURA; de 20 de ani, sunt președintele Mișcării Ecologiste din Moldova; am fost 10 ani reprezentantul Centrului "Naturopa", al Consiliului Europei, pentru R. Moldova (1995-2005); am deținut funcțiile de vice-președinte al comisiei parlamentare de mediu (1990-1994) și de președinte al subcomisiei de ecologie (1998-2001), și am îndrăznit să modelez politicile de mediu mai aproape de interesul național, îndepărtându-le de poftele clanurilor de la putere. Evident, am avut și pierderi, și trădări, dar multe lucruri bune au fost "infiltrate" în legi, iar faptul că reprezentanții Mișcării Ecologiste din Moldova au izbutit să fixeze în Constituție că pădurile sunt un bun public a apărat fondul forestier național de măcelul hrăpăreților. E important de reținut că lupta cu aceștia nu s-a încheiat, ei continuând să facă și azi presiuni asupra guvernanților, pentru a-i determina să amendeze Constituția și să le permită jefuirea/privatizarea pădurilor.
"Am acceptat să candidez, pentru a avea posibilitatea să vorbesc de la microfonul principal al Europei, despre necesitatea unificării neamului românesc"
- Este pentru prima dată când un basarabean ecologist candidează pentru un mandat în P.E. Să fie acesta un semn că R. Moldova s-a desprins de spațiul ex-sovietic și revine în spațiul european?
- Nu a existat imperiu sau dictatură care să ascundă pentru totdeauna adevărul că Basarabia e românească și că basarabenii sunt români. Dincolo de interesul conjunctural al partidelor de la București, România adevărată știe că mâna ei cea dreaptă a fost prinsă, în august 1944, de sârma ghimpată trasă de străini peste Prut, și mai știe că mâna ei cea dreaptă nu s-a uscat, e vie, și nu e departe ziua când va putea să-și facă cruce în fața lui Dumnezeu nu ca un ciung, nu cu stânga, ci cu dreapta. Otrava inoculată de Kremlin în mințile moldovenilor nu a dispărut definitiv, dar deja ea nu mai are putere să-și atingă scopul. Inevitabil, vor mai fi convulsii și împotriviri, dar nimeni nu ne poate opri să fim împreună, în Europa unită.
- În Europa, verzii sunt percepuți a fi la stânga eșichierului politic. Cum veți reuși să mențineți linia națională, de centru-dreapta?
- Mulți au încercat să urce verzii în căruța lor, vopsită în roșu și revopsită în roz; nu puțini ne spun că suntem de stânga sau de centru-stânga. Dar în URSS, îndeosebi verzii moldoveni și cei baltici au organizat primele acțiuni de protest într-un imperiu care mergea cu tancurile peste protestatari. Tot ei, verzii, au generat idei, atitudini și stări de spirit ce subminau autoritatea partidului și ideologia comunistă, având un rol important în mișcările de eliberare națională a popoarelor din imperiu. Cu siguranță, nu suntem de stânga și, de la începuturi, ne-am opus ideologiei comuniste și populismului iresponsabil. Indiferent unde aș fi - la Chișinău, Kiev, București sau Bruxelles - nu voi renunța la convingerile mele și la crezul meu de reîntregire a poporului român. Nu pot să-mi imaginez - și aș plesni de rușine! - că s-ar putea întâmpla să ajung să schimb zbaterea și idealul meu de o viață pe un mandat efemer de europarlamentar. Dimpotrivă, am acceptat să candidez pentru a avea posibilitatea să vorbesc cu argumente de la microfonul principal al Europei despre necesitatea unificării neamului românesc.
- Ce va conține acest discurs?
- Când ai o șansă rară, să contribui la înlăturarea unei mari nedreptăți istorice ce a fost făcută națiunii tale, nu lăsa misiunea pe seama altora sau a timpului. Sunt convins că R. Moldova are nevoie de foarte mulți prieteni și susținători în cancelariile occidentale și mondiale, pentru a deveni membru deplin al Uniunii Europene. La fel, nu putem face abstracție nici de țările care se împotrivesc cursului european al Chișinăului, nici de o parte însemnată a populației îndoctrinate și nostalgice după sclavia comunistă sau sovietică. Nu rareori instituțiile europene gândesc despre o țară prin oamenii care reprezintă acea țară. Felul lor de a fi și de a relaționa cu colegii, de a expune și de a aborda problemele, e destul de important în luarea deciziilor colective. Ceea ce pot spune astăzi este că, în eventualitatea prezenței mele în Parlamentul European, reîntoarcerea Basarabiei în spațiul ei firesc va deveni o cauză a verzilor europeni și a majorității colegilor din P.E.
- Care sunt subiectele legate de protecția mediului din România pentru care vă veți bate în P.E?
- Nu am făcut și nici nu voi face parte din rândul deputaților care preferă confortul personal, jilțul și biroul. Mi-a plăcut să fiu pe teren, în mijlocul oamenilor, să fiu parte din ei. Nu am fost absent de la bătăliile pentru natură, nu am acceptat compromisuri dezonorante, nu mi-am trădat cauza pentru care mă zbat de o viață. România are un patrimoniu natural fabulos, care nu poate fi scos la mezat, fie că e vorba de păduri, de Roșia Montană sau de bogățiile subsolului. E nevoie să schimbăm atitudinile ostile și mentalitățile colective față de natură, să gândim pe termen lung și să nu transformăm banul în unitatea de măsură a comorilor naționale și a viitorului unei națiuni.