- Întreaga campanie de victimizare a Apusenilor e doar o abilă manipulare, în favoarea marilor corporații interesate să pună mâna pe resursele României. În timp ce amărăștenii din reclamele cu Roșia Montană croșetează șosete și își plâng de milă, adevărații moți cresc animale, și-au făcut pensiuni turistice și își rotunjesc veniturile culegând fructe de pădure. Am fost în Apuseni și-am văzut: fără nici un ajutor de la stat, ba dimpotrivă, în ciuda piedicilor de tot felul, la doi pași de Roșia Montană, se fac afaceri de milioane, care susțin sute de locuri de muncă, fără ca mediul înconjurător să fie pus în pericol! Numele miracolului? Fabrica de mobilă "Transilvania Production" din Câmpeni -
Ilustrată cu Mont Blanc
Văzută din balcoanele pensiunilor și hotelurilor de top din Chamonix, cu ochii rătăcind pe unde doar norii se avântă și cu mâinile încălzindu-se pe cupa unui pahar de Courvoisier flambat ca la carte, priveliștea vârfului Mont Blanc (4810 metri) îți taie respirația. De nicăieri nu contempli mai bine profilul aspru, aristocrat, al celui mai înalt vârf din Europa. "Mecca alpinismului și a sporturilor montane", e alintat Chamonix-ul în ghidurile turistice, iar adevărul chiar acesta este: luni de zile, stațiunea franceză, plasată ideal la granița cu Elveția și Italia, e punctul terminus al unui nesfârșit pelerinaj în căutarea liniștii și a aventurii, deopotrivă. Faimoasa stațiune montană este o întruchipare perfectă a luxului și a rafinamentului după foarte sofisticata etichetă franțuzească. Străzile, pârtiile și locurile de distracție din Chamonix sunt, la orice oră din zi și din noapte, veritabile podiumuri de modă: ultimele jeep-uri și cele mai cochete limuzine, cele mai moderne schiuri și cei mai stilați bocanci și clăpari, cele mai extravagante combinezoane de munte și rochii de seară de un rafinament împrumutat, parcă, din eleganța epocii interbelice. Nimic nu e prea mult la Chamonix și nimic nu e prea scump. În separeurile elegantelor saloane ale hotelurilor se pun la cale afaceri de milioane de euro, udate cu șampanie din cea mai scumpă. Iar când afacerile lasă loc discuțiilor ușoare, de seară, la gura șemineelor, atunci, adesea, administratorii pensiunilor și hotelurilor de lux din Chamonix sunt luați discret, deoparte, de clienți dintre cei mai de seamă și întrebați de unde și-au procurat mobilierul acesta atât de elegant și atât de potrivit stilului clasic de munte, căci și l-ar dori și ei, în casele lor de vacanță. Nu puțini sunt patronii care zâmbesc la întrebarea aceasta. Le-a fost pusă de atâtea ori și, de fiecare dată, răspunsul a lăsat asistența intrigată. "C'est fabriqué en Roumanie", vine răspunsul, iar milionarii francezi, elvețieni, nemți sau italieni îl repetă, ca să se asigure că au auzit bine. "Roumanie?!".
Da, România, Transilvania, Munții Apuseni, Câmpeni! La doi pași de Roșia Montană, locul unde aurul României se vrea a fi exploatat mai rău ca într-o țară colonială, într-o zonă în care lemnul se taie în neștire, pentru corporații străine care-l fac bușteni și-l trimit la prelucrat aiurea, din Golf până în Japonia, fără pic de valoare adăugată în România, fix în mijlocul jafului, o firmă din Câmpeni, "Transilvania Production", la care lucrează peste 200 de oameni, produce mobilier de o calitate senzațională, la cele mai înalte standarde ale luxului occidental! Realitatea naște, și ea, câteodată, minuni!
"Pro Munții Apuseni"
Anul trecut, "Formula AS" a scris despre curajoasa inițiativă a unora dintre cei mai importanți investitori din împrejurimile Roșiei Montane. Grupați în proiectul "Pro Munții Apuseni", proprietarii de fabrici de mobilă, de hoteluri și pensiuni, sau de ferme din Scărișoara, Brad, Abrud, Câmpeni, Albac și din alte localități vecine protestau împotriva daunelor imense pe care exploatările cu cianuri le-ar aduce activităților pe care le întreprind. Au redactat atunci un amplu document prin care demontau, punct cu punct, minciunile propagandei RMGC și demonstrau că deschiderea exploatării cu cianuri le-ar afecta, iremediabil, afacerile. Cu alte cuvinte, departe de a fi soluția salvatoare pentru toate problemele Apusenilor, așa cum se lăuda prin reclame, Gold Corporation creează doar câteva sute de locuri de muncă temporare, compromite ecologic o întreagă zonă și pune pe butuci afaceri de milioane de euro! "Dacă pun la vânzare un borcan de miere și scrie pe el că e făcut la Roșia Montană, cine mi-l mai cumpără? La fel și cu producătorii de mobilă: lucrează pe o piață acerbă, iar concurența abia așteaptă să servească povestea cu cianurile de la Roșia ca să-i scoată de pe piață pe ai noștri", declara, anul trecut, Ioan Uțiu, un cunoscut militant ecologist din Câmpeni.
Am mers să vedem la fața locului cum stau lucrurile și să probăm faptul că zona Apusenilor se poate susține și singură, dacă există voință politică la nivel local și național și dacă imixtiunile marilor corporații cu interese în zonă nu pun bețe în roate investitorilor de bună credință. Am pornit de la un catalog de prezentare, desprins tocmai din atmosfera de lux de la Chamonix. Redactat impecabil în limba franceză, catalogul promova o ofertă de mobilier superb pentru stațiunile montane din nordul Alpilor și aparținea unei firme... românești, "Transilvania Production" Câmpeni. Mărturisesc că am pornit într-acolo încă neconvinși: s-a făcut atâta campanie pe seama oamenilor neajutorați din Apuseni, încât, parcă, nici cu catalogul în mână nu-ți vine să crezi că în zonă s-ar putea produce și altceva decât aur prin cianurare. Darmite mobilier de lux, pentru Alpii francezi!
De la nimic, la victorie
Imediat pe stânga, cum intri în Câmpeni, de cealaltă parte a Arieșului, halele moderne, cu acoperiș albastru, ale firmei "Transilvania Production" ne indică faptul că suntem pe drumul cel bun. Chiar de la intrarea în sediu, după ce lași în spate dealul verde, presărat cu case moțești, te întâmpină rafinamentul unui living 100% occidental. Exact ca în catalogul cu care pornisem la drum! Acum 20 și ceva de ani, imediat după Revoluție, pe locul sălii de prezentare, cu aer de salon aristocratic, în care mă întâmpină managerul Dorel Morar, se găseau ruinele unei hale dezafectate de legume-fructe. Mai bine de jumătate de an s-au strofocat Dorel și asociații lui să curețe munții fetizi de fructe și legume în descompunere, din care, peste ani, aveau să ia viață colecțiile de mobilier de lux pentru Chamonix și Albertville... "Cred că am fost primii din zonă care ne-am înființat o firmă în 1990", își amintește Dorel Morar despre perioada primelor buticuri și consignații din România. Și el, și asociații lui, lucrau la vechea fabrică de mobilă din Câmpeni, o fabrică mare, cea mai mare din zonă la vremea aceea, cu 1.000 de angajați și cu exporturi frumușele. Avea fiecare specializarea sa în industria lemnului și s-au gândit, după Revoluție, că a venit momentul să lucreze pentru ei. Doar că nu aveau un spațiu potrivit pentru producție, iar scule de lucru, nici atât... Trei ani le-a luat de când au înființat firma, până să devină "patroni" de-adevăratelea, nu doar în acte. Au căutat meseriași care să le facă niște utilaje improvizate de prelucrare a lemnului, apoi au identificat terenul părăsit după mutarea depozitului de legume-fructe. "Lucram o mână de oameni, vai de noi, în niște barăci metalice, fie vară, fie iarnă. Nu ne-a fost ușor. Dar moții îs oameni căliți și știu să reziste", povestește Dorel Morar. Oamenii cei mai vechi din firmă îl confirmă pe patron. "Când am ajuns eu în firmă, acum 17 ani, nu cred că eram mai mult de 20 de oameni, era altceva, nu se compară cu ce vedeți aici acum", spune Cristian Florin Furdui. Cât timp Cristi a trecut de la stadiul de muncitor necalificat la cel de maistru, locul vechilor barăci metalice a fost luat de hale noi, curate ca niște farmacii, mirosind a lemn uscat și a lac de calitate, desprinse, la rândul lor, parcă, din niște cataloage lucioase de prezentare. Locul utilajelor improvizate de meșteri a fost luat de linii de producție de ultimă generație, coordonate de calculatoare performante, iar firma a ajuns, de la câteva comenzi locale, să exporte mobilă de top, în țări cu pretenții, ca Franța, Italia, Anglia sau Germania. Numărul de angajați a crescut direct proporțional cu dezvoltarea afacerii. "De la 20, am ajuns la 50, apoi la 150 și, chiar înainte de criză, prin 2006, la 240 de angajați. Acum, după ce am adus câteva utilaje mai noi, am ajuns la 215 muncitori, care lucrează în două schimburi. Avem angajați din Câmpeni și din satele din împrejurimi și ne-am străduit să dăm salarii bune pentru nivelul zonei. Fiecare om care a stat ceva vreme pe la noi și-a putut cumpăra câte o mașinuță, mai veche, mai nouă, așa că lumea nu mai depinde de autobuze, cum era pe vremuri", spune Dorel Morar.
"Colecția Chamonix"
Directorul fabricii din Câmpeni vorbește dintr-o bucată și despre cele bune, și despre cele rele, fără ascunzișurile de "relații publice" ale patronilor simandicoși din ziua de azi. A muncit pe brânci în firma asta, și nici azi, după mai bine de 20 de ani, nu e genul de șef care să treacă pe la sediu doar la adunările generale ale acționarilor. Dimpotrivă, e "în producție" de dimineața până seara: e și asociat, și administrator, și președinte al consiliului de administrație, și director executiv. Când nu trebăluiește prin halele din Câmpeni e, cu siguranță, prin străinătate, la târgurile de mobilier de la care o firmă de primă mână ca "Transilvania Production" nu-și permite să lipsească. "Sunt câteva târguri mari, la care dacă nu mergi, practic, nu exiști: Köln, Milano și Paris... Anul trecut am ajuns și la Moscova, pentru că vrem să atacăm și piața rusă. E o piață dură și complicată, dar avem avantajul calității, față de firmele din regiune. Oferim o calitate pe care concurența de acolo nu o va putea oferi nici în 10 ani de aici înainte", spune, mândru de munca echipei sale, Dorel Morar.
Îl întreb cum a fost primul contact cu pretențioasa piață franceză. "De-abia începuserăm producția, eram la faza barăcilor metalice moștenite de la depozitul de legume-fructe, când am cunoscut niște francezi cumsecade din Chamonix, oameni simpli, ca și noi. Erau în vacanță prin România, vizitau Transilvania, și au ajuns prin Apuseni. Ne-am întâlnit, ne-am simpatizat și așa s-a născut ideea ca ei să înceapă o mică afacere în Franța și să distribuie mobila noastră. Au fost clienții noștri de la bun început și au deschis piața noastră cea mai importantă. Prin ei ne-au venit primele comenzi externe, prin ei am intrat în Chamonix și, de atunci, nu ne-am mai dat duși de acolo! Toată lumea ne cunoaște în zona aceea, în Alpii francezi, în stațiunile cu pârtii de schi, unde am avut drept clienți enorm de multe cabane și hoteluri. Alpii de nord sunt o zonă extraordinar de bogată și de pretențioasă. Le-am învățat toate obiceiurile și pretențiile, am studiat tradițiile locului în materie de mobilier și de amenajări interioare. Le-a plăcut cum lucrăm, iar noi am învățat să le oferim exact ceea ce ei își doreau. Ne-a avantajat și faptul că textura lemnului de molid de la noi e la fel ca cea de la ei. Apoi, și noi am lucrat cu finețe, pentru că avem o tradiție a prelucrării lemnului în Apuseni, iar oamenii noștri simt lemnul, cum se spune. Am pus, pe lângă pricepere, și un pic de suflet ardelenesc, iar clienții au simțit asta. Avem o colecție foarte vastă de mobilier montan, care se numește chiar «Colecția Chamonix», în cinstea locului care ne-a consacrat la export", zâmbește bucuros managerul de la "Transilvania Production" Câmpeni.
Moții și Roșia Montană. Soluții
"Ne-a făcut foarte mult rău nouă, moților, publicitatea mincinoasă a celor de la «Roșia Montană Gold Corporation». Toată țara credea că afaceriștii canadieni au fost primiți cu flori în Apuseni. Pentru că ei, făcând o reclamă perversă, au creat impresia că, fără ei, zona asta e vai de capul ei. Însă oamenilor de aici li s-au deschis ochii: stai, că ăștia vor să facă aici un baraj mai mare decât cel de la Vidraru, și or să-l umple cu cianuri! Toți specialiștii serioși se tem că cianurile se vor infiltra în sol. Vă spun, nici o afirmație și nici o promisiune a celor de la Gold nu stă în picioare!", zice Dorel Morar, în timp ce ne plimbăm prin halele fabricii sale. "Noi, cei de la «Transilvania Production», ne-am implicat foarte mult în campania anti-Gold Corporation. Am fost și la proteste, am fost și în comisia care a prezentat petiția investitorilor din zonă către reprezentanții Parlamentului... Există multe posibilități la Roșia Montană. E o localitate mică, agricultura are enorm de multe căi de a oferi de muncă oricărui om care vrea să lucreze. Care mineri? Au fost unii ținuți pe-acolo fără să facă nimic, doar ca să fie masă de manevră la manifestațiile pentru Gold. Enorm de multe se pot face și în turism, mai ales că zona are acum așa o mare notorietate. Să nu mai vorbim că, dacă vine Goldul, s-a dus cu tot turismul de pe Valea Arieșului! Cine să vină în vacanță la cianuri?", își varsă năduful omul de afaceri din Câmpeni. E optimist, însă. "Eu zic că nu se va mai deschide exploatarea de la Roșia Montană. Opoziția în zonă e prea mare, iar oamenii sunt prea hotărâți. Știu pulsul celor de aici, am discutat cu prieteni care spun că ar veni oameni din întreaga lume, cu corturile, ca să apere Roșia Montană. Zeci de mii de oameni, pe ăștia nu îi poți scoate cu jandarmii, ca la Pungești...", spune Dorel Morar.Cât timp patronul discută cu niște colaboratori, stau de vorbă cu câțiva dintre muncitorii din fabrică. Toți sunt foc și pară când vine vorba despre cianuri în Apuseni. "Dacă s-ar face un sondaj corect, cred că 90% din oameni s-ar opune proiectului. Lumea înțelege bine ce prăpăd ar fi. Avem cu toții rude care trăiesc din turism și din agricultură pe aici. Ce s-ar alege de toate astea dacă începe exploatarea?", se întreabă maistrul Cristian Furdui.
La 31 de ani, Ioan Boncuț lucrează de 12 ani la "Transilvania Production". Un om harnic și cu capul pe umeri: "Se poate trăi și fără cianuri! Se poate și din turism, și din exploatarea forestieră, și cu fructele de pădure se poate face o afacere bună. Eu, personal, mai merg în concediu la fructe de pădure, și un salar' bun în două săptămâni l-am făcut. Sunt mulți care, pe timp de vară, merg la fructe de pădure și la bureți, și au bani să trăiască până anul următor. Singur am adunat cam 25 de kilograme într-o zi. La 5 lei pe kilogram, e peste 1 milion! Dacă începe Goldul cu cianurile, s-a dus și cu bureții, și cu fructele de pădure, nu mai putem ține animale...".
Lemnul Apusenilor, exportat pe nimic!
Amenințate de ofensiva celor de la Gold Corporation, afacerile oneste din industria prelucrării lemnului trebuie să înfrunte o nouă îngrijorare majoră. În timp ce atenția opiniei publice a fost captată de catastrofa ecologică pregătită la Roșia Montană, o altă catastrofă e în desfășurare, de ani de zile, în Apuseni: exploatarea masivă a lemnului de către mari corporații, care au obținut de la guvernanți contracte preferențiale de achiziționare a masei lemnoase de la Romsilva. "Zeci de camioane ale companiei austriece «Holzindustrie Schweighofer» Sebeș transportă săptămânal lemn exploatat din pădurile Apusenilor. Oamenii din zonă vor să aibă și ei dreptul de a prelucra lemn, pentru că asta este ocupația lor de bază. Sunt nemulțumiți de faptul că o cantitate enormă de lemn este exploatată de firme străine mari, care transportă aproximativ 75-80 de tone de lemn la o singură cursă", declara primarul comunei Gârda de Sus, Marin Vârciu, cu prilejul unui miting ținut în luna ianuarie, la care au participat peste 400 de oameni din zonă. "Nu zicea nimeni nimic dacă Holzindustrie venea aici să facă produse finite cu valoare adăugată. Era extraordinar dacă făceau asta! Nu să vină să ia lemnul din pădure, să-l prelucreze primar și să-l vândă mai departe, în străinătate". Pădurile țării, vândute pe bani de nimic! Nu ai voie să exporți cherestea dintr-o țară care are așa o mare tradiție în prelucrarea lemnului! "Iar cei de la Holzindustrie mai fac o fabrică în Covasna, la Reci. În ritmul ăsta, noi, în 5 ani de zile, nu mai avem lemn, așa încât prețul materiei prime va crește exorbitant și ne va afecta afacerile", declară, la unison, mai mulți investitori din zona Apusenilor.
Îl întreb și pe Dorel Morar despre problema tăierilor masive de pădure. Îmi răspunde în stilul său, apăsat și logic. "Ca și Gold Corporation, și austriecii droghează lumea cu promisiunea de locuri de muncă. Dacă ar face fabrică de produse finite, atunci numărul de locuri de muncă s-ar multiplica cu patru sau cu cinci! Dar haideți să vorbim pe cifre: la fabrica din Sebeș, unde nu lucrează cu mult mai mulți oameni decât la fabrica noastră, ei debitează 5.000 de metri cubi de buștean în 24 de ore. În 48 de ore, fac 10.000 de metri cubi. Transformat în cherestea, la un randament normal, rezultă 7.500 de metri cubi de cherestea. Ei bine, în numai două zile ei consumă exact cantitatea de materie primă pe care fabrica noastră, «Transilvania Production», o consumă într-un an de zile!!! Și-apoi, ei exportă bușteni, iar noi exportăm mobilier de cinci stele".
Adevăratul aur al Apusenilor
"Să știți de la mine: niciodată pădurile nu vor fi defrișate de către producătorii de mobilă. Producătorii de mobilă consumă puțin lemn. Noi lucrăm mult pe lemn, ca să îl aducem la o formă frumoasă, ca să îi creștem valoarea", îmi explică Dorel Morar, arătându-mi piesele de mobilier pregătite pentru împachetare și livrare spre Franța. Sunt piese de un rafinament unic, pe a căror finisare s-a insistat, cu migală, cu drag și cu profesionalism, ore întregi, ca să se ajungă la calitatea aceea, care să-i lase cu gura căscată pe milionarii francezi, englezi, italieni sau germani din Chamonix.
"De fiecare dată când ajung prin Alpi, clienții mă cheamă să-mi arate cum și-au aranjat hotelurile, cum au pus în valoare mobilierul nostru", îmi spune la despărțire Dorel Morar. "Sunt foarte mulțumiți și ne felicită de fiecare dată pentru că suntem serioși și pricepuți. Cred că ăsta e adevăratul aur al Apusenilor, nu cel pe care vor să-l scoată cu cianuri cei de la Gold, și nici lemnul exploatat fără milă".
Fotografiile autorului și imagini din cataloagele de prezentare ale "Transilvania Production" Câmpeni