Mistere din munții și subteranele României

Erica Negreanu
- Dacă s-ar găsi cineva care să scrie o cronică a ciudățeniilor petrecute pe teritoriul din jurul Carpaților, s-ar putea spune, fără tăgadă, că trăim într-o țară a senzaționalului absolut. Până atunci, citiți poveștile din paginile care urmează, iar dacă știți altele și mai grozave, puneți-vă pe scris. "Remunerație" mare, după buget -

Tunelul extraterestru din Iași

În toamna anului 1989, o echipă de muncitori din Iași a dărâmat un perete al unei case în timpul lucră­rilor de renovare. Din­co­lo de mormanul de cără­mizi, au descoperit, cu uimire, un puț care fu­sese acoperit cu o placă meta­lică. Deși mai mulți cer­cetători au fost che­mați la fața locului, cu scopul de a realiza o ana­li­ză a plăcii res­pective, nici unul din­tre aceștia nu a putut identifica ma­terialul din care fusese confecțio­na­tă.Aliajul fo­losit era unul complet ne­cunoscut, iar modelul reprezentat pe placă era și el foarte deo­sebit. El prezenta 14 ființe ciu­date. Patru din­tre acestea aveau formă umanoidă, dar semănau cu niște ro­boți. Placa in­cludea și un ansamblu de simboluri așezate pe două rânduri, în formă de cerc. Cercul interior cu­prindea semne și imagini foarte ase­mă­nă­toare cu cele mayașe, iar cercul exterior includea reprezentări ale unor ființe asemănătoare saurienilor. În cele din urmă, placa a fost ridicată și sub ea a fost descoperit un puț. Cercetat și el de specialiști, s-a dovedit că se termina într-o cameră cu pereți din granit, întinsă pe o suprafață de 17-18 mp și înaltă de trei metri. În cameră nu a fost găsit nimic, dar cei care au intrat acolo au declarat că ar fi avut o senzație ciudată, ca și cum ar fi simțit prezența unor ființe stranii. Unul dintre pereții camerei se deschidea în­tr-un nou tunel, înalt de 2,4 metri, lung de 450 de metri, lat de 1,60 metri și construit cu o înclinație de 30 de grade. Acest tunel ducea într-o cameră cu ta­vanul glazurat și îmbrăcată în blocuri de granit. Unul dintre pereții camerei avea o scobitură asemă­nătoare unei pâlnii, pe unde curgea apa unui izvor. Specialiștii au preluat mostre de apă și le-au supus testelor de laborator. Rezultatele au fost uimitoare, arătând că apa avea proprietăți curative, asemănătoare cu mis­terioasa "apă vie" din poveștile populare, o apă des­pre care se spunea că putea prelungi viața cu mulți ani. Experi­mentată ca leac pe câțiva bolnavi, se spune că aceștia s-au vindecat într-un timp foarte scurt. Cu vremea, cercetarea încăperilor misterioase și a plăcii a fost aban­donată, iar în prezent nu se știe nici ce s-a întâm­plat cu apa vindecătoare.

Subteranele Brăilei

Centrul Vechi din Brăila mai are câteva porțiuni din tunelurile sub­terane săpate și folosite de turci. Adevărate hrube ale orașului, ele făceau parte din cel mai mare sistem defensiv construit de otomani în zona Dunării, și unde se spunea că ar fi fost ascuns aurul imperiului Semilunii. Aurul era adunat ca tribut din Țara Românească și păzit de către ieniceri, până când putea fi trimis la Is­tanbul. De-a lungul timpului, Cetatea Brăilei (care în pre­zent nu mai există) a fost cucerită de șapte ori de pră­dători care visau să pună mâ­na pe comorile otoma­nilor. În Centrul Vechi al ora­șu­lui, încă mai există, la peste 10 metri sub pământ, porțiuni din vechile hrube, care se întind uneori și pe câte două sau trei nivele, așa cum sunt cele de pe strada Cetății (cu vechea pulberărie) și cele de pe Împăratul Traian și Ștefan cel Mare. Mulți dintre brăi­le­nii care trăiesc în apropierea lor sunt convinși că în încă­perile subterane mai pot fi descoperite multe vestigii de pe vremea turcilor. La in­ter­secția vechiului bulevard Sfân­­ta Maria (numit azi Pa­nait Istrati), sub pământ se în­tinde o altă rețea de tuneluri. Acolo se află casa care i-a aparținut lui Anghel Nicolae, un ofi­țer de artilerie care a fost aghiotantul lui Anto­nescu, iar la 10 metri sub aceasta, se întind câteva hrube uria­șe, căptușite cu o cărămidă veche, de o rezistență ex­traor­di­nară. Deși au tot existat pro­puneri de a ca­ta­loga integral hrubele și de a le pune în va­loare în interes tu­ris­tic, au­toritățile au re­fuzat aceste su­ges­tii, iar în anul 1955, aces­tea au fost astupate. Du­pă apariția unor fe­nomene de tasare în diverse zone ale ora­șului, hrubele au fost catalogate în hrube usca­te, hrube umede și hrube cu apă. La cererea u­nor cetă­țeni, ale că­ror locuințe se află în ime­diata apro­piere, unele por­țiuni au rămas neastu­pa­te.

Tuneluri secrete între Ceahlău și Satu Mare și între Bucegi și Munții Retezat

O altă legendă contemporană se referă la uriașa rețea de galerii subterane ce se întinde sub aproape toată țara. Despre acestea se spune că ar fi artificiale, deci construite, și nu formate în mod natural, și că s-ar afla la 4-5 km adâncime sub pământ. Nu se știe exact cine ar fi construit aceste tuneluri, dar poveștile spun că ele ar fi fost realizate nu de oameni, ci de ființe inteligente din alte lumi. Aceste tuneluri ar ascunde un centru spiritual subteran, iar una dintre intrările în rețea ar fi situată undeva în orașul Sucea­va. În tunel ar fi ascunse și comori fabuloase, printre care și o ca­meră uriașă, cu pereți din bazalt lustruit, care emană luminiscență, și cu un soare gigantic amplasat pe peretele din răsărit al cavernei, realizat în între­gime din aur.
Și sub Ceahlău se spune că există un tunel în pantă, înalt de 15 metri și lat de 10 metri, în interiorul căruia forța gravitațională este parțial anulată, deci cineva care trece prin tunel l-ar străbate în salturi. Acest lucru face posibilă parcurgerea mai rapidă a tunelului subteran, care este situat la 1500 de metri sub pământ. Se mai spune că această galerie subte­rană ar avea forma unui cap de lup și că ar realiza o legătură între Ceahlău și Satu Mare și între Munții Retezat și Munții Bucegi (în zona Bușteni). Alte tune­luri subterane ar mai exista și sub Masivul Godeanu, în partea vestică a Mânăstirii Tismana. Se mai spune că prezența acestor coridoare subterane este cunos­cută și de către auto­ri­tăți, care tac mâlc și le păzesc cu strășnicie. Deși nu se știe cum și cine ar fi construit tunelurile, o ipoteză sus­ține că ele nu se întind doar sub teritoriul Ro­mâ­niei, ci străbat subteran întreaga planetă, făcând co­nexi­u­nea cu lumea ascunsă de sub pământ, numită în mituri Shambala.

Misterele Bucegilor

Meteorologia încă nu poate oferi o explicație știin­țifică pentru modul în care, nu de puține ori, Masivul Caraiman din Bucegi este brusc înghițit de nori, sau pentru felul în care apare un curcubeu care începe fix în această zonă. În Munții Bucegi se află și zona numită "Gura de Rai", care se întinde pe un ki­lometru sub Sfinx și masivul Omu, în apropiere de cele "Șapte izvoare", din care curge o apă foar­te pură. Alpiniștii care urcă în Gura de Rai spun că nu obosesc niciodată și că indiferent de efortul depus, funcțiile vitale le rămân în para­metri normali. Din punct de vedere medical, această lipsă de epuizare de pe urma efortului nu poate fi ex­plicată.
În luna august a anului 1993, în zona Buce­gilor au avut loc o serie de cutremure care nu au putut fi explicate de către seismologi. Deși ele nu au fost de magnitudine mare, Bucegii s-au aflat în acea perioadă într-o mișcare continuă. Fenome­nul a fost pus și pe seama tunelurilor subterane despre care se spune că s-ar întinde sub Bucegi. În mod bizar, armata s-a interesat, și ea, de aceste cu­tre­mure, ceea ce a sporit senzaționalul fenomenului. O altă întâmplare ciudată s-a manifestat atunci când locuitorii din Bușteni s-au încărcat, toți, electric, așa încât, din atingerile lor, pe stradă sau acasă, rezultau scântei.

Sfinxul și Piramida Solară

Sfinxul din Bucegi este o formațiune asemă­nă­toare Sfinxului din Egipt, despre care nu se știe dacă s-a format în mod na­tural, prin eroziune, sau dacă a fost construită de mâna omului. Se apre­ciază, totuși, că este pu­țin probabil ca el să fie un rezultat al acțiunii in­temperiilor, din cauza preciziei și perfecțiunii for­melor sale. După cum se știe, Sfinxul din Bu­cegi pre­zintă un chip uman, cu privirea în­dreptată spre nord, și pe care razele soarelui nu o pot lumina niciodată. Le­genda spune că atunci când o rază solară va lu­mina interiorul cavității oculare, acest lucru va marca începerea sfârși­tului lumii. Sfinxul a mai fost numit și "Pă­zitorul pragurilor", o for­ță magică ce veghea­ză totul de la înălțime. O altă legendă afirmă că Sfinxul și mineralul care îl formează ar putea fi un suport în care au fost depozitate, sub formă de câmp energetic, infor­mațiile umanității din cele mai vechi timpuri. Ar fi vorba, în acest caz, de informații cu­nos­cute de oameni care ar fi trăit pe pământ cu mult timp înainte de istoria cunoscută, în vremuri imemoriale. Legenda mai adaugă și faptul că undeva, sub Sfinx, în subteranele Bucegilor, ar exista o cameră unde au fost depozitate documente și înscrisuri care conțin infor­mații foarte valoroase pentru evoluția umanității.
Un lucru care nu este prea cunoscut îl reprezintă faptul că, într-o singură zi din an, razele Soarelui de apus înconjoară Sfinxul și, în timp ce coboară spre baza lui, se formează o piramidă magică din lumină. Se spune că această piramidă ar avea proprietăți cu­rative și că ar fi existat cazuri în care oameni su­fe­rinzi de afecțiuni grave s-au vindecat în urma expu­nerii la acțiunea ei benefică. Din acest motiv, oameni din di­verse colțuri ale lumii, care sunt afectați de boli gra­ve, vin la Sfinx, cu speranța de a beneficia de pe urma puterilor miraculoase ale piramidei magice.

Enigmele din peștera Tăușoarelor

Versantul stâng al Văii Izvorul Tăușoarelor din ju­dețul Cluj ascunde, la o altitudine de aproximativ o mie de metri, Peștera Tăușoarelor. Aceasta conține nu­me­roase galerii și patru râuri subterane, care apar prin­tre stânci și apoi dispar tot pe sub ele, doar pentru a reapărea din nou la vedere în alt loc. Peștera a fost descoperită în 1955, de învățătorul Leon Barte, când acesta se plimba prin zonă, și a văzut cum apa care curgea în vale dis­părea sub pământ. Omul a in­trat în peș­teră ca speolog amator, dar, în final, s-a adresat Ins­ti­tu­tului de Speologie din Cluj, după care au în­ceput explo­ră­rile sis­tematice ale peșterii de către speologi de me­se­rie. Aceștia au des­co­perit noi galerii, din­tre care unele de di­men­siuni mari.
Totuși, cel mai in­­te­resant lucru le­gat de peșteră îl re­prezintă așa-nu­mi­tele "bile de Tău­șoa­re", care au dat și numele locului în care s-au format, și anu­me, Sala Bi­le­lor. Asemănătoare cu tro­vanții din Vâl­­cea, bi­lele de Tă­ușoare stau în­castrate în podeaua peșterii și în pere­tele calcaros din a­ce­lași loc. Misterul îl consti­tuie faptul că nu se știe cum s-au putut forma aceste structuri, pre­cum și faptul că, une­ori, din interiorul bi­lelor se aud murmure stranii. Speologii au mai făcut o desco­pe­rire în peșteră. Au găsit schelete de urși care apar­țin a două specii, despre care se știa că nu pot con­vie­țui: ursul de cavernă, Ursus Spelaeus, și ursul brun, Ursus Arc­tos. De asemenea, oasele erau dispuse pe un aran­jament circular, cu oasele de urs brun puse în nord, nord-vest și sud, și cu cele de urs de cavernă în nord, nord-est și sud. Speologii afirmă că oamenii primitivi ar fi ținut în peșteră diverse ceremonii legate de cultul ursului. Dar surprizele nu s-au sfârșit. Speologii sunt siguri că viitoarele explorări ale peș­terii vor adăuga descoperiri interesante la cele care au fost scoase la iveală până în prezent.