Viitorul dreptei și dreapta viitorului

Toma Roman
A devenit limpede pentru toată lumea că înfruntarea electorală presupusă de "europarlamentare" este, în fapt, un preambul al "prezidențialelor".

Niciuna dintre tabere nu se mai obosește să explice în ce constau avantajele sau deza­van­tajele susținerii dreptei sau stângii europene, a popu­la­rilor sau socialiștilor, ce primejdii atașează votul pentru eu­rosceptici, care sunt șansele creșterii solidarită­ții și omo­genității unionale și ce consecințe are concre­ti­zarea lor pe termen mediu sau lung. În locul unei "dez­bateri euro­pe­ne" (care ar fi putut influența ponderea par­tidelor românești în Parlamentul unional), asistăm la cla­sicul conflict băltit între "conservatorii" PSD-iști (de stânga numai cu numele) și "progresiștii" liberali, demo­crat-liberali ori populari. PSD-ul, aflat la putere, a dat campaniei această turnură, vrând să-și testeze impactul la electorat, pentru șeful său for­­mal, actualul premier, V. Ponta. PSD-ul este interesat pen­­tru că, după zece ani de împărțire a puterii, ar avea posi­bilitatea ca, la sfârșitul anului, să concentreze totul în mâi­nile sale, ca pe "vre­murile bune" ale partidului-stat comu­nist sau (cel pu­­țin) ale regimului Iliescu-Năstase. Nu toată lu­­mea realizează, din păcate, ce înseamnă o co­tro­pire po­litică a tuturor instituțiilor statului (cu o mască de de­mo­crație afe­rentă), dar preluarea Președinției, conco­mi­tent cu deți­nerea Exe­cutivului, ar însemna, în condițiile Ro­mâniei, o țară cu o democrație neconsolidată, afirmarea unei clase oligar­hi­ce su­prapuse societății, o clasă pentru care contează doar pro­pria dominație în impunitate. Pentru a-și conserva do­mina­ția, oligarhia română e gata să renunțe și la Europa, și la NATO. În fața unui PSD care caută o confirmare a pla­nu­rilor sale, prin obținerea a minimum 40% din voturile la "eu­ropene", dreapta se prezintă dezbinată, fără un lider ca­pabil să stopeze diversiunile și distorsiunile propagan­distice USD-iste (PSD, UNPR, PC). Vorbitul pe "mai multe voci" face ca partidele dreptei să intre în bătălia "europenelor" după regulile guvernanților de stânga, să accepte dezbaterea pro sau anti-Băsescu, deși președintele în funcțiune este la sfâr­șitul mandatelor sale și, cel puțin pentru moment, nu va mai avea un rol foarte vizibil. Pentru USL, propaganda anti­băsistă este impor­tantă pentru că, prin exacerbarea ei, poate ocoli temele cu adevărat serioase ale țării, de la cele legate de integrarea europeană și reacția unitară a Uniunii (inclusiv prin alianța militară ce-i garantează stabilitatea, NATO) la pro­vocările externe, până la problemele interne ale admi­nistrării independente a Justiției sau ale gestiunii corecte a Economiei. Acționând fragmentat, asincronic, influen­ța­tă de agresivitatea propagandistică a stângii, dreapta a ajuns să-i răspundă la "întrebări" (băsism? antibăsism?), în loc să orienteze electoratul spre temele de reală impor­tanță pentru viitorul lui și al țării. Pentru cineva străin de meleagurile și moravurile dâmbovițene, "europenele" par a nu exista, iar bătălia "preziden­ția­bililor" pare a se da între doi candidați, V. Ponta și T. Bă­ses­cu, dintre care unul nu și-a anunțat ofi­cial participarea, iar celălalt nu mai poate participa oficial la com­petiție. Oricare elector avizat știe că tabloul actual e strict con­ven­țional. V. Ponta nu poate supraviețui politic dacă nu ac­ceptă presiunea baronilor PSD-ului, care îl vor la Cotroceni pentru a finaliza controlul total al instituțiilor statului. Duplicitar și instabil în "viziuni", el este în stare să ofenseze fără scrupul adversari prezumtivi (cum s-a întâmplat cu in­te­lectualii făcuți "fasciști") și, conco­mi­tent, să facă pe "bu­nul european", manierat și decent (sus­­ținând la Bru­xelles că se bucură de succesele DNA și ANI în lupta împotriva corupției, dar acoperindu-și cu promisiuni de "albire" ba­ronii deranjați de ele). Lăsân­du-l pe V. Ponta să joace cartea antibăsismului, dreapta îi face un mare serviciu, pentru că își pierde vigoarea că­u­­tând să răspundă "de­ra­pajelor" lui (unele chiar pro­vocate anume), uitând pro­blemele reale, cu ade­vă­rat importante pentru cetățeni. Dreapta se plasează, totodată, conștient în umbra lui Tra­ian Băsescu, fiind obligată să țină cont, vrând-nevrând, de părerile și deciziile lui. Acceptând să se poziționeze în raport cu manifestările și atitudinile pre­șe­dintelui în funcțiune (corecte, de altfel, și - în cele mai multe cazuri - bine intenționate), dreapta pierde prilejul de a-l sili pe Victor Ponta să iasă din "pâc­la" propagan­dis­tică (colo­rată cu vulgarități și golăneli de mahala) pen­tru a răs­pun­­de concret, cu soluții coerente, manifestărilor realității co­ti­diene. Ceea ce au observat deja unii analiști, incom­pe­tența administrativă și diletan­tis­mul politico-economic al personajului, s-ar vedea atunci de toți cei interesați. Dreapta se prezintă cu un număr de peste cinci partide (PNL, PDL, PMP, FC, PNȚCD etc.) destul de puțin dife­ren­ția­te ca program. În fond, aderența la valorile dreptei face ca doar termenii soluțiilor propuse să se nuanțeze. Partidele dreptei sunt însă incapabile de dialog între ele, datorită or­goliilor liderilor, incriminărilor resentimentare, capcanelor în­tinse de propaganda PSD-istă. Este greu, e adevărat, pen­tru celelalte partide să accepte "schimbarea la față" a PNL-ului, după ce luni de zile liderul lui, Crin Anto­nes­cu, s-a ex­primat în formule antioccidentale și naționalist-extremiste, sub mantaua USL-ului. Dar Crin Antonescu a învățat, pe pielea lui, capcanele retoricii PSD-iste și a înțeles perfect că orice asociere cu așa-zișii so­cialiști este, până la urmă, o su­pu­nere la regulile corup­ției și ale opor­tunismului de grup oli­­garhic. Alături de Klaus Johannis, C. Antonescu nu mai are acum decât po­si­bilitatea de a merge până la capăt, pe "ca­lea dreaptă", apro­­piindu-se, în primul rând, de PDL (cu o infra­struc­tură teritorială intac­tă, în ciuda dezertărilor in­dividuale) și apoi, de celelalte par­tide din "zona populară". PMP-ul, care beneficiază de sprijinul deschis al lui Traian Bă­sescu, ar trebui să înțeleagă că ad­versarul său nu este PDL-ul, pe care îl atacă tot mai des, ci USD-ul. PMP-ul va tre­bui, cel puțin o vreme, să ia­să din "logica băsis­mu­lui", pen­tru a per­mite unificarea dreptei. Abia o eventuală vic­to­rie la prezidențiale va pu­tea să-i ofere, în 2016, șansa de a se impune de sine-stă­tător. Fără o voce unitară, fără o con­cen­trare pe pro­blemele reale ale societății, dreap­ta riscă să își compromită, pentru mult timp, viitorul.