Limpeziri explozive
VIAȚA SENTIMENTALĂ: Aproape întreaga lună Mai, romantica Venus se găsește în semnul dvs., mai precis, între 4 și 29. Relațiile de orice natură au de profitat de pe urma prezenței sale, deoarece Venus veghează și prietenia, nu doar amorul. În perioada în care vă traversează zodia, ea vă pune în valoare farmecul personal și atrage către dvs. persoane plăcute și binevoitoare.
În cuplurile stabile există însă un pericol, în jurul datei de 21, când micul malefic Marte redevine direct și toate frustrările pe care partenerul dvs. le-a acumulat din martie încoace pot ieși la suprafață, într-o manieră explozivă. Arătați-vă înțelegători, pentru că aceste izbucniri limpezesc aerul în cuplu. O liniștire de durată se va petrece însă de abia la sfârșitul lunii Iulie. Berbecii care doresc să înceapă o relație nouă se pot aștepta la întâlniri promițătoare, din 17 Iulie încolo, întâlniri care se vor desfășura sub patronajul marelui benefic, Jupiter. Până atunci, primiți suficientă afecțiune din partea familiei, dar și a rudelor prin alianță.
FORMA FIZICĂ: Energia dvs. începe să scadă, în Iunie, în două etape. Mai întâi din 10, când Neptun începe să retrogradeze și nevoia dvs. de somn crește, iar sistemul limfatic-ganglionar se lenevește, ceea ce poate duce la umflarea labelor picioarelor și inflamarea ganglionilor. Această tendință se accentuează din 21, când Chiron intră la rândul său în mișcare retrogradă.
TAUR
Clopote de nuntă
VIAȚA SENTIMENTALĂ: Luna plină din 15 vă predispune partenerul de cuplu la declarații de dragoste. Acestea pot fi făcute discret, pe un ton moderat, sau într-o manieră reținută, dar care reflectă sentimente adânci. E bine să știți asta, pentru a le aprecia la adevărata lor valoare. În relațiile de dragoste, Luna plină poate coincide cu decizia de-a face pasul următor în consolidarea relației.
Luna cea mai plăcută pentru dvs. din punct de vedere emoțional este însă Iunie, deoarece planeta Venus vă va ține companie până pe 23 inclusiv. În prezența ei veți da dovadă doar de echilibru emoțional, răbdare, creativitate ș.a.m.d. Din 27 Iulie însă, partenerul dvs. se va afla sub influența micului malefic Marte, ceea ce poate anunța apariția unor conflicte.
FORMA FIZICĂ: Până pe 21 Mai persistă pericolul unor accidente vizând zona capului, care se pot produce din pricina acumulării energiei nervoase stagnante. 21 este ziua cea mai dificilă, pentru că Marte, planeta accidentelor, își schimbă direcția de mers pe cer. Pericolul persistă sub formă mult diminuată, până pe 26 Iulie. Avantajul e însă că puteți dispune de puternica energie marțiană, care vă ajută să faceți efort fără să obosiți. Evitați totuși consumul alimentelor sau substanțelor care ar putea să ducă la creșterea tensiunii arteriale. Dureri de cap puternice dar trecătoare se pot face simțite la mijlocul lunii Iulie.
GEMENI
Dragoste cu năbădăi
VIAȚA SENTIMENTALĂ: Până pe data de 21 Mai, cuvântul "dragoste" rimează cu pacoste, din pricina faptului că Marte retrograd poate da cu ușurință din pasiune în agresivitate, adică clasica dragoste cu năbădăi. Gemenii mai temperamentali pot ajunge chiar la ruperea unei relații de amor. Și relațiile cu copiii pot fi dificile în această perioadă, fiindcă vă vine greu să găsiți formula potrivită pentru a vă manifesta autoritatea. Lucrurile se liniștesc între 24 Iunie și 18 Iulie, când Venus vă străbate zodia și vă ajută să schimbați în bine abordarea problemelor afective. Între 18 Iunie și 1 Iulie însă, Mercur retrograd vă împiedică să faceți aceasta cu ajutorul vorbelor, deci v-am sugera o abordare nonverbală. În schimb, perioada 2-26 Iulie întrunește avantajele cumulate ale lui Mercur direct și ale micului benefic Venus în zodia dvs., și e greu ca cineva să vă reziste. Dacă aveți conflicte sau chiar litigii, acum există posibilitatea de a le înlătura din viața dvs. prin metode dintre cele mai pașnice.
FORMA FIZICĂ: În primele zile ale lui mai, umerii și ceafa se pot dovedi zone problematice, deci ar fi cazul să evitați mișcările care solicită aceste părți ale corpului. Inima și oasele vă pot da de furcă în jurul datei de 11 Mai, când afecțiunile cronice pot îmbrăca forme acute. Odihna și activitățile relaxante se reflectă în modul cel mai pozitiv asupra stării dvs. de sănătate între 30 Mai și 23 Iunie. Terapiile blânde de îngrijire corporală efectuate în acest răstimp pot da rezultate bune, de care vă puteți da seama mai ales după 21 Iulie.
RAC
Senin sufletesc
VIAȚA SENTIMENTALĂ: Relațiile de iubire trec printr-un frumos proces de consolidare, pe parcursul lunii Mai și până către mijlocul lui Iunie. Și relațiile parentale au de câștigat în urma frumosului aspect între marele benefic Jupiter și marele malefic Saturn, aspect care vă permite să vă exercitați autoritatea într-un mod constructiv, prin activitați creative și educative în același timp.
Dar perioada cea mai senină pentru dvs. este luna Iulie. Deși marele benefic Jupiter vă părăsește semnul zodiacal, pe care l-a cutreierat vreme de un an, pe 16, veți fi curând consolați de micul benefic Venus, care sosește în semnul dvs. în 20. Și se mai întâmplă un lucru bun: Saturn reia mișcarea directă în Scorpion, pe 21, semn că apăsări mai vechi pot să dispară din relațiile dvs. de iubire.
FORMA FIZICĂ: Pentru a vă păstra mobilitatea, v-am recomanda... să vă jucați. Între 8 și 29 Mai, mișcarea făcută în joacă, fără stres, fără dorința de-a câștiga cu tot dinadinsul vă poate ajuta să vă relaxați și să fiți în formă. În schimb, între 18 Iunie și 1 Iulie vă recomandăm să vă cruțați încheieturile brațelor și mai ales umerii, atunci când faceți mișcare sau eforturi. În alimentație, ar trebui să porniți de la premiza că în acest interval intestinele dvs. reacționează neîntârziat la orice factor iritant, deci aveți grijă ce băgați în stomac. În restul lunii Iulie sunteți însă în formă, căci sprintenul Mercur vă conferă mobilitate, iar Venus se ocupă ca odihna și îngrijirea corporală să-și facă simțite efectele fără greș.
LEU
Un an cu Jupiter!
VIAȚA SENTIMENTALĂ: Pentru cei mai mulți dintre dvs., relațiile de familie nu au fost ușoare, încă din toamna lui 2012. În cazul unora dintre voi, chestiunile legate de casă, pe care le-ați tot amânat, au devenit stringente, și nimeni în afară de dvs. nu a vrut sau nu a putut să se ocupe de ele. În cazul altora s-au ivit responsabilități față de o rudă, o persoană vârstnică ori un copil, care nu s-au dovedit deloc ușoare. Iar pe parcursul ultimului an, nici rudele prin alianță nu v-au fost de ajutor. În Iulie vă puteți degreva măcar de o parte din aceste dificultăți, după data de 27. Dar încă dinainte, starea dvs. de spirit se schimbă radical în bine, căci pe 17, marele benefic Jupiter intră în zodia dvs., pe care o va străbate vreme de un an. El vă întărește încrederea în dvs., care pe parcursul ultimului an a cam lăsat de dorit, și vă redă optimismul. Strălucirea vă revine, iar oamenii se simt atrași de dvs. Iar ceea ce e și mai îmbucurător este că vă puteți aștepta ca cei care se apropie de dvs. să fie persoane sincere și de bună calitate.
FORMA FIZICĂ: La începutul lui Mai e posibil să vă simțiți greoi, digestia să nu meargă prea bine și să vă necăjească și gazele la stomac. O cauză importantă a acestor neajunsuri o poate constitui sedentarismul, căci este o perioadă în care nu vă prea vine să faceți mișcare. Dar tocmai mișcarea este cea care va putea corija o mare parte a acestor probleme, dacă aveți voință. Ar trebui să mergeți pe jos măcar un sfert de oră după mesele mai consistente. În felul acesta, revenirea la o formă mai bună, care se petrece după 16 Iulie, va fi și mai spectaculoasă.
FECIOARĂ
Între tabere
VIAȚA SENTIMENTALĂ: Pe parcursul lunii Mai și la începutul lui Iunie, veți trece printr-un proces nu foarte plăcut, dar necesar, de lămurire cu privire la prietenii dvs. și persoana pe care o iubiți. Cele două tabere nu par a se agrea, iar dvs. n-aveți cum să nu vedeți validitatea opiniilor exprimate de prietenii dvs. și subiectivismul de care dă dovadă adesea persoana iubită. O soluție ar fi să creați un cerc social mai superficial, mai neutru, format din persoane cu care vă intersectați des, dar nu sunteți mai mult decât amici, unde cel iubit de dvs. să se poată integra mai ușor, iar dvs. să nu vă simțiți obligați să fiți de o parte sau de alta. La începutul și la sfârșitul lunii Iulie va fi însă iarăși greu să evitați situații în care cele două părți se pot găsi din nou în conflict.
FORMA FIZICĂ: Tulburările de ciclu veghe/somn se ameliorează în mod semnificativ pe parcursul lunii mai. Poate persista însă nevoia de a lucra seara târziu, când aveți impresia că vă puteți concentra mai bine, dar, de fapt, nu faceți decât să vă mențineți mintea într-o stare de agitație, care alungă somnul. Ca toată lumea, va trebui să vă feriți încheieturile brațelor în perioada în care Mercur retrogradează în Gemeni, respectiv între 18 Iunie și 1 Iulie. Începând cu cea de-a doua parte a lunii Iulie însă, funcțiile ficatului și ale pancreasului pot avea o tendință de încetinire. Mâncarea se depune mai lesne, deci ar trebui să mâncați mai puțin. În preajma Lunii noi din 27 ar fi cazul să vă menajați tensiunea arterială și inima.
BALANȚĂ
Controverse și tensiuni
VIAȚA SENTIMENTALĂ: Tensiunea care s-a accentuat în cuplurile stabile începând cu sfârșitul anului trecut, a ajuns la cote înalte în Martie și a culminat, pentru mulți dintre dvs., în Aprilie. Încărcătura nervoasă pe care o resimțiți față de partenerul dvs. este încă neplăcut de intensă, până pe data de 21. Această dată, când Marte revine în mișcare directă, poate coincide cu momentul în care frustrări acumulate timp de doi ani și mai bine pot izbucni cu forță și afecta în mod semnificativ statutul relației. Faceți tot posibilul să evitați sau să amânați discuțiile neplăcute în jurul acestei date. Ulterior, atmosfera devine mai suportabilă, dar la sfârșitul lui Iunie sunt încă trei zile explozibile. Soarta multor cupluri consacrate se va decide la sfârșitul lunii Iunie. Cele care vor mai rămâne împreună se pot aștepta la o detensionare mai profundă de-abia în ultimele zile ale lui Iulie, când belicosul Marte vă părăsește, în fine, zodia, și anume, pe data de 26.
FORMA FIZICĂ: Persistă problemele cu care sunteți de acum obișnuiți: senzația de umflare, mai ales la nivelul labelor picioarelor, dar și aceea că mâinile sunt greoaie și mai puțin mobile. Puteți avea, de asemenea, mai ales după 10 Iunie, impresia că pielea este dureros de întinsă. Asta se întâmplă pentru că limfa circulă greu prin corp, iar acest fenomen se accentuează după 21. V-ar fi de folos câteva ședințe de drenaj limfatic. Și ganglionii dvs. se imflamează cu ușurință, motiv pentru care ar fi de dorit să evitați băuturile reci sau cu gheață.
SCORPION
Deranjați de Saturn
VIAȚA SENTIMENTALĂ: Marele malefic Saturn vă traversează în continuare zodia, în mișcare retrogradă, până hăt, pe 21 Iulie. Nici în mișcare directă, prezența marelui malefic al astrologiei tradiționale nu este un prilej de veselie, darămite când merge înapoi și vă aduce în fața ochilor toate slăbiciunile dvs., la care nu doriți neapărat să vă uitați. Saturn este numit acum "marele disciplinator", dar pentru a ne căli și a ne imprima o disciplină și o maturitate mai mare, are tendința să ne izoleze. Este ca și când am purta o mantie de invizibilitate. Dat fiind că sunteți obișnuiți să exercitați un magnetism aparte asupra celor din jur, Saturn retrograd în semnul dvs. vă creează frustrări deosebit de mari, pentru că aveți impresia că v-ați pierdut puterea de atracție. Acest lucru nu este adevărat, iar farmecul dvs. se găsește acolo, intact, doar că nu e la vedere. Cei din jur vă percep acum ca fiind închiși, distanți și ursuzi. Conștientizând acest lucru, vă puteți corecta conștient manifestările exterioare.
FORMA FIZICĂ: Luați toate măsurile necesare pentru a preveni creșterea tensiunii arteriale, mai ales până pe 21 Mai. Ceaiul sau tinctura de păducel sunt remedii foarte potrivite, sau puteți mânca preventiv mere crude. În felul acesta veți evita și migrenele, care altfel pot fi frecvente și puternice. Către sfârșitul lui Iunie, devine pronunțat pericolul de infecție, atât în zona capului cât și în cea uro-genitală. Zilele cu maxim de risc sunt 25-27.
SĂGETĂTOR
Povești de dragoste
VIAȚA SENTIMENTALĂ: Relațiile de iubire se desfășoară într-un mod neașteptat, fără ca dvs. să știți când vă apucă pasiunea și când vă trece. Sub influența micului benefic Venus, între 4 și 29 Mai, nevoia dvs. de a vă exprima printr-o poveste de dragoste crește. Problema e că s-ar putea să fie mai mult decât o singură poveste de dragoste, iar în jurul datei de 16, există pericolul distinct de a fi prinși cu mâța în sac. Sau cu mâțele! Până și prietenii vă pot reproșa inconstanța, mai ales în jurul datei de 21 Mai. Belele amoroase mai sunt posibile în intervalul 25-27 din luna Iulie, când persoana cu care sunteți poate trezi antagonismul activ al grupului dvs. de prieteni. În relațiile de tip conjugal, partenerul se implică serios, mai ales după Luna nouă din 28 Mai. Comunicarea verbală șchioapătă însă între 18 Iunie și 1 Iulie, și ar fi înțelept să nu puneți la inimă cuvintele partenerului dvs., deoarece sentimentele sale sunt sincere și calde, așa cum sunt dictate de Venus, între 24 Iunie și 18 Iulie.
FORMA FIZICĂ: Oboseala cronică, care s-a accentuat din martie încolo, poate duce la unele efecte neplăcute, în Mai: o agitație nervoasă ieșită din comun pe 3 și/sau probleme de mobilitate la nivelul brațelor și cefei, pe când în jurul datei de 11, riscul constă în primul rând în palpitații sau creșterea bruscă a tensiunii arteriale. Micul benefic Venus vine să vă amelioreze forma fizică, în intervalul 30 Mai - 23 Iunie, mai puțin însă pe 15 și 16 Iunie. Îmbunătățirea stării sănătății dvs. va fi cu atât mai evidentă cu cât vă veți permite ore lungi de odihnă și momente de relaxare.
CAPRICORN
În general, bine!
VIAȚA SENTIMENTALĂ: Niște schimburi de cuvinte avute cu persoana iubită, în jurul datei de 3, au produs probabil o impresie neplăcută prietenilor vechi și de încredere, și e greu de crezut că pe dvs. v-au încântat. Doar că înțelegeți punctul de vedere al tuturor și vă vine greu să fiți la mijloc. Acest incident dispare și nu are efecte majore asupra vieții dvs. amoroase, care se anunță plăcută în restul lunii, ba chiar se îmbunătățește când Venus intră în Taur, pe 30 Mai. De aici, ea vă va proteja povestea de iubire până pe 23 Iunie, sau vă va aduce în cale un candidat dezirabil, cu care să puteți începe o nouă iubire. Buclucașe sunt relațiile de familie, unde certurile pot porni una-două și lua forme de tsunami, în special în jurul datei de 21 Mai, iar apoi în intervalul 25-27 Iunie. Marele benefic Jupiter continuă să asigure armonia în relațiile consacrate până la mijlocul lunii Iulie, iar micul benefic Venus își face treaba cu aceeași intenție începând din 20 Iulie. Doar între 8 și 17 Iunie pot apărea dificultăți în comunicarea matrimonială.
FORMA FIZICĂ: Mercur vă trezește pofta de mișcare și vă pune la punct reflexele, între 8 și 29 Mai. După Luna nouă din 28 Mai, nu este exclus să practicați un sport în mod regulat. Vă veți putea susține motivația fără probleme până în jurul datei de 8 Iunie, când Mercur devine retrograd (până pe 18) și programul dvs. se poate încurca, ducând la întreruperea acestor ocupații benefice pentru sănătatea dvs. Venus este cea care intervine în favoarea dvs. pe 24 Iunie, menținându-vă în formă până pe 18 Iulie.
VĂRSĂTOR
Pe două fronturi
VIAȚA SENTIMENTALĂ: N-ar fi de mirare ca sub efectul mirosului florilor de tei și al lui Mercur în Gemeni, între 8 și 29 Mai, interesele dvs. romantice să fie diverse. Și totuși, Luna nouă din Gemeni, de pe data de 28, vă poate crea o preferință distinctă față de una dintre persoanele care vă tentează. Deveniți din ce în ce mai hotărâți, dar acest lucru nu durează prea mult, ci doar până în jurul datei de 18 Iunie, când nu este deloc exclus să reveniți asupra preferințelor dvs. inițiale. Dacă vă veți complace în situații ambigue, se prea poate să existe consecințe nu prea simpatice, până pe 1 Iulie inclusiv. Ulterior, Venus și Mercur își vor combina energiile, pentru a vă asigura o viață emoțională bogată și plăcută, chiar dacă vă decideți ca, deocamdată, să lucrați pe două fronturi. Aceia dintre dvs. care au copii pot profita la maximum de perioada 24 Iunie - 18 Iulie, pentru a întreprinde activități distractive cu odraslele. Aceste activități vor rămâne multă vreme în amintirea celor mici și a dvs.
FORMA FIZICĂ: Ficatul și pancreasul au nevoie de îngrijirea dvs., în special la începutul lui Mai, și apoi, la mijlocul lui Iulie. Pofta de mișcare vă lipsește, fiind compensată de pofta de mâncare. Încercați măcar să mâncați fructe bogate în vitamina C și să evitați mâncărurile grase și alcoolul în exces. Igiena intimă ar trebui, de asemenea, respectată cu rigurozitate, la început de Mai.
PEȘTI
Confuzie emoțională
VIAȚA SENTIMENTALĂ: Dacă spiritul din lampa fermecată v-ar întreba ce anume să materializeze pentru a vă face fericiți pe plan sentimental, ați răspunde probabil: "ăăăăăă......". Atât de mare este confuzia dvs. emoțională, generată de însuși stăpânul zodiei dvs., Neptun, și asteroidul Chiron, care vă traversează zodia. De fapt, dacă stați să vă gândiți bine (ceea ce e greu, pentru că Neptun are darul să încâlcească procesele mentale), constatați că, de fapt, vă merge bine. Persoana iubită răspunde sentimentelor dvs., ba nu e deloc exclus să fie mai implicată chiar decât dvs. Dar această toleranță emoțională cu care se poate să vă fi obișnuit, considerând-o ceva firesc, va scădea destul de drastic, după 17 Iulie, când marele benefic Jupiter va părăsi zodia Racului. E drept că micul benefic Venus se grăbește să-i ia locul pe 20, dar trecerea lui cuprinde doar câteva scurte săptămâni. V-am sfătui, deci, să dați semnele de rigoare, cum că vă e bine în relație, pentru ca persoana pe care o iubiți să nu își piardă motivația. În familie s-ar putea isca niscaiva discuții neplăcute, în perioada 18 Iunie - 1 Iulie, ca urmare a lui Mercur retrograd.
FORMA FIZICĂ: Când veștile sunt puține, sunt de obicei și bune: odată cu intrarea marelui benefic Jupiter în Leu, eveniment care se întâmplă pe 17 Iulie, aveți un soi de poliță de asigurare astrologică, pe durata unui an întreg. Singurele neajunsuri sunt pofta de mâncare crescută și lenevirea funcțiilor hepatice. Dar după Luna nouă din Leu (27 Iulie), puteți lua decizii înțelepte cu privire la un program de viață sănătos.