Valurile vieții
- Grația și firescul feminității au devenit rarități pe micul ecran, cotropit de prezentatoare vulgare, masculinizate în exces. De unde ai răsărit cu zâmbetul tău care topește tot?
- Vin dintr-un oraș ca desprins din paginile unei cărți cu povești: din Sibiu! Și vin dintr-o familie de oameni simpli, care n-au avut nici o tangență cu jurnalismul (tata este electrician, iar mama contabilă). În schimb, au avut întotdeauna o deschidere extraordinară către viață, în general, și niciodată nu mi-au îngrădit orizontul. Ai mei au avut încredere în mine și mi-au îngăduit să-mi urmez orice dorință. Așa se face că la șaisprezece ani, pe când cochetam cu modelling-ul - fără însă a vedea în asta o potențială carieră - la o prezentare de modă, am dat un interviu, iar peste o săptămână, am primit un telefon de la directorul Antena 1 Sibiu, care, văzând interviul respectiv, m-a întrebat dacă nu aș vrea să prezint o emisiune. Am spus un "da" entuziast, dar și inconștient, după cum am realizat mai târziu. Fiindcă habar nu aveam ce înseamnă să prezinți o emisiune. În orice caz, m-am pus pe treabă și, în paralel cu școala, învățam și cum se face televiziune. A fost o perioadă extraordinară, în care m-am lăsat dusă de val, fără să știu exact către ce țărm, dar cu convingerea că merg în direcția bună! Asta deși, inițial, pe mine mă bătuse gândul să mă îndrept către medicină. Mereu am fost fascinată de ideea că un om poate să salveze un alt om. Noroc că - uite! - datorită jurnalismului, am avut ocazia să intru de mai multe ori în contact cu medici din cadrul SMURD și asta nu doar că mi-a mai topit dorul de medicină, dar mi-a și confirmat credința că oamenii aceștia sunt, cu-adevărat, niște eroi.
România frumoasă
- Și trecerea către TVR cum s-a făcut?
- A fost oferta potrivită, la momentul potrivit. Din punctul meu de vedere, TVR este una dintre foarte puținele televiziuni la care nu ești presat de rating, în mod fals. Adică nu ești împins la compromisuri de conținut, virând spre tabloid, doar ca să faci audiență mare, încă de la prima ediție. Ceea ce, firește, dă calitate emisiunilor. Or eu tocmai asta îmi doream: să mă asociez cu un produs TV cu standard ridicat. Și nu doar pentru că aceasta era aspirația mea personală, dictată de structura și de educația mea, dar și pentru că îmi dau seama că acesta este genul de emisiune după care tânjește și mare parte din public. Oamenii vor să deschidă televizorul, fără să se teamă să-și lase și copiii să privească, ba mai mult, vor să aibă cu toții ceva de învățat, să rămână cu ceva valoros și chiar și cu puțină emoție, dacă s-ar putea, cu un strop de bucurie, că doar nu costă bani! Or, emisiunea "O țară mai bună" exact asta își dorește să facă, să arate partea frumoasă a României: motivele pentru care poți crede în ea, care să-ți cimenteze atașamentul și sentimentele patriotice, să-ți dea siguranța apartenenței la întreg. Mesajul nostru este simplu: de la fiecare dintre noi pornește binele pe care cu toții ni-l dorim. Sunt multe subiecte sociale care ne privesc pe fiecare în parte și pe toți, pe care dorim să le limpezim, să le prezentăm simplu și clar, astfel încât cei care ne privesc să se lămurească și apoi să ia o decizie, să acționeze, să nu mai rămână pasivi.
- Rolul tău în emisiunea "O țară mai bună" este de prezentator. Nu simți în tine și vocația de reporter?
- Momentan, nu am timpul necesar ca să fac o astfel de rocadă. Fetița mea are abia nouă luni și nu îmi permit să lipsesc prea mult de lângă ea. Însă, după ce Ana-Victoria va mai crește, mi-aș dori enorm să acced la această etapă superioară. Până atunci, îmi exersez talentul de investigator în calitatea mea de voluntar pentru mai multe fundații de caritate. Aceste instituții desfășoară campanii umanitare eficiente, dar înainte de a întinde o mână de ajutor unor oameni aflați la necaz, trebuie să verifici autenticitatea cazurilor respective, o activitate care, până la un punct, seamănă cu munca pe care o face un reporter.
Sibiul meu
- Nu ți-a fost greu să lași liniștea medievală a Sibiului pentru agitația așa de năucitoare din București?
- Odată cu mutarea la TVR, mi-am pus, într-adevăr, și problema schimbării de domiciliu. Dar am realizat că acesta este un pas peste puterile mele, deși, din anumite puncte de vedere, mi-ar fi simplificat existența. Sibiul e, pentru mine, acel acasă al sufletului. Niciodată n-am putut să mă desprind de el pentru o perioadă prea lungă. Sibiul îmi liniștește spiritul și-mi picură lumină în gânduri. Orășelul acesta "al meu", mic, cochet și delicat, ca o bijuterie, are o aură specială. Nu-mi dau seama exact din ce-i vine, dar important e că ea există și că ne farmecă și nouă, oamenilor, zilele. În Sibiu e o simplitate și o tihnă pe care e imposibil să le regăsești în București. În Capitală, viața se trăiește într-un iureș continuu, ești mereu cu sufletul la gură. În Sibiu, ai vreme să și respiri. Ceea ce nu înseamnă că profesional ești mai puțin eficient. De fapt, cred că diferența dintre aceste orașe e mai curând una de filozofie de viață, decât de ritm propriu-zis. Ritmul e doar un efect, un rezultat al traiului pe repede-înainte. Din fericire, prestația mea la TVR nu implică prezența mea zilnică la serviciu. Ca atare, fac naveta doar atunci când am programate filmări. Și chiar dacă unii mi-ar putea spune că decizia mea de a rămâne cu "sediul" în provincie mă limitează profesional, eu cred că, în viață, indiferent ce faci și unde locuiești, limitele ți le impui tu. Singura mea problemă reală e drumul Sibiu-București, mai ales de când s-au suspendat cursele aeriene și sunt nevoită să bat drumul cu mașina. Însă, punând în balanță avantajele și dezavantajele, primele sunt mai multe și mai importante. Deci prețul e mic și merită plătit.
Numele bucuriei
- Ai doar 23 de ani! Abia ai depășit vârsta adolescenței și deja ești, cum se spune, "în pâine", ba ești și căsătorită și ai un copil! Nu cumva te grăbești? Zorul ăsta nu-ți fură din bucuriile vârstei?
- Pe mine, părinții m-au învățat că Dumnezeu știe întotdeauna ce e cel mai bine pentru noi. Aceasta este și credința mea și de aceea nu mi s-a părut nici o secundă că m-am pripit, că m-am grăbit. Pe de altă parte, eram deja "familiarizată" cu modelul mamei: ea s-a căsătorit la 21 de ani, iar eu am apărut la scurt timp. Deci și eu, și ea, ne-am întâlnit "Prințul din poveste" și cu toate că el n-a venit nici pentru ea, nici pentru mine literalmente pe calul alb (râde), n-am stat pe gânduri și ne-am ascultat inimile. Eu l-am cunoscut pe Mihai (omul de afaceri Mihai Cioltea n. red.) absolut întâmplător, la Chișinău, unde am lucrat o vreme pentru postul de televiziune Prime TV. M-a cucerit imediat pentru că are toate atributele omului alături de care eu mă vedeam și mă văd trăind și îmbătrânind frumos: e simplu, onest, rațional și protector. Și un suflet minunat! Așa că atunci când m-a cerut de nevastă, am știut că "Da" e singurul răspuns posibil. Iar fetița noastră, Ana-Victoria, a apărut din dragoste, din marea noastră dorință de a avea un copil și pentru că așa a vrut și Dumnezeu. Și n-am avut nici un fel de temeri, fiindcă, în opinia mea, copilul nu vine ca să închidă viața părintelui, ci ca să o împlinească.
- Îți propun ca finalul dialogului nostru să se petreacă în Sibiu, unde primăvara scrie, probabil, povești...
- Într-adevăr, e o feerie a culorilor crude și proaspete! E încântător, iar sărbătoarea Paștelui împrumută parcă orașului și o tușă de miraculos. Piețele din centrul vechi sunt animate în această perioadă de zarva meșteșugarilor de toate soiurile, care vin să ne îmbie cu minunății peste minunății: de la ouă colorate ca acum sute de ani, până la bunătățuri tradiționale. Toate te invită să mergi la cumpărături nu cu sacoșa, ci cu coșulețul împletit din nuiele, așa cum făceau gospodinele de odinioară. După care, în noaptea Învierii, întreg orașul e învăluit în licărul lumânărilor aprinse de la Lumina Sfântă, care poposește, an de an, în fiecare biserică.
- Se spune că în noaptea Învierii se deschid cerurile. Ți-ai pus vreo dorință, așa cum se obișnuiește?
- Da. M-am rugat să mi se împlinească visul de a izbuti, alături de Asociația "Baby Care", să cumpărăm un incubator pentru bebelușii prematuri de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Am aflat despre necesitatea de a se mai achiziționa un incubator, de la prietena mea foarte bună, Livia Ognean, care este medic neonatolog și se ocupă de secția de prematuri de la acest spital. Am mers acolo și, crede-mă, mi-au dat lacrimile. Este ceva incredibil să ții în palmă, căci nu poți să spui "în brațe", un copilaș de 900 de grame și să știi că viața lui depinde, la modul propriu, de existența acestui aparat. Pentru mine, care am avut o fetiță de 3,288 kg, a fost sfâșietor. Ca să facem rost de acești bani, la sfârșitul lunii mai, noi, membrii Asociației "Baby Care" vom alerga la un maraton. Dar și donațiile, oricât de mărunte, ne-ar fi de un imens ajutor.