30 de ani
Ora de vârf a vieții
Dacă la 20 de ani, viața ni se părea încă un joc, de la 30, ritmul se intensifică vizibil. Căci acum suntem confruntați cu o serie de opțiuni imposibil de evitat: copil? Carieră? Amândouă? Apăsăm pe accelerator și intrăm cu viteză maximă în "ora de vârf a vieții", cum numesc sociologii această vârstă. Poate că în continuare ne aflăm în căutarea stilului personal, a unui sens ori a iubirii unice. Pentru prima dată ne comparăm serios cu alți oameni de aceeași vârstă cu noi și schițăm un bilanț al existenței noastre. Concluzia ar trebui să fie una optimistă: nimic nu este cu neputință. Arta constă în găsirea unui drum propriu.
Sentimentul de satisfacție
Faceți câte o pauză, din când în când
Și pentru a ne simți fericiți avem nevoie de energie. Pentru asta avem absolută nevoie de insule de relaxare, indiferent dacă e vorba de o seară la teatru sau un concert de muzică rock, de un weekend petrecut la țară, în compania prietenilor, sau, eventual, de împlinirea unui vis mai vechi, ca acela de a porni într-o croazieră pe Dunăre. Oricum ar fi, este o abatere de la monotonia drumului drept. În loc de a ne strădui în permanență să facem față tuturor îndatoririlor, ar fi momentul să ne explorăm profunzimile sufletului, întrebându-ne: "Ce anume mă face să mă simt cu adevărat bine?". La urma urmei, aveți voie să răsuflați și dvs. puțin: tehnicile de relaxare și exercițiile de respirație vă echilibrează metabolismul, reduc frecvența bătăilor inimii și întăresc sistemul imunitar.
Vitalitatea
Găsiți-vă ritmul potrivit
Firește că ne mai permitem și câte o noapte albă. Dar excese ca la 20 de ani? Mai bine nu. Avem îndrăzneala de a ne testa limitele - schimbăm scutece și, printre picături, răspundem la 234 de e-mail-uri. Însă performanțele obținute în mai multe activități paralele nu reprezintă cea mai bună soluție. În perioada cuprinsă între 30 și 40 de ani, vom ajunge cu bine la destinație numai dacă vom pune și o frână, atunci când e cazul. Soluții: pop-corn-ul (făcut chiar de noi, pe aragaz), nucile, roșiile, bananele, caisele ne întăresc nervii, iar uleiul eteric de vanilie calmează - și combate accesele de foame. Un supliment cu fier (de la farmacie ori de la un magazin naturist) este de mare folos femeilor însărcinate sau celor care alăptează. Remediul optim împotriva ticăitului nerăbdător al ceasului biologic: siguranța de sine și calmul.
Activitatea fizică
Aveți grijă de inima dvs.
În vreme ce sportivii ajunși la vârsta de 30 de ani încep să se gândească la o retragere în plină glorie, majoritatea oamenilor abia pun piatra de temelie pentru o relație strânsă cu sportul. E perfect posibil, deoarece toți mușchii noștri se pretează la un antrenament ușor. Deci, va fi inutil să căutați un alibi. A venit primăvara, fie ea și capricioasă, deocamdată: scoateți bicicleta din boxa de la subsol sau încălțați-vă cu adidașii vechi și comozi. Un antrenament lejer de rezistență activează circulația sângelui și previne apariția unor afecțiuni ale sistemului cardiovascular. Febra musculară nu trebuie să descurajeze pe nimeni: începătorii necesită o perioadă de adaptare de până la opt săptămâni, pentru a se obișnui cu un program sportiv efectuat cu regularitate. Formula ideală este antrenamentul cât mai variat, constând în diverse tipuri de sport practicate alternativ, pentru a supune corpul unor solicitări multiple. Treizeci de minute de stretching neagresiv pe săptămână ajută la păstrarea mobilității articulațiilor. Cine începe abia la 35 de ani un (nou) program sportiv ar trebui să-și consulte în prealabil medicul de familie. Un efect revigorant se poate obține cu o cură de minerale (de pildă, cu sărurile Schüssler, o combinație de minerale dozate homeopatic).
40 de ani
Marile decizii
Acum construim și remodelăm. După pubertate, aceasta este cea de-a doua fază de transformări esențiale. Suntem autentici, solid ancorați în realitate, dar câteodată ne simțim încorsetați. Să ne concentrăm asupra a ceea ce este de interes vital: dorințele și limitele noastre - propria noastră persoană. Nu mai suntem obligați să dovedim nimic nimănui. Vârsta subiectivă - care, potrivit studiilor, rămâne cu până la 15 ani în urma celei biologice - determină atitudinea noastră față de viață.
Sentimentul de satisfacție
Să ne păstrăm curiozitatea intactă
Știm cine suntem. Am trăit numeroase evenimente și am acumulat o anumită experiență de viață. Fără îndoială, au fost și momente neplăcute, dar ele ne-au ajutat să ne maturizăm. Incidentele neprevăzute nu ne mai descumpănesc, suntem capabili să reacționăm mai adecvat. Totuși, nu putem ocoli o întrebare fundamentală: "Am obținut ceea ce doream?". E adevărat că am stabilit un traseu. Însă ce-i de făcut, dacă nu ne convine gara de la stația terminus? Schimbăm prioritățile, ne spun psihologii, niciodată nu e prea târziu ca să o iei pe drumul cel bun. 40 de ani e vârsta marilor decizii. Acum se încep marile opere ale vieții. Cu o condiție: să le oferi prioritate, ținând neabătut drumul drept. Cine se joacă acum pierde. Cine nu se ține de coama calului cade jos de pe el. Acum acordăm atenție deosebită și temelor spirituale, pentru a satisface și nevoile sufletului: credința, lectura, viața culturală, așezate permanent în programul vieții, dau un sentiment de așezare și liniște.
Vitalitatea
Gestionarea corectă a eforturilor
Deși suntem cu adevărat încă tineri, la 40 de ani trebuie să ne gospodărim atent rezervele de energie. Psiholoaga Pasqualina Perrig-Chiello, de la Universitatea din Berna, vorbește despre "multitasking biografic" (termenul de multitasking, preluat din informatică, se referă la capacitatea de a executa mai multe activități în paralel). "În nici o altă etapă a vieții nu purtăm atâta răspundere pentru soarta celorlalți. Trebuie să ne ocupăm de copii și, în același timp, ne îngrijim și de părinții noștri", spune specialista. Dacă la toate acestea se adaugă și serviciul, stresul e programat din start.
Activitatea fizică
Jocuri ale mușchilor
Deoarece, în general, ne deplasăm cu mașina sau cu transportul în comun, nu avem ocazia să băgăm de seamă că mișcarea are darul de a ne stabiliza și psihicul. Producția hormonului de creștere, numit somatotropină, se reduce treptat, motiv pentru care noi pierdem anual aproximativ 250 grame de masă musculară. Soluția constă într-o combinație activă de ardere a grăsimilor și dezvotare a musculaturii. Efecte optime se obțin cu sporturile de rezistență, ca plimbările cu bicicleta, mersul cu bețe sau înotul, asociate cu un antrenament (ușor) de forță. De altfel, o creștere a greutății corporale cu 2-5 kilograme în cursul acestui deceniu este considerată normală. Iar specialiștii din zona medicinei preventive ne dau speranțe: "Dacă fac suficientă mișcare, femeile se pot simți timp de două decenii la fel ca la 40 de ani". Mai bine să numărăm kilometrii parcurși decât caloriile: depozitele de grăsime nu mai dispar atât de rapid, atunci când ne mulțumim "doar" cu mâncare puțină. E mai eficient să ne abținem pe termen lung de la orice excese alimentare și, totodată, să facem regulat mișcare. Și importanța vitaminelor crește în această perioadă! În ansamblu, organismul pretinde mai multă atenție în ceea ce privește alimentația, îngrijirea și activitatea fizică. El nu mai trece cu ușurința de altădată peste o noapte pierdută la o petrecere, oricât de agreabilă ar fi fost ea. Sugestie: în ziua următoare, vă puteți "drege" cu o porție consistentă de vitamine și minerale.
50 de ani și peste
"Nu poți trăi a doua jumătate a vieții după modelul celei dintâi"
Categoria de vârstă cu 50+ este una extrem de numeroasă și, fiindcă în 1964 s-a înregistrat o cifră apreciabilă de nașteri, 2014 va stabili un adevărat record al aniversărilor de 50 de ani. Am trăit jumătate de secol și ne aflăm la mijlocul vieții. Soluția: să acceptăm schimbările, încercând să descoperim în ființa noastră teritorii necunoscute. Viața va deveni captivantă și ne vom simți în stare să gestionăm cu calm orice situație. Pentru actuala generație 50+, înaintarea în vârstă nu mai înseamnă, obligatoriu, îmbătrânire.
Sentimentul de satisfacție
E vremea dorințelor ascunse
"Nu poți trăi a doua jumătate a vieții după modelul celei dintâi", a spus psihiatrul elvețian Carl Gustav Jung. E timpul să fiți sinceri cu dvs. înșivă. Să tăiați, pur și simplu, de pe listă, ceea ce nu mai e posibil și nu se mai potrivește cu noua vârstă. Asta vă va elibera. Doare un pic, dar pentru orice pierdere există un câștig. E timpul să vă întoarceți la lucruri pe care le-ați neglijat de o veșnicie. Să dezgropați dorințe ascunse: poate v-ar plăcea, de pildă, să faceți o călătorie în jurul lumii, să urmați un curs de gastronomie, să vă dedicați unor activități umanitare, să adânciți mai mult credința în Dumnezeu, iar dacă sunteți încă activi profesional, s-o faceți cu aceeași dedicație ca în tinerețe. Mintea nu îmbătrânește, iar experiența vă face câștigători.
Vitalitatea
Încărcarea bateriilor
Bucurați-vă de viață: răsfățați-vă cu lucruri care vă plac, încărcați-vă bateriile și petreceți cât mai mult timp cu prietenii. În medie, ne cunoaștem prietenii apropiați deja de 24 de ani. Aristotel scria, cu peste 2000 de ani în urmă: "Prietenia înseamnă un singur suflet în două trupuri". O serie de studii efectuate în SUA arată că prieteniile fericite ne influențează starea de bine, fizică și psihică, la fel ca un antrenament practicat cu regularitate.
Activitatea fizică
Sport, dar fără exagerare
Să ne întărim mușchii și mintea, să ne păstrăm mobilitatea, să ne protejăm articulațiile - acesta ar trebui să fie credo-ul nostru pentru începutul anilor de aur. Așadar, să ne creștem apetitul pentru "carpe diem" - trăirea intensă a fiecărei zile. Activitatea pe toate planurile ne ajută să depășim și perioadele de secetă emoțională, pe care, deseori, obișnuim să le compensăm mâncând mai mult decât ar trebui. Mișcarea este terapia noastră profilactică gratuită și cu efecte multiple: ea acționează atât contra stărilor depresive, cât și a bolilor cardiovasculare. Ideale sunt activitățile sportive care ne solicită moderat, având totodată o eficiență deosebită, de exemplu plimbările lungi, yoga, bicicleta ergometrică și gimnastica la domiciliu.
Iar consecvența cu care le practicăm este mai importantă decât intensitatea efortului depus. Acum, creierul nostru își reduce treptat productivitatea. Dacă vom constata că ne slăbește memoria și puterea de concentrare, putem apela cu încredere la gingko biloba. De asemenea, exercițiile de gimnastică a minții și contactele sociale cultivate intens ne ajută să rămânem în formă. Rețineți un amănunt important: carențele hormonale fac ca oasele noastre să devină mai poroase și mai fragile. O alimentație bogată în calciu și expunerea la razele ultraviolete stimulează producția proprie de vitamină D a organismului - însă trebuie evitat soarele puternic de la prânz. Cine nu stă destul la soare se poate ajuta cu suplimente nutriționale adecvate.