"Stăteam așezați pe pământ, mai mulți oameni, pe un singur șir. Prin fața noastră, cu pași domoli, se plimba Sai Baba. Deodată, s-a oprit în dreptul profesorului Karlis Osis, a întins mâna dreaptă, cu palma deschisă în jos, către pământ și, cu degetele răsfirate, a început să realizeze în aer cu repeziciune mișcări circulare. În câteva secunde, sub palma sa, ca de nicăieri, a apărut o substanță cenușie, sub formă de granule, asemănătoare unui nisip. Cu toții priveam uluiți cum particulele se transformau, treptat, în cenușă. Sai Baba a ridicat mâna și pulberea s-a disipat peste capetele noastre. «Magicianul» stătea chiar în fața ochilor noștri, la mai puțin de un metru, și pot confirma, fără putință de tăgadă, că cenușa se materializase doar din aer", povestea Erlendur Haraldsson, renumit cercetător, profesor de psihologie la Universitatea din Islanda. În anii '70, profesorul Haraldsson, împreună cu Karlis Osis, cercetător în domeniul paranormalului, au avut ocazia să îl întâlnească pe faimosul mistic indian Sai Baba și, conform afirmațiilor celor doi savanți, au fost martorii unor adevărate minuni.
Sathya Sai Baba, născut în 1926, într-un cătun îndepărtat al statului Andhra Pradesh din sudul Indiei, este cunoscut în întreaga lume sub numele de "Avatar", ceea ce în credința hindusă reprezintă încarnarea umană a Divinității. Despre el se spune că avea capacități paranormale, fiind înzestrat cu darul clarviziunii și al telepatiei. Conform martorilor, gurul indian avea puterea de a transforma aerul, concretizându-l în mod miraculos în diferite obiecte, în alimente sau în vibhuti, cenușa sacră, atotvindecătoare. Sub privirile a mii de oameni, inclusiv maeștri ai iluzionismului sau oameni de știință, Sai Baba, prin puterea minții, făurea din aer bijuterii din aur, inele și lanțuri scumpe, pe care le oferea mulțimii. Uleiuri parfumate se iveau ca de nicăieri, din văzduh, prelingându-i-se din degete.
Deși a fost un personaj extrem de controversat, nimeni nu a reușit vreodată să dovedească că "miracolele" săvârșite de Sai Baba sunt simple trucuri iluzioniste. Capacitățile sale au fost socotite de unii demonice, dar câți oameni cu asemenea puteri miraculoase nu au fost considerați ca fiind în slujba diavolului, prigoniți, torturați, arși pe rug, chiar de către Biserica care, câteva secole mai târziu, i-a trecut în rândul celor sfinți?
Despre Marele Mucenic Ciprian de Cartagina care, la finele vieții, a suferit o moarte martirică, pentru refuzul său de a se lepăda de Dumnezeu și a reveni la credința politeistă, se spune că în copilărie și adolescență a fost sub oblăduirea diavolului. Scrierile vechi povestesc că tânărul, încredințat unui vrăjitor, deprinsese "meșteșuguri drăcești", reușind "a schimba văzduhul, a porni vântul, a slobozi tunete și ploi." Se pare că el avea puterea de a se ridica în văzduh, de a pluti printre nori, de a umbla pe ape. Dar oare aceste abilități miraculoase i-au dispărut Sfântului Ciprian odată cu primirea Tainei Sfântului Botez, sau Mucenicul, ce fusese din naștere înzestrat cu haruri divine, doar își călăuzise forțele în slujba Celui de Sus, întru apărarea creștinismului?
Sfinții care plutesc în văzduh
În mai toate culturile și religiile lumii există legende și istorisiri despre personaje enigmatice care, doar prin puterea minții, reușeau să făurească din văzduh obiecte concrete, materiale. În scrierile religioase există multe referiri la călugări creștini care, asemeni lui Hristos, aveau puterea de a "produce din nimic" alimente, oferind astfel hrană celor năpăstuiți de soartă. Unul dintre primii călugări ai lavrei Pecerska din Kiev, Feodosie, în veacul al XIII-lea, a umplut, de nenumărate ori, prin forțe miraculoase, hambarele mânăstirii. Astfel de capacități au deținut mai mulți asceți ruși isihaști, printre care și Sfântul Serghie de Radonej, numit și "îngerul păzitor al Rusiei", despre care se spune că avea și darul de a se ridica în văzduh.
Se povestește că în chilia unde se nevoia a fost adus odată un mujic care căzuse grav bolnav. Sfântul Serghie a rugat oamenii să iasă afară din odaie și, îngenunchind, s-a cufundat în molitvă. Deodată, muribundul și-a venit în simțiri și l-a văzut pe Sfântul Serghie stând în genunchi, doar că nu pe pământ, ci plutind în aer, deasupra podelei.
Deși pare incredibil, asemenea cazuri nu sunt singulare. Aproape toate religiile lumii pomenesc despre fenomenul levitației. În credințele orientale, omul poate atinge această stare în mod conștient, prin diverse practici, prin profundă meditație, prin stăpânirea artei respirației sau controlul circulației energiei vitale. În creștinismul răsăritean există sute de exemple de sfinți care, prin puteri miraculoase, s-au înălțat în aer. Se spune că Serafim de Sarov, în timpul rugăciunilor, se desprindea de pământ, levitând minute în șir, iar Sfântul Vasili Blajenâi cel nebun întru Hristos, sub privirile a sute de oameni, s-a ridicat în văzduh, călcând pe apa râului Moscova.
Olivier Leroy, scriitor și teolog romano-catolic, în celebra sa carte, "Levitația", susține că în catolicism au existat peste două sute de sfinți care, conform cronicilor și scrierilor religioase, aveau capacitatea de a levita. Poate cel mai uluitor caz a fost cel al călugărului franciscan Iosif din Cupertino (Giuseppe Desa), cel care se avânta brusc în văzduhuri, plutind în aer ore în șir.
Călugărul cu aripi
Giuseppe Desa s-a născut în anul 1603, într-o familie de țărani săraci din satul Cupertino, situat în sudul Italiei. Încă din primii ani a fost un copil neobișnuit de pios, exprimându-și în nenumărate rânduri dorința arzătoare de a îmbrăca rasa monahală. La 17 ani a fost primit, ca frate laic, într-o mânăstire de călugări din Ordinul Capucinilor și, la scurt timp, a fost trimis să studieze teologia. Se pare însă că tânărul Giuseppe nu era prea ager la minte și nici nu avea prea mult drag de carte, astfel că, după câteva luni, călugării i-au cerut să părăsească mânăstirea, considerându-l nevrednic. Dar dragostea de Dumnezeu și spiritul său perseverent i-au dat tăria de a merge mai departe pe calea pe care de mic dorise să pășească. Călugării franciscani de la mânăstirea de lângă satul natal l-au primit în rândurile lor și, în 1628, a fost hirotonit. Se pare ca la scurt timp după aceasta, au început să se manifeste abilitățile sale "supranaturale". Mărturiile epocii afirmă că se autoflagela pentru a atinge starea de extaz religios și apoi, în profundă rugăciune, se ridica în aer. Prima oară când mulțimea l-a văzut plutind în văzduh a fost în ziua Sărbătorii Sfântului Francisc de Assisi. Fratele Iosif participa la procesiune, alături de ceilalți călugări și credincioși, când, deodată, s-a desprins de la pământ, menținându-se în aer, deasupra mulțimii. Oamenii îl priveau năuciți, cu gurile căscate, încremeniți de spaimă. Când a revenit pe pământ, Iosif parcă s-a dezmeticit și, realizând ce se întâmplase, a fugit, ascunzându-se în casa mamei sale.
După acest "incident", viața călugărului Iosif s-a schimbat cu desăvârșire. În timpul rugăciunilor, de câte ori cânta imnuri bisericești sau doar la auzul numelui Mântuitorului, fratele Iosif cădea într-o stare de semi-conștiență, se înălța în văzduh, plutind în aer deasupra confraților săi. Asemenea "zboruri" neașteptate au avut loc și în timpul slujbelor bisericești la care participau toți credincioșii comunității, tulburându-i. Astfel că episcopul mânăstirii s-a văzut nevoit să ceară ca fratele Iosif să fie mutat într-un alt așezământ duhovnicesc, mai retras, cu speranța că acolo sufletul său se va domoli.
Și așa a început periplul bietului frate Iosif, ce ajunsese să fie prigonit, mutat dintr-o mânăstire în alta, judecat pentru "îndeletniciri diavolești". A fost supus la interogatorii chinuitoare și suspectat de erezie. Scrierile religioase povestesc că fratele Iosif a ajuns până la Roma, în fața Suveranului Pontif Urban al VIII-lea. Se spune că atunci când s-a aplecat smerit să-i sărute picioarele vicarului lui Hristos, "călugărul cu aripi", așa cum fusese supranumit, s-a simțit deodată inundat de o venerație atât de profundă, încât s-a ridicat în aer. Pontiful a fost atât de profund impresionat de minunea pe care o văzuse cu ochii săi, încât a propus ca fratele Iosif să fie sanctificat, dar, din păcate, Papa Urban al VIII-lea a murit înaintea călugărului Iosif.
În 1663, după mai bine de 18 ani de peregrinări prin diferite mânăstiri, după ani de izolare completă, de cercetări și interogatorii interminabile, călugărul cu aripi și-a luat, în sfârșit, ultimul zbor către Slava Cerului, de data aceasta fără de întoarcere. În ultimele sale zile, deși suferea din cauza bolilor care îl năpădiseră, părea fericit de călătoria care avea să urmeze. După taina spovedaniei, a spus cu zâmbetul pe buze: "Măgarul a început deja să urce pe munte!". Patru ani mai târziu, Giuseppe Desa a fost sanctificat, și astăzi Sfântul Iosif este patronul spiritual al călătorilor, al aviatorilor, astronauților și al oamenilor cu deficiențe mintale.
Levitație sub lupa științei
Abia peste câteva veacuri abilitatea de a levita nu a mai fost socotită un instrument diavolesc și a început să fie atent studiată de cercetătorii din diverse domenii. În 1868, comunitatea oamenilor de știință avea să fie zguduită de una dintre cele mai mari controverse ale secolului al XIX-lea. Ziarele britanice ale vremii titrau cu litere mari, pe prima pagină: "Cazul straniu al omului care zboară". În articolele cotidianelor se relata cum mediumul scoțian Daniel Dunglas Home, sub privirile mai multor membri ai unei societăți filantropice, s-a desprins de pământ, fără ajutorul vreunui mecanism, s-a ridicat în aer, a zburat pe fereastra imobilului în care se aflau și, răsucindu-se în aer, a reintrat în zbor pe o altă fereastră.
Pentru a convinge că nu este nici șarlatan, nici iluzionist, Home a acceptat să ofere mai multe demonstrații, levitând sub atenta urmărire a medicilor, fizicienilor, jurnaliștilor. Iată ce scria editorul cotidianului american "The Hartford Times": "Deodată, când nimeni nu se aștepta, domnul Home s-a înălțat în aer. În acel moment, îl țineam de mână. M-am uitat imediat la picioarele lui: Home levita în aer, la 30 de centimetri de podea. Apoi a coborât pe dușumea și iarăși s-a ridicat în aer. Mișcarea s-a repetat de două ori, iar a treia oară, Home s-a urcat până la tavan!"
Se pare că martori la "zborurile" sale au fost și oameni celebri, ca Napoleon al III-lea, regina Țărilor de Jos, Sofia de Württemberg, scriitorul Mark Twain. Savanții nu au reușit să demonstreze că Dunglas Home a fost un farsor, ajungând la concluzia comună că, dacă Home nu levitează, înseamnă că el este cel mai mare maestru al inducerii sugestiei hipnotice.
O confirmare neașteptată
În ciuda numeroaselor mărturii despre oameni care dețin abilitatea de a se înălța în văzduh, de a controla forțele aerului și de a-l transforma, concretizându-l în obiecte palpabile, asemenea cazuri au fost socotite, timp de decenii, ca fiind miracole sau fenomene la granița dintre ficțiune și legile uneori controversate ale științei.
În anul 2012, însă, cercetătorii ruși de la Universitatea din Celiabinsk, din Urali, au anunțat o posibilă descoperire senzațională, care ar putea explica aceste fenomene percepute ca fiind paranormale. Experții au emis ipoteza că gazele din care este compusă atmosfera Pământului își pot modifica numărul atomic, transformându-se în alte elemente chimice. Asta înseamnă că, cel puțin teoretic, aerul se poate metamorfoza. Iar pentru aceasta, este nevoie doar de o descărcare electrică de o anumită putere. "Aerul se compune din gaze ușoare, ceea ce înseamnă că radiațiile electromagnetice ar putea sintetiza din el diferite elemente. Astfel, cel puțin în teorie, se poate explica fenomenul materializării aerului și levitația. Ar putea fi vorba despre o compactare a aerului, în așa fel încât oamenii să poată merge, efectiv, prin văzduh", susține Serghei Godin, fizician, cercetător al Universității din Celiabinsk.
Furtunile îmblânzite
În cronica veche rusească intitulată "Poveste despre anii trecuți", ce datează din veacul al XI-lea, se povestește despre capacitățile uimitoare ale slavilor, nu numai de a se ridica în văzduh și de a călători astfel prin spațiu, dar și despre puterile lor de a subjuga și dirija "duhurile" aerului. Se spune că știau să citească informațiile ascunse în forțele vântului, știau să interpreteze mesajele transmise de natură. Conform credinței lor, aerul ascundea informații despre trecut și viitor, semne, avertizări, prorociri ce le erau transmise direct din Cer. Numai marii înțelepți, magii și "cititorii în stele" puteau să citească și să descifreze aceste mesaje. Se pare că slavii știau, de asemenea, să controleze forțele naturii, folosindu-le, la nevoie, atât ca arme împotriva dușmanilor, cât și ca metode de tratament sau prelungirea tinereții.
Încă din timpuri străvechi, oamenii au visat să poată stăpâni vremea, folosind-o ca pe o armă. Conform specialiștilor în meteorologie, în ultimele decenii ale acestui secol au existat mai multe taifunuri și uragane care s-au format în mod neobișnuit, brusc, de nicăieri, materializându-se deodată și manifestându-se de parcă ar fi fost manipulate. Pe bună dreptate, oamenii de știință s-au întrebat cine ar putea provoca asemenea urgii și cine ar putea deține asemenea capacități? Astfel, s-a emis ipoteza neobișnuită că manifestările atmosferice, vânturile, fronturile de aer, uraganele, furtunile ar putea avea inteligență, acționând după propria voință.
Ideea pare desprinsă dintr-un film științifico-fantastic, și totuși, cum altfel s-ar putea explica mărturiile zecilor de aviatori care susțin că, de nenumărate ori, în special în timpul zborurilor lungi, au simțit că starea vremii acționează conform unui plan conștient, ca și cum ar fi vie?!
Un caz de acest gen a fost relatat în anul 2010, în ziarul "Moskovskie Novosti", de către Nicolai Gavrilov, colonel în aviația rusă. Pilotul a povestit cum, în urmă cu câțiva ani, în timpul unui zbor, s-a confruntat cu o situație complet anormală. "Conduceam o expediție în Antarctica. Nimeni în lume, în afară de echipa noastră, nu a reușit să parcurgă cu elicopterul un asemenea zbor riscant: de pe coastele Americii de Sud, până pe țărmul tărâmului înghețat", povestea pilotul la finalul expediției. Se pare că aventura piloților ruși a început pe drumul de întoarcere. "Totul se desfășurase normal. Deodată, când până la baza de aterizare mai rămăseseră doar 100 de kilometri, asupra elicopterului s-a abătut un vânt năprasnic, iscat ca din senin. Viteza elicopterului a scăzut brusc la 20 de km/oră. Mai aveam combustibil pentru 40 de minute de zbor, ceea ce însemna că în 40 de minute vântul puternic ne-ar fi aruncat în apele Oceanului Pacific. Am înțeles atunci că nu mai există scăpare. Am transmis prin radio un mesaj către turnul de control. Atunci, în clipele acelea de panică, s-a întâmplat ceva ce nu poate fi numit decât miracol: vântul ne-a ajutat! La altitudinea de maximum 100 de metri pe care o aveam, vântul a scăzut brusc, în timp ce de la turnul de control ni s-a comunicat că el continua să bată la sol cu o viteză de peste 180 de km/oră. Viteza lui s-a modificat, ca și cum aerul ar fi vrut să ne salveze, ca și cum ar fi fost viu!"
Enigma templelor vechi
Cu toate cunoștințele pe care astăzi știința le deține, structurile gigantice din piatră, răspândite pe întreaga planetă, reprezintă încă pentru savanți o enigmă. Cum au fost ridicate blocurile uriașe din piatră care alcătuiesc Piramidele din Egipt? Care a fost tehnica de construire a Templului lui Jupiter din Liban, care este format din blocuri grele de peste 100 de tone? Și cum au deplasat băștinașii din insula Paștelui statuile ce cântăresc peste 70 de tone și au o înălțime de mai bine de zece metri? Conform unei teorii, un răspuns posibil ar fi acela că înaintașii noștri dețineau cunoștințe și capacități deosebite, care le permiteau să înfrunte până și gravitația. Oare omul modern va reuși vreodată să descifreze tainele aerului și, prin puteri acum neștiute, să se folosească de forțele sale?!