"Europarlamentarii mandatați de noi, fie lenevesc, fie votează contra intereselor noastre"
- Spre sfârșitul lunii trecute, au fost depuse la Biroul Electoral Central listele de candidați la Parlamentul European (PE). Remarcați surprize în alcătuirea lor?
- Au depus liste de candidați 15 partide, dar tot nu prea avem de unde alege. Dacă am analiza cu atenție, poate că din toate listele am putea încropi una singură, cu adevărat bună, de oameni care fie se pricep, fie sunt onești și pot învăța repede ce au de făcut. Toate partidele mari au optat pentru garniturile vechi de candidați, pe care le-au mai împănat pe ici, pe colo, cu nume noi. Este dezamăgitor că listele PSD și PNL sunt în continuare tributare relațiilor de familie. Neliniștitor este și că, deși sunt conduse de două veterane ale vieții parlamentare, cum sunt Corina Crețu, la PSD, și Norica Nicolai, la PNL, au fost preferate drept lideri de listă două doamne care nu s-au dovedit foarte atașate valorilor europene. Ele au avut o atitudine constant critică față de UE, nu pentru motive reale, ci din rațiuni de afiliere la un bloc sau altul de partide din PE. Pe aceleași considerente, europarlamentarii liberali și pesediști au votat împotriva bugetului UE, în care România primea o suplimentare importantă de fonduri. Au ignorat interesul național în favoarea celui de alianță politică. Cu astfel de atitudini îndepărtezi și bruma de interes a electoratului pentru alegerile europene. Mai ales că politicienii nu au pus deloc în dezbatere importanța prezenței noastre în structurile de decizie ale UE. Nu au explicat electoratului de ce e important ce se hotărăște la Bruxelles, că legislația de acolo se aplică și în România, mai devreme sau mai târziu.
Pe de altă parte, odată ajunși în PE, europarlamentarii mandatați de noi fie lenevesc, fie votează contra intereselor noastre. Un alt motiv să privești cu scepticism alegerile europene. Sigur că sunt și excepții, ca Monica Macovei, care nu doar că a fost declarată cel mai bun membru al PE, dar a reușit să obțină legiferarea unei propuneri a sa, privind confiscarea extinsă a averii în cazurile de corupție. Ceea ce este aproape o revoluție în domeniu și o măsură care va fi aplicată în toate țările UE, inclusiv în România. Deci, dacă îți faci serios treaba ca parlamentar european, e o muncă grea. Numai că ai noștri o iau în general ca pe un fel de sinecură și ca pe o poziție din care poți să-ți angajezi rubedeniile și prietenii. De altfel, politicienii români înțeleg greșit și miza politică a alegerilor europene, pe care le văd numai ca pe o tendință de vot pentru viitoarele alegeri prezidențiale și parlamentare naționale. Premierul Victor Ponta mai speră la un scor bun la alegerile europene pentru alianța electorală PSD-UNPR-PC-UDMR și din dorința de a înclina balanța din PE în favoarea socialiștilor, care să preia astfel conducerea UE de la Populari. Prin urmare, mizele alegerilor europene din luna mai sunt, pentru politicienii de la București, cu totul altele decât cele privind întărirea PE, introducerea unei legislații mai bune pentru cetățenii europeni; dezvoltarea unor proiecte-alternativă de alimentare cu gaz a statelor UE, pentru a împiedica șantajul rusesc; nici altele care țin de interesele continentale: protejarea mediului, imigrația ilegală, sănătate, demografie etc.
"Nu cred că independenții au șanse de-a fi aleși, câtă vreme nu sunt ajutați, fie și în mod neasumat,
de către un partid"
- În această cursă s-au înscris și 11 independenți, cei mai mulți de până acum. E o performanță, având în vedere că fiecare a avut nevoie de 100.000 de semnături de susținere a candidaturii. În 2009, au putut să-și depună candidaturile numai doi independenți. Ce șanse de a fi aleși au?
- Aici se cuvine remarcată manevra abilă pusă la cale de Elena Băsescu și Partidul Mișcarea Populară. Întâi, ea a anunțat că va candida ca independent și a început să strângă semnături. Și data trecută candidase ca independent, susținută însă de PDL. Acum ne așteptam să fie sprijinită de PMP. La un moment dat, însă, câțiva lideri ai PMP i-au cerut public Elenei Băsescu să candideze pe listele partidului, unde i-au și rezervat locul doi. În cele din urmă, și virtuala candidată, și liderii PMP, au anunțat că fiica președintelui va intra în partid, dar renunță la candidatură, ca să nu se mai spună că e ajutată să-și asigure un loc la Bruxelles. Dintre independenții care și-au depus listele cu semnături de susținere, cel mai cunoscut este Mircea Diaconu. Domnia sa a fost declarat incompatibil de către ANI, lucru confirmat de o instanță de judecată, care i-a interzis să mai candideze la o funcție publică până în anul 2015. Din acest motiv, PNL nu l-a pus pe listele sale. Atunci, Mircea Diaconu s-a supărat și vrea să candideze independent. Firește, Antena 3, mânată de Dan Voiculescu - Felix (pe numele său de turnător), un alt luptător contra justiției, a susținut campania de strângere de semnături pentru Mircea Diaconu, care, cu acest ajutor neprețuit, a dat cel mai jalnic spectacol al carierei sale de actor. Acum, să sperăm că Biroul Electoral Central îl va opri din cursă, respectând legea, căci altfel ar însemna că legea este numai pentru unii.
În altă ordine de idei, nu cred că independenții au șanse de-a fi aleși, câtă vreme nu sunt ajutați, fie și în mod neasumat, de către un partid. Nu au participat la niciun fel de alegeri și contextul nu s-a schimbat radical între timp. E foarte puțin probabil să reușească și pentru că, în general, nu sunt cunoscuți. Or, oamenii nu mai merg la urne nici să voteze liste de partid, darămite să dea votul unor anonimi. Cei care se mobilizează la vot sunt mai ales membrii și fanii partidelor. Pe urmă, și dacă ar câștiga mandatele, fără o afiliere partinică, independenții sunt cam ai nimănui și în PE. Nu pot face mai nimic, nici chiar dacă ar fi harnici și onești. E nevoie să ai un partid în spate, care să se afle într-o alianță cu altele în PE, pentru a reuși să treci prin legislativ un raport, să propui o modificare, să blochezi vreo inițiativă care dăunează intereselor naționale etc.
"Dreapta românească nu va învinge Stânga, dacă rămâne dezbinată"
- Dreapta franceză, aflată acum în opoziție, a câștigat alegerile locale din 30 martie a.c. De asemenea, un sondaj de opinie proaspăt arată că în alegerile europene desfășurate în Franța, UMP, principalul partid de dreapta, ar lua 24%, Frontul Național - 22%, iar Partidul Socialist - 18%. Există un reviriment al Dreptei la nivelul UE? Se poate transmite și în România?
- N-aș spune că în Franța s-a înregistrat o victorie a Dreptei, cât mai ales o înfrângere a Stângii. Stânga a dezamăgit cumplit. Și rar s-a văzut un președinte care să cadă mai repede în sondaje decât François Hollande. Prin urmare, pe fondul pierderii încrederii electoratului în Hollande și în guvernul său, s-a produs o revenire a Dreptei și, mai ales, o revenire în forță a extremei drepte, a Frontului Național, sub conducerea Marinei Le Pen. FN a obținut cel mai bun scor din istoria sa, aproape 7% în alegerile locale. Când se epuizează încrederea în partidele democratice, au de câștigat extremiștii, fie de Stânga, fie de Dreapta. Așa se explică tendința de creștere a Frontului Național din Franța. Noi nu avem un partid similar, sau avem, eventual, PRM, care și-a depus la europarlamentare două liste, cu două conduceri separate, una a lui Gheorghe Funar, cealaltă a lui Corneliu Vadim Tudor. Dar nu știm dacă va fi admisă vreuna din liste la BEC, având în vedere conflictul în justiție dintre cele două aripi, care s-ar putea invalida reciproc. Iar în sondaje, PRM nu mai există. Cât despre Dreapta noastră, evoluția ei nu este promițătoare. Ca să-și ia revanșa, ar trebui să se unească. Așa, singure, partidele care se revendică de dreapta - începând cu PDL și PNL, care sunt cele mai mari, urmând cu PMP, care e tot mai vizibil și mai întremat, și continuând cu Noua Republică, Forța Civică și PNȚCD -, nu vor reuși să înfrângă blocul socialist PSD-UNPR-PC, la care s-a adăugat UDMR. Stânga este la putere, are pe mână bani de dat pe pomeni electorale, are canale media puternice... Și, oricum, câteva dintre partidele de dreapta nu vor trece de pragul electoral de 5%.
- Recent, Vasile Blaga, liderul PDL, partid afiliat la PPE, a spus că unificarea Dreptei în România va începe cu fuziunea PDL cu PNL, probabil până în 2016. Se pregătește ceva în acest sens? Este credibil un asemenea scenariu, după luptele duse de PNL cu PDL, după trădarea PNL, care a dat PDL afară de la guvernare și s-a aliat cu socialiștii, și după prestația sa la guvernare, care a fost scandaloasă și soldată cu dosare penale pentru miniștrii săi corupți?
- Liberalii și democrat-liberalii nu au fuzionat nici când erau pe val, cu Alianța DA. Cu atât mai puțin cred că ar face-o acum. Dar, desigur, n-ar fi rău să existe un singur mare partid de dreapta, afiliat la Partidul Popular European, care este semnificativ în Parlamentul European. Mi se pare însă imposibil, pentru că ani în șir, PNL și PDL au acumulat multe toxine, care nu pot fi eliminate așa repede, și pentru că liderii lor nu au dovedit că sunt capabili să gândească strategic. Fuziunea e mai degrabă o ipoteză de lucru a unor specialiști din spatele politicienilor, care știu că asta e soluția corectă, dar e departe de a deveni realitate. Vanitățile și interesele mici, imediate, nu îi lasă pe liderii PNL și PDL să vadă imaginea de ansamblu și să găsească un drum comun spre același țel. E posibil, totuși, ca presiunea exercitată de forța Stângii să ducă la o alianță PNL-PDL, în turul doi al alegerilor prezidențiale din acest an și, eventual, în alegerile parlamentare din 2016. Însă, dacă așa vor sta lucrurile, s-ar putea ca niciun candidat de dreapta să nu ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale. Iar de noul președinte va depinde mult cine va fi premier și în 2016.
- PNL pierde oameni, după ce a ieșit din USL și de la guvernare. Același fenomen de migrație împuținează și PDL. În ritmul în care se petrece această "hemoragie", de la un moment dat încolo nici nu va mai conta dacă PNL și PDL ar fuziona.
- E o situație dramatică, într-adevăr. Le pleacă parlamentari, în special, dar și primari, și consilieri locali și județeni. Aceștia din urmă se declară independenți, ca să nu-și piardă mandatele, însă ei sunt deja înregimentați în tabăra Puterii, pentru că de acolo vin fondurile și privilegiile. De la PDL pleacă și în opoziție, la PMP, care pare mai promițător, cu Traian Băsescu locomotivă. Traseismul este în floare la noi, pentru că sentimentul de apartenență la un program, la un set de principii, de valori, ori simpla recunoștință că partidul ăla te-a pus unde ești nu au contat niciodată.
"Nu putem avea încredere în Vladimir Putin"
- Pentru ultima întrebare, vă propun să ne referim la politica externă. Mai exact, la ceva ce ne interesează în cel mai înalt grad, pentru că se întâmplă în proximitatea noastră. Cât de tare trebuie să ne îngrijoreze criza ucraineană în continuare?
- Nu e nimic de natură să ne liniștească. Nu putem avea încredere în declarațiile lui Vladimir Putin. Știe foarte bine să își ascundă adevăratele intenții și să atace la momentul oportun. A păcălit Occidentul mult timp, în felul ăsta, iar acum l-a luat prin surprindere din nou. Putin avansează pas cu pas în planul lui de refacere a imperiului sovietic. Nu se teme de Occident, nici de sancțiunile acestuia și nu se va opri din expansiune decât din strategie sau pentru a-și trage sufletul. A înțeles că își poate permite multe, pentru că Vestul i-a lăsat mult teren de manevră, pentru că UE nu are o politică externă unică și pentru că SUA nu mai sunt atât de vigilente ca odinioară, cu un președinte mult prea permisiv și lipsit de reflexe de apărare. E limpede că liderul de la Kremlin vrea să recupereze din teritoriile pierdute prin destrămarea URSS și să-și mărească zona de influență, așa încât să opună Uniunii Europene propria Uniune Euro-Asiatică. Și pentru asta, folosește toate mijloacele: bani, putere economică, alianțe politice și, la nevoie, forța. Momentul de față este unul de respiro pentru Putin, dar să nu ne amăgim că se va opri. Rusia nu va renunța niciodată la tentațiile ei imperiale. Peste toate, atmosfera de conflict face și mai grea redresarea economică a Europei, ieșirea ei din criză. Vechea civilizație europeană, bazată pe valori democratice, este amenințată din prea multe părți și riscă să sucombe.