Răspuns pentru ADELA - București, F. AS nr. 1111 - "Am descoperit că sunt infectată cu HPV și nu știu cum să procedez în continuare"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

De la bun început trebuie precizat că displazia colului uterin, constatată în cazul dvs. prin test Papanicolau și colposcopie, nu este neapărat un cancer dar, cu sigu­ranță, poate indica o zonă care s-ar pu­tea maligniza. În mod obișnuit, depis­tarea unei anomalii a celulelor de la suprafața colului uterin atrage după sine și necesitatea unui test supli­men­tar, prin prelevarea unei mostre de țesut (biopsie), a cărui analiză de laborator să con­firme displazia și să-i arate severitatea. Abia apoi, în func­ție de rezultatul examenului histopatologic, se poate recomanda un tratament anume sau doar monito­ri­zarea (supravegherea) afecțiunii. Pornind de la certitudinea că, netratată, displazia colului uterin poate duce la apariția unui proces neoplazic, cred că este necesar să cunoașteți și variantele de trata­ment posibile în astfel de situații, chiar dacă medicul dvs. curant a propus, din start, îndepărtarea unei porțiuni a colului uterin prin conizație. Supravegherea presu­pune o perioadă de timp în care se va vedea dacă organismul nu "re­zolvă" problema singur.
* Cauterizarea cu ansă (ex­cizia electrochirurgicală) presu­pu­ne îndepărtarea țesutului anormal, cu ajutorul unui fir subțire (ansă) prin ca­re circulă un curent elec­tric atent controlat.
* Intervenția cu la­ser - prin care țesutul anormal este ars (vapo­rizat), cu ajutorul unei raze de lumină de ener­gie mare. Această proce­dură afectează puțin sau deloc țesuturile înconju­rătoare.
* În sfârșit, coniza­ția, prin care se îndepăr­tează o porțiune a colului uterin, este procedura care se folosește în cazul displaziilor mai profunde sau mai îngrijorătoare. Sigur, rămâne la latitudinea dvs. să analizați aceste posibilități de tratament și să vă orientați spre conduita terapeutică mai convenabilă și, în același timp, mai puțin invazivă. Oricum, în acest context, orice femeie trebuie să știe că mai mul­te tipuri de papilomavirus uman (HPV) sunt res­pon­sabile de cel puțin 95% din cazurile de cancer de col uterin. Atunci când este expus la HPV, sistemul imu­nitar reacționează la majoritatea femeilor, împiedi­când virusul să facă vreun rău. În puține cazuri, însă, virusul supraviețuiește mai mulți ani, înainte de a transforma celulele de la suprafața colului uterin în celule anormale.
Și medicina naturistă are un cuvânt de spus în combaterea infecției cu papilomavirus uman și a leziunilor provocate de acesta, la nivelul colului ute­rin. Se obțin bune rezultate în această privință, prin administrarea unor remedii capabile să anihileze și să stopeze proliferarea virală, cum sunt Citonatul, Năpraznicul, Cartilajul de rechin, Gheara-mâței, Res­veratrolul, Indolii (Indol-3-carbinol) și, în spe­cial, Coriolus pentru proprietățile sale puternic imu­nostimulante, antivirale și antineoplazice.
La fel de utile și importante sunt și irigațiile zinice cu decoct de mărul-lupului, la care se adaugă o lin­guriță de alcoolatură de Tuia.
Să auzim numai de bine!

Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor și homeopat - București.
Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com


"Am tinea manum hiperkeratozică și niciun remediu n-a fost de folos"
(Răspuns pentru CORNELIA HAIDĂU, F. AS nr. 1064)


Stimată doamnă, nu pot să vă dau vreun tratament din "Țara Sfântă", însă pot să fac unele observații și să vă sugerez niște soluții. Tinea manum este con­si­de­rată o infecție cutanată dată de fungi (adică "ciu­perci"), un soi de microb care se hrănește cu țesut mort. Stratul extern al pielii este compus din celule ne­­vitale, bogate în proteine, numite keratine. De re­ți­nut că unii dintre acești fungi din speciile - Can­dida, Tri­cophyton și Microsporum (toate cauza­toare de tinea manum) sunt "rezidenți" normali ai pielii, cau­zând boala doar în anumite circumstanțe. De re­gu­lă, tinea manum afectează o mână, nu pe ambele, iar atunci când sunt două mâini afectate, trebuie pusă și pro­blema altor boli (psoriazis, eczemă). Ea poate fi hiperkeratozică, așa cum v-ați descris cazul (adică pie­le îngroșată din cauza acumulării de keratină), poa­te fi circi­nată (o arie bine delimitată, ce crește în dia­metru, cu margini active și centru inactiv), poate fi interdigitală (cu piele albă, ce se des­cuamează ușor). Infecția poate fi trans­misă de la om la om, de la ani­male la oameni sau poate fi luată din pământ. Mân­cărimea este frecvent întâlnită, iar factorii favo­rizanți sunt excesul de umezeală la nivelul mâinilor (spălatul prea des al vaselor, mănuși ocluzive), contactul cu alte părți infectate ale cor­pu­lui. (Diagnosticul se ela­bo­rea­ză în laboratoarele specializate fie prin găsi­rea cu ajutorul microscopu­lui a organis­melor într-o solu­ție specială cu hidroxid de potasiu, fie prin cultura și iden­tifi­carea organis­melor în mediile de cul­tură potrivite.)
Există multe motive pentru care un tratament să nu func­ționeze. Lipsa de răspuns a pacientului, folo­sirea incorec­tă a medicației, tratament ne­cores­pun­zător. Neavând infor­mații legate de tratamentul ur­mat de dvs. și de felul în care l-ați folosit, este greu să emit păreri. Acestea fiind spuse, abordările naturiste care v-ar putea fi la îndemână ar in­clude:
* Reducerea umezelii la ni­velul mâinilor, ceea ce pre­supune uscarea mâinilor după ce au fost spă­late. O atenție specială trebuie acordată spațiilor din­tre degete, mai ales la oamenii supra­ponderali.
* Mănușile protectoare sunt utile pentru cei cu ocupații care presupun contact prelungit cu apa. Fiind­că mănușile sunt de obicei din cauciuc, ar putea fi util să se poarte pe dedesubt mănuși din fibre natu­rale, reducând, astfel, șansele ocluziei la nivelul mâi­nilor.
* Pudra de talc este utilă în prevenirea bolii, fiind aplicată după ce mâinile au fost uscate. Se acor­dă atenție deosebită spațiilor interdigitale.
* Creme hidratante - ar trebui folosite de cei cu tendință de uscare a pielii mâinilor, căci aceasta fa­vorizează apariția fungilor.
* Cremele cu sulf sau uree pot fi de folos. Prima este utilă și pentru mâncărime, iar cea de-a doua, pen­tru hiperkeratoză.
* Ulei din planta Melaleuca ("Tea tree") este considerat a avea proprietăți antibacteriene și antifun­gice. Se aplică local.
* Extras din semințe de grepfruit - este consi­derat a avea proprietăți antimicrobiene. De regulă, se comercializează în soluții cu glicerină. Se aplică local.
* Dietă - multe vitamine: A, B, C; zinc și seleniu, care ajută pielea.
* Oțetul este considerat un bun dezinfectant. Mâinile sunt băgate în el câteva minute pe zi.
* Plante medicinale - Gheara-mâ­ței; de aseme­nea, usturoiul și ceapa ar putea să fie de folos pentru imunitate.
* Homeopatia - este foarte utilă în tratamentul acestei afecțiuni. Unele medicamente precum Calca­rea carbonica, Candida albicans, Graphites, Phyto­lacca, Psorinum, Sulphur sunt utile. Însă, în urma experienței personale, am constatat că tratamentele constituționale, individualizate, merg mai bine.
* Acupunctura - se recomandă mai ales pentru mâncărime, nu pentru vindecarea propriu-zisă. Medi­cina holistică ar putea considera afecțiunea descrisă de dvs. ca fiind cauzată de un exces de căl­dură ce con­­sumă lichide organice sau de un exces de căldură-vânt. Astfel, eliminarea căldurii și a vân­tului, folo­sind punctele de acupunctură Intestin gros, Ficat, Plă­mân și puncte locale, ar putea ajuta. Vă urez succes!

Dipl. ing. OVIDIU MIRCEA POCANSCHI -Cluj-Napoca, str. Gen. E. Grigorescu nr. 6, ap. 2, cod 400304

"Toată familia mi-e infectată cu Chlamydia pneumoniae"
(Răspuns pentru ALEX - Franța, F. AS nr. 1103)


Stimate domnule, pentru simptomele de sinuzită, otită, amețeală, rinită, vă recomand un tratament cu unguentul POCO, în paralel cu tratamentul cu anti­biotice ce-l urmați în prezent, dar care va trebui ur­mat de toți membrii familiei, pentru a nu vă reinfecta de la unul la altul.
Unguentul POCO va fi aplicat în fiecare nară, cu ajutorul degetului mic, printr-o rotire ușoară, pe o adâncime nu mai mare de 1,5 cm în adâncul nasului. Cu vârful degetului mic se ia o cantitate redusă de unguent și se aplică cu atenție, în adâncul fiecărei urechi, ușor, pentru a nu leza timpanul. Aceste ope­rații se pot face și cu ajutorul unor bețișoare cu vată lipită la capete, care pot fi cumpărate din far­macii. Ungerea se va face în fiecare seară, la culcare, timp de cel puțin 20 de zile, până la vindecare. La primele aplicări, unguentul poate produce ușoare usturimi, care însă dispar după câteva minute.

"N-am deloc miros și sufăr de constipație"
(Răspuns pentru MARIA SUȘCA - Bistrița, F. AS nr. 1103)


Vă veți unge cu puțin unguent POCO în fiecare nară, cu ajutorul degetului mic, pe o adâncime nu mai mare de 1,5 cm în adâncul nasului.
Pentru constipație, veți introduce în anus o can­titate de POCO cam cât un bob de porumb, la fel cum ați fi procedat pentru hemoroizi interni. Aceste ope­rații le veți efectua zilnic, de preferință seara, timp de cel puțin 20 de zile, până la vindecare. La primele aplicații s-ar putea să aveți ușoare usturimi, care însă dispar după câteva minute.

"Doresc un tratament eficace pentru prurit anal nocturn"
(Răspuns pentru ALEXANDRA GEORGESCU, F. AS nr. 1103)


Stimată doamnă, vă recomand și dvs. ungeri anale cu unguentul POCO. Veți aplica puțin unguent atât pe anus, cât și în interiorul său, la fel cum s-ar proceda pentru hemoroizi. Aceste aplicații se vor face seara, la culcare, și vor continua cel puțin 20 de zile, până la vindecare.
La prima aplicare s-ar putea să aveți ușoare us­turimi, care însă dispar după câteva minute.
POCO poate fi procurat la tel. 0264/58.11.36, 0744/91.02.93, e-mail: mirceapocanschi@yahoo.com
POCO este un medicament cu utilizări universale, brevetat ca invenție, care a dat rezultate specta­culoase în numeroase cazuri în care alte tratamente au dat greș.
Vă doresc numai sănătate!