Știința ne arată că regimul vegetarian ținut corect, adică mâncând o hrană "curată", naturală și sănătoasă, ne detoxifică organismul și previne o multitudine de boli, unele foarte grave. Iar postul ortodox fiind tocmai un asemenea regim, s-a pus un semn de echivalență între el și dieta vegetariană care, într-adevăr, crește imunitatea, îmbunătățește metabolismul, stopează procesele degenerative etc. Atenția s-a orientat, așadar, exclusiv asupra hranei sănătoase, ceea ce nu este greșit, dar este departe de a fi și suficient. De ce? Pentru că postul creștin este indisolubil legat nu doar de un anumit tip de alimente, ci și de o altă hrană, mult mai specială, cea a sufletului, compusă din iertare, smerenie, facere de bine și, mai ales, din rugăciune. Această hrană sufletească este o caracteristică fundamentală a postului creștin. Fără această hrănire pur spirituală, postul nu este mai mult decât o dietă, ce-i drept, ceva mai sănătoasă. Postul ținut în spirit creștin, adică nu doar cu sufletul, ci și cu spiritul, are efecte cu adevărat uimitoare asupra organismului, dar și asupra psihicului. Dacă simpla dietă vegetariană ne poate menține sănătatea, postul creștin face adevărate miracole, tratând cu succes boli grave, îndreptând vicii și tulburări mentale aparent incurabile, aducând liniște, bucurie și prosperitate. Cum pot fi obținute toate aceste efecte vom afla în cele ce urmează:
Iertarea
În rugăciunea Tatăl nostru, fundamentală pentru religia creștină, se face o referire foarte explicită la necesitatea iertării, spunându-se: "Ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri". Apoi, în toate învățăturile apostolilor și, mai târziu, ale sfinților creștini, iertarea este o îndatorire, o necesitate fundamentală. De ce? Pentru că iertarea este singurul antidot împotriva urii, care este starea emoțională negativă cea mai distructivă și, totodată, cel mai greu de vindecat. Iertarea este și mijlocul cel mai rapid de a ne primeni de emoțiile negative, de tensiunile sufletești, de contradicțiile care ne scindează conștiința și inima. Tocmai de aceea, iertarea este primul lucru pe care creștinii trebuie să îl facă în timpul postului, perioadă în care este interzisă sfada cu cineva, vorbele grele aruncate în prezența sau, și mai grav, în absența persoanei vizate.
Conform învățăturilor creștine, așa cum trebuie să renunțăm la hrana de frupt și la vicii, este necesar să renunțăm la ură și dușmănie, la răzbunare, fie ea prin fapte sau doar în gând. Iar acest proces de renunțare nu este pasiv, ci cât se poate de activ, presupunând să iertăm pe cei dragi, pe prieteni, chiar și pe dușmani.
Pe de altă parte, trebuie știut că iertarea s-a dovedit a fi conceptul cel mai delicat de înțeles din creștinism, mai ales când este vorba de iertarea celor care ne-au greșit, care ne-au făcut sau ne fac să suferim. Apar întrebări de genul: oare nu trebuie să ne apărăm, nu trebuie să mai căutăm dreptatea? Oare suntem condamnați să fim mereu batjocoriți și sfidați, întorcând mereu obrazul celălalt? Ei bine, creștinismul nu a cerut și nu cere nici renunțarea la demnitate, nici cedarea prostească în fața răului și nici indolența. Iar iertarea în niciun caz nu ne face mai slabi sau mai lipsiți de apărare, ci ne ajută să ne ridicăm deasupra dorinței prostești de răzbunare, ne despovărează de tensiunile interioare și ne ajută să fim lucizi și înțelepți.
Câteva sfaturi utile
Anticipând cu 2000 de ani înainte dilemele oamenilor moderni, atât de cramponați de egoul și de sentimentele lor și atât de puțin dispuși să ierte cu adevărat, evangheliile apostolilor cuprind un set de sfaturi uimitor de actuale, din care redăm doar trei, considerate a fi printre cele mai importante:
* Conștientizați că, pentru a fi iertați, trebuie să iertăm - fără excepție, fiecare dintre noi are nevoie să se simtă iertat, iubit, stimat de cei din jur. Psihicul nostru este programat din timpuri imemoriale să simtă acceptarea semenilor, sprijinul și aprobarea lor, chiar dacă inevitabil greșim și avem nevoie să fim iertați. Mai mult decât atât, persoanele cu adevărat credincioase au nevoie să simtă și iertarea lui Dumnezeu. Or, evangheliile sunt foarte categorice în ceea ce privește necesitatea ca noi să fim primii care iertăm. Iată ce spune apostolul Matei: "Dacă iertați pe alții, veți fi iertați și voi. Dacă nu iertați pe alții, nici voi nu veți fi iertați".
* Priviți-vă semenii ca pe o parte din Dumnezeu - oricât ar părea de greu de conceput, persoanele pe care le detestăm sau ne detestă au un loc și un rol foarte precis în ordinea lăsată de Divinitate. Sufletul lor este, la fel ca și al nostru, o scânteie din Dumnezeu. Înțelegând acest lucru, ajungând ca, gradat, să-l și simțim, vom reuși cu adevărat să începem să iertăm, să privim cu o altă maturitate sufletească pe cei pe care am ajuns să-i destestăm. Iar Sfântul evanghelist Ioan ne spune foarte limpede: "Dacă zice cineva: «iubesc pe Dumnezeu», iar pe fratele său îl urăște, mincinos este!"
* Căutați adevărul și dreptatea - vremea postului este vremea împăcării cu noi înșine și cu cei din jur, este momentul privilegiat în care primim puterea de a face pasul spre împăcare. Foarte adesea ura, răzbunarea, invidia etc. se sprijină pe lipsa de comunicare. Preferăm să urâm, să bârfim, să spunem sau să scriem lucruri care nu au legătură cu adevărul, decât să ne confruntăm cu realitatea, cu cei pe care-i detestăm. Sfântul apostol Matei oferă un model foarte clar de ajungere la împăcare și totodată la dreptate. El spune în Evanghelie: "De-ți va greși ție fratele tău, mergi, mustră-l pe el, între tine și el singur. Și de te va asculta, ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească orice cuvânt. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii".
Beneficiile iertării asupra sănătății
Practica iertării nu este doar o condiție indispensabilă pentru a posti cu adevărat, ci este și un medicament foarte puternic. De exemplu, studiile făcute la clinica doctorului Dean Ornish (cardiolog ilustru, promotorul revoluționarului program "Deschide-ți inima!") au arătat că, la persoanele care au fost ajutate să ierte pe cei din jur, diametrul arterelor coronare s-a mărit semnificativ, ajutând la mai buna irigare a inimii cu sânge și la combaterea crizelor cardiace. Efectele iertării sunt mai ample și, în timp, mai puternice decât ale multor terapii chimice sau naturale. Iată doar câteva dintre indicațiile terapeutice ale iertării: hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, gastrită și ulcer gastric, accident vascular cerebral, insomnie, tulburări de memorie și raționament. O atenție deosebită trebuie acordată iertării persoanelor cu un temperament coleric, cu predispoziție spre crize de furie, spre agresivitate.
Smerenia
În societatea actuală, unde există un cult al celebrității, al frumuseții fizice, unde idealul a devenit etalarea prosperității materiale și a "strălucirii" personale, smerenia este complet ignorată. Cuprinși de un elan copilăresc de a afișa pe stradă, în cercul de cunoscuți sau, mai nou, pe rețele de socializare nu contează ce calități, posesiuni sau realizări, suntem prinși într-un soi de competiție nemiloasă și - culmea! - mereu fără câștigători, cu semenii noștri. Dacă iertarea este antidotul urii, smerenia ne ajută să dezvoltăm o adevărată imunitate față de această cursă a exacerbării orgoliului și a superficialității. În "Dicționarul Explicativ al Limbii Române", smerenia este definită ca o "comportare modestă, plină de bună-cuviință" ori ca o "atitudine umilă, supusă, respectuoasă", evident, supunerea fiind nu față de o persoană, ci față de însuși Dumnezeu și de învățăturile Sale.
Și, totuși, smerenia este o trăire mult mai complexă decât o poate descrie un dicționar, fiind o noțiune mai simplu de trăit decât de explicat. În tradiția creștină, inclusiv în cea ascetică, smerenia este privită cu cea mai mare seriozitate. Cu cât o persoană are mai multă inteligență, mai multă frumusețe sau putere, cu atât nevoia sa de smerenie este mai mare. Mai mult, chiar persoanele cu o mare credință în Dumnezeu, prin care se înfăptuiesc uneori miracole, mai mici sau mai mari, au nevoie de această cultivare a modestiei, a bunei cuviințe, a umilinței. Postul este momentul privilegiat pentru a aprofunda această calitate atât de enigmatică și, totodată, atât de prețioasă.
Câteva sfaturi utile
Smerenia fiind o calitate unică a sufletului omenesc, care nu se aseamănă cu nici o alta, este necesară o atenție deosebită pentru a o adopta cu adevărat. De exemplu, este bine cunoscut în lumea creștină faptul că simpla afirmație: "Sunt smerit!", duce la pierderea acestei virtuți. Această calitate atât de subtilă și de volatilă - smerenia - este considerată totuși cea mai puternică și mai valoroasă armă a unui creștin. Sfântul Antonie cel Mare a lăsat o revelație uimitoare în acest sens: "Am văzut toate cursele Vrăjmașului întinse pe pământ și, suspinând, am zis: «Oare cine poate să le treacă pe acestea?». Și-am auzit Glas zicându-mi: «Smerenia»!''.
Iată doar câteva mijloace prin care putem deprinde această calitate:
* Acceptați suferința - nu este vorba de a ne complăcea în boală, sărăcie sau tristețe, ci din contră, de a le accepta ca pe o lecție necesară și de a merge mai departe, învățând această lecție, depășind-o. Misticii creștini consideră acceptarea suferinței fără revoltă sterilă, fără negare, fără aruncarea responsabilității suferinței noastre asupra altora drept primul pas spre smerenie.
* Tăceți și ascultați - oamenii smeriți sunt prea puțin vizibili în lumea noastră, pentru că ei știu cum să nu iasă în evidență. Ei preferă să tacă decât să se exprime fără noimă și substanță, să-i asculte pe oameni, decât să-i judece. Prin tăcere, prin ascultare calmă, mintea noastră se liniștește treptat, iar emoțiile încep să asculte de vocea bunului simț. De fapt, tăcerea are ca principal scop această ascultare a vocii inimii, a bunătății pe care Dumnezeu a sădit-o în sufletul fiecăruia.
* Învățați să primiți - faptul că avem ce mânca, cu ce ne îmbrăca sau că suntem capabili să gândim, să mergem ori să muncim ne pare ceva normal, care ni se cuvine. Ei bine, abia când ajungem să pierdem unul sau mai multe din aceste daruri realizăm că ele nu sunt de fapt un drept al nostru, ci un dar pe care, din păcate, adesea nici nu-l observăm. Această stare de lucruri trebuie schimbată. Cum? Învățând să mulțumim lui Dumnezeu și oamenilor. Simpla mulțumire sinceră, din suflet, înaintea fiecărei mese, pentru că avem ce mânca, ne va arăta o nouă dimensiune, mai fericită, a vieții noastre. Apoi, mulțumirea pentru fiecare lucru bun care ni se întâmplă, oricât de banal este în aparență, ne învață cum să primim și ne va învăța să fim smeriți.
Beneficiile smereniei asupra sănătății
Smerenia nu este doar cea mai înaltă virtute cunoscută în creștinism, ci și un remediu extrem de valoros, eficient deopotrivă pentru tratarea bolilor fizice și a celor psihice. Practicarea smereniei este un extraordinar calmant și echilibrant pentru sistemul nervos, ajutând organismul să se regenereze, vindecând afecțiuni cu o componentă psiho-somatică puternică. Pacienții cu alergii, cu afecțiuni auto-imune, cu predispoziție spre nevralgii, migrene, tulburări digestive, pe fond de stres, vor beneficia din plin de pe urma acestei atitudini. La nivel psihic, smerenia se dovedește a fi un puternic antidot împotriva anxietății, a atacurilor de panică, a fobiilor de tot felul. Am putea spune că smerenia este cel mai puternic medicament spiritual, însă nu trebuie să uităm că ea este completată și susținută de rugăciune, adevăratul panaceu universal al vindecării sufletești și trupești.
Rugăciunea
Nenumărate exemple din Biblie, atât din Vechiul, cât și din Noul Testament, corelează postul cu rugăciunea, cele două fiind, practic, imposibil de separat. De fapt, fără rugăciune, putem vorbi doar despre un simplu regim alimentar, nu despre post în adevăratul sens al cuvântului, care include o componentă spirituală profundă, dată de această raportare continuă la Dumnezeu. Iar această combinație între alimentația curată și rugăciune, cunoscută sub numele de post, este un tratament cu adevărat redutabil, atât în bolile fizice, cât și în cele ale sufletului. Da, în acele boli ale sufletului, care sunt altminteri atât de greu de vindecat cu mijloacele medicale contemporane.
Dar ce este rugăciunea? Întrebarea aceasta, încă din cele mai vechi timpuri, a declanșat controverse și dispute de ordin teologic și nu numai. De aceea, nu vom intra în foarte multe detalii teoretice și ne vom rezuma la cea mai simplă definiție: "Rugăciunea este o formă de comunicare a minții și a sufletului cu Dumnezeu". Există copleșitor de multe clasificări ale tipurilor de rugăciune, în funcție de modul, locul, scopul, momentul etc. în care rugăciunea este făcută. Una dintre aceste clasificări ne interesează în mod deosebit, teologii creștini identificând, în funcție de scop, trei feluri de rugăciune: 1. Rugăciunea de laudă a lui Dumnezeu. 2. Rugăciunea de mulțumire lui Dumnezeu. 3. Rugăciunea de cerere adresată lui Dumnezeu. Fiecare din aceste trei rugăciuni are o importanță foarte mare în vindecare. Rugăciunea de laudă este cea care întărește credința creștinului, îl face să fie smerit și îl pregătește pentru celelalte tipuri de rugăciune. Apoi, rugăciunea de mulțumire este cea care stabilizează efectele tratamentelor urmate de succes, este cea care desăvârșește, practic, vindecarea. În fine, rugăciunea-cerere este și cel mai des folosită, fiind cel mai ușor de abordat și fiind un mijloc la care apelează spontan, aproape instinctiv, în momentele grele, chiar și persoanele declarate "atee".
Cum trebuie să ne rugăm
În primul rând, sincer, deschizându-ne efectiv sufletul în fața lui Dumnezeu, cerându-I și comunicând cu El direct, așa cum am vorbi cu o ființă foarte apropiată. Rugăciunile spuse mecanic, cu mintea în altă parte, oricât de elaborate și multe cantitativ ar fi, nu au efect, mai ales în bolile grave. Ceea ce contează cu adevărat este deschiderea consecventă a inimii în fața a Ceva atotputernic, cu mult mai presus de om, păstrarea minții ferm orientate spre rugăciune, fără a divaga (un demers destul de dificil), mai ales pe termen lung. Tocmai de aceea, postul creștin este indisolubil legat de rugăciune, pentru că atunci când ne hrănim cumpătat și curat, mintea și sufletul sunt mult mai capabile să se deschidă, să se orienteze spre rugăciune. Apoi, faptul că milioane de oameni în jurul nostru sunt în post și rugăciune creează un unison, o rezonanță colectivă greu de înțeles de mintea materialistă, dar demonstrată științific prin studii. Acest unison cu ceilalți creștini ne facilitează comunicarea cu Dumnezeu și vindecarea. Apoi, rugăciunea de tip cerere, la care facem referire în mod special în acest articol, este dintr-un anumit punct de vedere cea mai puternică, deoarece este susținută de o motivație foarte vie. Să aflăm în continuare afecțiunile pe care rugăciunea, asociată cu postul, le ameliorează și în final le vindecă.
Efectele terapeutice ale rugăciunii
Cu adevărat, în cazul rugăciunii, nu există limite terapeutice și nici de vreun alt fel, singurele condiții pentru succes fiind: credința, perseverența, sinceritatea și cererea unor lucruri în acord cu voința și armonia lui Dumnezeu. Practic, toate afecțiunile emoționale răspund la terapia prin rugăciune, fie că vorbim de depresie, de atacuri de panică, de fobii, de sindroame bipolare etc. Chiar și persoanele care și-au pierdut discernământul (psihotice) pot fi ajutate de rugăciune, care va fi făcută de cei dragi cu perseverență, cu trăire, pentru perioade lungi de timp, chiar și după vindecare.
În bolile somatice grave, cum ar fi cancerul, leucemia, ciroza, afecțiunile cardiovasculare avansate etc., rugăciunea are o eficiență direct proporțională cu efortul făcut. Iar persoanele care se roagă pentru vindecare nu trebuie să uite că felul în care acționează Divinitatea este impredictibil, dându-ne mai întâi ceea ce avem și abia mai apoi ceea ce cerem. Până la urmă, întotdeauna, cei care apelează la rugăciune obțin, de fapt, mai mult decât au cerut. De pildă, deși cer vindecarea fizică, prin rugăciune, ajung și la o înțelegere cu mintea și cu sufletul mult superioară, care le ordonează viața, dându-le sensul și bucuria de a trăi, și nu doar sănătatea corpului.
În loc de concluzie
Toate aceste trei ingrediente fundamentale ale postului, adică iertarea, smerenia și rugăciunea, ar fi incomplete fără un al patrulea, care este esențial, fiind totodată semnul care indică faptul că postul nostru este ținut cu adevărat creștinește. Numele acestui al patrulea ingredient s-ar putea să vă surprindă: BUCURIA. Da, ați citit bine, trebuie să ne bucurăm de post, din tot sufletul! Zi de zi trebuie să ne bucurăm de hrana simplă și curată, plină de verdețurile primăverii, care produc o primenire a trupului și a sufletului atât de necesară. Apoi, când iertăm cu adevărat, ne vom simți sufletul inundat de o lumină, de o fericire nouă, și atunci vom ști că am reușit să ne împăcăm adânc, în suflet, și nu doar la suprafața minții. Pe urmă, smerenia este întotdeauna asociată cu pacea și bucuria sufletului. Tocmai din cauza acestei bucurii firești și discrete, pe care o produce mereu smerenia, ea este atât de dificil de văzut la cei care o trăiesc, fiind ușor confundată, la prima vedere, cu o trecătoare bună-dispoziție, deși este cu mult mai mult. Și, în fine, rugăciunea ne face să experimentăm cea mai variată paletă a bucuriei: de la cea a vindecării, la cea a mulțumirii, de la fericirea rugăciunii de slavă, la seninătatea rugăciunii spuse pentru ajutorarea semenilor. Așadar, să ne bucurăm împreună de rugăciune, de postul Paștelui, din care au mai rămas doar câteva săptămâni, după care urmează marele apogeu spiritual, sufletesc și trupesc, al Învierii.
Foto: Părintele PANTELIMON ȘUȘNEA