În fiecare an, pe 15 martie, maghiarii de pretutindeni își sărbătoresc ziua națională. Și tot în fiecare an, în această zi, chiar în mijlocul Ardealului, flutură drapelul Ungariei la fiecare poartă și se deplânge Trianonul. Politicienii UDMR-ului nu pierd ocazia să caute voturi, iar extremiștii să-și găsească adepți. Motive de protest se inventează în fiecare an. Dacă sunt plăcuțe bilingve, se protestează pentru drapelul Ținutului Secuiesc, dacă sunt școli în limba maternă, se cer universități, iar dacă și aceste cereri vor fi satisfăcute, se va cere autonomia întregii regiuni. Probabil că această avalanșă de pretenții nu se va sfârși niciodată. Nici nu are cum. Dacă revendicările ar fi satisfăcute în totalitate, UDMR-ul ar rămâne fără obiectul muncii, iar maghiarii ar putea să realizeze, în sfârșit, că singura problemă serioasă pe care o au este înapoierea economică a regiunii și penuria de locuri de muncă. Desigur, ea nu poate fi rezolvată prin manifestații și, de aceea, nici nu se discută despre ea. Și mai tragic este că cele două probleme sunt interconectate. Maghiarii vor să-și folosească limba peste tot și să renunțe la română, iar asta îi condamnă să trăiască doar în ținutul unde sunt majoritari, pentru că în altă parte nu se pot descurca. Doar cu maghiara nu ai cum să te angajezi în Cluj sau Brașov, ce să mai vorbim de București. Iar dacă un investitor străin, fie el neamț, olandez sau italian, ar debarca într-o bună zi în Harghita sau Covasna, cu siguranță că și-ar dori angajați flexibili și educați, care să poată vorbi măcar două limbi și să poată depăși la nevoie, dacă nu granițele României, cu engleza, măcar granițele celor două județe, cu româna. Actuala limitare educațională nu poate decât să împiedice dezvoltarea economică, condamnând, astfel, întreaga regiune și pe cei care locuiesc în ea. Tot pe 15 martie, în județele cu populație maghiară, românii se simt de multe ori străini în propria lor țară și se gândesc să plece unde văd cu ochii sau, mult mai rar, să protesteze. Anul acesta, un adolescent din Sfântul Gheorghe a făcut-o într-un stil specific vârstei. S-a fotografiat în centrul orașului, îmbrăcat în tricolorul românesc, și având pe fundal o manifestație maghiară, în care fluturau drapele ale Ungariei. Apoi a postat poza pe Facebook, împreună cu următorul comentariu: "Pot să își arate iubirea față de țară, dar ei vor autonomie, ne vor pământul. Acolo e liniște, aici e un punct fierbinte (așa îl simt eu), ne vor pământul... Atâta timp cât eu de 1 Decembrie am fost înjurat și huiduit... Dacă ei nu oferă respect, nici eu nu le ofer, m-am săturat de situația asta, mă simt străin." Rezultatul acțiunii lui a fost primirea unei suite de mesaje de amenințare, unele dintre ele cu moartea... Și toate acestea, pentru că a avut curajul să suprapună tricolorul nostru peste drapelul lor. Țara noastră, a tuturor, peste revendicările și steagurile lor.
Situația lui Cosmin nu este singulară. În mijlocul României trăiesc câteva sute de mii de români care sunt minoritari. Și în vreme ce UDMR-ul cere tot mai multe pentru propria etnie, nimeni nu se sinchisește de românii din Harghita și Covasna. Teoriile de stânga spun că nici nu e nevoie. Sunt majoritari, deci sunt protejați, oricum, de legile țării. Ei bine, tocmai asta nu se întâmplă, pentru că, în realitate, în cele două județe, ei sunt minoritarii, uneori sub 20%, iar maghiarii constituie populația majoritară, uneori peste 90%, în unele sate. Așa se face că, deși au dreptul să-și vorbească limba, românii nu prea au unde să și-o vorbească și ajung să folosească doar maghiara. Și tot din această pricină, deși au dreptul la școli, în realitate, nu au profesori și nici clase unde să studieze. Până și în instituții, deși pot teoretic să folosească limba țării, în realitate vor găsi destui funcționari în primăriile din sate cu care abia reușesc să lege două cuvinte românești.
În final, nu poți să nu remarci că din toată lupta asta a românilor, minoritari în propria lor țară, cu maghiarii, majoritari în propria lor regiune, câștigă doar... UDMR-ul. Lor, politicienilor, le convine de minune o populație săracă și monolingvă. E rețeta perfectă pentru o reușită electorală perpetuă, care le va asigura accesul la bogăție și putere. Altceva nici nu-și doresc.