Alături de soția sa, doamna Livia Piso-Filipașcu de Dolha și Petrova, renumitul cântăreț de operă Ion Piso a pus bazele Centrului documentar-expozițional de studiere și cunoaștere a istoriei familiilor nobile maramureșene, care va fi în curând inaugurat la Vișeu. După interviul biografic publicat în numărul trecut al revistei, revenim cu un nou interviu așezat, de data aceasta, sub pecetea istoriei Maramureșului. Mai puțin studiată și cunoscută decât s-ar cuveni.
O istorie fără miros de formol
- Sunteți artist de talie internațională, o mare voce a muzicii lirice. Ce v-a îndemnat să vă interesați de istoria Maramureșului?
- Puțini istorici au cercetat istoria Maramureșului și este foarte trist că eu, un tenor, și soția mea, pictoriță și scenografă, am ajuns să ne ocupăm de asta, în loc să fie istoricii cei care să se intereseze de trecutul acestei zone. Soția mea este descendentă a familiilor nobiliare de Dolha și Petrova și, ca niște incurabili diletanți, stârniți de un soi de neliniște vecină cu necugetarea, am plănuit să facem cunoscute opiniei publice toate diplomele, actele și documentele ce pot lămuri această problemă. Chiar la o primă și superficială lectură, conținutul acestor diplome dă peste cap modul în care a fost prezentat trecutul Țării Maramureșului. Cele mai multe vorbesc despre o societate bine structurată a autohtonilor români din Maramureș, încă înainte de 1300, fapt ascuns opiniei publice de către cei ce nu voiau să se știe acest lucru. Apoi, se găsesc în aceste diplome, din care am expus doar o mică parte (restul va face deliciul cercetătorilor), "detalii" de o surprinzătoare actualitate pentru o nouă Europă pe cale de redefinire, detalii esențiale, ce implică în mod clar ideea de unitate în diversitate, prin faptul că, ori de câte ori este vorba de un nobil autohton, diploma nu uită să precizeze că este nobil valah, adică român, și că își stăpânește din timpuri imemoriale, ab antiquo, posesiunile în care a fost reconfirmat de rege.
- În curând, pe 31 martie, Centrul istoric de la Vișeu va fi inaugurat sub patronajul Casei Regale Române. Vă propun să facem în avanpremieră o vizită imaginară prin sălile lui. Ce va cuprinde acest spațiu generos, cu o arhitectură deosebită?
- Deși conținutul exponatelor se referă la trecut, totuși Centrul nu este un muzeu în obișnuita accepție a cuvântului, și pentru faptul că dorim ca istoria prezentată aici să fie și să rămână vie, să nu aibă iz de mucegai sau miros de formol, ca exponatele de la Muzeul Antipa. În primul rând, există o hartă a Maramureșului Istoric, însoțită de o adevărată "pădure" de arbori genealogici, în care te poți ușor pierde printre descendenții Voievozilor sau ai Cnejilor maramureșeni ce au stăpânit spre apus și nord un teritoriu de zece ori mai mare decât Maramureșul de azi. Pe această hartă, înconjurată de o ghirlandă de însemne heraldice (steme nobiliare maramureșenești), sunt trecute localitățile în care s-au aflat și se află familii nobile românești. Numai la nord de Tisa au fost identificate, pe baza acestor diplome, 104 (una sută patru) familii nobile românești, și încă dintre cele mai vechi, unele al căror nume vine direct din preistorie, ca de exemplu familia Ilișiua.
Centrul mai cuprinde trei garsoniere aflate la primul etaj, prevăzute cu tot confortul, în care vor fi găzduiți istoricii și cercetătorii care vor veni aici să lucreze și care au la dispoziție biblioteca și sala de lectură de la parter, echipate cu toate cele necesare pentru studiu (PC, internet, scaner, copiator etc.). Iată, în linii mari, cum arată Panteonul trecutului maramureșan.
"Acest Centru va fi o instituție științifică sau nu va fi deloc!"
- Înțeleg, din ceea ce spuneți, că acest Centru este mai mult decât un muzeu obișnuit de istorie...
- Da, așa este, Centrul va găzdui și promova cercetările și investigațiile specialiștilor în domeniu, pentru că s-a făcut prea puțin până acum. Și pentru că trebuie să recuperăm timpul pierdut, care ne-a costat și încă ne costă atât de mult, am crezut că trebuie să începem în acest fel, și anume la obiect, cât se poate de concret. De multe ori, țara a fost pusă în fața unor nedreptăți, și situația riscă să se perpetueze, tocmai pentru că nu se cunoaște încă adevărul asupra trecutului nostru și astfel, la fiecare pas, realitatea este nesocotită, mai ales atunci când foruri internaționale trebuie să încline balanța, dacă nu chiar să decidă prin intermediul diverselor lobby-uri. Acest Centru va fi o instituție științifică sau nu va fi deloc! Într-o epocă în care impostura proliferează cu atâta impetuozitate și... candoare, nici domeniul istoriei, mai ales în problema etniei, nu este ocolit. Soluția ar putea fi, și trebuie să fie, sensibilizarea marilor organisme internaționale, prin dezvăluirea adevărului documentat cu mijloace științifice, adică scoaterea realității istorice la suprafață, din mâlul neadevărurilor, cercetări cu rezultate indubitabile, care, în cazul Maramureșului, vor răsturna tot ce s-a sedimentat pe parcurs de secole în mentalul public, atât la noi, cât și în străinătate. Și de aceea, una dintre misiunile centrului este să realizeze relații de colaborare transfrontaliere, prin cenacluri, simpozioane, expoziții, conferințe etc. Este chiar menirea acestui Centru, care, de aceea, trebuie privit și susținut direct de instituțiile noastre administrative fie locale, fie centrale, cu toată seriozitatea, fiindu-le de mare ajutor acestora. Centrul va putea fi extrem de operativ, în domeniul strângerii legăturilor culturale, pe fundalul istoriei din această parte a Europei de Est.
- Care sunt cele mai prețioase exponate, din punct de vedere istoric?
- Centrul va găzdui documente originale sau unicate, în condiții de securitate sporită (antifoc, antifurt etc.). Ele vor fi, în același timp, la dispoziția cercetătorilor, dar și a publicului. Pe de altă parte, valoarea documentelor nu se arată totdeauna direct, ci de cele mai multe ori prin implicațiile pe care le conțin, ascunse atenției profane, fiind grăitoare doar pentru specialistul versat, care va putea să facă analogii acolo unde legăturile nu sar în ochi sau unde ipotezele creatoare sunt în stare să înjghebeze punți nebănuite între diferitele fenomene, în aparență disparate, ceea ce poate schimba perspectiva istorică în mod sensibil.
Dintre exponate, cele mai importante, pe lângă diplomele regale sau cele eliberate de Notariatul Mânăstirii Leleș, sunt hărțile întocmite, la fel ca și arborii genealogici, pe baza lucrării "Enciclopedia familiilor nobile române din Maramureș", scrisă de prof. Alexandru Filipașcu. Tot datorită strădaniei sale, familia se află în posesia a 81 de documente originale de epocă, de mare valoare documentară. Cu puțin timp înainte, am putut achiziționa un manuscris foarte valoros, (300 file, format A3) în special pentru Vișeul de Sus, și anume "Protocolu oficiului parohialu a Vișoului de Susu", o colecție de documente ce se întinde pe o jumătate de veac (1854-1904), o adevărată mană cerească pentru cei interesați să cunoască istoria locală (cu implicații de multe ori mai valoroase decât însuși faptul relatat) în această porțiune a Văii Vișeului.
- Ce alte activități se vor desfășura în cadrul acestui Centru, pentru o mai bună cunoaștere a Maramureșului Voievodal?
- Pe lângă cele pomenite mai sus, legate strict de specificul cercetării istorice, Centrul plănuiește, deocamdată prin noi, "întemeietorii" lui, - ca să mă folosesc de un cuvânt pomenit de dvs. - un număr, practic, nesfârșit de activități culturale, legate de trecutul Maramureșului: favorizarea susținerii de doctorate, lansări de carte, simpozioane și cenacluri interdisciplinare, de nivel într-adevăr științific, fără iz provincial, colaborări cu institute de etnografie, invitații făcute fundațiilor similare din alte țări, ca spre exemplu din Polonia, unde există deja o societate numită "Drag-Sas", a urmașilor nepotului descălecătorului Dragoș, Ștefan, unul din cei patru fii ai voievodului Sas - stabilit în Rybotycze, un domeniu din Galiția primit din partea regelui Kasimir, și din a cărui stirpe, savantul istoric polonez, Ludwik Wirostek, a identificat 230 de familii Drag-Sas (până în 1932, data apariției studiului său, "Ród Dragów-Sasów"). Îmi pot imagina că instituții de mare prestigiu, cum ar fi Academia Română sau Arhivele Naționale centrale sau regionale, să organizeze, cu anumite ocazii, expoziții cu material documentar legat de istoria Maramureșului. Apoi, în funcție de valoarea rezultatelor, Centrul poate plănui realizarea unor filme artistice cu subiecte din trecutul medieval al Țării Maramureșului sau filme documentare.
- Demersul dumneavoastră are și o componentă sentimentală? Este o încercare de a recupera, oarecum, perioada în care ați stat departe de țară, de a alunga sentimentul înstrăinării pe care l-ați trăit departe de locurile natale?
- Depărtarea noastră de țară a fost doar fizică, depărtare de pământul ei, dar cu atât mai intens am fost și suntem legați afectiv și spiritual de ea, pentru că în timpul exilului voluntar, ce a durat aproape un sfert de veac, ne-am construit o Românie "a noastră" interioară. Faptul de a fi acostat în peregrinările impuse de profesia mea și la alte țărmuri a făcut să mi se lărgească zarea, să văd viața cu mai mulți ochi și să înțeleg mai mult decât vedeam. De fapt, Centrul nu este decât rezultatul și continuarea României trăite illo tempore interior - în afara pământului patriei - o Românie edificată nu doar pe nisipul viselor, ci pe adevăratele ei valori, nevoi și... comandamente. Ea, această patrie interioară, nu va întârzia să izbucnească la suprafață din sufletele adevărate, justificând virtuțile neamului.
Fotografii din arhiva Ion Piso