Doftoroaia
Satul Cormaia se află la poalele Rodnei, față în față cu Someșul. Soarele abia răsărit aprinde scântei în turlele unei mânăstiri întrezărite în depărtare. Nu-i nevoie să întreb unde o găsesc pe Maria Bulbuc. Pe o bancă din fața unei case, trei persoane, cu mâini și picioare bandajate, așteaptă sub razele călduțe ale primăverii să le vină rândul la "tratament": un tânăr cu mâna umflată, care s-a rănit în pădure în timp ce tăia lemne; un altul, cu laba piciorului neagră la culoare; o doamnă cu un bandaj atârnat după gât. Odată urgențele terminate, sunt primit într-o cămăruță strâmtă, mobilată modest, țărănește, în care miroase puternic a plante medicinale și a alifii. Mama Maria ațâță focul în sobă și mă invită să mă dezbrac. Este o femeie măruntă, cu ochi pătrunzători și zâmbetul blând. Întins pe masa de masaj, prizonier al mâinilor sale puternice, care-mi deznoadă articulațiile, încep să-i ascult povestea.
Pasiunea Mariei pentru suferințe și leacuri vine din copilărie, când lumea ei erau jocurile din curtea casei, înconjurată de animale domestice. "De mică mi-a fost drag să ajut la vindecare. Dacă își rupea un picior vreo oaie sau vreo capră, eu făceam repede lopățele din șindrilă, le legam dimprejur, iar în două săptămâni, li se prindea osul și nu rămâneau cu beteșug. Zburdau prin poieni când le scoteam legătura, de ziceai că-s apucate! Mai târziu, îmi plăcea să ajut animalele la fătat - am scos și iezi, și miei, și viței. Când am mai crescut, moșeam femeile din sat, că nu erau drumuri bune, ca acum, și n-ajungeau salvările de la oraș... Cred că eu m-am născut cu darul acesta și nu mi-a fost deloc frică să mă lupt cu bolile trupului, chiar dacă era vorba de răni urâte ori de oase rupte. Am învățat puțin câte puțin, lucrând pe alții, și am tot prins curaj! Iată că au trecut cincizeci și ceva de ani de atunci și nu refuz pe nimeni care-mi cere ajutorul. Și lumea tot vine, ai văzut și dumneata cum stau sărmanii la poartă, cum să-i lași?".
Roua lui Dumnezeu
Degetele lelei Maria îmi iscodesc oasele, citind alfabetul trupului. Știe unde și cât să apese, ca să afle suferințe adânci, care încă nu dau semne că există. "Aici se sudează vertebrele, simți? Stai prea mult pe scaun, la calculator! Orașul lenevește oamenii, îi ține fără muncă și nu-i bine! Dacă ai tăia zilnic măcar un coș de lemne cu toporul n-ai avea așa ceva! Eu, când eram mai tânără, m-am îmbolnăvit grav: am avut cancer la ficat. Doctorii mi-au zis că maximum trei luni o mai duc. Atât! Mi se mărise așa de mult ficatul, că nici nu mai puteam să înghit; îmi împingea mațele în sus și-mi apăsa pe gât, de-a dreptul. Respiram scurt, gâfâit, că aveam și plămânii presați. Eram disperată, aveam trei copii mici, sub cinci ani, și mă rugam cu lacrimi amare: «Doamne, ce câștigi Tu din moartea mea? Cum mă cobori în țărâna pământului și-mi lași copiii orfani, să mi-i crească străinii? Lasă-mă să-mi cresc copilașii, că eu viața întreagă Te-oi lăuda și Ți-oi slăvi Numele!». Și Domnul chiar m-a vindecat, să știi! Eu sunt de religie penticostală, așa am fost de tânără. Bolnavă cum eram, m-au dus pe sus frații la o ungere cu untdelemn, acasă la o soră, care era într-o situație și mai grea decât mine, paralizată la pat. Ne-am rugat noi împreună pentru însănătoșire și la urmă a întrebat-o pastorul: «Crezi, soră, că Domnul te poate vindeca»? Ea n-a zis nimic, că era tare slăbită, dar eu am simțit o căldură mare cum îmi învăluie capul și coboară spre picioare, m-am ridicat din scaun și am spus: «Cred!». Așa putere am primit de la Dumnezeu, că stăteam în picioare, cu mâinile ridicate. Nu știam cum e posibil, că nu avusesem vlagă nici cât să umblu singură... Și am simțit apoi un curent în vârful capului, care mi-a răcorit toată fața, ca o rouă de primăvară. Mă gândeam: «Ce răcoare frumoasă am pe fața mea; să nu mi-o ia Domnul, că tare bine mă simt!». Și m-am rugat cu putere, iar răcoarea cobora tot mai jos, mai jos, până la degetele de la picioare. Și când m-a cuprins așa, nimic n-am mai avut - puteam să respir ușor și nu mai aveam greutate în burtă! Am căzut în genunchi și m-am rugat toată seara, cu lacrimi de recunoștință! Când am ajuns acasă, soțului meu nu i-a venit să creadă că sunt pe picioare. Aveam voie bună, râdeam și i-am cerut de mâncare, că nu mai puteam de foame. Până atunci, nu puteam înghiți decât cartofi zdrobiți, muiați în zer. El tare s-a mirat când a văzut că-mi pun să mănânc brânză, slană cu ceapă și pâine și mi-a spus că nu-i bine ce fac. Era speriat, săracul, să nu-mi fac mai rău, dar i-am povestit cum m-am vindecat prin rugăciune. Nu prea mă credea el; așa minune nu mai văzuse, dar s-a bucurat că eram din nou sănătoasă și că-i rămâne familia întreagă."
Răul se-ntoarce
Mama Maria îmi rotește ferm picioarele, unul câte unul. Genunchii trosnesc, dar nu mă doare nimic. Mă simt ușor, imponderabil. Aș sta pe patul ei de masaj la nesfârșit, atât de bine îmi este! Căldura focului m-a moleșit și-mi îngreunează pleoapele. Ca și cum n-aș mai fi acolo, își deapănă mai departe amintirile. "Au trecut câțiva ani buni, copiii crescuseră, cei mici erau deja la școală, ne mergea bine, ne cumpăraserăm mai multe vite, aveam o gospodărie frumoasă și nu știam cum să-I mai mulțumesc Domnului pentru toate câte ne-a dăruit. Dar într-o seară, când am venit de la muncă, m-a apucat, deodată, o durere grozavă în stomac, cum nici la nașterea pruncilor n-am avut! Mă zvârcoleam pe jos de durere... Mi s-a făcut greață și am început să vomit sânge curat, ca atunci când te tai din greșeală cu cuțitul. Copiii au început să plângă speriați, iar bărbatul meu a fugit la primar, că era singurul din sat care avea o mașină ARO, să mă ducă la spital. A rămas o soră de-a mea cu copiii, iar eu am ajuns la spital, la Bistrița, la Urgențe. Mă topeam pe picioare, nu mai aveam pic de putere în trup, așa mult sânge pierdusem. Doctorii mi-au făcut ceva injecții, mi-au băgat și un tub în stomac, să vadă dacă n-am ulcer perforat... A doua zi mă mai liniștisem, chiar mă simțeam mai bine. Mi-au făcut analize, multe și chinuitoare. La câteva zile, l-au chemat pe soțul meu și i-au spus că suferisem o hemoragie digestivă, din cauza unui cancer de colon. Când a auzit din nou de cancer, bărbatul meu mai că a leșinat. Nu mi-a spus nimic, dar am știut că-i grav din privirea lui. Eu mai târziu am aflat, de la o asistentă, că boala veche mă mai bântuia. Mi-a fost tare frică, mă gândeam că n-am fost demnă de prima vindecare, că nu I-am mulțumit îndeajuns Domnului pentru minunea săvârșită... Am plâns zile în șir, slăbisem 10 kilograme de când mă internasem, nu mă mai recunoșteam în oglindă. Și iar am început să mă rog, cu mai mare speranță. O noapte întreagă m-am rugat cu toată puterea, din tot sufletul... Mi-am pus toată nădejdea în bunul Dumnezeu și nu m-a lăsat nici de data aceasta! A doua noapte, iar m-au apucat durerile - dar mai jos, în burtă. M-am tot chinuit așa, îmi era tare rău și n-am primit decât o fiolă de algocalmin. La un moment dat, am avut niște crampe mari, de abia am ajuns până la toaletă. Acolo, altă grozăvie: un scaun hemoragic cu sânge negru și bucăți de carne închise la culoare, de m-am și speriat ce iese din mine! Peste vreo oră m-am liniștit, nu mă mai durea nimic și am adormit pe loc, că nu mai aveam pic de putere. A doua zi dimineața, asistenta șefă m-a anunțat că trebuie să mai fac câteva analize și să mă pregătesc pentru operația de colon. Dar eu m-am lăsat complet în mâna Domnului, am refuzat operația și am plecat acasă. Mă crezi sau nu, nimic n-am mai avut de atunci! De 37 de ani n-am mai fost la un medic! Nici nu știu cine-i la noi la dispensar, că n-am avut nevoie de o pastilă!".
Doctorii pacienți
Mama Maria își unge mâinile cu uleiuri, le încălzește puțin la ochiul sobei, apoi îmi masează cu putere mușchii spatelui, ca pe o cocă de cozonac. Îi simt degetele dincolo de oase, adânc înăuntru, în corp. Presiunea nu mai este dureroasă, ca la început; pare mai degrabă o dezmierdare călduță, care-mi eliberează tensiunea. Continuă povestea, fără s-o mai întreb ceva. "Eu mă rog în tot timpul. Și când mănânc. Și cum mă rugam eu așa, într-o seară, am căzut așa, ca într-un somn, și-am auzit vocea Domnului, care-mi grăia astfel: «Am trecut cu încercări de suferință peste mădularele tale și tu te-ai apropiat mai tare de Mine. Eu n-am să te iau din viață, că am de lucru cu tine! Am să-ți binecuvântez mâinile și brațele de muncă! Pâinea și untdelemnul nu se vor găta niciodată din casa ta, că nu vreau să te las povară nimănui! Femeie, dar de leac am să-ți dau și-am să aduc pe mâna ta oameni în necaz de boală și suferință, să le faci alinare la trup și la suflet. Cu mânurile să lucri și cu gura să mărturisești numele Meu!». Și așa mi-am început eu lucrarea. Prima dată, mi-am studiat de-a fir a păr corpul. Orice durere aveam, mă masam singură, ba într-un loc, ba în altul, până simțeam că-mi face bine. I-am tratat așa și pe copii, când răceau sau se loveau la joacă, și unul n-a știut ce-i acela doctor! Mi-am vindecat de dureri și înțepeneli surorile și rudele apropiate, am pus la loc oase rupte și vertebre tasate, iar încet, încet, am ajuns să cunosc corpul omenesc atât de bine, încât acum îmi dau seama la o simplă atingere dacă e vreo problemă ascunsă, pe care doctorii nu o găsesc la analize! Să nu credeți că mă laud, dar am ajuns să știu corpul omenesc la fel ca doctorii, cu toate că n-am văzut niciodată om tăiat! Până la urmă, geaba ești medic și ai atâta carte, dacă nu știi să descoperi rădăcina răului! La mine au venit și încă vin doctori din toată țara: Cluj-Napoca, Baia-Mare, Brașov, Bistrița, Târgu-Mureș. Au și ei, ca orice om, probleme de sănătate fel și fel. Unii aveau probleme cu coloana și nu voiau să se opereze, alții nu știau de ce suferă cu adevărat. Pe unii i-am făcut bine, la alții le-am găsit suferința ascunsă și s-au dus să se caute mai abitir, prin spitale. Că oricât dar de vindecare aș avea de la Domnul, nu pot birui chiar toate bolile, atâtea câte sunt! De curând, au venit la mine un doctor din Moinești și o colegă de-a lui. Aveau ceva probleme cu coloana și le-am ușurat durerile. Însă femeii i-am mai spus ce observasem la masaj: «Domnucă dragă, dumneata ai un nodul la sânul stâng. Nu te speria, că-i mișcător; încă nu s-a încrângurat în carne și n-are rădăcini spre subraț! Fă-ți un control serios când ajungi acasă, să nu ajungi să-ți taie sânul!». Tare s-a mâhnit și m-a rugat să nu afle cumva colegul ei, că-i era rușine să n-o facă de ocară... Dar eu i-am spus doctorului să n-o lase așa și să moară, Doamne ferește, de cancer! Am aflat că a operat-o mai târziu un chirurg din București, i-a scos nodulul și s-a dovedit la analiză că era malign, dar în stadiu de început! A avut mare noroc, draga de ea! După aceea m-a sunat ca să-mi mulțumească!"
Leacuri țărănești - eficiență garantată
Când aduc vorba despre bolile pe care le poate trata, mama Maria nu mai pare așa de zgârcită la vorbă. Aflu că tratează cu succes aproape orice problemă a membrelor: luxații, entorse, fisuri, lovituri, probleme cu ligamentele și tendoanele etc. Are și tehnici speciale cu care ajută la sudarea oaselor rupte, dar numai dacă pacientul "are minte și n-atinge piciorul de pământ, cât îi zic" sau nu încearcă să care greutăți cu mâna bolnavă. "La început, pipăi fractura, să văd dacă are sau nu deplasare sau așchii de os. Suferă omul și răcnește, dar îndură dacă știe că trebuie să-i pun la loc oasele frânte ori să-i îndrept încheietura. Dacă văd că-i grav, îl trimit la medic, să-i facă radiografie, să nu fie nevoie de operație! Dacă e fractură normală, leg membrul cu pricina în pansamente și cartoane groase, iar la fiecare trei zile desfac legătura și fac masaj ușor, ung locul fracturii cu creme, bitter suedez și miere de albine, bandajez totul și pun deasupra comprese cu țuică de casă, care-i de mare ajutor la lipirea osului. Omul nu mai face febră, îi scade inflamația și oasele se sudează mai repede, că sângele circulă mai bine. Peste pansamentul ud pun folie, un alt pansament uscat și cartoane bine strânse, care țin membrul fix. În timpul acesta, eu îi fac recuperare bolnavului: îi mișc ușor articulațiile brațului sau piciorului rupt, chiar dacă-l mai doare. E mai rău să stea o lună sau mai mult fără să-l miște, că se atrofiază mușchiul nefolosit! Mai ales la picioare, osul rupt se prinde, dar nu mai poți călca, din cauza musculaturii slăbite și greu te deprinzi să mergi din nou! Iar recuperarea e tare grea, dacă fractura a fost urâtă ori osul a fost mărunțit în mai multe locuri!".
La problemele coloanei, mama Maria este mult mai precaută. "Tratez de mult hernii de disc, deplasări de vertebre, ciocuri pe coloană și alte probleme. Mai întâi presez punctele care-mi arată la ce vertebră-i suferința și apoi mă apuc de masaj. Uneori, vrei să fie bine, dar poți să faci mai mult rău! Cu sistemul nervos nu-i de joacă! Păi, la o vertebră stricată de tot, fără zgârci, tasată și deplasată spre interior, nu ai ce-i face! Acolo-i de cuțit, de operație, dar chiar și aceea-i delicată, că poate secționa măduva și rămâne omul paralizat! Aici e mare răspundere! Mai îndrept și coloanele strâmbe, la oamenii cocoșați de cifoze și scolioze grave, dar dacă boala-i mai veche, nici eu nu-i pot ajuta așa de mult."
Focurile trupului
Aflu că tehnicile mamei Maria ascund și alte secrete tămăduitoare. "Nu știu cum se întâmplă exact, dar am avut surpriza să-mi zică unii oameni că li s-au mai reglat tensiunea, colesterolul, diabetul, circulația sângelui, chiar și miopia. Mi-am dat seama că atunci când fac masaj, deblochez și reglez toate focurile (energia - n. a.) din corp, pentru că nu-mi scapă centimetru de piele nelucrat. Nu mai departe de azi dimineață, au venit doi frați din Bistrița, cu mama lor, paralizată pe jumătate. Două ore i-am făcut masaj, eram lac de sudoare și m-am dus sus, să mă spăl și să-mi schimb hainele, iar când m-am întors, mi-a spus femeia că s-a putut ridica singură și s-a ținut dreaptă în șezut, ceea ce n-a fost în stare să facă până atunci. Bucuria mea cea mai mare este în fața minunilor Domnului! Ce să-i mai zici? Am strâns-o în brațe și am sfătuit-o s-ajungă la mine mai des. Sunt sigură că dacă are iubire de Dumnezeu și multă credință, va merge din nou!"
Lucrarea lui Dumnezeu
Din mulțimea de rezultate, adesea inexplicabile, în lupta cu suferințele trupului, tanti Maria nu-și însușește merite. "Vindecările nu-s din puterile mele! Eu doar lucrez, însă numai Domnul vindecă! Știi dumneata cum se zice, că Dumnezeu lucrează prin oameni! Probabil că așa se întâmplă și cu mine. De aceea, eu în fiecare dimineață îi mulțumesc lui Dumnezeu c-a înlăturat întunericul nopții și mi-a dat zorile dimineții, că sunt liberă, că trăiesc în pace, iar cu sănătatea pe care mi-a dăruit-o în mădulare am putut să mă ridic din așternut. Îi mulțumesc că-mi binecuvântează brațele pentru muncă, ca eu să pot trudi, să înfăptuiesc lucrarea Sa de Medic Suprem. Din păcate, oamenii uită să-I mulțumească Domnului. Noi atâtea cerem de la Dumnezeu, de parcă ne-ar fi mereu dator: «Iartă-mă, Doamne!», «Dă-mi, Doamne!», «Ajută-mă, Doamne!», «Vindecă-mă, Doamne!», «Fă-mi, Doamne!»... Dar noi ce-I dăm Lui în schimb? Ce așteaptă Domnul de la noi? Scrie în Cuvântul lui Dumnezeu: «Nu-mi aduceți jertfă! Aduceți-mi doar mulțumiri ca jertfă!»".
Ștafeta vindecării
Cu toate că pe tanti Maria o știu mai mult locuitorii din Cormaia și împrejurimi, faima ei a ajuns și dincolo de granițele țării. "Atâtea chemări am avut prin țări străine, nici nu vă-nchipuiți! Au vrut unii să mă ia în America, în Anglia, în Franța, în Australia, unde aveau prieteni sau rude care fuseseră operate de mai multe ori de hernie de disc, dar tot nu se făcuseră bine! Dar eu îmi iubesc țara și familia, nepoții mei dragi și nu pot pleca de pe meleagurile noastre binecuvântate! Le-am spus oamenilor să-i aducă aici și-oi vedea eu ce le pot face. Îmi promiteau bani mulți, dar mie nu-mi trebuie bogății, că doar nu iau nimic cu mine! Vreau doar să fiu liberă și să mă fac folositoare oamenilor și Domnului, căci numai prin fapte bune îmi pot câștiga viața veșnică!"
Cât despre "ucenici", mama Maria s-a îngrijit să nu piară tradiția vindecării în familie. Procedeele ei medicale sunt duse mai departe de o fiică și de două nepoate, pe care le-a învățat de mici să tragă oase și să caute "focurile" trupului. Și încă le mai învață, pentru că darul tămăduirii este greu de purtat. După cum singură spune, "Darul fără har nu cunoaște puterea lui Dumnezeu"...
***
Dacă aveți probleme de sănătate, pe mama Maria o puteți găsi la capătul satului Cormaia, la casa cu numărul 114. De la gater faceți la dreapta, peste podeț, unde începe urcușul spre mânăstirea Buna Vestire. Dacă nu vă descurcați, întrebați sătenii. O veți găsi, cu siguranță, pentru că-i cunoscută în toată zona! Bine ar fi totuși să-i dați un telefon (dimineața devreme sau seara, după ora 20) înainte să ajungeți la ea. Dacă n-are prea mulți oameni la tratament, nu vă poate primi. Vă răspunde la tel. 0746/47.89.15. Să vă fie de folos!