OSCAR, ediția 86

Catalin Apostol
- Anul acesta, ceremonia Oscarurilor nu a produs surprize prea mari. Ca de obicei, un spectacol grandios, după rețetă americană, multe vedete, rochii superbe și cea mai mare audiență din istorie. "12 ani de sclavie", marele câștigător. Leonardo DiCaprio, marele nedreptățit -

Covorul roșu

Premiile Oscar de anul acesta au început, ca de obicei, cu maratonul covorului roșu. Trei ore și jumă­tate a durat defilarea vedetelor prin fața a sute de admiratori, fotografi și peste 40 de milioane de tele­spectatori. În ciuda vremii mohorâte și reci, starurile și-au făcut o sosire de-a dreptul solară, îmbrăcate în cele mai somptuoase ținute ale marilor creatori de modă. Paiete, decolteuri, bijuterii fabuloase și rochii de prințesă cu trene lungi au dat glamour începutului ceremoniei. Prin tradiție, această pri­mă parte a spec­tacolului de premiere a ce­lor mai bune filme ameri­cane este dedicată, în între­gime, modei, defilarea ve­de­telor fiind comen­ta­tă, apoi, în presă, cu atri­bute nu totdeauna "dulci". Și gesturile lor sunt vânate de fotoreporteri, orice amă­nunt fiind transformat în eve­niment. Anul acesta, deși s-a împiedicat din nou pe covorul roșu, Jennifer Lawrence a atras, probabil, cele mai multe priviri. Nu doar pentru că este una din­tre frumusețile de moment ale Hollywood-ului, dar și pentru că purta o superbă ro­chie Dior, cu spatele dez­golit, pe care strălucea un singur "mic" accesoriu: un colier de diamante Neil Lane, în valoare de două milioane de dolari... Destul de ieftin, ar spune Charlize Theron, care a apărut într-o rochie neagră Dior, poate un pic prea monumentală, însă având la gât un colier Harry Winston de 15 mili­oa­ne de dolari(!). O apari­ție spectaculoasă a avut și nou sosita în galeria vede­te­lor, negresa Lupita Nyong'o, distinsă cu Oscarul pentru rol secundar, care a ales o rochie primăvăratică și va­poroasă, creație Prada. Con­trastul dintre azuriul mătă­sii și pielea ei de abanos a făcut-o să pară străluci­toare. Sandra Bullock a apărut într-o sublimă rochie albastru-închis, realizată de Alexander McQueen; Amy Adams, într-o rochie gen columnă, strânsă pe corp și cu câteva mici bibiluri, semnată Gucci. Sim­pli­tatea rochiei a lăsat spațiu pentru a se vedea mai bine bijuteriile Tiffany, printre care o brățară cu dia­mante galbene de un milion și jumătate de dolari. Angelina Jolie a fost îmbrăcată destul de clasic, într-o rochie argintie, Elie Saab, dar discreția, elegan­ța și rafinamentul ei, precum și faptul că era la brațul lui Brad Pitt, impecabil și zâmbitor, i-a făcut pe co­men­tatori s-o plaseze pe locul întâi. Senzația serii a fost, totuși, Cate Blanchett. De vină nu a fost doar ro­chia Armani, brodată cu cristale Swarovski, ci și atitu­dinea ei de regină, sporită și de Oscarul pe care l-a purtat, puțin mai târziu, în mâini...

Spectacol grandios, rețetă americană

Gazda serii a fost Ellen DeGeneres, care a făcut, efectiv, un "one man show", încercând, pe de o parte, să țină decernarea premiilor la rang de spectacol, și pe de altă parte să relaxeze atmosfera plină de emoții din sală. I-au reușit amândouă. Inteligentă și dezin­voltă, a transformat cele patru ore de spectacol într-un show plin de momente inedite, umor și... bani, cum a fost, de pildă, scena cu telefonul ei personal, pe care l-a folosit pentru o fotografie colectivă, care a doborât orice record pe internet. Fotografia a fost redistribuită pe Twitter de peste trei milioane de ori. De fapt, "im­pro­vizația" a fost pusă la cale de producătorul tele­fonului Samsung, care a promis un dolar pentru fie­care fotografie retrimisă pe rețeaua de socializare, dar a și plătit o taxă cum numai la Oscaruri se poate plăti: 1,8 milioane de dolari pentru o jumătate de minut de publicitate...

Premiile

Le știți deja. Le-ați aflat de la televizor și din presă, iar gurile rele spun că au fost îm­părțite subiectiv. Ma­rele câștigător a fost filmul "12 ani de sclavie", care a luat premiul pentru cel mai bun film. Povestea este banală și se petrece în perioada când sclavia încă nu era abolită în sudul Americii: un ne­gru liber, din Was­hington, ajunge prin neșansă în sud, devine sclav și încearcă să se salveze. Un film cuminte, cu multe clișee, însă politically correct. Un alt premiu, legat de același film, este pentru cea mai bună actriță în rol secundar, luat pe merit de Lupita Nyong'o, pentru interpretarea sclavei Patsey. Născută în Mexic, dar cu părinți de origine keniană (tatăl ei este senator și mama conduce o orga­nizație de luptă împotriva cancerului), Lupita și-a făcut studiile de artă drama­tică la Yale, este plină de energie, discretă și are stil. Este în plină ascensiune la Hollywood și cu siguranță vom mai auzi de ea. Deși are un rol secundar în film, Brad Pitt a urcat pe scenă pentru a primi premiul cel mare, el fiind producătorul peliculei.
Cel mai premiat film este însă "Gravity": șapte statuete. Aici povestea este și mai simplă: un cosmo­naut (Sandra Bullock) rămâne suspendat în spațiu și încearcă să ajungă înapoi, pe Pământ, cu ajutorul unei capsule de rezervă, de pe o altă stație orbitală. Atât. Marele chichirez al filmului este că toată acțiunea se petrece în spațiu, pe orbita Pământului. Însă dacă nu te cheamă Prunariu, nu ești pasionat de science-fic­tion sau de filmele 3D, cu mare lucru la sfârșit nu te alegi. Doar cu rumegarea, timp de două ore, a ideii că iată, umanitatea a reușit să simuleze destul de bine, în sălile de cinema, viața cosmonauților. Un soi de ex­periment în care s-au investit peste o sută de mili­oane de dolari, s-au încasat peste șapte sute și singu­rul premiu justificat ar fi cel al regizorului Alfonso Cuaron. În rest, probabil că și-a spus cuvântul ex­periența producătorului, același care a realizat și seria de filme "Harry Potter". Tot la marii câștigători, de data aceasta pe merit - intră Matthew McConaughey și Cate Blanchett, pentru cel mai bun actor în rol prin­cipal și cea mai bună actriță în rol principal. McCo­naughey face un rol de mare clasă, interpretând un electrician bolnav de SIDA, în "Dallas Buyers Club". Personajul său, pe moarte, se revoltă împo­triva siste­mului ticăloșit din spitalele americane și pornește să își caute singur tratament alternativ, în toate colțurile lumii. Jared Leto, din aceeași poveste, a luat premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar. Poate că totul le-a reușit atât de bine celor doi datorită regiei foarte bune a francezului Jean-Marc Vallée. Cât des­pre Cate Blanchett, ea și-a surclasat cu mult rivalele aflate în competiție. Rolul ei în "Blue Jasmine" (o tragi-comedie realizată de Woody Allen) a fost jucat impecabil: o new-yorkeză picată din viața îmburghezită în lumea reală, unde des­coperă că iubirea are aceleași reguli, indi­ferent de statutul social.

Marii pierzători

Și-acum ajungem la partea tristă a pre­miilor Oscar: marii pierzători. Ba, putem să-i numim, fără exagerare, marii nedrep­tățiți. În capul listei stă Leonardo DiCa­prio, cu un rol magistral făcut în "Lupul de pe Wall Street". A treia oară când este nomi­na­lizat și nu ia premiu. (Nemulțu­mirea a fost virală pe internet.) Dar cea mai mare ne­drep­tate este că filmul "Ea" a fost sub­clasat față de valoarea lui. Din fericire, a luat premiul pentru cel mai bun scenariu, dar dintre toate filmele preten­dente la Os­car, este cel mai tulburător. O poveste des­pre înstrăinarea societății su­per-tehnologi­zate, despre omul modern, care devine o insulă însingurată, ajungând în cele din urmă să se îndră­gos­tească, prin calculator, de un sistem de operare cu voce umană. Cu si­guranță că premierea unui astfel de film nu cadra cu brățările și colierele de mili­oane de dolari ale vedetelor și nu pica bine în mijlocul unui show strălucitor, cu statuete de aur, ba poate chiar că la Holly­wood, nimeni nu vrea să se întrebe, deocam­da­tă, cât mai valorează succesul, când dictăm scrisori de mâ­nă unui computer, avem prieteni virtuali, facem sex vir­tual și însuși înțelesul iubirii începe să se schimbe.
Conform protocolului, decernarea premiilor a fost urmată de "petrecerea de după", organizată de re­vista "Vanity Fair". Alte rochii de seară, alte bijuterii. Accesul presei interzis.


Premiile importante:

* Cel mai bun film: "12 ani de sclavie".
* Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron - "Gravity: Misiune în spațiu".
* Cea mai bună actriță în rol principal: Cate Blanchett - "Blue Jasmine".
* Cel mai bun actor în rol principal: Matthew McCo­naughey - "Dallas Buyers Club".
* Cea mai bună actriță în rol secundar: Lupita Nyong'o - "12 ani de sclavie".
* Cel mai bun actor în rol secundar: Jared Leto - "Dallas Buyers Club".
o Cel mai bun scenariu original: "Ea".