Actul legislativ urmează să intre în vigoare după aprobarea sa în Consiliul UE și publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii. Se estimează că începând cu luna mai sau iunie, basarabenii vor putea călători fără vize în Uniunea Europeană. Mare bucurie la Chișinău, dar și la București, unde europarlamentarul Monica Macovei, doamna care și-a prins... Basarabia în dreptul sufletului, a spus: "Aceasta este o răsplată pentru eforturile atât ale cetățenilor din Republica Moldova, cât și ale guvernelor pro-europene din 2009 încoace, care au făcut, cu multă determinare, cu multă voință și cu multe eforturi, reformele necesare ca să se ajungă aici". Vlad Filat, fostul prim-ministru, a reușit să descrie, în câteva cuvinte, un tablou complex și convingător al situației create: "Cetățenii nu doar că vor avea dreptul să călătorească liber. Prin abolirea regimului de vize, instituțiile statului nostru devin mai puternice, mai responsabile. Familiile vor deveni mai unite, pentru că cetățenii vor circula liber și mulți dintre ei vor avea posibilitatea să revină acasă; oamenii de afaceri vor putea să stabilească mai ușor relații de colaborare pentru a fortifica economia națională". Partidul Democrat din Moldova, membru al coaliției aflate la guvernare, a amintit beneficiile rezultate din apropierea de UE: "Cetățenii Republicii Moldova trebuie să primească beneficii concrete, așa cum este dreptul de liberă circulație în spațiul Schengen, și dovezi de solidaritate din partea UE, pentru că au avut curajul de a alege democratizarea țării, în 2009 și 2010, și pentru că au dat dovadă de consecvență în toată această perioadă". Și Partidul Liberal Reformator a ținut să puncteze angajamentul său politic: "Suntem conștienți că pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie de continuarea reformelor, iar noi vom insista în continuare și vom participa la înfăptuirea lor. Pentru că împreună avem un viitor european". Totodată, ambasadorul Lituaniei, Vaidotas Verba, a concentrat în câteva cuvinte esența acestei stări de fapt: "Eu traduc acest lucru drept o încredere. Întreaga procedură sau pregătire este ca o procedură de verificare. Toată Europa are încredere în voi!"
Iată însă o știre care ne bucură la fel de mult: nu doar Europa, ci și America are încredere în frații noștri de peste Prut, mai ales acum, când Ursul de la răsărit a devenit atât de amenințător. Chemat de urgență la Washington, primul ministru Iurie Leancă a fost primit de vicepreședintele Joe Biden, întâlnire la care a luat parte și președintele Barack Obama. Iată ce a spus, într-un moment astral, domnul Obama: "SUA susțin enorm parcursul european al Republicii Moldova; înțelegem că acest drum nu este unul ușor, susținem integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova. Inima mea este cu voi, sprijinul meu este cu voi și vreau să vă văd reușind". Când cel mai puternic om al planetei te are la inimă e semn că drum de întoarcere nu mai este. Cel de-al doilea stat românesc are toate șansele să reușească mai iute și mai bine decât cel dintâi.