Oprește-te, clipă!
Întâlnirile noastre cu cititorii deveniseră o tradiție. Avem o hartă, în redacție, cu locurile prin care am fost. O mulțime de stegulețe! Între timp, au venit și peste noi oboseala, nesiguranța și grijile. Și poate și trufia că suntem citiți, chiar dacă nu ne vedem la obraz. Și gândul strâmb, că nu mai merge nimeni la întâlniri culturale, cu atâta internet și televizor... Toate astea, până săptămâna trecută, când, intrând în Catedrala Ortodoxă din Bistrița, biserica era ocupată până la linia orizontului, de cititorii revistei "Formula AS". Să fi nimerit din întâmplare acolo, și tot aș fi știut că lumea aceea, îmbrăcată de sărbătoare, era "a revistei «Formula AS»". Rude bune, legate printr-o fidelitate de zeci de ani. Așa cum după o căsnicie îndelungată, soții încep să semene între ei, și cititorii noștri seamănă cu "Formula AS". N-aș fi îndrăznit niciodată să spun lucrul ăsta, dacă nu l-ar fi spus chiar ei: "Te cureți la suflet, te luminezi la chip când citești, prinzi curaj și nădejde, pentru fiecare zi pe care ți-o dă în dar Dumnezeu. Simți dragoste, milă, iubire, bucurie că trăiești, că ești viu. Ai cale și mângâiere!".
Așa cum se mai obișnuiește, încă, în Ardeal, doamnele, mai ales cele de vârsta a treia, purtau pălării și taioare cochete, iar domnii, cămăși cu cravată și haine sărbătorești. Și erau și mulți tineri. Chiar și țărani. O lume bună, scuturată, aleasă, nu bogată, dar încrezătoare în rostul culturii și-al presei, convinsă că scrisul, în formele lui curate și adevărate întărește mintea și sufletul.
În spate cu sfinții luminoși de pe-altar, deasupra cu îngerii pe care i-am auzit tot timpul fâlfâind prin biserică, în față cu oamenii aceia care ne certificau cu atâta respect și iubire munca de zi cu zi, am fost așa de copleșită de bucurie, încât L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să-mi oprească, și mie, clipa. Să transforme "Formula AS" în eternitate, împreună cu cititorii ei.
SÂNZIANA POP
De-aceeași parte a baricadei
Există anumite întâlniri în viața aceasta despre care nu poți să spui decât că au fost așezate sub lumina miraculoasă a curcubeului. Nu le prevezi, dar le aștepți. Nu le provoci, dar știi sigur că vor veni. Trăiești sperând, obișnuit, contabilizând zile și nopți, pentru ca apoi, brusc, să-ți dai seama că acea întâlnire te-a tulburat într-atât, încât vezi cu uimire că ceea ce credeai sigur și cert dispare precum ceața risipită printre pomi, că până și timpul poate fi croit după alte coordonate decât cele știute, că lumea întreagă poate fi rescrisă, ca și cum în fața ta pe pagina albă s-ar scrie singur un poem. Așa a fost întâlnirea mea cu "Formula AS", acum mulți ani. O mare sărbătoare care, din fericire, s-a repetat, la un alt nivel, ori de câte ori în drumurile prin țară am stat față în față cu cititorii noștri.
La Bistrița, acum câteva zile, emoțiile au fost și mai mari, pentru că au fost găzduite în spațiul sacru al unei biserici. Poate de aceea, mai mult decât altădată, vorbele s-au împlinit într-un dialog al bucuriei de a fi împreună. Și dincolo de acest dar minunat, am înțeles încă o dată că întotdeauna în spatele hârtiei albe pe care se aștern gândurile noastre stau ochii celor care ne citesc și ne așteaptă. Suntem legați de ei printr-o responsabilitate uriașă, pe care n-avem voie s-o trădăm nicicând. Suntem de-aceeași parte a baricadei în luptele zilnice pe care le avem de dus acum, în primii ani ai acestui mileniu, și sunt sigură că iubirea de adevăr, credința, dragostea pentru ceea ce este frumos, echilibrat și demn, toate acestea ne vor ajuta să rămânem împreună și să ne bucurăm unii de alții.
OTILIA ȚEPOSU
Dar din dar
2013 a fost un an infernal pentru presa din România, iar 2014 a început, din păcate, la fel. Restructurări, reduceri salariale, închiderea unor titluri importante. Ziarele ajung tot mai puține și tot mai greu la cititori. Ni se rupe inima, ori de câte ori dăm, în drumurile noastre prin țară, peste încă un chioșc închis, ori de câte ori vânzătorii de presă ni se plâng că au "numărate" exemplarele de "Formula AS", ascunse sub tejghea, pentru clienții fideli. Pe de altă parte, confirmarea acestei fidelități, statornicia cititorilor noștri ne dau forța de a trece peste obstacole, ne motivează pentru proiecte noi. Recenta întâlnire cu publicul cititor de la Bistrița a venit exact la timp, ca să ne dea elan pentru încă un an. Atmosfera de liniște sărbătorească a Catedralei "Sfinții Trei Ierarhi", publicul numeros și distins, dragul cu care am fost primiți, încurajările și aprecierile, buchetele de floi și îmbrățișările, toate ne-au umplut inimile de bucurie. Ni s-a reconfirmat că suntem pe drumul cel bun și, mai ales, că nu suntem singuri. Cititorii ne sunt alături în toate proiectele noastre, coautori ai revistei, prin poveștile de viață pe care ni le împărtășesc, prin ideile și sfaturile pe care ni le dau, prin însuflețirea cu care ne urmăresc și ne confirmă demersul.
Pentru redactorii revistei "Formula AS", la Bistrița, primăvara a venit anul ăsta mai repede. Un dar al cititorilor noștri, pentru care le mulțumim.
CIPRIAN RUS
Lângă tâmpla bisericii
Întâlnirea cu cititorii noștri bistrițeni a fost prima organizată într-o biserică. O întâlnire pe care o vom uita cu greu. Părintele Ioan Pintea, cel care s-a ocupat de tot, până în cele mai mici detalii, a avut curajul de a ne așeza aproape de altar. M-am bucurat de o astfel de apropiere și am simțit că, într-un fel, revista noastră era demult acolo. Împletită cu firele nevăzute ale credinței, străduindu-se să aducă iubirea într-o lume marcată de vrajbă, să împrăștie puțină nădejde în sufletele apăsate de griji.
Că a reușit asta ne-au confirmat și cititorii. Ei nu numai că au umplut biserica, dar ne-au covârșit și sufletele. Pentru noi, jurnaliștii, nu e ușor să purtăm emoția unor oameni care ne-au spus, uneori cu lacrimi în ochi, că "Formula AS" a fost o soluție de supraviețuire interioară pentru ei. Că revista a reușit miracolul combustiei răului zilnic, printr-o alchimie gândită și supravegheată atent. Și că a făcut asta în contextul unei prese agresive, adesea plină de invective, care vine cel mai adesea să demoleze, nu să zidească. De aceea, cititorii s-au îndreptat spre ea ca spre o oază de liniște și de normalitate. Una răsărită la umbra credinței.
CRISTIAN CURTE
Expansiune spre cer
Din prima clipă am simțit că Bistrița Năsăudului e un loc special, aparte, puternic și plin de energii solare; că nu întâmplător Lucian Blaga a insistat să-și cumpere aici, pe Dealul Cetății, o casă țărănească și simplă, străjuită de o grădină întinsă, cu flori sălbăticite și pomi fructiferi. Nu întâmplător, poetul grav și filosofic și-a descoperit tocmai în raiul năsăudean bucuria de a mai copilări o dată în animația unor iepuri, păsări de curte și a doi iezi albi, pe care îi înhăma la un cărucior minuscul ca o jucărie, și tot așa, lipsit de întâmplare, Blaga a avut o poetică viziune, în vremea unui apus binecuvântat de soare, când a descoperit într-o străfulgerare de gând că românul nu se poate gândi la expansiuni teritoriale, ci, obligat fiind de strânsoarea dealurilor, "revine mereu și mereu la cea mai frumoasă menire a lui: expansiunea spre cer".
Cât am stat la întâlnirea cu minunații noștri cititori de la Bistrița, am tot încercat să-mi explic de unde vine puterea năsăudeanului și dragul lui de carte scrisă, drag care îl făcea pe un bătrân să țină nedezlipit în brațe un volum de Vasile Voiculescu, pe când cobora pe treptele Bibliotecii "Coșbuc". A trebuit să ajung la Mânăstirea Nușeni, să-l ascult pe starețul Paisie cum a călătorit la Ierusalim și Athos, pentru a descoperi că locul lui era chiar Năsăudul de unde plecase. A trebuit să vină înserarea și, în străfulgerarea ultimelor sclipiri solare, să descopăr undeva, în curte, cușca enormă și ciudată a unui păun care nu mai era. Când am întrebat ce reprezintă acea cușcă acoperită cu o plasă subțire, aproape transparentă, părintele Paisie a surâs, fără să zică nimic. Mi-a dat doar binecuvântarea de plecare, lăsându-mă pe mine să descopăr că, asemenea lui Blaga pe Dealul Cetății, părintele eliberase păunul, păstrându-i în acea cușcă enormă chiar zborul, mișcarea și neliniștea, aerul mângâiat de cel mai superb penaj imginat vreodată de o pasăre.
SORIN PREDA